Cum să discutăm cu martorii lui Iehova

 

Discutam  cu o cunoştinţă de a mea, despre  metodele de lucru cu iehoviştii. Entuziasmată ea îmi spuse: “L-am vânat pe următorul martor care mi-a călcat pragul casei. Imediat ce a venit, am început să-l bombardez cu versetele Scripturii, unul după altul. Să-l fi văzut cum făcea feţe-feţe! La sfârşit l-am pocnit cu Ioan 1,1 drept între ochi, după care l-am dat afară!”

      Am ascultat-o cu atenţie şi i-am spus  că a câştigat bătălia, dar a pierdut războiul.

     După o asemenea bombardare scripturală, martorul rănit fuge la liderii săi pentru protecţie şi mângâiere. Ei îl “pansează”, desfiinţând argumentele care l-au rănit şi sfătuindu-l să nu mai asculte “gospodine certăreţe” în predicarea lor de la uşă la uşă. El va replica: “Nici o grijă, nu vreau să mă mai expun la aşa ceva!”

  Dar dacă un creştin îl pune la colţ pe martor şi-l bombardează rapid, fără să-l lase să respire, rezultatul va fi descurajant. Liderii lor ştiu că mintea umană nu poate absorbi prea multă informaţie într-un timp scurt, de aceea ei planifică un “studiu” de cel puţin şase luni pentru convertire. Numai un martor începător îşi va bombarda ţinta cu o predică de la Adam la armaghedon în prima vizită. Martorii sunt disciplinaţi în aplicarea metodelor lor, şi acesta este unul din motivele creşterii lor numerice uimitoare. Am face bine să învăţăm de la ei nu învăţăturile false, ci metodele eficiente.

        Propunem atenţiei cititorului unele sfaturi pentru un “război” spiritual împotriva fortăreţei Turnului de Veghe.

 

Cel mai bun exemplu pe care-l putem urma în ceea ce priveşte tehnica, este Domnul Iisus Hristos. Ca Mare Învăţător, El a folosit cuvinte bine alese, ca şi miracole pentru a-i atrage pe oameni la Sine. Deoarece El a trebuit să-i înveţe concepte noi şi surprinzătoare pe iudeii care 1-au urmat, din exemplul Lui putem învăţa cum să împărtăşim adevărata Evanghelie cu martorii lui Iehova.

 

Dacă dai prea de timpuriu hrană tare unui bebeluş, el o va scuipa

 

Iisus ştia cât sunt de capabili să absoarbă ucenicii Săi, de aceea nu i-a supraalimentat cu învăţătură. Chiar după ce a petrecut multe luni cu apostolii, El le-a spus: “Mai am sa vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta” (In. 16, 12). Evanghelia constă şi din “lapte”, şi din “hrană tare” (Evrei 5,12). Dacă dai prea de timpuriu hrană tare unui bebeluş, el o  va scuipa. Ştiind că un martor are nevoie de mult timp pentru a renunţa la învăţăturile Turnului de Veghe şi pentru a învăţa doctrinele biblice, nu trebuie să-i dăm prea mult deodată lăsându-i timp să digere.     Iisus putea lăsa pe mai târziu  multe din lucrurile pe care avea să le spună, deoarece El ştia că Duhul Sfânt va continua să-i înveţe pe ucenici: “Când va veni Mângâietorul, Duhul Adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul”  (In. 16,13).

Noi trebuie să ne încredem în faptul că Duhul Sfânt îi va învăţa pe credincioşi şi azi, ca şi în primul secol. Nu trebuie să ne închipuim că noi vom corecta în mintea martorilor toate noţiunile greşite. Duhul Sfânt va continua acolo unde noi depunem armele.   

În plus, Iisus a fost un păstor, nu un cowboy care mâna turmele cu focuri de armă şi pocnete de bici. El şi-a  condus turma cu blândeţe, le-a chemat şi oile au auzit vocea Lui şi L-au urmat. Putem face acelaşi lucru, prezentând cu  blândeţe Evanghelia lui Dumnezeu, încredinţaţi că oile vor auzi şi asculta fără să  fie terorizate. Martorii sunt obişnuiţi să fie terorizaţi de liderii lor, iar noi trebuie să fim diferiţi de ei. Observaţi de asemenea metodele folosite de Iisus spre a-i învăţa pe ucenici.    

 

Trebuie să ne purtăm cu răbdare şi  cu înţelegere

 

Dacă citim oricare din cele patru Evanghelii, observăm că sunt multe propoziţii care se termină cu semnul  întrebării “?”, care arată ca un cârlig, iar întrebările funcţionează la fel, agăţând răspunsurile şi trăgându-le din gura celui întrebat. Iisus  folosea aceste “cârlige de pescuit”. Dar în loc să-şi îngroape ascultătorii sub o avalanşă de informaţii, scotea de la ei răspunsurile prin întrebări. 0 persoană îşi poate închide urechile la ceea ce nu vrea să audă, dar dacă o întrebare este bine pusă, el nu poate evita să-şi formeze un răspuns în mintea lui şi nu poate scăpa concluziei la care a ajuns, deoarece este concluzia lui personală.

Pe de altă parte, dacă noi îi dăm răspunsul, efectul poate fi diferit. De exemplu, îi putem spune unui martor că a fost înşelat, sau că organizaţia lui este un profet fals, sau că el are nevoie de mântuire. Dar dacă el însuşi nu a ajuns la aceste concluzii în mintea lui, el va fi ofensat şi va respinge orice altceva vei spune în continuare. Trebuie să-i ghidăm gândirea în direcţia concluziilor corecte la care dorim să ajungă. În loc să spunem: “la te uită ce spune acest verset! Iisus este Dumnezeu”, îl putem ruga să citească versetul cu voce tare şi apoi îl întrebăm: “La cine crezi că se referă autorul în acest verset? Ce spune despre El?” Chiar dacă martorii evită să răspundă, vei vedea că se schimbă la faţă când descoperă adevărul. Trebuie să ne purtăm cu răbdare şi înţelegere dacă dorim să-i ajutăm pe cei care au fost înşelaţi. Încercaţi să vă puneţi în locul lor. Aduceţi-vă aminte de Matei 7,12: “Tot ce vreţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel.” Apostolul Pavel demonstrează acest fel de înţelegere în predica sa din Atena (Fapte 17,16-34). Scriptura ne spune că “i se întărâta duhul la vederea acestei cetăţi pline de idoli.” Şi totuşi, în loc să-i mustre pentru idolatria lor, Pavel se abţine, şi caută un lucru pe care-l au în comun, pe baza căruia îi poate chema la mântuire. El le spune: “Bărbaţi atenieni! În toate privinţele vă găsesc foarte religioşi. Căci pe când străbăteam cetatea voastră şi mă uitam de aproape la lucrurile la care vă închinaţi voi, am descoperit chiar şi un altar pe care este scris: “Unui dumnezeu necunoscut!” Ei bine, ceea ce voi cinstiţi, fără să cunoaşteţi, aceea vă vestesc eu.” Noi putem proceda la fel, apreciind la martori zelul şi dorinţa lor de a sluji pe Dumnezeu.                                  

Acum câţiva ani, doi misionari mormoni ne-au făcut o vizită. Eu am pus “toate cărţile pe masă” şi i-am provocat în ceea ce priveşte autenticitatea Cărţii lui Mormon. Ei au fost tulburaţi vizibil când au plecat de la noi, dar nu am mai auzit de ei. Recent, am avut o întâlnire cu alţi doi tineri mormoni. De data asta am aplicat unele principii scrise aici, dându-le informaţii în porţii mici, câte puţin de fiecare dată. În acest fel, ne-am întâlnit de mai multe ori cu ei, având ocazia sa plantăm multă sămânţă, rugându-ne ca aceasta să încolţească prin grija lui Dumnezeu (1 Cor. 3:6,7).   

 

Nădejdea succesului nostru stă în Domnul şi nu în noi înşine

 

Comparând comportarea noastră cu mormonii în cele două situaţi, mi-am adus aminte de un băieţel considerat înapoiat mintal de către ceilalţi copii din vecini. Cineva, ştiind că băiatul era inteligent, i-a întrebat pe copii de ce îl considera aşa şi îşi bat joc de el. “Pentru că e un prost”, au răspuns ei. “Dacă îl punem să aleagă între o monedă de cinci bani şi una de zece bani, el o alege pe cea de cinci bani, că arata mai mare. Şi mereu face la fel”. Mai târziu vecinul l-a întrebat pe băieţel de ce alege mereu moneda de cinci bani. “Simplu! a răspuns copilul, dacă mai jucăm de câteva ori jocul ăsta, o sa-mi umplu buzunarele cu monede de cinci bani. Dar dacă iau moneda de zece bani, jocul s-a terminat”.

Deci  fie că e vorba de a colecta monede încetul cu încetul, sau de a găsi lucruri în comun, sau de a găsi întrebări potrivite, sau de a amâna altele pentru data viitoare, sau o combinaţie între toate aceste tehnici când este cazul, noi trebuie să ne rugăm pentru a descoperi procedura cea mai eficientă în a comunica mesajul Evangheliei interlocutorilor noştri. Pe deasupra tuturor lucrurilor, nădejdea succesului nostru stă în Domnul şi nu în noi înşine, indiferent cât studiu şi pregătire am făcut.

“Căci armele cu care luptăm noi, nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile. Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos” (2 Cor. 10,4-5).

 

David A. Reed    

 "CO" nr. 02, 2000