Biserica pe sângele martirilor (Nicolae
Fuştei)
În
anul 1900 s-au produs evenimente de cotitură în destinul istoric al
Chinei. Anul acela s-a făcut cunoscut prin faptul că a fost perioada
celor mai crunte acţiuni ale ihetuanilor - o mişcare în
esenţă religioasă, dar care datorită traducerii
nereuşite a englezilor este cunoscută mai mult ca “mişcarea
boxerilor”. Ea a fost orientată împotriva străinilor, a
căror influenţă asupra vieţii Imperiului Chinez s-a
intensificat odată cu pătrunderea misionarilor occidentali. Ideologia
acestei răscoale era anticreştină. Fiul primului sfânt
mucenic chinez Mitrofan Ţziciunea, ucis de către ihetuani, protoiereul
Serghie Cean, care prin minune s-a salvat, scria mai târziu despre
ihetuani următoarele: “Aceasta a fost o asociaţie cu organizare de
comună (masa obştească) şi care ademenea populaţia,
propagând învăţătura sa despre forţele
supranaturale în scopul elogierii Chinei şi nimicirii
străinilor, aceştia fiind numiţi diavoli, iar chinezii
botezaţi - talpa iadului, iar cei nebotezaţi, dar care aveau
legături cu ei - talpa iadului de gradul doi; boxerii erau luaţi
drept oaste cerească”.
Ihetuanii
amenajau pretutindeni locaşuri în scopuri idolatrice şi
săvârşeau acolo aduceri de jertfe. Autorităţile
oficiale ale Chinei, până în primăvara anului 1900, au
protejat misiunile străine, însă la începutul verii
aceluiaşi an împărăteasa Ţîsi a ordonat
forţelor armate să susţină răsculaţii din
capitală. Funcţionarii suspectaţi de legături cu
străinii au fost executaţi. Toţi străinii din provincii
fugiseră în Beijing, căutând să-şi salveze
viaţa în cartierul ambasadelor din ca-pitala Chinei. Atunci
când răscoala a cuprins întreaga capitală, şeful
Misiunii Spirituale Ruse, arhimandritul Inokentie (Figurovski) şi
colaboratorii săi au părăsit Băiguani, mutându-se cu
traiul la ambasada Rusiei. Ei luaseră cu sine doar o veche icoană a
Sf. Nicolae de Mojaisk, adusă de la Albazin încă la 1685 de
părintele Maxim Leontiev, inclusiv obiecte bisericeşti de valoare.
Guvernul
chinez a trimis pentru paza Misiunii 1O suliţaşi, însă la
11 iunie Misiunea fusese incendiată şi a ars până la
temelie cu tot ce era acolo: biblioteca, arhiva şi sacristia. Ihetuanii au
supus chinurilor 222 chinezi ortodocşi, aceştia devenind primii
sfinţi martiri chinezi. Printre ei se numără şi
sfântul mucenic - preotul Mitrofan, primul preot chinez, hirotonit
în Japonia de către sfântul Nicolae de Mojaisk,
propovăduitor al Ortodoxiei în Japonia.
În
continuare urmează descrierea distrugerea localităţii
Băiguani, luată din articolul “Materiale despre martirii din China”,
care constituie o parte a însemnărilor protoiereului Serghie Cean,
martor ocular al acelor zile înspăimântătoare.
“În
zilele acelea, de la 13 până la 27 mai, ştirile despre boxeri
se făceau auzite din ce în ce mai aproape. Pe străzi au
început să apară boxeri cu banderole roşii la mâini
şi picioare, care treceau în gloate sau mărşăluind
milităreşte. Unii dintre ei încercau să pătrundă
cu trăsura in cartierul ambasadelor. Unul fuseseră deja reţinut
în ambasada nemţească. În seara zilei de 17 mai, iar
după numărătoarea rusească la 31 mai, la ora 8 seara, a
început incendierea clădirilor Misiunii. Răsculaţii,
începând cu împrejurimile şi cu partea sudica a
oraşului, au incendiat nu numai casele locuite de europeni, dar şi
cartierele populate de chinezii creştini. Întreaga vale în
care e situat oraşul Beijing s-a luminat fiind învăluită
de flăcări. Peste tot domnea o atmosferă de oroare, se auzeau
ţipete şi geamăt.
În
aceeaşi noapte sute de boxeri, cărora li se alăturase gloate de
cerşetori şi săraci, s-au îndreptat spre Băiguani,
iar apropiindu-se, căpeteniile boxerilor au început să-i incite
pe toţi să strige “şa” – „ucide” (creştinii) şi atunci,
se pare, nu era nici un om care să nu fi strigat “şa”.
La ora
nouă dimineaţa în oraşul sudic s-a răspândit
vestea că boxerii în curând vor veni încoace. Am trimis să-i
înştiinţeze despre aceasta pe creştini. Mulţi
creştini s-au întors pe la casele lor, iar alţii
dimpotrivă, s-au retras din case. Frica ne face să ne unim. M-au
urmat mai bine de treizeci de oameni şi am pornit pe lângă
colţul de nord-est al zidului orăşenesc în direcţia
sud. La scurt timp am văzut mulţimi de oameni înaintând
dinspre sud spre han cu felinare şi făclii în mâini.
Înainte de sosirea boxerilor soldaţii chinezi de gardă mergeau
în jurul Misiunii, împuşcând din arme, iar când
sau apropiat răsculaţii, s-au
năpustit împreună cu dânşii să devasteze
construcţiile, ca după aceea să se vadă limbi de foc
şi fum. Vecinii spuneau că la incendierea bisericii erau vreo 20 de
oameni. Când am ajuns la strada Dunciumen, soldaţii de la post ne
consolau, spunându-ne că regretă distrugerea creştinilor,
că ei, creştinii, au venit la Beijing nu de voie bună, ci fiind
luaţi prizonieri încă la începutul instaurării
dinastiei de Manciuria. Între orele 20 şi 23 se mai auzeau
strigăte, ce chemau la masacrarea creştinilor. Către miezul nopţii
totul s-a potolit, iar noi ne-am îndreptat spre casele noastre din
apropierea hanului. Flăcările incendiului se mai avântau
în sus, mai ales deasupra bisericii, de parcă văpaia ar fi
înconjurat-o. Văzând aceasta, ne gândeam că pentru
păcatele noastre Domnul a îngăduit arderea bisericii. Am stat
cu toţii acolo până dimineaţă şi abia când
a început să se lumineze ne-am împrăştiat pe la
case”.
Cu
“toate acestea, principala zi a sfârşitului martiric al
ortodocşilor chinezi a devenit ziua de 11 iunie 1900. În continuare
urmează mărturia şefului Misiunii:
“Încă
în ajun pe toate străzile au fost răspândite
proclamaţii, care chemau păgânii la masacrarea
creştinilor, ameninţându-i cu moartea pe cei care ar
îndrăzni să-i ascundă. În noaptea de 11 spre 12
iunie boxerii cu făclii aprinse au invadat toate cartierele Beijingului,
şi asaltând locuinţele creştinilor, îi
înşfăcau pe nenorociţi şi-i torturau,
impunându-i să se lepede de Hristos. Cuprinşi de frica de
chinuri şi moarte, mulţi s-au lepădat de Ortodoxie şi, ca
să-şi salveze viaţa, i-au ridicat in slăvi pe idoli.
Însă alţii nu s-au înfricoşat de chinuri şi cu
bărbăţie L-au mărturisit pe Hristos. Ei au îndurat
chinuri îngrozitoare, spintecânduli-se pântecele, fiind
decapitaţi sau arşi în case de vii. Prigoana şi nimicirea
creştinilor au continuat şi-n zilele următoare. După ce li
se distrugeau locuinţele ei erau scoşi în afara porţilor
oraşului, unde erau supuşi unui interogatoriu şi apoi arşi
pe rug. Potrivit relatărilor a înşişi păgânilor
- martori oculari, unii dintre chinezii ortodocşi primeau moartea
pătrunşi de un surprinzător spirit de sacrificare. Catehizatorul
ortodox Pavel Van, martirizat, şi-a dat sufletul cu rugăciunea pe
buze. Ia Văni, învăţătoare la şcoala Misiunii, a
fost torturată de două ori. Mai întâi boxerii au
tăiat-o şi, pe jumătate vie, au acoperit-o cu pământ.
Când şi-a revenit, geamătul ei a fost auzit de paznicul
păgân, care a dus-o în ghereta de pază. Dar mai
târziu boxerii iarăşi s-au luat de ea şi au chinuit-o
până la moarte. În ambele cazuri Ia Vani L-a mărturisit
cu bucurie pe Iisus Hristos în faţa călăilor săi ...
Printre
cei care au suferit pentru Iisus Hristos a fost şi albazinezii,
urmaşii acelor renumiţi albazinezi, care au adus lumina
credinţei ortodoxe a lui Hristos în anul 1685 în capitala
Chinei — Beijing. Mulţi creştini, pentru a scăpa de pericol, se
ascundeau în casa preotului Mitrofan. Printre cei adunaţi erau
şi foşti răuvoitori ai părintelui, dar el nu-i gonea.
Văzându-i pe mulţi slabi în credinţă, el
îi îmbărbăta, spunându-le că veni-seră
vremuri de răstrişte şi e greu să le ocoleşti. El
însuşi în mai multe rânduri se ducea să vadă
biserica arsă. În seara zilei de 10 iunie, pe la orele 21,
soldaţii şi boxerii au înconjurat locuinţa părintelui
Mitrofan, unde erau aproape 70 de creştini; cei mai puternici au fugit,
iar părintele Mitrofan şi mulţi alţii, în majoritate
femei şi copii, au rămas, fiind supuşi chinurilor.
Părintele Mitrofan şedea în curte în faţa casei;
boxerii l-au torturat, acoperindu-i pieptul cu împunsături, apoi el
a căzut în faţa copacului de curmal. Vecinii l-au
târât la locul unde s-a aflat casa de rugăciuni a Misiunii.
Ulterior ieromonahul Avramie a ridicat trupul părintelui, iar in 1903,
când pentru prima dată se prăznuia memoria mucenicilor, trupul
lui, cu celelalte, a fost pus în biserica mucenicilor sub altar. Familia
preotului Mitrofan era compusă din trei fii şi soţia Tatiana.
În seara zilei de 10 iunie Tatiana a scăpat de boxeri cu ajutorul
miresei fiului ei Isaia, dar la 11 iunie, a fost executată prin decapitare
împreună cu alţi 18 creştini. Isaia, de 23 de ani, a fost
executat de către boxeri la 7 iulie, întrucât se ştia
că era creştin. Lui Ivan, alt fecior, de 8 ani, boxerii i-au
tăiat umerii şi i-au retezat degetele la mâini şi
picioare, i-au tăiat nasul şi urechile. Mireasa fratelui său
Isaia a reuşit să-l salveze de la moarte, ascunzându-l
într-un loc sigur. Întrebat dacă îl durea, el
răspundea oamenilor că nu doare atunci când suferi pentru
Hristos.
Protasie
Cean şi Irodion Siui, atunci încă necreştinaţi,
mărturisesc că îl văzură pe acel
băieţaş cu picioarele şi umerii în răni, dar
fiind iarăşi luat de boxeri a mers
fără urmă de frică.
Cei
prezentaţi mai sus constituie doar o parte a listei chinezilor
ortodocşi, care au avut de suferit în urma evenimentelor de la 1900.
Conducătorul Misiunii Spirituale din Beijing a înaintat Sf. Sinod a
Bisericii Ortodoxe Ruse la 11 octombrie
1901 listele cu numele a 222 ortodocşi chinezi martiri, ucişi pentru
dreapta credinţă, cerând concomitent permisiunea ca în
amintirea lor: 1) să fie înălţată, pe locul fostei
biserici a Misiunii din Beijing distruse de boxeri, o biserică în
cinstea Tuturor Sfinţilor Mucenici a Bisericii Ortodoxe, cu cavou sub
altar pentru îngroparea oaselor ortodocşilor chinezi supuşi la
chinuri; 2) să se fixeze pentru comunitatea ortodoxă din China, la
data de 10 şi 11 iunie, cinstirea lor potrivit ritualului următor: la
10 iunie să se ţină post strict, iar dacă data va coincide
cu zilele de sâmbătă şi duminică, atunci postul
să fie transferat pentru prima vineri ce urmează, după care
să se săvârşească liturghia pentru cei adormiţi
cu parastas în memoria ortodocşilor chinezi ucişi, iar la 11
iunie - să se săvârşească cu deosebită evlavie
serviciul divin pentru cinstirea Sfinţilor Mucenici ai Bisericii Ortodoxe,
cu purtarea Sfintei Cruci pe la locurile masacrării chinezilor
creştini sau în jurul bisericii, şi cântarea irmoaselor
respective, apoi a se rosti veşnica pomenire a tuturor acelor chinezi,
care cu jertfire de sine, au suferit chinuri pentru dreapta credinţă
ortodoxă.
Examinând cele expuse, Sf. Sinod a emis hotărârea Nr. 2874 din 22 aprilie 1902 în care s-a specificat: a se da binecuvântare numitei Misiuni pentru înfăptuirea propunerilor arhimandritului Inokentie cu referire la înveşnicirea pomenirii ortodocşilor chinezi martirizaţi pentru credinţă în timpul răscoalei boxerilor din China în anul 1900, prin înălţarea în Beijing a b-sericii în cinstea Tuturor Sfinţilor Mucenici ai Bisericii Ortodoxe, cu cavou pentru îngroparea oaselor ortodocşilor ucişi şi fixarea pentru comunitatea ortodoxă din China a sărbătoririi anuale la 10 şi 11 iunie, în ordinea prezentată în demers, cu săvârşirea în ultima din cele doua zile, şi dacă ar permite condiţiile locale, purtarea Crucii pe la locurile exterminării ortodocşilor chinezi sau în jurul bisericii.