Postul este biruinţa asupra patimilor şi păcatelor
Iată-ne în pragul Postului Mare, în care
creştinul adevărat va încerca, timp de 40 de zile,
să-şi cureţe trupul şi sufletul prin înfrânare,
spre a se învrednici să primească apoi, în vas curat,
harul revărsat de dumnezeiasca Înviere a Mântuitorului.
Hristos Însuşi ne învaţă cum să postim, spre a
dobândi răsplata biruinţei asupra patimilor şi
păcatelor (Matei 6,16-21). Sfânta Biserică ne arată calea
pe care trebuie să o urmăm în viaţa noastră de zi cu
zi şi, mai ales, de-a lungul postului.
Mai înainte de toate, se cuvine să ne facem un
examen de conştiinţă (aşa-numita spovedanie
lăuntrică a omului, de care vorbesc Sfinţii Părinţi)
şi să ne întrebăm: cum întâmpinăm noi,
oare, această încercare, în care va trebui să
înfrângem, în trupurile şi în sufletele noastre,
toate deprinderile cele rele, toate pornirile cele ticăloase? Căci
postul este o faptă de virtute, un exerciţiu de înfrânare
a poftelor trupului şi de întărire a voinţei, o formă
de pocăinţă, deci mijloc de mântuire. Dar este, în
acelaşi timp, şi un act de cult, adică o faptă de cinstire
a lui Dumnezeu, pentru că reprezintă o renunţare de bună
voie la ceva care ne este îngăduit, izvorâtă din iubirea
şi respectul pe care le avem faţă de Dumnezeu.
Tuturor celor care contestă postul le amintim
că Legea Veche (Vechiul Testament) îl recomandă şi chiar
îl impune de nenumărate ori (Ies. 34, 28; Deut.9,9; Jud. 20,26; I
Regi 7,6; Isaia 58; Ioil 2,15). Însuşi Mântuitorul (Matei 4,2
şi Luca 4,2) şi Sfinţii Apostoli au postit (Fapte 13,2-3; IICor.
6,5). Ei au şi rânduit postul pentru toţi creştinii
(Aşezămintele Sfinţilor Apostoli, cartea V, cap. 13). Sf.
Părinţi laudă şi recomandă postul cu
stăruinţă. Iată ce spune, de pildă, Sf. Ioan Gură
de Aur: “Postul potoleşte zburdăciunea trupului,
înfrânează poftele cele nesăturate,
curăţeşte şi înaripează sufletul, îl
înalţă şi îl uşurează de păcate’’
(Omilia a X-a la Facere, cap. I).
Postul este un prilej de apropiere de Dumnezeu, de aceea
sunt câteva lucruri care trebuie
îmbinate cu postul.
În primul rând, se cuvine să ne
aflăm împăcaţi sufleteşte cu noi înşine
şi cu semenii noştri. Iar pentru aceasta avem nevoie de dragoste
şi de rugăciune. Altfel cum vom putea realiza pacea în sufletul
nostru: Cu duşmănie şi ură împotriva fraţilor
noştri? Cu ură şi dor de răzbunare asupra aproapelui, care
ne-a greşit cu ceva? Dacă nu putem alunga din cugetul nostru
mânia asupra semenilor, dacă nu putem aduce în inimile noastre
lumina şi pacea iertării pentru greşelile celor deopotrivă
cu noi, atunci zadarnic vom încerca să postim. Căci postul nu
este numai înfrânare de la mâncare, băutură şi
desfătări trupeşti; el este înfrânarea de la orice
păcat: de la ură, de la mânie, de la răzbunare, de la
minciună!... Şi scris este: ‘’De veţi ierta oamenilor
greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc.’’
Să iertăm, deci, chiar astăzi pe cel care ne-a greşit,
pentru ca astfel pacea Domnului să se sălăşluiască
între noi (Ioan 20,19; Luca 24,36).
Apoi, postul trebuie îmbinat cu rugăciunea, după cuvântul Mântuitorului: “Acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post’’ (Matei 17, 21). Nenumărate sunt îndemnurile din Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, referitoare la rugăciune. Hristos Domnul ne cere: “Privegheaţi, dar, în toată vremea, rugându-vă!’’ (Luca 21, 36). Sf. Apostol Pavel ne îndeamnă şi el: ‘’Rugaţi-vă neîncetat!’’ (Tes. 5, 17). Rugăciunea este vorbirea minţii cu Dumnezeu, cum o defineşte Evagrie Monahul. După cum ne învaţă Sfinţii Părinţi, rugăciunea este particulară (săvârşită de către fiecare particular) şi publică sau obştească (săvârşită în comuniune la biserică), după cuvântul Domnului: “Casa Mea, casă de rugăciune se va chema’’ (Matei 21, 13). Prin rugă-ciune ne apropiem de Dumnezeu, devenim mai buni, mai îngăduitori şi ne împărtăşim de harul divin. Sf. Ioan Gură de Aur ne încredinţează că rugăciunea stăruitoare ne aduce linişte, pace şi binecuvântare în viaţa noastră.
Timpul postului este cel mai potrivit pentru a ne
mărturisi păcatele în Sfânta Taină a Spovedaniei.
Prin Taina Spovedaniei credinciosul primeşte de la Însuşi
Dumnezeu iertarea păcatelor mărturisite înaintea duhovnicului
cu zdrobire de inimă. Toţi trebuie să ne spovedim, chiar şi
cei cărora ni se pare că nu greşim şi nu păcătuim
cu nimic. Iată ce ne învaţă Sfântul Ioan
Evanghelistul, ucenicul cel iubit al Domnului: „Dacă zicem că
păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi
adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele
noastre, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele
şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea’’
(I Ioan 1, 8-9).
În al patrulea rând, postul trebuie însoţit de faceri de bine. Să ne aducem aminte de cei aflaţi în nevoi şi în suferinţă. Să adunăm prin milostenie comori de fapte bune. Domnul nostru Iisus Hristos ne arată că unul din criteriile Judecăţii Universale va fi împlinirea faptelor de milostenie (Matei 25, 31-46). Să avem mereu în minte cuvintele Sfântului Apostol Iacov: „Căci precum trupul fără de suflet mort este, astfel şi credinţa fără fapte moartă este’’ (Iacov 2, 26). Sfânta Biserică, urmând învăţăturii Mântuitorului, arată că orice creştin trebuie să săvârşească fapte de milostenie. Faptele de milostenie se împart în fapte ale milei trupeşti şi fapte ale milei sufleteşti.
Apoi, tot legate de post sunt şi rugăciunile
pentru cei adormiţi. Rugăciunile şi pomenirile pentru cei
răposaţi se întrepătrund
cu faptele de milostenie pe care trebuie să le
săvârşim.
Postul, pacea lăuntrică, rugăciunea,
spovedania, faptele de milostenie se leagă unele cu altele, astfel
încât nu putem spune: mă rog, dar nu postesc; postesc, dar nu
sunt împăcat cu aproapele; mă rog, dar nu particip la Sfânta
Liturghie; sunt împăcat cu Dumnezeu, cu mine însumi şi cu
aproapele, dar nu mă spovedesc; cred, dar nu fac milostenie şi
pomeniri pentru cei adormiţi.
Dacă ne vom strădui să împlinim
toate acestea, atunci vom putea duce la bun sfârşit postul care
începe, şi urmând această cale, vom afla
binecuvântată răsplătire pentru ostenelile noastre şi
vom putea ajunge să întâmpinăm după
cuviinţă Sfânta Înviere a Domnului nostru Iisus Hristos,
spre care năzuiesc inimile noastre!
„CO”, nr. 03, 2002, p.1,3