“Raza”: Sinonimică cu tendinţa de emancipare culturală şi naţională

 

        Spiritualitatea unui popor se măsoară nu în teritoriul pe care-l ocupă sau numărul de războaie duse cu scopul de înrobire ale altor naţii, dar în tezaurul cultural adunat de secole, în normele morale, poziţia faţă de lumea înconjurătoare şi Dumnezeu, modul de aşi apăra interesele credinţei, naţiei, şi, evident, atitudinea vis-a-vis de istorie. Istoria, care adesea, datorită anumitor jocuri politice, interese ideologice, s-a pretins a o modifica, punându-se tabu pe importanţa unor evenimente, fenomene, Personalităţi. Spontan apare întrebarea: Putem numi istorie numai înşirarea acelor momente care convin ideologiei şi politicii statului la un segment concret de timp? Totodată, realizând o incursiune imaginară în istoria secolului trecut, remarcăm că buretele ideologic a şters sau cel puţin s-a străduit să pună vetoul de nonvalorizare pe semnificaţia anumitor evenimente şi actualitatea unor personalităţi notorii, tinzând cu persistenţă de invidiat a le scoate din ţesătura istoriei neamului ca pe nişte pete neplăcute. Or, în cazul dat, putem admite că am vorbi de o istorie naţională autentică? Pete în istorie…compatibile ideologiei comuniste, care pe parcursul a mai mult de jumătate de secol a ţinut sub semnul unui tabu tacit Oameni şi Evenimente, care de fapt au făcut epocă.

   Non dubitandum, opinia elucidată mai sus poate fi ilustrată convingător prin trecerea în revistă a unui şir de nume, doctrine etc., despre care, remarcăm cu satisfacţie, că doar în ultimul deceniu al secolului trecut au început să fie tratate şi apreciate adecvat. Deşi, escaladarea a astfel de probleme ingrate constituie pentru ultimii ani ai secolului XX însemnul principal, totuşi, observăm că, păşind într-un nou veac şi mileniu, mai dispunem de un teren larg de activitate în perspectiva continuării operei de reevaluare a unor segmente în cultura naţională, de reapreciere a unor erori de optică politică şi reabilitare a unui şir de personalităţi prin investigarea, elucidarea şi justificarea dintr-un punct de vedere actual, obiectiv şi netendenţios.

      Pe acest temei, consemnăm că în calitate de exemplu incontestabil ne poate servi activitatea desfăşurată pe parcursul a mai mult de opt ani (1931-1938) de către ziarul “Raza”, cât şi aportul colaboratorilor ei în opera de emancipare naţională şi culturală.

   Atenţia faţă de publicaţia “Raza” - Organul Independent al Uniunii Clerului din Basarabia - nu reprezintă un simplu capriciu, sau este întâmplătoare, indubitabil că anume ziarul dat a jucat un rol colosal în viaţa social-politică şi religioasă în perioada interbelică proprie basarabenilor.

     Plauzibil să decelăm chiar de la bun început că, deşi “Raza” a fost preconizată ca Organul Independent al Clerului, totuşi, un adevăr care nu solicită un spor de demonstraţie este că publicistica ziarului nu s-a concentrat cu precădere asupra problemelor de cult, or, tematica abordată în paginile publicaţiei cuprinde un areal larg de domenii. Drept argument, ne pot servi accentele pu-blicistice de manieră patetică, critică sau analitică cu privire la aşa aspecte, care chiar la o simplificare exagerată ar putea fi reduse la următoarele compartimente: morală, estetică, religie, drept - rolul şi locul lor în procesul activităţii social-umane; istoria culturii neamului şi a civilizaţiilor; literatură; teatru; ştiinţă; învăţământ; corelaţia religie şi şcoală; etica profesională; problema naţională - tradiţii, obiceiuri, limbă; rolul clerului în viaţa cotidiană - obiective şi realizări, dificultăţi etc. De fapt, estimând contribuţia rolului şi locului publicaţiei date în tezaurul cultural-naţional al secolului XX, subliniem în special popularitatea deosebită de care se bucura mai ales în primii şapte ani de activitate, moment condiţionat de însuşi faptul că, ţinând cont de orientarea propriu-zisă, nicicând nu şi-a focalizat atenţia cu preponderenţă asupra problemelor de cult, ci în permanenţă a tins şi a contribuit substanţial la dirijarea opiniei publice prin elucidarea şi propagarea unui diapazon larg de aspecte.

    Adevărat că intenţia investigării istoriei apariţiei şi fructuoasei activităţi desfăşurată de publicaţia “Raza”, este dictată şi de timida încercare de a scoate din anonimat, poate una dintre cele mai demne de atenţie şi respect pagini din istoria naţională, particular primei jumătăţi a sec. XX. Plecând de la aceste opinii, mai remarcăm încă câteva premise ce au determinat necesitatea şi actualitatea cercetării în cauză, şi anume cât ar fi de regretabil, dar nici o enciclopedie nu ne pune la dispoziţie informaţii,  ce ar viza şi ar stabili existenţa, rolul şi locul acestui ziar în cultura perioadei interbelice. În aceeaşi ordine de idei, nu ne putem abţine de la validarea acelui fapt că până în prezent rămân neglijate numele unui şir de colaboratori, publicişti de valoare incontestabilă  ai ziarului cum ar fi V. Ţepordei, Sergiu Bjolla, Pr. Gr. Onica, Pr. C. Popovici, Ilie Tocan, Nichifor Crainic, despre care nici literatura enciclopedică , nici  istoria presei democratice din Moldova nu ne prezintă nici un fel de date, iar acel veto de nonvalorizare tradiţional pentru epoca trecută deja în istorie mai rămâne să perpetue. Cert faptul, că prin accepţie publicistica desfăşurată de V. Ţepordei poate concura fără nici un fel de exagerări, doar cu cea lăsată drept moştenire de Al. Robot, recunoscut unanim de criticii literari drept cel mai de seamă maestru  al cuvântului din perioada interbelică.

     Sine dubio, aplecându-ne asupra momentului istoric al fondării şi editării publicaţiei “Raza”, nu putem face abstracţie de motivele ce au pregătit terenul necesar pentru realizarea evenimentului dat. Este de netăgăduit, că necesitatea editării unui ziar al corporaţiei clerului nu reprezintă la ordinea de zi o problemă nouă sau originală. Năzuinţa de a avea un organ de presă profesional, ce ar juca rolul de catalizator şi culturalizator în viaţa cotidiană a clerului, prin intermediul căreia s-ar putea face schimb de experienţă, discuta problemele cu privire la: situaţia forurilor reprezentative ale preoţilor, alegerilor, dreptului de stabilitate şi prerogativele acestor foruri, raporturile intereparhiale, atitudinea chiriarhilor vis-a-vis de aceste raporturi; obiectivele şi perspectivele operei de iluminare şi creştinizare a poporului basarabean, lupta, succesele obţinute împotriva curentelor, sectelor ce negau rolul religiei creştine ortodoxe etc. perpetua de mai mulţi ani.

    Or, una din primele încercări de a face reală aspiraţia majorităţii clerului, a fost tentativa nobilă a pr. Ierimia Cecan, care la 1912 fondează ziarul “Naşe obedinenie”, eveniment care a fost întâmpinat cu entuziasm şi susţi-nut moral şi material de către corporaţie. Cât ar fi de regretabil, dar ideea nobilă, care exprima de fapt şi unul din obiectivele principale ale ziarului de a uni rândurile clerului într-o organizaţie influentă atât din punct de vedere cultural, cât şi social, a eşuat, înseş cauzele  şi motivele acestui insucces, considerăm, reclamă precizări şi elucidări suplimentare, moment asupra căruia ne vom apleca într-un material aparte.

   Ineluctabil, că insuccesul care a înceţoşat frumoasa intenţie a pr. I. Cecan, n-a rezultat o atmosferă de pasi-vitate în rândurile preoţimii, ci dimpotrivă - a generat încă câteva încercări perseverente de transformare în viaţă a obiectivului propus. Aşa, de exemplu, la 1914, pr. Alexandru Baltaga se simte somat să reanimeze această doleanţă a clerului, printr-un raport către PS Episcopul Serafim, însă, din cauză că PS prea puţin împărtăşea elogiul faţă de această necesitate stringentă, moment, de altfel, dictat şi de alte circumstanţe explicabile, împiedică realizarea proiectului dat. O altă tentativă de a face real acelaşi lucru multrâvnit se produce la 1928, când în cadrul şedinţei Sfatului Frăţimii “Naşterea lui Hristos” se hotărăşte a se propune Adunării Generale Eparhiale examinarea problemei cu privire la editarea unui ziar de orientare profesional-clericală. Semnificativ, că însuşi Preşedintele Sfatului, ÎPS Mitropolitul Gurie, a salutat cordial această tentativă, menţionând, în cadrul aceleeaşi şedinţe, că pe lângă indiscutabilul aport multidimensional pe care l-ar produce în viaţa cotidiană a basarabenilor eventualul ziar, el va putea juca rolul de tribună şi arenă de luptă cu sectele, fapt de care era preocupat în special la acel moment ÎPS

     Deşi în cadrul aceleeaşi şedinţe, din 11 decembrie 1928, a fost aleasă chiar şi o comisie în persoana Ic. Gr. Pişculescu, Ic. I. Ştiucă, Pr. V. Popovici, care se vedea obligată de a negocia cu comitetul de redacţie al “Luminătorului”, pentru a pune la cale editarea noului ziar pe lângă această revistă, totuşi, până la apariţia primului număr al publicaţiei multaşteptate s-au perindat doi ani şi ceva.

  În aşa fel, depăşind un şir de obstacole reale şi artificiale, la 1 februarie 1931 apare primul număr al săptămânalului “Raza-Svet”, organul Independent al Clerului Ortodox din Basarabia, care avea în comitetul de redacţie aşa personalităţi marcante ale culturii basarabene ca: Prot. Victor Popovici, Ic. I. Ştiucă, Prot. I. Cecan, V. Botea (avocat), I. Tudor (instituitor). Fără a deroga de la cele menţionate, sesizăm că însuşi gene-ricul ziarului ne demonstrează destul de elocvent că avea să apară în două limbi - rusă şi română. Editarea unui săptămânal bilingv de orientare religioasă era justificată  dintr-o perspectivă diacronică şi anume, pe de o parte, tentativa de a transforma ziarul într-un “aducător de bune învăţături, atât celor tineri, cât şi celor bătrâni…propăvăduitor şi educator al poporului prin grai şi prin scris, dând o educaţie religioasă şi naţională sufletelor acestui norod, care are nevoie de atâtea şi atâtea”(1)  şi, pe de alta, fondatorii publicaţiei sperau că “Raza-Svet” va putea îndeplini rolul cel puţin de frână în faţa fărădelegilor ce se petreceau pe celălalt mal al Nistrului vis-a-vis de Biserică, credinţă şi a propagandei comuniste, ce se infiltra cu succes în spiritualitatea basarabeană.

        Putem risca afirmaţia, că deşi editorii mizau pe un succes incontestabil al ziarului chiar din debutul lui, lucrul acesta nu s-a produs. Dacă am face abstracţie de marea majoritate a reprezentanţilor clerului, atunci constatăm că “Raza-Svet” a fost întâmpinată aproape pasiv, de altfel ca şi orice iniţiativă progresivă, cât ar fi de paradoxal. Motivele -  o sumedenie, însă ne vom reduce la cele mai importante, şi anume, mai întâi de toate, ţinând cont de orientarea şi obiectivele propuse, publicaţia avea o factură profesional-spirituală am spune, dacă nu rigidă, “atunci serioasă, fapt care o făcea mai puţin interesantă pentru cititorul de rând, ce acorda prioritate presei de bulevard sau, în cel mai bun caz, acelor cotidiene care elucidau cu lux de exces materiale de senzaţie. Referitor la acelaşi moment, vin să ne convingă de aceeaşi situaţie şi aserţiunile unuia dintre colaboratorii paginii de limba rusă - V. Arseniev, expuse într-un material de sinteză cu privire la problemele şi izbânzile ziarului. Analizând un şir de circumstanţe nefavorabile pentru activitatea normală a publicaţiei, autorul avea să evidenţieze în special următoarele: “suntem puţin citiţi din cauza că nu cultivăm sângeroasa cronică penală, nu ne interesăm de patologii sexuale şi evităm a atrage cititorii prin trucuri proaste acordându-le premii”(2), - metode la care apelau alte ziare pentru a-şi menţine rayteengul şi numărul înalt de cititori şi abonaţi. Un alt motiv nefavorabil pentru popularitatea “Razei-Svet”, editorii o sesizează în nemulţumirea cititorilor faţă de faptul că ziarul prezintă puţină informaţie proaspătă, un lucru, credem, natural pentru un săptămânal.

      Cu scopul lichidării acestui ultim aspect, colegiul de redacţie întreprinde un şir de negocieri în perspectiva apariţiei zilnice a ziarului, totuşi, problema dată rămâne nerealizată. Iată cum argumenta această necesitate imperioasă unul dintre cei mai fecunzi colaboratori ai “Razei”, S. Bjolla: “ne trebuie un cotidian, sublinia el, care să facă politică pur naţională românească, cu atât mai mult că minorităţile au la dispoziţia lor multe şi diferite publicaţii care să fie tribună cinstită, cititorii având mulţumirea sufletească de a avea un ziar ce ar corespunde nevoilor şi greutăţilor vremii”(3). Subliniem, că ideea dată a guvernat mai multe materiale(4)  ale talentatului publicist S. Bjolla, determinându-l să-şi expună opţiunile sub o formă programatică. Consecvent, prin severe criterii de calitate, autorul formulează acele căi de activitate avantajoasă, pe care le consideră mai adecvate şi mai indicate pentru o publicaţie de aşa gen. Sensu strictu, atitudinile lui se materializează într-un stil laconic, însă savuros ca expresie, mai ales în articolul “Presa basarabeană”, axul director al căruia  reprezintă convingerea, că anume mass-media este instrumentul de constituire a vieţii sociale al unui popor, glosând, însă, în acelaşi context, cu regret, că la acel moment Basarabia avea numai o presă laică, dar nu şi una creştină.

   (Va urma)

L.Troianowski, dr. în filozofie, IFSD al AŞM

“CO”, nr. 03, 2002, p. 6