“Raza”: Sinonimică cu tendinţa de emancipare culturală şi naţională
Spiritualitatea unui popor se măsoară nu în teritoriul
pe care-l ocupă sau numărul de războaie duse cu scopul de
înrobire ale altor naţii, dar în tezaurul cultural adunat de
secole, în normele morale, poziţia faţă de lumea
înconjurătoare şi Dumnezeu, modul de aşi apăra
interesele credinţei, naţiei, şi, evident, atitudinea vis-a-vis
de istorie. Istoria, care adesea, datorită anumitor jocuri politice,
interese ideologice, s-a pretins a o modifica, punându-se tabu pe
importanţa unor evenimente, fenomene, Personalităţi. Spontan
apare întrebarea: Putem numi istorie numai înşirarea acelor
momente care convin ideologiei şi politicii statului la un segment concret
de timp? Totodată, realizând o incursiune imaginară în
istoria secolului trecut, remarcăm că buretele ideologic a şters
sau cel puţin s-a străduit să pună vetoul de nonvalorizare
pe semnificaţia anumitor evenimente şi actualitatea unor
personalităţi notorii, tinzând cu persistenţă de
invidiat a le scoate din ţesătura istoriei neamului ca pe nişte
pete neplăcute. Or, în cazul dat, putem admite că am vorbi de o
istorie naţională autentică? Pete în istorie…compatibile
ideologiei comuniste, care pe parcursul a mai mult de jumătate de secol a
ţinut sub semnul unui tabu tacit Oameni şi Evenimente, care de fapt
au făcut epocă.
Non dubitandum,
opinia elucidată mai sus poate fi ilustrată convingător prin
trecerea în revistă a unui şir de nume, doctrine etc., despre
care, remarcăm cu satisfacţie, că doar în ultimul deceniu
al secolului trecut au început să fie tratate şi apreciate
adecvat. Deşi, escaladarea a astfel de probleme ingrate constituie pentru
ultimii ani ai secolului XX însemnul principal, totuşi,
observăm că, păşind într-un nou veac şi mileniu,
mai dispunem de un teren larg de activitate în perspectiva
continuării operei de reevaluare a unor segmente în cultura
naţională, de reapreciere a unor erori de optică politică
şi reabilitare a unui şir de personalităţi prin
investigarea, elucidarea şi justificarea dintr-un punct de vedere actual,
obiectiv şi netendenţios.
Pe acest
temei, consemnăm că în calitate de exemplu incontestabil ne
poate servi activitatea desfăşurată pe parcursul a mai mult de
opt ani (1931-1938) de către ziarul “Raza”, cât şi aportul
colaboratorilor ei în opera de emancipare naţională şi
culturală.
Atenţia
faţă de publicaţia “Raza” - Organul Independent al Uniunii
Clerului din Basarabia - nu reprezintă un simplu capriciu, sau este
întâmplătoare, indubitabil că anume ziarul dat a jucat un
rol colosal în viaţa social-politică şi religioasă
în perioada interbelică proprie basarabenilor.
Plauzibil
să decelăm chiar de la bun început că, deşi “Raza” a
fost preconizată ca Organul Independent al Clerului, totuşi, un
adevăr care nu solicită un spor de demonstraţie este că publicistica
ziarului nu s-a concentrat cu precădere asupra problemelor de cult, or,
tematica abordată în paginile publicaţiei cuprinde un areal
larg de domenii. Drept argument, ne pot servi accentele pu-blicistice de
manieră patetică, critică sau analitică cu privire la
aşa aspecte, care chiar la o simplificare exagerată ar putea fi
reduse la următoarele compartimente: morală, estetică, religie,
drept - rolul şi locul lor în procesul activităţii
social-umane; istoria culturii neamului şi a civilizaţiilor; literatură;
teatru; ştiinţă; învăţământ;
corelaţia religie şi şcoală; etica profesională;
problema naţională - tradiţii, obiceiuri, limbă; rolul
clerului în viaţa cotidiană - obiective şi realizări,
dificultăţi etc. De fapt, estimând contribuţia rolului
şi locului publicaţiei date în tezaurul cultural-naţional
al secolului XX, subliniem în special popularitatea deosebită de
care se bucura mai ales în primii şapte ani de activitate, moment
condiţionat de însuşi faptul că, ţinând cont de
orientarea propriu-zisă, nicicând nu şi-a focalizat
atenţia cu preponderenţă asupra problemelor de cult, ci în
permanenţă a tins şi a contribuit substanţial la dirijarea
opiniei publice prin elucidarea şi propagarea unui diapazon larg de
aspecte.
Adevărat
că intenţia investigării istoriei apariţiei şi
fructuoasei activităţi desfăşurată de publicaţia
“Raza”, este dictată şi de timida încercare de a scoate din anonimat,
poate una dintre cele mai demne de atenţie şi respect pagini din
istoria naţională, particular primei jumătăţi a sec.
XX. Plecând de la aceste opinii, mai remarcăm încă
câteva premise ce au determinat necesitatea şi actualitatea
cercetării în cauză, şi anume cât ar fi de
regretabil, dar nici o enciclopedie nu ne pune la dispoziţie
informaţii, ce ar viza şi ar stabili
existenţa, rolul şi locul acestui ziar în cultura perioadei
interbelice. În aceeaşi ordine de idei, nu ne putem abţine de
la validarea acelui fapt că până în prezent
rămân neglijate numele unui şir de colaboratori,
publicişti de valoare incontestabilă
ai ziarului cum ar fi V. Ţepordei, Sergiu Bjolla, Pr. Gr. Onica,
Pr. C. Popovici, Ilie Tocan, Nichifor Crainic, despre care nici literatura
enciclopedică , nici istoria
presei democratice din Moldova nu ne prezintă nici un fel de date, iar
acel veto de nonvalorizare tradiţional pentru epoca trecută deja
în istorie mai rămâne să perpetue. Cert faptul, că
prin accepţie publicistica desfăşurată de V. Ţepordei
poate concura fără nici un fel de exagerări, doar cu cea
lăsată drept moştenire de Al. Robot, recunoscut unanim de
criticii literari drept cel mai de seamă maestru al cuvântului din perioada interbelică.
Sine dubio,
aplecându-ne asupra momentului istoric al fondării şi
editării publicaţiei “Raza”, nu putem face abstracţie de
motivele ce au pregătit terenul necesar pentru realizarea evenimentului
dat. Este de netăgăduit, că necesitatea editării unui ziar
al corporaţiei clerului nu reprezintă la ordinea de zi o
problemă nouă sau originală. Năzuinţa de a avea un
organ de presă profesional, ce ar juca rolul de catalizator şi
culturalizator în viaţa cotidiană a clerului, prin intermediul
căreia s-ar putea face schimb de experienţă, discuta problemele
cu privire la: situaţia forurilor reprezentative ale preoţilor,
alegerilor, dreptului de stabilitate şi prerogativele acestor foruri,
raporturile intereparhiale, atitudinea chiriarhilor vis-a-vis de aceste
raporturi; obiectivele şi perspectivele operei de iluminare şi
creştinizare a poporului basarabean, lupta, succesele obţinute
împotriva curentelor, sectelor ce negau rolul religiei creştine
ortodoxe etc. perpetua de mai mulţi ani.
Or, una din
primele încercări de a face reală aspiraţia
majorităţii clerului, a fost tentativa nobilă a pr. Ierimia
Cecan, care la 1912 fondează ziarul “Naşe obedinenie”, eveniment care
a fost întâmpinat cu entuziasm şi susţi-nut moral şi
material de către corporaţie. Cât ar fi de regretabil, dar
ideea nobilă, care exprima de fapt şi unul din obiectivele principale
ale ziarului de a uni rândurile clerului într-o organizaţie influentă
atât din punct de vedere cultural, cât şi social, a
eşuat, înseş cauzele
şi motivele acestui insucces, considerăm, reclamă
precizări şi elucidări suplimentare, moment asupra căruia
ne vom apleca într-un material aparte.
Ineluctabil,
că insuccesul care a înceţoşat frumoasa intenţie a
pr. I. Cecan, n-a rezultat o atmosferă de pasi-vitate în
rândurile preoţimii, ci dimpotrivă - a generat încă
câteva încercări perseverente de transformare în
viaţă a obiectivului propus. Aşa, de exemplu, la 1914, pr.
Alexandru Baltaga se simte somat să reanimeze această
doleanţă a clerului, printr-un raport către PS Episcopul
Serafim, însă, din cauză că PS prea puţin
împărtăşea elogiul faţă de această
necesitate stringentă, moment, de altfel, dictat şi de alte circumstanţe
explicabile, împiedică realizarea proiectului dat. O altă
tentativă de a face real acelaşi lucru multrâvnit se produce la
1928, când în cadrul şedinţei Sfatului Frăţimii
“Naşterea lui Hristos” se hotărăşte a se propune
Adunării Generale Eparhiale examinarea problemei cu privire la editarea
unui ziar de orientare profesional-clericală. Semnificativ, că
însuşi Preşedintele Sfatului, ÎPS Mitropolitul Gurie, a
salutat cordial această tentativă, menţionând, în
cadrul aceleeaşi şedinţe, că pe lângă indiscutabilul
aport multidimensional pe care l-ar produce în viaţa cotidiană
a basarabenilor eventualul ziar, el va putea juca rolul de tribună şi
arenă de luptă cu sectele, fapt de care era preocupat în
special la acel moment ÎPS
Deşi
în cadrul aceleeaşi şedinţe, din 11 decembrie 1928, a fost
aleasă chiar şi o comisie în persoana Ic. Gr. Pişculescu,
Ic. I. Ştiucă, Pr. V. Popovici, care se vedea obligată de a
negocia cu comitetul de redacţie al “Luminătorului”, pentru a pune la
cale editarea noului ziar pe lângă această revistă,
totuşi, până la apariţia primului număr al
publicaţiei multaşteptate s-au perindat doi ani şi ceva.
În
aşa fel, depăşind un şir de obstacole reale şi
artificiale, la 1 februarie 1931 apare primul număr al
săptămânalului “Raza-Svet”, organul Independent al Clerului
Ortodox din Basarabia, care avea în comitetul de redacţie aşa
personalităţi marcante ale culturii basarabene ca: Prot. Victor
Popovici, Ic. I. Ştiucă, Prot. I. Cecan, V. Botea (avocat), I. Tudor
(instituitor). Fără a deroga de la cele menţionate, sesizăm
că însuşi gene-ricul ziarului ne demonstrează destul de
elocvent că avea să apară în două limbi - rusă
şi română. Editarea unui săptămânal bilingv de
orientare religioasă era justificată
dintr-o perspectivă diacronică şi anume, pe de o parte,
tentativa de a transforma ziarul într-un “aducător de bune
învăţături, atât celor tineri, cât şi
celor bătrâni…propăvăduitor şi educator al poporului
prin grai şi prin scris, dând o educaţie religioasă
şi naţională sufletelor acestui norod, care are nevoie de
atâtea şi atâtea”(1)
şi, pe de alta, fondatorii publicaţiei sperau că
“Raza-Svet” va putea îndeplini rolul cel puţin de frână
în faţa fărădelegilor ce se petreceau pe celălalt mal
al Nistrului vis-a-vis de Biserică, credinţă şi a propagandei
comuniste, ce se infiltra cu succes în spiritualitatea basarabeană.
Putem
risca afirmaţia, că deşi editorii mizau pe un succes
incontestabil al ziarului chiar din debutul lui, lucrul acesta nu s-a produs.
Dacă am face abstracţie de marea majoritate a reprezentanţilor
clerului, atunci constatăm că “Raza-Svet” a fost
întâmpinată aproape pasiv, de altfel ca şi orice
iniţiativă progresivă, cât ar fi de paradoxal. Motivele - o sumedenie, însă ne vom reduce
la cele mai importante, şi anume, mai întâi de toate,
ţinând cont de orientarea şi obiectivele propuse,
publicaţia avea o factură profesional-spirituală am spune,
dacă nu rigidă, “atunci serioasă, fapt care o făcea mai puţin
interesantă pentru cititorul de rând, ce acorda prioritate presei de
bulevard sau, în cel mai bun caz, acelor cotidiene care elucidau cu lux
de exces materiale de senzaţie. Referitor la acelaşi moment, vin
să ne convingă de aceeaşi situaţie şi aserţiunile
unuia dintre colaboratorii paginii de limba rusă - V. Arseniev, expuse
într-un material de sinteză cu privire la problemele şi
izbânzile ziarului. Analizând un şir de circumstanţe
nefavorabile pentru activitatea normală a publicaţiei, autorul avea
să evidenţieze în special următoarele: “suntem puţin
citiţi din cauza că nu cultivăm sângeroasa cronică
penală, nu ne interesăm de patologii sexuale şi evităm a
atrage cititorii prin trucuri proaste acordându-le premii”(2), - metode
la care apelau alte ziare pentru a-şi menţine rayteengul şi
numărul înalt de cititori şi abonaţi. Un alt motiv
nefavorabil pentru popularitatea “Razei-Svet”, editorii o sesizează
în nemulţumirea cititorilor faţă de faptul că ziarul
prezintă puţină informaţie proaspătă, un lucru,
credem, natural pentru un săptămânal.
Cu scopul lichidării acestui ultim aspect, colegiul de redacţie întreprinde un şir de negocieri în perspectiva apariţiei zilnice a ziarului, totuşi, problema dată rămâne nerealizată. Iată cum argumenta această necesitate imperioasă unul dintre cei mai fecunzi colaboratori ai “Razei”, S. Bjolla: “ne trebuie un cotidian, sublinia el, care să facă politică pur naţională românească, cu atât mai mult că minorităţile au la dispoziţia lor multe şi diferite publicaţii care să fie tribună cinstită, cititorii având mulţumirea sufletească de a avea un ziar ce ar corespunde nevoilor şi greutăţilor vremii”(3). Subliniem, că ideea dată a guvernat mai multe materiale(4) ale talentatului publicist S. Bjolla, determinându-l să-şi expună opţiunile sub o formă programatică. Consecvent, prin severe criterii de calitate, autorul formulează acele căi de activitate avantajoasă, pe care le consideră mai adecvate şi mai indicate pentru o publicaţie de aşa gen. Sensu strictu, atitudinile lui se materializează într-un stil laconic, însă savuros ca expresie, mai ales în articolul “Presa basarabeană”, axul director al căruia reprezintă convingerea, că anume mass-media este instrumentul de constituire a vieţii sociale al unui popor, glosând, însă, în acelaşi context, cu regret, că la acel moment Basarabia avea numai o presă laică, dar nu şi una creştină.
(Va urma)
“CO”,
nr. 03, 2002, p. 6