De vorbă cu părintele Salafiil

 

Despre gândul morţii şi aşteptarea lui Dumnezeu

 

Pe cei care se apropie de stareţ pentru blagoslovenie, el îi ia de mână şi, dacă au mâna caldă, le-o strânge bucuros, ca şi cum s-ar încălzi după un frig îndelungat (pe care l-a îndurat la vremea sa în lagărele comuniste), iar dacă o au rece, îi întreabă dacă e frig afară şi-i sfătuieşte numaidecât să se îmbrace mai bine, ca să nu răcească. Pentru că nu mai vede de 20 de ani, bătrânul are obiceiul să te ţină de mână în timp ce-ţi vorbeşte, de parcă şi-ar lua rămas bun de la cineva foarte apropiat. Mulţi cred că părintele îi vede pe oameni duhovniceşte şi glumesc că în faţa bătrânului stai ca la “raze”. Stareţul îi primeşte pe toţi cu dragoste egală, aşa încât la despărţire toţi au impresia că părintele i-a cunoscut mai dinainte. De obicei, după ce îţi întreabă numele, spune: “Dumnezeu să te mântuiască”, sau “Dumnezeu să-ţi dăruiască înţelepciunea cea bună”, sau “răbdare, răbdare” şi alte cuvinte mângâietoare. Iar dacă îl întrebi cum se mai simte, bătrânul răspunde uneori cu aer de glumă, ca un om de 93 de ani:

“Ei, ce să zic, cu bătrâneţile şi cu boala. Că cum zice acolo, la Psaltire, că “zilele omului sunt 70 de ani, iar de va fi în putere, 80 de ani, şi ce este mai mult decât aceasta – osteneală şi durere”. Apoi eu dacă am ajuns de-amu la 93, ce să fac, “osteneală şi durere”, aştept să vină moartea. Noi  să ne rugăm la Dumnezeu şi să ne stăruim să facem poruncile Lui, şi dacă om face aşa, apoi El, când a veni, o să ne ierte de păcate, că-i milostiv. Cum scrie acolo: vom fi răpiţi în văzduh, pe nori întru întâmpinarea Domnului şi aşa pururea cu Domnul vom fi. Călugării trebuie să se gândească toată ziua la moarte – aşa scrie acolo, într-un loc în Patericul cela. Dacă te-i griji – azi trebuie să mor -, apoi trebuie să te grijeşti de amu că ai să mori, să te pregăteşti şi nu vei greşi niciodată, numai la moarte să te gândeşti, eu, dacă-am ajuns la adânci bătrâneţe, la ce să mă mai gândesc, că azi-mâine trebuie să vie. Suntem vremelnici, azi suntem, dar mâine nu. Că aşa zice şi acolo, la Sfânta Scriptură: nu mâna binele de azi pe mâine, răul de azi pune-l pe mâine, dar acele bune fă-le azi, nu le lăsa pe mâine, că vrăjmaşul zice aşa: fă-mi mie azi, da ale lui Dumnezeu lasă-le pe mâine. Şi-apoi mâine zice: de amu, iaca, ai de lucru cutare, vrasăzică, şi n-ai când să mai faci. Tot aşa te mână şi laşi cele bune şi faci cele rele. Dar noi trebuie, carevasăzică, călugării, acele bune să nu le lăsăm pe mâine, azi să le facem, dar mâine nu ştim sigur că om ajunge, or n-om ajunge, că viaţa noastră-i: azi suntem, dar mâine nu...

Ieromonah Savatie (Baştovoi)

„CO”, nr. 03, 2002, p. 7