O frumusete asupra
careia timpul nu are putere
(Interviu cu preoteasa Natalia
Paduraru)
Rotunjind vârsta onorabila de 81 de ani (chiar
de ziua femeilor mironosite), preoteasa Natalia Paduraru ne-a
impresionat prin dezinvoltura si prospetimea unui suflet
tânar,combinate cu întelepciunea maturitatii.
Am rugat-o la începutul acestui interviu sa-si aminteasca
despre timpurile frumoase ale copilariei sale.
-
M-am nascut în Soroca, am fost trei copii în familie. Tata
lucra magazinier la o gara din Floresti. El era un intelectual, dar
nu stia bine româneste si vorbea cu accent, din cauza
aceasta era numit „bolsevic”. M-a trimis la scoala din gara aceea, unde
erau într-o singura clasa elevi de diferite vârste.
Când am trecut în clasa a 4-a, nu stiam nici tabla
înmultirii. Tata a înteles ca daca ma mai
tine la Rogojeni, apoi m-a pierdut. Si m-a trimis la Iasi, la un
colegiu de 12 ani, cu studierea limbii franceze din prima clasa.
Profesoarele erau maici
frantuzoaice. Si noi am învatat a vorbi foarte bine
aceasta limba. Dar la început îmi era foarte greu, am
venit în clasa a 4-a si nu stiam nimic - nici matematica,
nici gramatica! La orice observatie reactionam foarte
bolnavicios. Odata, deoarece primisem nota 1, profesoara de
franceza mi-a prins caietul pe spate si am umblat asa 24 de ore.
Uneori se întâmpla sa nu-mi placa bucatele pe care ni le
serveau - spanacul, spre exemplu, care-mi amintea de ceva foarte dezgustator.
Si atunci una din maicile celea mi-a spus ca daca nu
manânc, totul îi scrie tatei. Înghitind lacrimi
si bând apa, am mâncat cu de-a sila totul, numai sa
nu-i scrie tatei. De atunci, când vedeam spanacul sau alt fel de
mâncare, necomestibil pentru mine, repede fugeam prima si o rugam pe
sora sa-mi puna mai putin în farfurie.
Dupa
liceu am dat la medicina la Bucuresti, eram deja
casatorita si sotul fusese mobilizat pe front. Atunci,
fiindca nu stiam ce sa fac, m-am gândit între timp
sa studiez.
- Doamna preoteasa, o femeie
crestina, cum poate combina dragostea fata de sot cu
dragostea fata de Dumnezeu?
-
(Dupa o pauza îndelungata) Stiti, foarte greu.
Fiindca un sot trebuieste îngrijit nu numai cu
mâncare, dar si sustinut moral, psihologic. Da eu… am
cazut la examenul asta. Pentru lucrul meu îmi dadeam tot
sufletul, dar pentru gospodarie - nimic…
- Pentru gospodarie, sau pentru
sot?
-
Dar pe sot îl neglijam de fapt. Si a fost un moment când
el a ramas singur, fiind într-o perioada dificila a
vietii sale - i se retrasese dreptul de a sluji. Apoi, si el
si eu am stat la închisoare. Au fost fabricate diferite motive, dar
cauza era una - propaganda religioasa.... Atunci, în acele 2 luni de
detentie, am înteles un lucru: la judecata lui Dumnezeu va fi
tot asa - o sa fim toti în iad cei care am gresit
si nu ne-am pocait înaintea lui Dumnezeu, n-am
constientizat ticalosia noastra. Dar eu personal am
facut în viata foarte multe lucruri rele. De ce? Îmi
parea ca fac bine. Asta este o întunecare a mintii, din cauza
mândriei. Lucram bine, dar si ma mândream. Eram aparent
foarte smerita, dar în sinea mea gândeam ca totusi
suntem ceva - si eu, si sotul meu.
- Cât de greu a fost sa va
pastrati credinta în perioada ateismului agresiv?
-
Îmi amintesc cum ne-au facut o adunare la Spitalul Salvarii,
fiind invitat un lector ateist. Atunci am fost chemata în fata
auditoriului - se adunase tot colectivul spitalului - si rugata
sa aduc dovezi despre existenta lui Dumnezeu. Dar mie mi s-a
sters totul din memorie si am zis în sinea mea: Doamne,
daca nu-mi amintesti ceva macar, o sa fac
crestinatatea de râs. Si astfel, urcând scarile
spre tribuna, mi-am amintit ce ne spunea odata un preot, pe
când eram înca studenti - ca cea mai temeinica
dovada a existentei lui Dumnezeu este poporul evreu. Noi atunci am
ramas mirati, iar el ne-a explicat: toate popoarele se
deznationalizeaza . Daca pleaca în Germania,
Franta, el devine neamt, francez si asa mai departe. Dar nu
tot asa se întâmpla cu evreii. Ei parca ar fi
francezi, dar în esenta tot evrei ramân. Si eu
am spus aceasta în fata celor adunati si am mai
adaugat de la mine: „Avraam a primit binecuvântarea ca
samânta lui va mosteni pamântul. Si acum
uitati-va: în colhoz, în functie de
maturatoare de strada, dereticatoare, acolo unde e munca
mai grea, nu veti vedea evrei. Dar în medicina, în
spitale - majoritatea sânt evrei. Si chiar aici, la noi, - am zis, -
majoritatea sunt evrei. Ei, care au fost atâta timp gâtuiti
si stersi de pe fata pamântului, astazi
lucreaza, sunt calificati si-si au drepturile lor. Nu vi se
pare ca aceasta este o confirmare a binecuvântarii pe care le-a
dat-o Dumnezeu?” - ma adresez eu auditoriului, pornind în atac, ca
sa scap de lectorul acela, caruia nu stiam ce sa-i mai
spun. Atunci s-a lasat pentru un moment tacerea, apoi toti s-au
sculat în picioare. Am crezut ca o sa ma
împroaste cu ceva. Dar nu, ei vorbeau între dânsii,
caci într-adevar erau majoritatea evrei. Mai apoi lectorul a venit
la tribuna si a spus: „Vedeti, ea si aici îsi
face loc de propaganda, dar atunci când noi nu suntem de
fata?!”. Si-mi spune sa-i mai aduc si alte dovezi.
Atunci eu i-am raspuns: „As putea sa va aduc o mie, dar tot
D-voastra o sa spuneti ca
fac propaganda religioasa. Acuma-i ora 12, zic, (dar adunarea
începuse pe la 8.30) si bolnavii nostri, poate unii foarte
gravi, ne asteapta. Iar noi suntem ocupati cu ceva, chipurile,
foarte important. Daca vreti, putem discuta, dar în afara
orelor de serviciu”. N-au avut ce sa-mi mai spuna. Însa
printre hotarârile acelei adunari de pomina a fost si
cea de a-mi lua diploma. Le-am spus ca pot sa-mi ia diploma, dar
faptul ca Dumnezeu exista îl întelege oricine, chiar
daca unii se sfiiesc sa declare! Si astfel am spart târgul
atunci.
- Ne-ati marturisit ca
în adolescenta ati fost educata în spiritul de
a placea oamenilor, ceea ce cultiva fariseismul, lucru pe care
l-ati înteles mai târziu. Dar cum poate fi
atragatoare o femeie crestina, fara a dori
sa placa cu tot dinadinsul?
-
Cum poate fi atragatoare? Acum, când am ajuns la cei 80 si
ceva de ani, va declar cu siguranta: este atragatoare
daca este buna si blânda. Mântuitorul spune
astfel: „Învatati de la mine, fiindca eu sunt
blând si smerit cu inima, si veti afla odihna
sufletelor voastre”. Din pacate, am înteles aceste lucruri cam
târziu. În tinerete, însa, îmi pierdeam
adesea controlul, nu ma mai supravegheam. Chiar sotul îmi
spunea: „Tu stii ca esti mândra?” Eu,
însa, nu recunosteam – cum, zic, când eu sînt cea
mai smerita? Dar un lucru este sa stai asa ca mâta
si sa vezi pe unde a intrat soarecele si cu totul alt lucru
este sa fii într-adevar blând si smerit cu inima.
Chiar mai deunazi m-am suparat pe o ruda de-a mea si-mi
venea sa iau o ceasca si s-o arunc în ea. Dar mi-am
zis: „Stii ce, mai retine-te si de data asta”. Dupa aceea
m-am gândit si mi-am dat seama ca eu nici nu sunt
crestina. Ar fi o mare ratacire sa-mi închipui
ca as merita Împaratia lui Dumnezeu. Nu, noi nu
meritam Împaratia lui Dumnezeu când ni se pare
ca suntem mai buni ca altii. Daca acceptam acest
gând, atunci ne-am prabusit în fundul iadului.
- Ce sfaturi ati mai putea sa le
dati tinerilor, de la înaltimea experientei de
viata pe care ati acumulat-o?
-
Câtiva ani în urma, parintele Pavel de la Biserica
"Sfântul Dumitru" din Chisinau spunea: „Nu dati
sfaturi! În biserica este preot, trimiteti-i pe oameni la
dânsul, ca el raspunde de toate”. Dar când ma
pomeneam, eu de-acum am sfatuit-o ba pe una, ba pe alta. Mi-a trebuit
multa vreme ca sa ma supraveghez si sa obisnuiesc
a nu mai da sfaturi. Acum, când ma întreaba cineva ceva, îi
raspund: „Asteapta pâna va veni parintele. Poate
el nu e universal, dar daca tu te adresezi lui, apoi Duhul lui Dumnezeu,
care lucreaza prin el, va descoperi cele privitoare la tine, adica
cele ce-ti sunt folositoare”. Orice prieten sau vreo somitate în
stiinta, în teologie, dar care nu-i preot, n-o sa te
serveasca, fiindca acolo vorbeste eu-l personal al omului. Cred
ca fiecare trebuie sa-si aiba duhovnicul lui. El nu trebuie
ales la întâmplare, dar omul sa se roage lui Dumnezeu -
Doamne, eu am nevoie de o calauza. Si se poate de
gasit preoti . Chiar si cel mai rau preot, atunci
când îti da dezlegare, se pomeneste în
situatia de a se osândi mai întâi pe sine. Si
pentru osânda pe care si-o asuma el, Dumnezeu îi
descopera ce sfaturi sa dea. Asa ca fiecare ar fi bine
sa aiba duhovnicul sau.
- Multi încearca sa
înteleaga ce este întelepciunea. Dvs. ce ne
puteti raspunde la aceasta întrebare?
-
Întelepciunea este frica de Dumnezeu, cum scrie si în
Sfintele Scripturi. Nu teama sa furi si sa te ascunzi de El. Nu,
ci teama de a-l jigni. Ca Dumnezeu nu are tomuri de articole, pe care
poti sa le uiti, dar are numai 10 porunci. Si aceste 10 pot
fi respectate. Am o vecina, care-mi spune: „Eu nu pot sa ascund ceva
de barbat, asa cum fac unele femei, ci ma sfatuiesc cu el
în orice situatie. Bine, rau, dar hotarâm
împreuna”. Apoi tot asa si noi trebuie sa ne apropiem
de Dumnezeu si sa spunem: „Doamne, eu as vrea asa, dar tu
spui altfel. Îndreapta-ma, schimba-mi mentalitatea cumva,
ca sa nu-ti calc voia”. Si atunci Dumnezeu face treaba aceasta.
Întelepciunea înca mai este smerenie. Dar nu smerenie ca
a mea. Va spun, ca daca ati citi cartile de care
am dat eu dupa 75 de ani, apoi v-ati speria! Mi-am dat seama ca
toata viata m-am tinut de un principiu fals, adica de
propria mea scoala. Mie-mi parea ca e bine - aha,
înseamna ca te ghiftuiesc si pe tine cu ideile mele. Dar
eu însami ma rataceam. Atunci am înteles
ca pâna la 70 de ani eu nici nu m-am pocait cu
adevarat. Si daca-ti dai seama de pacatele tale,
atunci esti smerit - atunci nici nu te certi, nici nu-ti ceri
drepturile, dar accepti tot si spui: „Doamne, primeste-ma
cumva asa ca sa intru în anticamera tindei raiului. Dar numai
cumva sa fiu cu Tine”. Si atunci se schimba toate în noi.
Dar atâta timp cât noi vrem sa fim întelepti
si înca sa-i învatam pe altii, atunci
e vai de capul lor si de al nostru!
- Caracterul omului se formeaza din
copilarie. Cum putem educa un copil în spirit crestin, astfel
ca el, ajungând la maturitate, sa aiba o credinta
vie, constienta?
-
Copiii trebuie dusi de tare devreme la biserica. Si trebuie
sa citeasca Sfânta Scriptura. Eu am doua nepoate
si un nepot. Fetita cea mai mare a fiicei mele, pe atunci de vreo 14
ani, nu voia sa mearga la
biserica. Si-mi spune fiica-mea: „Ce sa fac cu fata asta,
ma tem ca se va lepada de Dumnezeu”. Atunci eu i-am zis sa
le lase la mine pe ambele, cea mai mica avea 5 anisori. Am
început a citi cu ele din Sfintele Scripturi si le mai explic, mai
întreb ceva. Si asa citim noi câteva duminici la
rând când, într-o buna zi, aud: „Nu, bunico, data
trecuta ai spus altfel!” Atunci eu îi propun sa mai citim
înca o data si sa vedem cine are dreptate. Si
iata ca nepotica a absolvit scoala, mai întâi a
intrat la o scoala de meserii, la croitorie, caci mai
înainte de a fi om mare, e bine sa fii macar om mic.
Între timp, s-a deschis Academia Teologica si ea a candidat
acolo. A reusit, fiind a treia pe lista. Acum e
casatorita, are copii, dar ce i s-a altoit din copilarie, a
ramas. Asa ca trebuie sa le citim copiilor Biblia nu
când se vor însura sau se vor marita, sau când o sa
fie bunici, dar înca din clasele primare. Dar profesorii ar trebui
sa fie de o tinuta înalta morala si
duhovniceasca. Adica smeriti, sa aiba un duhovnic care
sa-i calauzeasca, atunci societatea s-ar schimba.
- Credeti ca o femeie
crestina poate influenta mult mediul din jurul sau? Si
cum poate face acest lucru?
- Nu
va pot da exemplul meu, fiindca eu am vrut sa schimb lumea
si m-am certat cu toti (râde). Si acum se uita la
mine fiecare si zice - o vezi, sterge-mi-o. De ce? Fiindca n-am
avut tactul necesar si am pornit-o dupa 70 de ani. Nu degeaba ne scot
la 55 de ani la pensie. Eu vorbesc foarte serios, fiindca noi ne uzam
… Asa ca trebuia sa încep pâna la 55. Dar cred
ca o femeie multe poate, daca
se schimba mai întâi pe sine si se roage lui
Dumnezeu. Si trebuie sa aiba neaparat un duhovnic serios,
mai subliniez odata acest lucru. Daca nu-l are, sa se roage ca
sa-l aiba. Caci Dumnezeu, care a facut mintea, urechea
noastra, comunica cu noi cu mult mai repede decât credem.
- Va multumim din tot sufletul.
V-am ascultat cu mare placere si mai asteptam si alte
întâlniri pe viitor.