Adormirea Maicii Domnului

Maica Domnului este cea mai înaltă sfinţenie omenească, cunoscută şi cinstită de Sfânta Biserică, iar Adormirea Maicii Domnului este cea mai de seamă dintre sărbătorile ei pregătită, precum se ştie, prin post de două săptămâni. În Sfânta Scriptură nu aflăm nimic despre moartea Maicii Domnului. În schimb, cântările şi imnurile de la Vecernia şi Utrenia sărbătorii ne vestesc adevărata tradiţie a Bisericii în această privinţă.

Când a binevoit Hristos, Dumnezeul nostru, să ia la Sine pe Maica sa, cu trei zile mai înainte a făcut-o să cunoască, printr-un înger, mutarea ei de pe pământ la viaţa cea cerească. Născătoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare şi s-a suit degrabă în Muntele Măslinilor, ca să se roage.

S-a întors, apoi, acasă şi a pregătit toate cele de îngropare, încredinţând pe vecine că, mutându-se la ceruri, nu numai pe ele nu le va uita, ci pe toată lumea o va cerceta şi o va ocroti. Şi a împărţit văduvelor sărace veşmintele sale. Apoi şi-a luat iertăciune de la toţi şi, culcându-se pe pat, a făcut rugăciune pentru întărirea lumii şi pentru vieţuirea în pace. Binecuvântând pe toţi cei de faţă, şi-a dat sufletul în mâinile Fiului şi Dumnezeului ei. Şi multe vindecări s-au împărţit tuturor celor bolnavi, prin binecuvântarea ei.

S-a făcut, atunci, tunet mare şi au venit de la marginile lumii, ca pe nişte nori, toţi Apostolii lui Hristos, la casa Maicii Domnului din Ierusalim. Şi, începând Petru cântarea cea de îngropare, Apostolii au ridicat patul şi au petrecut, până la mormânt, trupul cel primitor de Dumnezeu. Sosind în satul Ghetsimani şi aşezând în mormânt trupul Maicii Domnului, Apostolii au zăbovit acolo încă trei zile, aşteptând pe Apostolul Toma care, din dumnezeiască rânduială, lipsea. Sosind; Toma Apostolul era întristat că nu se învrednicise sa vadă şi el chipul adormit al Maicii Domnului, ca şi ceilalţi Apostoli. Cu hotărâre de obşte, s-a deschis mormântul pentru el. Când s-a deschis, s-au minunat, căci au aflat mormântul fără sfântul ei trup şi era numai giulgiul lăsat, ca mângâiere şi mărturie nemincinoasă a mutării Născătoarei de Dumnezeu, cu trup cu tot, la ceruri.

Pe scurt, după credinţa Sfintei Biserici, la Adormirea Maicii Domnului trupul ei n-a cunoscut putrezirea, care vine după moarte, nici n-a rămas în mormânt. Maica Demnului, cu trupul schimbat, viu şi proslăvit, a fost mutată la ceruri, ca o pârgă a întregii omeniri. Dar, spre deosebire de Mântuitorul, ea a fost dusă la ceruri de îngeri, nu prin puterea ei, ca Mântuitorul. Şi acolo se roagă de-a pururi pentru noi. Să avem mare încredere în rugăciunea ei, că ea singură poate vorbi lui Dumnezeu, ca o mamă unui fiu al ei.

Dumnezeului nostru slavă!