Pelerinaj la trei mănăstiri din Moldova

 

Pentru a descoperi infinitul nu-i neapărat să pleci peste mări şi ţări; este suficient să asculţi liniştea din propriul suflet. Acest lucru îl cunoaşte un creştin. Totuşi călătoriile de multe ori îţi oferă prilejul de a te descoperi mai bine pe tine însuţi, a reveni la izvoarele şi originea credinţei, ale neamului, ale propriei identităţi.

M-au făcut să revin la aceste gânduri o călătorie, sau mai exact un pelerinaj la care am participat împreună cu un grup de copii şi maturi de la biserica Sf. Dumitru din Chişinău, membri ai şcolii duminicale, conduşi de profesoara lor, d-na Anghelina Savin. Itinerarul nostru a cuprins doar trei mănăstiri din centrul Moldovei, dar am avut impresia descoperirii unui tărâm, a unei lumi noi.

Mănăstirea Răciula, primul locaş sfânt care ne găzduieşte, ne atrage prin liniştea şi lumina ce izvorăşte parcă de pretutindeni - din frunzişul verde, din ochii surorilor şi maicilor, din altarul sfânt unde slujeşte părintele Pafnutie - duhovnicul mănăstirii. Aici trecutul şi prezentul se îmbrăţişează strâns şi ia chipul acelor maici bătrâne şi blânde, care au înfruntat cu dârzenie calamităţile regimului comunist, anii de prigoană a credinţei, dar şi propriile patimi, alegând să fie sălaşe ale Duhului Sfânt.

Următorul punct al călătoriei este mănăstirea Hârjauca, unde aflăm de la d-na Tatiana Popa, ghidul nostru, o istorie zguduitoare a răstignirii (a câta oară!) lui Hristos. El ne întâmpină chiar la intrarea în biserica de iarnă - o clădire distrusă, fără acoperiş.. Chipul Mântuitorului, imprimat în piatră, batjocorit de topoarele păgânilor din epoca comunistă El se imprimă în sufletele copiilor şi rămâne ca un semn de întrebare ce o să-i frământe mult timp - de fapt, cărui Dumnezeu se închină părinţii lor, care de atâta timp nu reuşesc să restabilească atâtea monumente şi locaşuri de cult, ce rămân devastate de zeci de ani? Şi cu totul alte sentimente ne provoacă devotamentul şi jertfirea unui grup de artişti plastici, care au restaurat monumentala biserică din centrul mănăstirii. Duhul păcii se pogoară peste noi când intrăm aici şi doar urmele gloanţelor dintr-o mică porţiune de zid, lăsată special spre amintire urmaşilor, ne vorbeşte de perioada când acest locaş a fost pângărit, fiind transformat în loc de distracţii.

După o mică agapă creştină, pe care o începem cu un Tatăl nostru, intonat de vocile cristaline ale copiilor, continuăm călătoria. Suntem oaspeţii d-nei Tatiana Popa, stăpâna unui minunat muzeu al casei părinteşti din satul Palanca. Aici respirăm aerul curat al autenticului, regretăm raiul pierdut al simplităţii buneilor, ca mai apoi să devenim ctitori ai unei biserici în reconstrucţie. Alături - încă un martor al indiferenţei noastre criminale biserica din lemn a Adormirii Maicii Domnului, un monument inedit, care-şi aşteaptă restauratorii.

La mănăstirea Hârbovăţ ajungem după masă, dar nimeni nu simte oboseala. Aici copiii descoperă tărâmul mistic al minunilor lui Dumnezeu prin istoria icoanei Maica Domnului de Hârbovăţ. Apoi admiră puterea şi statornicia unui stejar de 350 de ani, care îşi mai păstrează frunzişul şi coroana, în pofida vârstei şi a unei lovituri de fulger. Probabil, aceasta îi va face pe copii, poate chiar şi inconştient, să ajungă la o concluzie: cel ce-şi păstrează credinţa devine viguros şi puternic şi nici o furtună nu-l poate clătina

Reproducem în continuare câteva din impresiile copiilor care au participat la această călătorie.

Olesea şi Marina Calmuş: Am aflat multe lucruri interesante, ne-a impresionat în mod deosebit istoria mănăstirii Hârjauca, pe care ne-a relatat-o d-na Tatiana Popa. Aici am văzut pe viu multe din lucrurile despre care am învăţat la şcoala duminicală.

Svetlana Donos: Acesta a fost primul pelerinaj din viaţa mea şi cred că îmi va rămâne pentru mult timp în memorie. M-a impresionat mănăstirea Hârjaiuca cu istoria ei zbuciumată, pictura din biserică, acele icoane distruse de regimul comunist. Mi-au răscolit sufletul faptele oamenilor fără frică de Dumnezeu şi nu aş vrea ca asemenea perioade să se mai repete în istoria ţării noastre. Mă întreb dacă generaţia mea va putea restabili în întregime acele lucruri care au fost distruse şi mai rămân încă aşa până astăzi...

Strugăreanu Natalia: Am aflat că în Moldova avem atâtea locuri pitoreşti şi locaşuri cu o viaţă duhovnicească adevărată, cum ar fi mănăstirile Răciula, Hârjauca, Hârbovăţ. M-a impresionat în mod deosebit muzeul satului Palanca. A fost o călătorie frumoasă, pe care n-am s-o uit niciodată.

Tatiana Potapov: Totul mi-a plăcut. A fost o excursie unde sufletul meu s-a simţit ca în rai, mai ales la mănăstirea Hârbovăţ, la icoana Maicii Domnului din Hârjauca.

Ludmila Palade: Această excursie a fost un prilej de a medita asupra lucrurilor citite în cărţi, aflate la lecţii în şcoala duminicală. Am înţeles că cele citite despre vieţile sfinţilor sunt nişte lucruri reale şi voi avea un imbold de a păşi pe făgaşul vieţii duhovniceşti, care este atât de grea, dar care ne duce spre Dumnezeu.

Alina Grigoraşcenco