Sfinţenia Duminicii - Ziua Domnului s-o ţinem sfântă
Fără îndoială, duminicile nu mai sunt respectate
precum erau odată. Îmi aduc aminte când părinţii
şi bunicii noştri nu ridicau un deget În această zi, ci,
mergând la biserică, ţineau duminica sfântă. Acum,
mulţi creştini lucrează duminica, şi nu o fac din vreo obligaţie,
ci de bună voie. Li se pare ceva firesc, normal. Nici măcar nu se
gândesc că nerespectarea duminicii este un păcat mare. Nici nu
se mai caută scuze pentru aceasta. Şi ce scuze s-ar găsi?
Că nu avem timp! Când tot timpul este dat de Dumnezeu şi El
poate să ni-l ceară înapoi în secunde.
Precum poporul Vechiului Testament respecta sâmbăta, în
amintirea eliberării din robia Egiptului, noi, creştinii,
respectăm duminica. Sărbătorind Învierea Domnului,
duminica este perfectarea şi împlinirea sâmbetei. Prin
Învierea Domnului toate s-au împlinit în lume. „Dacă
Hristos n-a Înviat,’’ spune Sf. Apostol Pavel, subliniind importanţa
Învierii Domnului pentru creştini, „zadarnică este
propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa
noastră’’ (I Cor. 15:14). Sf. Paşti mai este numit şi „a opta zi
a Creaţiei”, pentru că abia după Învierea Domnului,
primind harul Sf. Duh (Pogorârea Sf. Duh, Rusaliile, a avut loc tot
duminica) şi posibilitatea Învierii, omul este readus pe drumul ce
conduce la împlinirea scopului, pentru care l-a creat pe el Dumnezeu,
adică viaţa veşnică în Împărăţia
Lui. Dacă prin căderea omului primordial am fost alungaţi din
rai, prin Învierea Domnului porţile lui ne sunt redeschise.
Ateistul Voltaire, în mândria lui nebună, a prezis
căderea creştinismului. Pentru a se grăbi căderea
creştinismului, spunea el, trebuie să se înceapă cu
distrugerea duminicii. Un lucru a înţeles el bine, şi anume
importanţa duminicii pentru creştini şi creştinism.
Duminica este „ziua Domnului’’, adică o zi dedicată Lui. Umblăm
după multe griji o săptămână întreagă, dar
duminica trebuie să oprim lumea din noi şi din afara noastră
şi să ne întoarcem spre cer şi către cele
cereşti. Dacă nu facem aceasta nici duminica, n-o facem deloc şi
devenim oameni ai lumii acesteia, materialişti şi trecători,
sufleteşte morţi.
Teoria lui Voltaire a fost pusă în practică cu toată
înverşunarea de către comunişti. Cât de mult urau ei
adevărata duminică! O acceptau ca zi de odihnă şi de
distracţie, dar nu ca zi sfântă, dedicată lui Dumnezeu. Când
eram la scoală într-un sat din România, ni se planificau
activităţi duminica dimineaţă, în timpul Liturghiei,
ca nu cumva să mergem la biserică. Puteam lipsi de la scoală
toată săptămâna, pentru motive întemeiate, desigur,
dar absenţa de la activităţile de duminică dimineaţa
nu puteau fi motivate cu nimic. Vii sau morţi, trebuia să
participăm.
Şi cu toate acestea, comuniştii nu au putut distruge duminica,
ziua Domnului. Minunată este povestea ţăranului care a refuzat
să lucreze duminica, pentru că voia să meargă la
biserică şi să respecte sfinţenia duminicii. Dar când
a fost ameninţat cu moartea, el a ieşit la arat. Ofiţerul de
securitate a venit să verifice dacă era la lucru şi, spre mirarea
lui, l-a găsit pe câmp. Dar, venind mai aproape, a văzut
că ţăranul, bun creştin, avea pe plug o lumânare
aprinsă şi cânta pe dinafară cântările
Liturghiei. Văzând aceasta, s-a înfuriat mult ofiţerul de
securitate şi, scoţând pistolul de la brâu, l-a
împuşcat pe creştin - şi în clipa aceea a trimis
încă un martir în rândul sfinţilor în cer.
Nici prin atacul din 11 septembrie, care a şocat America şi
lumea, creştinătatea nu a fost scrântită precum voia un
Bin Laden. Dimpotrivă, Bisericile s-au umplut, America şi lumea
întreagă s-a unit şi într-un glas a adus mărire lui
Dumnezeu.
Nu, din afară duminica nu poate fi stârpită, iar forţa
coercitivă nu este eficientă în demolarea creştinismului
şi a zilei lui sfinte. Dar există alte forţe care pot să
afecteze sfânta zi a duminicii, şi aceste forţe provin din
interior, chiar de la creştini. Creştinii pot să
desfiinţeze duminica prin lipsa lor de credinţă, de interes
pentru cele sfinte şi printr-o surprinzătoare nepăsare pentru
propria lor mântuire.
Forţa exterioară nu poate desfiinţa ziua duminicii, dar
importanţa ei poate fi diminuată sau chiar desfiinţată prin
seducţia la care sunt supuşi creştinii. Lumea modernă, sau
post-modernă, ne seduce ca să nu mai respectăm duminica.
Activităţi culturale şi sportive, evenimente politice etc. sunt
programate pentru ziua de duminică, chiar dimineaţa. Unele dintre ele
sunt pregătite chiar de creştini, pentru poftă de profit poate.
E drept că aici şi acum (nu ca pe timpul comunismului) nu ne
obligă nimeni să participăm la aceste activităţi, dar
ispitiţi fiind, cedăm păcatului şi o facem.
Cu câţiva ani în urmă, în Connecticut s-a
aprobat prin lege vânzarea de autoturisme duminica. Vânzătorii
au triumfat: ce bucurie mare pentru ei, căci în sfârşit
puteau să-şi ducă negoţul şi în ziua Domnului!
Nici o biserică nu a protestat, sau dacă a protestat, protestul a
fost atât de slab, că nici măcar nu s-a auzit. Şi acum,
dacă eşti ocupat în timpul săptămânii,
poţi merge liniştit duminică dimineaţa să-ţi
cumperi autoturismul, cum se pot face şi tot felul de
cumpărături. Iar venitul la biserică, cea mai importantă
lucrare de duminică pentru creştin, poate să mai aştepte.
De multe ori, frecventarea bisericii se face doar când nu este altceva
„mai bun” de făcut. Triumful neguţătorilor de duminică dimineaţa
este o pierdere pentru ziua Domnului şi a creştinismului. Să ne
amintim, însă, că neguţătorii de duminică nu
negociază numai marfa lor, ci şi mântuirea sufletelor noastre.
Este timpul să ne luăm credinţa în serios. Să ne
amintim că duminica este o zi sfântă şi să o
respectăm ca atare. Nerespectarea ei este un păcat, prin care noi ne
punem propria mântuire În primejdie şi prin care sabotăm
biserica şi credinţa. Participarea la Sf. Liturghie nu este ceva
opţional pentru creştin, ci obligatoriu. Iar sufletele noastre au
nevoie de această hrană spirituală pe care o primesc în
Sf. Biserică de la Sf. Liturghie, duminică dimineaţa. Mai ales
în timpurile acestea, secularizate şi păgâne, avem nevoie
de un suflet puternic, adăpat la cele sfinte, ancorat în credinţa
în Dumnezeu şi reîmprospătat de sfinţenia duminicii,
căci altfel, pus la încercările ispitelor multe, sufletul se
pierde prea uşor în „mulţimea păcatelor”.
Când nu respectăm duminica, afectăm nu numai propria
noastră mântuire, ci şi întreaga creştinătate.
Să ne aducem aminte că, atunci când nu respectăm duminica
şi sfinţenia ei, ne facem tovarăşi celor care - precum
Voltaire mincinos a prezis şi În zadar comunismul a preconizat - de
diavol îndemnaţi, luptă ca singura religie adevărată,
ortodoxia, să fie eliminată. Mântuirea noastră
începe cu noi înşine, precum şi salvarea duminicii, zi
dedicată Domnului, iar cu ea - şi întărirea
creştinismului.