Ca în fiecare an, luminatul praznic al
Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos ne umple sufletul de o
negrăită bucurie duhovnicească, pentru că această zi
reprezintă împlinirea făgăduinţelor şi nădejdilor
pe care Dumnezeu le-a dat oamenilor de la început, ca îndemn de
călăuză pe drumul ce duce spre mântuire.
Ascultând
istorisirile minunate din Sfânta Evanghelie despre cele petrecute
în noaptea sfântă a Naşterii, simţim în
inimile noastre o tainică chemare de a porni cu cugetul pe urmele magilor
de la Răsărit, cu ochii aţintiţi spre steaua
călăuzitoare spre Betleem, unde s-a născut Hristos. Acolo,
în peşteră, în ieslea cea săracă, Pruncul
nou-născut a venit pe Pământ să sfinţească pe
om, să-l facă sălaş dumnezeiesc. Împreună cu
păstorii auzim şi trăim şi noi frumuseţea
fermecătoare a cântării îngereşti: „Slavă
întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace,
între oameni bunăvoire!”. Aceste sfinte
întâmplări din Betleem trezesc în sufletele noastre
în primul rând recunoştinţă pentru nemăsurata
dragoste a Tatălui Ceresc faţă de noi, oamenii, şi pentru
marea jertfă pe care a făcut-o prin Fiul Său ca să ne
mântuiască.
An de an bucuria sărbătoririi
Naşterii Domnului pune stăpânire pe întreaga noastră
fiinţă. Este, de fapt, partea comuniunii noastre la bucuria cea
sfântă şi fără de sfârşit a vieţii
dumnezeieşti, pe care o zugrăveşte Sfântul Apostol şi
Evanghelist Ioan când afirmă: „Viaţa s-a arătat şi
am văzut-o şi vă mărturisim şi vă vestim
viaţa de veci, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă”
(I Ioan 1, 2-3). Această mărturie exprimă o lucrare vie,
căci prin Întruparea şi Naşterea Sa, Mântuitorul
Iisus Hristos ne-a adus-o şi ne-a împărtăşit-o ca
viaţă dumnezeiască, nemuritoare. Descoperindu-se oamenilor ca
„pâinea vieţii” (Ioan 6, 48) şi lămurind că
această pâine este Trupul Său pe care îl va da pentru
„viaţa lumii” (Ioan 6, 51), Mântuitorul Iisus Hristos a ridicat
viaţa omenească la plinătatea vieţii dumnezeieşti
şi a arătat, peste veacuri, că viaţa este bunul şi
darul suprem de care trebuie să se bucure nu numai omul, ci şi
întreaga făptură. Sărbătoarea Naşterii Domnului
este, astfel, sărbătoarea vieţii. Prin Întruparea sa, Fiul
lui Dumnezeu ne-a descoperit valoarea şi frumuseţile vieţii.
Mântuitorul a venit în lume pentru a da un sens nou existenţei
omeneşti.
„Ziua de naştere a Domnului este ziua de
naştere a păcii”, spune un sfânt părinte al Bisericii,
întrucât Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământ ca să
împace pe om cu Dumnezeu şi pe oameni între ei. O frumoasă
cântare bisericească îndeamnă:
„Hristos se naşte,
măriţi-L!
Hristos din ceruri,
întâmpinaţi-L!
Hristos pe Pământ,
înălţaţi-vă!”
Totul este binecând trăim în
linişte, iar bucuria noastră este deplină când avem
siguranţa zilei de mâine.
Hristos a coborât din ceruri, pentru ca noi
să-i ieşim întru întâmpinare prin trăirea
virtuţilor care duc la desăvârşire. Să avem,
aşadar, mereu în inimile noastre fiorul sfânt, trăit de
magii care au mers să se închine Mântuitorului, aducând
daruri Celui ce S-a făcut om, pentru ca noi să ne îndumnezeim
prin credinţa şi faptele noastre.
Purtând în inimi şi în
cugete bucuria acestei sfinte sărbători, vă doresc tuturor
să o petreceţi cu pace, sănătate şi alese bucurii,
potrivit datinilor străbune. Să rugăm împreună pe
Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Domnul vieţii şi al
păcii, să ne dăruiască toate cele ce ne sunt de folos,
bucurându-ne de sărbătoare întru mulţi ani!
Preot Octavian Moşin