Teologul Olivier Clement la împlinirea vârstei de 80 de ani

 

Olivier Clement a crescut într-un mediu indiferent din punct de vedere crestin, nu a fost botezat si nu a primit nici o educatie reli­gioasa. Provine din ascendenti fie protestanti, fie catolici, care, de vreme ce au schimbat mai multe religii, au ajuns la idolatrie si la ideologia socialist ateista. Când, tânar fiind, problematizeaza în jurul ideii de moarte, îi raspund ca moartea este "nefiinta", în liceu, profesorul le explica elevilor ca Hristos nu a trait vreodata si ca este doar un mit. Prin marele Vladimir Lossky a întâlnit pentru prima data Ortodoxia, citind cartea Teologia Mistica a Bisericii Ortodoxe de Rasarit. Capitolul despre asemanarea omului cu Dumnezeul Treimii l-a impresionat. Tot atunci îl citeste pe Dos­toievski, pe Berdiaev. La un mo­ment dat cumpara un triptic cu icoana lui Hristos, a Maicii Dom­nului si a lui Ioan Botezatorul de la un anticar din Paris si începe sa se roage foarte des. "Atunci Hristos a sosit si m-a gasit, iar eu L-am urmat", spune. "Am pus în paran­teza tot ce stiam despre religii si l-am încredintat existenta mea. Am hotarât sa devin crestin, dar crestin ortodox, influentat de Lossky si de Parinti, pe care acesta îi preda cu o mare claritate". A predat si el pentru multi ani Isto­ria Bisericeasca la Institutul Teo­logic Sfântul Serghie din Paris, însa, desi astazi, datorita vârstei înaintate, nu mai preda, studentii continua sa-l cerceteze.

Ce se poate spune, în câteva cuvinte, ca este Ortodoxia astazi?

Ortodoxia este mai întâi de toate importanta centralitatii învierii, care ne elibereaza de închistare si ne permite sa participam la Taina Sfintei Treimi, taina a unitatii si a particularitatii în acelasi timp, o taina ce lumineaza întreaga an­tropologie ortodoxa. Ne ofera de aseme­nea o perceptie asupra conceptului de sinodalitate a Bisericii, desi acest con­cept a suferit o oarecare distorsionare astazi. Este de asemenea Taina lui Hris­tos, aceasta unire a dumnezeiescului cu umanul, a lui Dumnezeu si a omului în­tr-un mod de nepatruns, Dumnezeu asumându-Si nu numai omenirea prezenta, ci si întreaga istorie, întregul cosmos.

Cum apreciati evolutiile în spa­tiul Ortodoxiei astazi, dupa caderea comunismului?

Am mers pentru prima data în Rusia în 1958, unde am întâlnit o Biserica ras­tignita, în ultimii 12 ani, Ortodoxia se înfatiseaza ca Biserica a marturisito­rilor, o Biserica ce se recladeste. Aceas­ta Biserica a fost înfrânta pentru aproape trei sferturi de veac. Pentru o perioada de 75 de ani, oamenii au trait cu Sfânta Liturghie, fapt ce conduce astazi la pericolul formalismului.

Însa nu trebuie sa uitam ca de la începutul secolului al XX-lea si pâna în  1922, Biserica Ortodoxa a cunoscut o perioada de admirabila miscare duhov­niceasca, la care au luat parte intelec­tuali profetici precum Berdiaev. Aceas­ta miscare teologica a pornit clin cer­curile de emigranti ale lui Lossky, Florovsky, Meyendorff, Schmemann, având drept fundament Parintii Bi­sericii.

Problema Ortodoxiei astazi este tendinta de a considera ca Parintii le-au spus pe toate si ca ar trebui doar sa-i repetam, sa construim un zid care sa limiteze învataturile Sfintilor Parinti, un spatiu închis în jurul sinelui nostru. Nu trebuie însa. Exista întotdeauna Parinti în Biserica. Lossky a fost un fel de Parinte pentru mine. Acelasi lucru este valabil si în ceea ce priveste aghiografia. Aceasta nu înseamna ca marii iconografi ai secolului al XIV-lea si al XV-lea le-au ilustrat pe toate si ca ar trebui în mod simplu doar sa-i copiem. Se creeaza ast­fel conceptia imobilitatii. Berdiaev cre­dea ca diferenta dintre Catolicism si Ortodoxie este ca în Catolicism toate au fost înmarmurite, era perioada neoto­mismului, în timp ce Ortodoxia era o Biserica mai deschisa, mai vie. Astazi se întâmpla cu totul invers. Ortodoxia este în pericolul de a se închide în ea însasi, iar Catolicismul, sfidând pericolele, se gaseste într-o continua activitate si cau­tare. Ortodoxia nu mai are puterea cre­atoare pe care a avut-o la începutul se­colului al XX-lea.

 La ce  foloseste aceasta stagnare a Ortodoxiei?

Biserica se desteapta, nu se teme sa-si revina. Au existat mari martiri, pâna si de curând.   Au existat oameni cu spirit curat, care, daca au vrut sa actioneze - câteodata cu vreo neclaritate în gândire - au fost respinsi imediat. Exista în Rusia multi oameni extrem de destepti, care, problematizând, au fost plasati în afara institutiei.

Exista de asemenea credinciosi care desfasoara o admirabila activitate în domeniul social, ceva ce Ortodoxia nu a prea facut pâna astazi. Are loc o încer­care din partea Bisericii de a-si determi­na o gândire sociala - ceva original si nu în mod deosebit nou.

Acest fapt ar trebui sa creeze pro­bleme si în spatiul dialogului ecume­nic?

Exista o teama de prozelitism din partea romano-catolicilor sau a protestantilor. Nu cred ca se bazeaza pe ceva real, este mai mult un mit. Desigur, Papa a avut parte de foarte frumoasa primire în România, unde exista o puternica Bise­rica Greco-catolica. În Grecia a reusit sa schimbe climatul, cerând iertare pentru brutalitatile din Constantinopol de la 1204. Vom vedea însa ce roade va da acest gest. Dimpotriva, calatoria în Ucraina nu a reusit. A trebuit oare sa aiba loc aceasta calatorie? Papa a vrut sa-i împace pe greco-catolici si pe ro­mano-catolici, în mod deosebit pe polonezi. Cred ca nu a reusit, însa ceea ce a spus ortodocsilor nu a devenit inte­ligibil, chiar daca multi ortodocsi s-au dus sa-i asculte mesajul.

Ce poate sa propulseze dialogul dintre catolici si ortodocsi?

În interviul pe care l-a dat în ziarul La Croix, în numarul din 12 septembrie 2001, Patriarhul Alexei al Moscovei a explicat ca este nevoie de fapte. Care? Sa restabilim limbajul întelegerii romano-catoli­cilor si ortodocsilor, pe care l-am folosit la Balamant în 1993, si sa încercam sa solutionam problemele, acolo unde acestea mai exista înca. Nu trebuie sa mentinem aceste probleme si sa le lasam sa se adânceasca. Ar trebui de asemenea sa aratam ca, romano-catolicismul nu face prozelitism sistematic. Exista, într-adevar, oameni care au devenit romano-catolici, si trebuie sa se demonstreze ca anterior nu au fost ortodocsi. Papa Ioan Paul al II-lea a întins de multe ori mâ­na Rasaritului. As fi vrut sa se fi dat vreun raspuns. Exista documentul Vati­canului în legatura cu Filioque. Nu este, desigur, aceeasi teologie, însa acest fapt arata ca în teologia latina avem în inte­riorul Treimii suveranitatea Tatalui. Exista, de asemenea, enciclica "Ut unum sint" din 1955, în care se spune ca Papa este dispus sa-si puna în discutie, în cadrul dialogului ecumenic, exerci­tarea Primatului. Exista Balamant-ul, un text foarte reusit, care cu trecerea timpului a fost eliminat, pentru ca, dupa parerea mea, în lumea ortodoxa exista o imensa frica, în Atena, Papa Ioan Paul al II-lea a izbutit sa biruiasca aceasta frica. Nu se întâmpla însa acelasi lucru în relatiile sale cu Rusia si Georgia.

Putem sa speram ca vor fi depasi­te aceste piedici?

Nu astept nimic de la ecumenismul oficial. Cred în mod absolut ca, în faza prezenta, ceea ce ramâne si în acelasi timp zideste viitorul este prietenia, micile grupuri de prieteni, care întru­nesc de cele mai multe ori ortodocsi, romano-catolici si protestanti. Aceasta are importanta, în aceste cadre se rea­lizeaza ecumenismul de mâine. Cred, de asemenea, în schimbarile care se vor realiza între tinerii statelor ortodoxe. Tinerii ortodocsi din tarile Europei Ra­saritene vor veni în partile noastre, la Taize, de exemplu, si o sa-si descopere ca Apusul nu este un spatiu care întru­neste numai eretici, ci ca exista crestini si aici, care întâmpina aceleasi probleme pe care le întâlnesc si ei însisi.

Întâmpinati viitorul cu relativ calm?

Sunt astazi la 81 de ani si nu cred sa constitui ceva aparte. Am convingerea ca exista multe oportunitati la nivelul poporului. Nu atâtea, în faza prezenta, la nivelul episcopilor. Însa se poate sa existe episcopi tineri, care vor încerca sa propulseze lucrurile. Ma gândesc în mod concret la tânarul parinte teolog Ilarion Alfeiev, care este însarcinat cu dialogul dintre crestini, si care se afli alaturi de Mitropolitul Kiril de Smolensk, în sectorul de Relatii Externe al Patriarhiei Moscovei. Stiu ca a studiat în Anglia, fiind elevul unor mari in intelectuali anglicani, si pot sa spun ca nu exista vreo problema cu aceasta. Cred de asemenea, ca ar trebui sa asteptam sa depasim înspaimântatorul secol a XX-lea si sa ne acordam putin timp pentru a ne forma o gândire concreta.

Interviu preluat din revista Tolmi  a Arhiepiscopiei Atenei,

traducere drd. Stefan TOMA