A trecut la cele veșnice părintele Galeriu

Părintele Constantin Galeriu, parohul bisericii „Sf. Silvestru” din București, a încetat din viață, duminică, 10 august, orele 21.00, la Spitalul Clinic Universitar din București, unde fusese internat în comă, în urmă cu trei săptămâni.
În vârstă de 85 de ani, el fusese internat în urma celui de-al doilea accident vascular cerebral. Primul accident vascular îl suferise în ianuarie 2002, după care a rămas parțial paralizat.
Trupul neînsuflețit al duhovnicului a fost depus luni, la Biserica Sfântul Silvestru. 
Constantin Galeriu s-a născut la 21 noiembrie 1918, în satul Răcătău-Răzești, județul Bacău, într-o familie de țărani. A urmat școala primară în comuna natală, iar apoi Seminarul teologic "Sf. Gheorghe" din Roman (1930-1938). A făcut Facultatea de Teologie din București (1942) și a devenit doctor în Teologie Universitară  în 1973.
A fost preot în satul Podul Văleni - județul Prahova (1943-1947) și la Parohia "Sf. Vasile" din Ploiești (1947-1973). În perioada 1973-1974 a fost transferat ca "spiritual" la Institutul Teologic Universitar din București, a fost numit preot al  bisericii Sfântul Silvestru din Capitala (1974).

Din cauza convingerilor sale religioase și umanitare, părintele Constantin Galeriu a fost întemnițat de mai multe ori, în anii 1950 și 1952-1953.

A fost lector (1974-1977) și profesor titular al catedrei de Omiletică și Catehetică la Facultatea de Teologie din București (1978-1994), profesor consultant și conducător de doctorat  al Universității București (din 1992).

De la 1 ianuarie 1990 a fost numit și vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. A fost profesor la Universitatea din Târgoviște, unde a predat teologie dogmatică și la Facultatea de Drept a Universității Ecologice din București, pentru istoria și filosofia religiilor.

Părintele Galeriu a fost președinte de onoare al Ligii Culturale a Românilor de Pretutindeni, membru în Comisia Națională UNESCO, membru fondator și președinte de onoare al Asociației medical-creștine „Christiana”, președinte al Editurii „Harisma”, președinte al Asociației „Sf. Stelian” copiii strazii”, al Fundației „Elena Doamna”, președinte executiv al Frăției Ortodoxe Române etc.
De-a lungul vieții a obținut numeroase distincții și premii: Premiul Senatului Universității din București (1942), Premiul revistei „Flacăra” (1990), Doctor Honoris Causa al Universității Ecologice din București (1992), Diploma de Onoare a Societății Academice „Titu Maiorescu” (octombrie 1993).

Membru al Consiliului Național Bisericesc, cadru didactic universitar și personalitate luminoasă a culturii și spiritualității românești, apreciat atât în țară, cât și în străinătate, Părintele Galeriu este autorul a numeroase articole și lucrări științifice cu caracter bisericesc  între care menționăm: „Război moralei” în „Ortodoxia” (iulie 1945); „Iubirea dumnezeiască și judecata din urm㔠în „Ortodoxia”, nr. 2 (1959); „Sensul creștin al pocăinței” în „Studii teologice” (1967); „Jertfă și Răscumpărare” (1973); „Preoți ca slujire a cuvântului” (1979); „Meditații la Tatăl nostru și la Fericiri”(1990); „Chipul Mântuitorului în gândirea lui Eminescu”. Lucrări în străinătate: „Sacrifice et Redemption” în „Contact’s Revue de l’Orthodoxie” nr. 3/1976, Paris; „The Structure of Sacrifice” în „Sf. Vladimir’s Theological Quarterly” nr.1 , New York (1986).
Părintele Galeriu era căsătorit și avea patru fii.

Slujba de înmormântare, precedată de Sfânta Liturghie, a avut loc miercuri, 13 august, în jurul orelor 11.00, la biserica „Sfântul Silvestru".

Părintele Constantin Galeriu rămâne în conștiința noastră ca profesor și preot deosebit, apropiat și cunoscut părinte duhovnicesc, conștiința vie a păstrării valorilor Ortodoxiei.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!