330 de ani a celei de a doua editii a Liturghierului lui Dosoftei

Nicolae Fustei

Pe la mijlocul sec. al XVII-lea, prin efortul Mitropolitului Moldovei Dosoftei se initiaza o reforma a limbii liturgice, traducerea cartilor liturgice si introducerea limbii române în cultul religios.

Pentru aceasta mitropolitul Dosoftei traduce si tipareste o serie de carti necesare pentru  oficierea serviciului divin, printre care si Liturghierul,  una din cele mai importante carti pentru cultul religios, ce  cuprinde slujbele de baza ale Liturghii, în centrul careia se afla Euharistia.

Prima versiune româneasca a Liturghierului, având numai textul Liturghiei lui Ioan Gura de Aur, este cea tiparita de Coresi, la Brasov, în 1570, din initiativa episcopului calvin Pavel Tordasi[1]. O noua traducere româneasca a Liturghierului este facuta de mitropolitul Dosioftei. Este vorba de  Dumnezaiasca Liturghie acum întâi tiparita româneste cu multa osârdie, sa înteleaga toti izbavirea lui Dumnezeu cu întreg înteles, tiparitu-s-au la sfânta Mitropolie în Iasi luna mai anul 7187, care contine cele trei Liturghii traduse din limba greaca, ce se oficiaza în Biserica Ortodoxa: Liturghia Sfântului Ioan Hrisostom (Gura de Aur) cu cea mai frecventa întrebuintare; Liturghia Sfântului Vasile cel Mare si Liturghia Sfântului Grigore Dialogul, Papa de la Roma. Slujba Liturghiei este redata cu rânduiala partilor componente: Rânduiala Proscomidiei, Rânduiala pregatirii slujitorilor pentru începerea Proscomidiei si Rânduiala pregatirii pentru savârsirea Liturghiei.

Liturghierul a avut doua editii. Prima a vazut lumina tiparului în 1679 la Iasi, fiind executata de Vasile Stadniski, numele caruia este indicat la sfârsitul cartii[2]. Xilogravura stemei Moldovei, a frontispiciului de la f. 35 si 157, a vinietei de la f. 11, 156 si 203, la fel si unele litere initiale ornate sunt cele folosite si la imprimarea Psaltirii în versuri a lui Dosoftei. Din însemnarea de la fila 204 aflam ca „pecetile", adica xilogravurile, au fost executate de „Stancul faurul", care era un mester român, probabil din Muntenia. Editia nu era prea calitativa, materialul tipografic era insuficient, litera grosolana si urâta[3] dar importanta ei este incontestabila, deoarece a servit drept instrument necesar preotilor la înfaptuirea serviciul divin în limba poporului.

Prevazator întru toate si pentru a cimenta nota de noutate pe care o aducea tiparirea Liturghierului în limba româna, Mitropolitul Dosoftei acorda atentie sporita transmiterii corecte a termenilor liturgici si a continutului acestora. În Cuvânt depreuna catra semintia rumaneasca el sustine: „Din cât S-au îndurat Dumnezau de ne-au daruit mila Sa, daruim si noi acmu deodata acest dar limbii rumânesti, svânta Liturghie, scoasa pre limba rumâneasca de pre elineasca, de lauda lui Dumnezau sa-ntaleaga tot”[4]. La sfârsitul acestei prezentari, primul ierarh al Bisericii din Tara Moldovei încredinteaza clerul sau de nestramutarea continutului dogmatic si liturgic al Liturghierului, apelând la spusele patriarhului Antiohiei, spunând în încheierea cuvântului sau: „Având copii identice ale obisnuitelor sfinte rugaciuni, precum cele traduse din antologii bine alcatuite cu ajutorul textelor grecesti”[5]

Tiparul editiei a doua a fost lucrat de calugarul Mitrofan[6].  

În introducere Dosoftei spune ca s-a tiparit "sa-nteleaga toti care nu înteleg sarbeste sau elineste". La sfârsitul introducerii adauga raspunsul în slavona si greaca al Patriarhului de Antiohia Teodor Valsamon la întrebarile canonice ale Patriarhului Marcu al Alexandriei, în legatura cu obligativitatea limbii grecesti în slujba bisericeasca. Dupa ce Teodor Valsamon îsi documenteaza raspunsul pe baza Epistolei Apostolului Pavel catre Romani, conchide: «Deci cei ce sunt cu adevarat ortodocsi, si daca vor fi cu totul nepartinitori limbii grecesti, slujeasca pe limba lor Sfânta Liturghie»[9].

Astfel, Dosoftei declara ca de vreme ce s-a admis si altor ortodocsi sa tina Liturghia în limba lor, îsi ia si el îndrazneala de a publica Liturghia româneste, fara a mai astepta o încuviintare oficiala. Totusi, simtul raspunderii si al ascultarii îl face sa ceara binecuvântarea patriarhului Parthenie al Alexandriei pentru tiparirea Liturghierului în limba româna, pe care o obtine în timpul aflarii acestuia în Moldova. În a doua editie a Liturghierului, care apare în 1683 tot la Iasi, Dosoftei semnaleaza la fila 25^v: „cu blagoslovenia  Sfintiei sale Parthenie, (...) luând de la Svintia sa voie, tâmplându-sa în Ias Svintia sa, am tiparit aceasta sfânta carte, sa-nteleaga crestinii Sfintele Taine"[10]. Afara de cele trei Liturghii, prima editie mai include si Molitva colivelor; Molitva carnii la Pasti; Molitva de spovada s.a.

Ambele editii contin începuturile unor ectenii, ecfonise (vozglasuri) si rugaciuni, precum si unele raspunsuri citate în limba slavona (de câteva ori si greceste, dar scrise cu caractere chirilice), pentru ca preotii si diaconii sa poata mai bine si mai usor sa recunoasca în traducerea româneasca textele corespunzatoare slavone, cu care erau obisnuiti. Pentru povatuirea preotilor, textul Liturghierului este presarat cu indicatii tipiconale de rigoare.

Liturghierul lui Dosoftei a avut o larga circulatie. În prezent în diferite colectii ale bibliotecilor se pastreaza un impunator numar de exemplare a acestei carti.

Din prima editie a Liturghierului lui Dosoftei la Biblioteca Academiei Române se mai pastreaza doar 4 exemplare; la Biblioteca Academiei Române din Bucuresti - unul complet si 2 incomplete, la Biblioteca Filialei Academiei Române din Cluj-Napoca - un exemplar incomplet, care anterior s-a aflat la Biblioteca episcopiei din Blaj[11]

Din editia a doua s-au pastrat numai doua exemplare incomplete - la Biblioteca Academiei Române si la Biblioteca Centrala de Stat. Ambele nu au foaia de titlu si prefetele, pe care le-a avut probabil si aceasta editie[12]. Cartea are 72 de foi, format in-cvarto mic[13]. Despre exemplarul din care a extras episcopul Melhisedec pasajul reprodus în apendicele la Cronica Husilor[14] si despre cel aflat cândva la manastirea Putna, unde l-a vazut episcopul Melhisedec cu prilejul vizitei sale la unele manastiri si biserici din Bucovina[15], nu se mai stie astazi nimic.

Câteva coli din Liturghierul lui Dosoftei au nimerit, prin intermediul lui Miron Costin, în 1685, împreuna cu un manuscris slavon, la învatatul suedez John Gabriel Sparwenfeld si se pastreaza în prezent la Biblioteca Universitatii din Uppsala, unde le-a descoperit si cercetat Nicolae Iorga. Ele contin Liturghia Sfântului Ioan Gura de Aur si începutul Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare[16].

Intentia nobila a lui Dosoftei de a da Bisericii cartile necesare în limba poporului a fost continuata de Mitropolitul Antim Ivireanul, care a facut în Liturghierul lui Dosoftei rectificari stilistice de limba. Prin tipariturile din 1708 si 1713 acelasi ierarh i-a dat forma definitiva, în care este folosit pâna în zilele noastre[17].

Prin Liturghierul sau Mitropolitul Dosoftei a urmarit satisfacerea unei necesitati a timpului - de a da poporului slujba religioasa pe limba lui, ca toti s-o înteleaga, sa se patrunda de frumusetea si întelepciunea învataturii lui Hristos si, întelegând, sa-nvete si sa creasca în virtuti. Aceasta tiparitura însemnata i-a ajutat pe preoti sa introduca limba româna în slujbele religioase, demonstrând scepticilor ca Liturghia poate fi savârsita fara nici o dificultate si în limba poporului