330 de ani de la aparitia primei Psaltiri versificate în Orientul ortodox

(Nicolae Fustei)

 

Ideea de a versifica Psalmii îi apartine lui Jean Calvin (1509-1564)[1], dar prima încercare reusita a fost cea a francezului Clement Marot (1495-1544), celebru poet de la curtea Margaretei de Navara, care traduce si versifica în franceza doar 50 de psalmi din cei 150 cuprinsi în Psaltire. Prima traducere integrala a Psaltirii si expunerea în versuri îi apartine lui Theodor de Beze (1519-1605)[2], urmând apoi cea a lui Jan Passerst (1534-1602). Psaltirea versificata în limba franceza s-a cântat în bisericile protestante, gasindu-se imitatori si în alte tari ale Europei: Germania, Italia, Spania, Anglia, Danemarca, Suedia, Boemia, Ungaria etc. O interpretare versificata a Psaltirii lui David în limba polona a efectuat-o, în anul 1577[3], si marele poet polon, calugarul Jan Kochanowski (1530-1584), sub denumirea de Psalterz Dawidow, aceasta cunoscând zeci de editii, fiind pusa pe note de compozitorul Gomulca în 1680. Aceste traduceri au fost determinate de Reforma si erau bine cunoscute în vestul si centrul Europei. Traducerea data l-a însufletit pe Dosoftei sa încerce a versifica Psalmii în limba româna, însa nu a fost si izvodul principal al Psaltirii în versuri.

Problema privind izvoadele si modelele Psaltirii în versuri a lui Dosoftei a trezit discutii ani în sir. Mult timp era acceptata în stiinta opinia lui I. Bianu, amplificata de N. I. Apostolescu precum ca izvor de inspiratie si model perfect pentru Dosoftei ar fi servit Psalterz Dawidow a calugarului Jan Kochanowski[4]. Prin cercetarile ulterioare aceasta opinie a fost pusa la îndoiala. Dosoftei aminteste doar într-un singur loc ca a folosit Psaltirea în limba polona. Este vorba de o scurta notita facuta înaintea Psalmului 63, unde este scris: „ca asa am cetit la Psaltirea ce lesasca, slavineasca"[5]. Aceasta nota nu arata ca Dosoftei a stiut doar traducerea lui Kochanowski, ea informeaza ca si în alte tari avuse cineva îndrazneala de a preface psalmii în versuri moderne, dar nu pentru a vorbi despre  o creatiune a lui Dosoftei prin Kochanowski[6]

Comparând Psalmii lui Dosoftei cu cei de la Kochanowski, cercetatorul maghiar L. Galdi a ajuns la concluzia ca numai în 15 din cei 150 se imita ritmul si masura din modelul polon[7]. Prin urmare, Dosoftei nu este un simplu imitator, ci un autor original de versuri. Dupa cum afirma poetul basarabean A. Mateevici, în versificarile sale Dosoftei foloseste o Psaltire tradusa de el în limba româna, dar care a fost editata abia în 1680[8], cu un text paralel în slavona. Poate tocmai din aceasta cauza s-a considerat ca izvor pentru Psaltirea în versuri i-a servit o Psaltire de limba slavona. Nici aceasta opinie nu este incontestabila. În viziunea noastra, Dosoftei fiind un excelent erudit si un bun teolog ortodox, era firesc sa apeleze la izvodul de baza a oricarei traduceri din Vechiul Testament, la Septuaghinta. Cu atât mai mult ca este cunoscuta opinia dominanta pe acele timpuri cu privire la limba greaca, formulata de Dositei, patriarhul Ierusalimului (1669-1707) conform careia „limba greaca este adevarata grupare a ratiunii si întelepciunii sufletului, numai gratie ei pricepem deplin sensurile ce închid în sine Cartile Sfinte"[9]. Pe foaia de titlu a primei editii a Psaltirii în versuri Dosoftei mentioneaza ca Psaltirea e „din greceste în limba româneasca pre stihuri talmacita"[10]. Prin urmare, poate în primul rând, drept sursa i-a servit si un original în limba greaca. Cu toate acestea, apare întrebarea: de ce Dosoftei, în editia Psaltirii în proza din 1680, a inclus si textul în slavona? Consideram ca a procedat astfel pentru a demonstra exactitatea si acuratetea dogmatica a textului tradus, de care putea sa se convinga orice cititor. Nu am avut posibilitatea sa comparam Psaltirea în versuri cu Psaltirea de-nteles, deoarece pâna în prezent nu a fost depistat nici un exemplar al acestei din urma.

Daca e sa ne reîntoarcem la izvoarele Psaltirii în versuri, informatiile de care dispunem permit sa afirmam ca Dosoftei a apelat si la alte izvoade în vederea redactarii Psaltirii în versuri. Astfel, cercetatorul polonez Henrik Misterski, comparând Psaltirea în versuri cu Psalterz Davidow a lui Jan Kochanowski si textul Vulgate,i observa ca la Dosoftei unele expresii din acest izvor sunt prezente, iar la Kochanowski nu[11]. Prin urmare, din cele spuse mai sus am putea trage concluzia ca la versificarea Psalmilor Dosoftei a apelat si a folosit mai multe izvoade, în primul rând Septuaghinta în limba greaca, apoi Vulgata în latina si ca izvor secundar - Psalterz Davidow a lui Kochanowski. Dosoftei a luat drept model textul ortodox, pe acesta cautând sa-l amplifice dupa propria lui imaginatie[12]

Manuscrisul original cu subscrierea si cu note de mâna autorului a fost daruit, în 1877, de D. Sturdza Academiei Române” (1877)[13], unde se pastreaza pâna în prezent[14], dupa cum aflam dintr-o însemnare lasata pe verso copertei exemplarului din Biblioteca Nationala din Bucuresti. La aceeasi biblioteca se pastreaza si o copie-manuscris a Psaltirii în versuri, care e o varianta anterioara celei publicate si dateaza din 1671[15]

Alta întrebare care a fost discutata este data elaborarii. Când a fost scrisa Psaltirea în versuri?

Ca sa raspundem la aceasta întrebare, vom apela în primul rând la o scrisoare a domnitorului Gheorghe Duca din 26 ianuarie 1671, adresata stavropighiei din Lvov (se pastreaza la Arhiva de Stat a Ucrainei din or. Lvov, d.1, reg. 359, fila 17), în care el se intereseaza cât va costa tiparirea a 400 de Psaltiri si a 200 de Cazanii în limba româna, destinate „poporului care nu stie slavoneste", informând totodata si despre expedierea textului Psaltirii ce urma sa fie imprimata[16]. În opinia lui Nicolae Iorga, textul despre care este vorba în aceasta scrisoare ar fi cel al Psaltirii în versuri, traduse de Dosoftei[17]. Daca în ianuarie 1671 manuscrisul se afla la domnul tarii, putem presupune ca versificarea Psalmilor a fost finisata prin 1670. Luând în consideratie cele aratate de Dosoftei pe foaia de titlu a Psaltirii în versuri, precum ca traducerea s-a facut cu „lunga osteneala" si ca a lucrat la ea „cinci ani cu osârdie mare socotita si cercetata prin Sfintele Carti", se poate conchide ca a început munca de versificare prin anul 1665 sau 1666, când era episcop la Roman.

Mult timp s-a considerat ca Psaltirea în versuri a avut doar o singura editie, cea din 1673 de la Uniev (astazi orasul Mejgorie din Ucraina). De curând au fost puse în circulatie unele noi informatii, care pun la îndoiala aceasta opinie. Este vorba de o editie necunoscuta a Psaltirii în versuri, un exemplar al careia a fost identificat în colectia Bibliotecii Centrale a Universitatii din Bucuresti[18]. Textul foii de titlu al acesteia difera de cel cunoscut, semnatura de la sfârsitul dedicatiei este efectuata în limba slavona, lipseste numele domnului si al tipografului. Un alt exemplar diferit de cel cunoscut se afla la Biblioteca de Stat din Bucuresti[19]. Deci, exista temeiuri sa presupunem ca Psaltirea în versuri a avut, în 1673, la Uniev, doua editii, prima fiind initiata de Gheorghe Duca, care a fost mazilit de turci nereusind s-o realizeze. Intentia domnului a fost totusi realizata, dar pe contul propriu al lui Dosoftei, ceea ce explica lipsa numelui domnului pe foaia de titlu[20]

La 20 august 1672, în scaunul domnesc al Tarii Moldovei urca Stefan Petriceicu (1672-1673, 1673-1674, 1683-1684). Între domn si Mitropolit se stabilesc relatii bune, consolidate de pozitia lor antiotomana, confirmata prin aflarea lui Dosoftei alaturi de domn în tabara de la Hotin la 20 iunie 1673[21]. Stefan Petriceicu accepta sa sustina financiar reeditarea lucrarii lui Dosoftei. În legatura cu aceasta, este redactata foaia de titlu, înscriindu-se si numele noului domn. Între timp, Dosoftei compune primele sale „stihuri la gherbul tarii", pe care le include în cea de-a doua editie a operei sale. De mentionat ca în prima editie erau reproduse stihurile lui Varlaam, publicate sub stema Moldovei în lucrarea Sapte Taine[22]. O Psaltire din a doua editie se pastreaza la Muzeul Artei Ucrainene din Kiev. Ambele editiile sunt datate cu anul 7181 de la facerea lumii.

Vom încerca sa precizam limitele cronologice ale celor doua editii.

Dupa cum s-a constatat, numerele chirilice utilizate pentru datare exprimau mai frecvent anii erei bizantine, respectiv „de la Adam", „de la facerea lumii" sau „de la zidirea lumii" („ab origine mundi”), însa uneori datarea se facea si cu anii de la nasterea lui Hristos. Conventional s-a stabilit ca facerea lumii a început cu 5508 ani înainte de nasterea lui Hristos si ca anul trebuia sa înceapa la 1 septembrie, deci cu patru luni mai devreme decât data de 1 ianuarie, stabilita pentru era crestina[23]

În secolul al XVII-lea si al XVIII-lea, anii erei bizantine se întâlnesc mai rar în acte, fiind înlocuiti cu anii „de la nasterea lui Hristos". În actele românesti de cancelarie, redactate în limba latina, indiferent de secol, nu sunt consemnati decât anii erei noastre, însotiti de formula „anno domini”. De altfel, Mitropolitul Dosoftei, într-o însemnare din 1685, denumeste cele doua modalitati de datare astfel: „valeatul cel pravoslavnic”, referindu-se la datarea de la facerea lumii, si „valeatul cel latinesc", reprezentând era noastra, de la nasterea lui Hristos[24]

Daca calculam anii dupa nasterea lui Hristos, trebuie sa scadem 5508 si obtinem anul 1673. Deci, acesta este anul aparitiei editiilor. Dar atunci, ca si în prezent, în Biserica Ortodoxa anul (Indictionul) începea nu la 1 ianuarie, ci la 1 septembrie, de aceea se poate trage concluzia ca Psaltirea a fost editata în intervalul de timp dintre 1 septembrie 1672 si 31 august 1673. Daca presupunem ca prima editie a aparut dupa mazilirea lui Gheorghe Duca (10 august 1672), dar mai curând dupa retragerea armatei turcesti, atunci acest eveniment s-a întâmplat dupa 20 octombrie 1672, mai precis prin octombrie-noiembrie 1672. A doua editie, dupa cum s-a mentionat, are indicat pe foaia de titlu numele domnului Stefan Petriceicu, care ocupa tronul Moldovei la 10 august 1672, dar pâna când domnul s-a determinat sa finanteze editarea Psaltirii în versuri a fost nevoie de un anumit timp, de aceea se poate afirma ca editia din urma a aparut nu mai târziu de vara anului 1673, adica nu mai târziu de prin iulie-august, fiindca august este ultima  luna a anului 7181 (1673).

Prin urmare, Psaltirea în versuri a avut doua editii: prima cu un tiraj de 400 exemplare în 1672, finantata de Dosoftei, iar a doua din 1673, finantata de domnul Stefan Petriceicu, cu un tiraj necunoscut.

Cercetarile atente demonstreaza profunda originalitate a versurilor lui Dosoftei, precum si influenta exercitata asupra lui de versul popular românesc. Mai ales de cunoscuta balada Miorita (Psalmul 46), legenda manastirii Arges si de unele vechi cântece ciobanesti. Dupa cum spune Nicolae Iorga, „nu  este nici o îndoiala ca, în ce priveste redactarea versurilor sale, el nu a fost ajutat de nimeni, ci singur, prin familiarizarea cu poporul, cu sufletul lui, a ajuns a fi un rostitor al geniului românesc[25]

Psaltirea în versuri cuprinde, la sfârsit, si o înaltatoare creatie psaltica în limba slavona - Marturisirea Credintei Ortodoxe - un imn de preamarire a lui Dumnezeu, scris în proza ritmica, raspândit înca în secolele al IV-lea si al V-lea în Italia si Galia, iar acum cunoscut în întreaga lume crestina sub denumirea Pe Tine, Dumnezeule, Te laudam sau, pe scurt - Te-Deum, atribuit episcopului Mediolanului Sf. Ambrozie si Sf. Augustin al Hipponiei. Imnul este alcatuit din trei parti: o lauda a Tatalui, o marturisire a Sfintei Treimi si o evocare a Fiului.

Este o traditie mai veche de a include în Psaltire, la început sau la sfârsit, si textul unui Simbol al credintei. Mitropolitul Dosoftei a publicat opera Te Deum laudamus dupa manuscrise slave. Probabil, hotarâse sa includa acest imn în Psaltire când se terminau lucrarile de imprimare, fiindca în manuscrisul nr. 446 de la Biblioteca Academiei Române din Bucuresti[26], care era gata de tipar în 1671, imnul lipseste, ceea ce vorbeste despre faptul ca Dosoftei lucra asupra Psaltirii în versuri chiar si în timpul imprimarii acesteia.

Cercetarile au aratat ca Dosoftei este primul ortodox care face o încercare de versificare a Psalmilor, inspirând si pe alti ortodocsi sa versifice Psaltirea. O astfel de încercare este întreprinsa în 1678, de catre Simeon Polotki în Ïñàëòèðü ðèôìîòâîðíàÿ[27]. La români acelasi lucru au intentionat sa-l faca si brasoveanul Teodor Corbea, în 1720, la Kiev, si Stefan (Istfan) Fogarasul, cel care a tradus si Catehismul calvinesc din 1648[28] (român de origine ce tinea de confesiunea calvina), dar nici unul dintre acestia n-a putut sa realizeze o lucrare atât de mareata ca a lui Dosoftei.

Psaltirea lui Dosoftei a avut o larga raspândire în toate teritoriile românesti[29] atât în varianta tipografica, cât si în manuscris. Manuscrisele cuprind ori Psalmi întregi, ori doar fragmente din Psaltire. Cea mai mare, mai integra si, în acelasi timp, mai veche copie fragmentara a Psaltirii în versuri e pastrata la Biblioteca Academiei Române si e cuprinsa în manuscrisul miscelaneu nr. 1365[30], între filele 31r-45v, continând Psalmii 46, 49, 89, 94, 95, 96, 108, 116, 136, copiati de preotul Avram din Cioara în 1700 „de pre o Psaltire de la Balgrad"[31]. Din cei 9 Psalmi, 6 sunt reprodusi integral dupa lucrarea lui Dosoftei, ceilalti au omisiuni. Într-un manuscris copiat la Isbasfalau de catre logofatul Craciun, în 1758, alaturi de cântece de stea sunt reprodusi Psalmii 46 si 136[32]. Copii integrale ale Psaltirii în versuri contin manuscrisele nr. 133[33] si nr. 543[34] din Biblioteca Academiei Române. Manuscrise au fost realizate în Moldova si în secolul al XIX-lea. Unii Psalmi ai lui Dosoftei contin manuscrisele românesti nr. 1735[35], 3518[36] si 3570[37] din Biblioteca Academiei Române.

Despre raspândirea Psalmilor versificati de Dosoftei si popularitatea lor vorbeste faptul ca multi dintre ei au devenit colinde sau cântece de stea. Chiar si în zilele noastre au fost culese colinde sau cântece de stea care reprezinta, de fapt, diferite variante ale psalmilor lui Dosoftei[38]

Astfel, tipul moldovenesc al Vicleemului, piesa în care într-o versiune populara se povesteste despre Nasterea Domnului si evenimentele ce s-au petrecut atunci, a încorporat în structura sa cântece de stea, între care câteva bucati din Psaltirea în Versuri a lui Dosoftei. Începutul pe care-l cânta trupa la încheierea partii a treia „Domnul statu crai în tara” (rândurile 251-274 din G.D. Teodorescu) este Psalmul 96 al Mitropolitului[39]

Patru din Psalmii lui Dosoftei si anume Ps. 46 („Limbile sa salte”), Ps. 48 („Auziti acestea toate neamuri, noroade si gloate”), Ps. 94 („Veniti cu totii dimpreuna sa ne facem voia buna”) si Ps. 98 („Domnul statu crai în tara”) au devenit colinde si le culege Anton Pan în ale sale Versuri musicesti ce se cânta la Nasterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos si în alte sarbatori ale anului (1830), întitulate în editiile ulterioare Cântece de stea.

Psalmii lui Dosoftei, cântati, au intrat în tesatura înscenarii de Craciun Vicleimul.

Din sursele de care dispunem cunoastem ca a ajuns pâna în zilele noastre un numar destul de mare de exemplare ale Psaltirii în versuri, spre exemplu în România sunt atestate 18 exemplare: 7 la Biblioteca Academiei Române; 1 la Biblioteca Academiei Române, Filiala Iasi; 4 la Biblioteca Nationala din Bucuresti; 1 la Muzeul National de Istorie al României (Bucuresti); 3 la Muzeul Literaturii Române (Bucuresti); 1 la Biblioteca Centrala Universitara din Bucuresti[40]; 1 la Muzeul orasenesc (Falticeni, jud. Suceava) si 1 la Manastirea Sucevita (jud. Suceava). O Psaltire din a doua editie se pastreaza la Muzeul Artei Ucrainene din Kiev.

Psaltirea în versuri a fost retiparita integral si în 1887 la Bucuresti, dupa manuscrisul original. O editie critica de N. A. Ursu a Psaltirii în versuri a vazut lumina tiparului  în 1974. Alta editie cu postfata, tabel cronologic, referinte critice de Aurel Goci a vazut lumina tiparului la Bucuresti în 1998. Si la Chisinau a fost realizata o editie în grafie rusa, în baza editiei lui N. A. Ursu, în 1988. Fragmente din Psaltire au fost publicate în diferite antologii si culegeri[41]

Astfel, Psaltirea în versuri a fost pusa într-o larga circulatie în cultura româneasca contemporana. Valoarea ei artistica a fost cercetata si apreciata de mai multi cercetatori.

Astfel, I. Bianu, în introducere la Psaltirea în Versuri, în 1887 îi obiecteaza lui Dosoftei ca nu a cunoscut teoria accentului tonic si a rimei si nici versificatia populara, din care cauza se întâlnesc la el multe versuri defectuoase si stângace[42]. La rândul sau D. Murarasu sustine ca Psaltirea în Versuri privita în valoare ei în sine, nu înseamna prea mult[43]. Limba traducerii este adesea lipsita de armonie, si de multe ori nu-si gaseste cuvintele cele mai potrivite[44]

O alta serie de cercetatori recunosc talentul de versificator a lui Dosoftei. Astfel, V. Kernbach vede în Dosoftei un poet care avea simtul desavârsit al ritmului[45]. O înalta apreciere a talentului Mitropolitului o aflam la Nicolae Iorga, care spune ca Dosoftei „a avut îndrazneala sa cânte poezie aiurea, acolo unde floarea ei se înalta de veacuri. El nu se coboara în gradina îngusta a carturarilor, ci calugar cu mintea deschisa pentru frumusetea ce nu sta în carti, el lua drumul deschis prin mijlocul ogoarelor, ce spuneau lautarii la hora si la sezatoarea nu era întru toate pe întelesul lui, dar el prinde ceva din aceasta frumusete nesilita, care nu sufera nici o piedica, ci se desfasoara limpede si cutezator. Astfel, Psaltirea în Versuri se desface în doua parti: una, în care scriitorul nu vrea sa coboare, ci-si însira solemn silabe dupa datina celor învatati si alta, poarta cea mai întinsa, în care el uita mândria volumelor rasfoite si se lasa furat de ritmul usor, saltaret, vioi al cântecului popular. Aceasta din urma ramâne una din partile cele mai trainice ale operei sale poetice”[46]

La rândul sau Al. Piru îl numeste pe Dosoftei „poet propriu-zis, Clement Marot al nostru”[47]. Acelasi autor considera ca Dosoftei este un autor cu simtul auditiv dezvoltat. Unele din versurile sale ritmate în metrul lung de 10, 12, 13 si chiar 14 silabe sunt câteodata stângace, dar nu greoaie, cum afirma unii istorici literari care ei însisi n-au urechea muzicala[48]

În conceptia noastra, V. Kernbach, N. Iorga si Al. Piru sunt mai aproape de adevar. Dosoftei avea simtul ritmului si o mare spontaneitate în gasirea unor forme ritmice variate si originale. Cele mai bune versuri sunt cele trohaice de sase silabe: „Limbile sa salte / cu cântece nalte/ Sa strige-n tarie / cu glas de bucurie” (Psalmul 46)[49]

Alaturi de acestea stau versurile de opt silabe: „ Cântati Domnului în strune / în cobuz de viersuri bune / si din ferecate surle” (Psalmul 47)[50]

T. Maiorescu si apoi G. Calinescu au atras atentia asupra rimelor rare, de felul celor folosite de Eminescu: scripet - Egipet, de pilda - clotilda, iata-l – tatal, lese-l – vesel etc.

Într-adevar, prin multe din rimele Psaltirii în Versuri, Dosoftei aminteste de departe versul eminescian. Dintre exemplele care urmeaza, ultimele sunt formate din rime compuse: pleava - isprava ape - scape, soapte - noapte, blânda - osânda, scoate – gloate, strice – cerbice, strune – rasune, sparte – departe, coarne-rastoarne, surle - urle, lesne – glezne, Egipet - tipat, genune - minune, rapaos – adaos, lucoare-supt soare, tipare –ne pare s.a.

Probabil ca acestea i-au determinat pe Stefan Munteanu si Vasile Tara sa spuna ca „se poate pune întrebarea daca Eminescu n-a gasit în Dosoftei pe unul dintre cei dintâi poeti care l-au surprins prin bogatia unor rime originale”[51]

Totodata, este imposibil sa nu observam ca poezia lui Dosoftei este adânc influentata de creatia populara. Arta populara a fost un mare si adevarat laborator de limba româneasca. Veacuri de-a rândul a fost ca o gradina fermecata, singura de amploare nationala, în care au rodit si s-au pârguit roadele limbii române[52]. În acest laborator s-a inspirat si a lucrat carturarul Mitropolit Dosoftei.

Lexicul poetic si tonul general, caracteristic unora dintre versurile lui Dosoftei, indica influenta clara a limbii populare asa cum este folosita ea, pitoreasca si dura, de catre vorbitorul popular în blesteme. Iata un singur exemplu din Psalmul 34: „Sa si schimoseasca-n grea rusine / Carii pornesc raul spre mine / Cu raceala sa se vârtejasca - Carii îmi pizmasc, raul sa-i gasasca / Vicol sa le bata tarna-n fata, / Domnul sa le dea înger cu scârba, Sa le puie rautatea-n gârba / Sa fie calea-ntunecata, / Cu poticnituri si lunicata[53]

În plângerea lui Ieremia de tara pierduta, Dosoftei va fi gasit un cântec al propriei sale dureri pentru Moldova parasita. Astfel, în Psalmul 136 „Acolo am sezut si am plâns, când ne-am adus aminte de Sion” se preface în versurile lui Dosoftei: „Acolo sedzum si plânsam / la voroava când ne strânsam / Si cu inema amara / Prin Sion si pentru tara / Aducându-ne aminte / plângeam cu lacrimi herbinte[54]

Adaosurile lui Dosoftei, prin expresie concreta a sentimentului, sunt o nuantare româneasca a fundalului, caci alaturi de Sion este amintita tara, iar „la voroava când ne strânsem” reda însasi modul taranesc al sezatorilor ori al linistitelor convorbiri pe prispa casei[55]

Dosoftei a cunoscut într-adevar mediul taranesc si de aceea expresiile lui sunt atât de potrivite: „Ca-mi trec zilele ca fumul / Casele mi-s reci ca scrumul, / Ca niste iarba taiata / Mi-iaste inema sacata. / Am mâncat pâine si zgura / Si lacrimi în bautura, /De fata mânii tale / Ce mi-ai dat de sus la vale” (Psalmul 101)[56]

Desigur Dosoftei avea cunostinta de cântecele populare, cum ne arata versul scurt de 6, 7 si 8 silabe si asonantele atât de dese[57]. Aici pot fi citati Psalmii 46, 47, 53 s. a.: „Limbile sa salte / Cu cuvinte nalte / Sa striga-n tarie / Glas de bucurie” (Psalmul 46)[58]

Altii pe 8 silabe: „Ascultati acestea toate, / Naroade, neamuri si gloate; / Sa-mi înteleaga cuvântul / Omul de pre tot pamântul, / Bogatasii depreuna / Cu miseii când s-aduna” (Psalmul 48)[59]

Exista în aceste versuri o adiere racoroasa, expresie a unei viziuni populare care vine din creatia folclorica [60]

Psaltirea în versuri a lui Dosoftei are muzicalitatea ceruta de poezie. Aceasta muzicalitate poetica nu mai este reprodusa, ci pe de-a-ntregul creata. Cea mai plastica si mai exacta caracterizare a versului lui Dosoftei, din acest punct de vedere, a fost facuta de G. Calinescu: „Dar mai ales Dosoftei are acea curgere mieroasa a limbii, densitatea de lichid greu a frazei, materialitatea vorbei care dau mireasma mâhnirilor abstracte[61]

Dupa cum vedem, Dosoftei nu are numai meritul pionieratului, el reuseste sa creeze modele poetice durabile, care presupune o dotare speciala pe care o numim talent.

Rezumând, se poate afirma ca publicarea Psaltirii în versuri constituie un eveniment cu totul exceptional în istoria literaturii române. Astfel, s-a întreprins nu doar o încercare îndrazneata de a apara credinta, dar si s-a demonstrat bogatia mijloacelor de exprimare ale limbii române, s-a dovedit ca poezia poate fi scrisa si în aceasta limba, poate mai frumos ca în alte limbi.

Prin lucrarea sa versificata, Dosoftei se înscrie în viata literara si în contextul european al secolului al XVII-lea. Dupa cum am vazut, Psaltirea în versuri a avut o larga raspândire, fiind cunoscuta si în paturile analfabete prin cântece de stea. Cunoscuta în întreaga spiritualitate româna, atât în spatiu cât si în timp, Psaltirea lui Dosoftei devine un bun al întregului popor, iar autorul, prin opera sa versificata, a influentat generatii întregi, servind ca model pentru multe lucrari de înalta cultura.



 

[1] Piru Al.. Literatura româna veche. Bucuresti, 1962, p. 185.

[2] Ibidem,  p. 185.

[3] Bordeanu Mihai. Dosoftei deschizator de drumuri în lirica româneasca, în Cercetari istorice (seria noua) V, 1974, Iasi, Muzeul de Istorie a Moldovei, p. 155.

[4] Son modele ne fut ni Clement Marot, ni Theodore de Beze, mais bien un poete polonais Jan Kochanowski, vezi Apostolescu N. I. L`ancienne versification roumaine (XVII-e – XVIII-e siecles). Paris, 1909, p. 44.

[5] Misterski Henrik. Izvoarele „Psaltirii în versuri" a lui Dosoftei, în Românoslavica, XVIII, Bucuresti, 1970, p. 251.

[6] Iorga Nicolae. Istoria literaturii românesti. Chisinau, 1997, p. 86.

[7] C.f. Zamfirescu Dan. Contributii la istoria, p. 129; Alexei Mateevici. Opere, vol. 1. Chisinau, 1993, p. 326.

[8] Mateevici Alexei. Opere, p. 32.

[9]  C.f. Badara Doru. O editie necunoscuta, p. 285.

[10] Ibidem, p. 285.

[11] Misterski Henrik. Izvoarele, p. 255-256.

[12] Piru Al. Literatura româna, p. 67.

[13] Biblioteca Nationala (Bucuresti), CR XVI / 17 / II / 2 / 17, inv. 293211.

[14] Zamfirescu Dan.  Contributii  la   istoria, p. 123.

[15] Rosetti Al. Istoria limbii române, p. 158.

[16] Hurmuzaki E. Documente privitoare la istoria românilor, Supl. II, vol. 3. Bucuresti, 1900, p. 84.

[17] Iorga Nicolae.  Istoria literaturii române. Bucuresti, 192, p. 386.

[18] Badara Doru. O editie necunoscuta, p. 276.

[19] Ibidem, p. 279.

[20] Ibidem, p. 283.

[21] Iorga Nicolae. Istoria literaturii române. Bucuresti, 1925, p. 371.

[22] Badara Doru. O editie necunoscuta, p. 277.

[23] Asadar, majoritatea anilor fiind consemnati în datarea convenita pentru era bizantina, pentru a-i transpune în anii de la Hristos se procedeaza astfel: daca data mentionata este cuprinsa între 1 ianuarie si 31 august, se scad 5508 ani din cei calculati în era bizantina. Daca data se încadreaza între 1 septembrie si 31 decembrie, se scad 5509 ani.

[24] Scurt istoric al cartii românesti, în http://www.biblioteca.sfidari.org/diverse/diverse/scurt_istoric_al_cartii_romanesti.htm

[25] Iorga Nicolae. Istoria literaturi,  p. 86.

[26] Catalogul manuscriselor românesti, tom. 2 , nr., 301-728. Alcatuit de Bianu I. si Caracas R.  Bucuresti, 1913, p.  166-167.

[27] Ïîëíûé ïðàâîñëàâíûé  áîãîñëîâñêèé ýíöèêëîïåäè÷åñêèé ñëîâàðü, òîì 2. Ìîñêâà, 1992, ñ. 1837-1838.

[28] Eremia Ion, Scris, carte si tipar în tarile române în a doua jumatate a secolului al XVI-lea – prima jumatate a secolului al XVIII-lea, în DR, 1996, nr. 1. p. 20.

[29] Si în Basarabia fusese atestat un exemplar al Psaltirii în versuri, la biblioteca parohiala a bisericii din comuna Cornova, jud. Orhei, vezi Mihailovici Pavel, Despre bibliotecile parohiale, în Luminatorul, nr. 9, 1 mai 1928, p. 64.

[30] Catalogul manuscriselor românesti. Tom IV, 1062-1380, întocmit de Strempel G., Bucuresti, 1967, p. 631.

[31] Teodorescu Mirela. O copie ardeleana fragmentara a „Psaltirii în versuri" a Mitropolitului Dosoftei, în  LRB, nr. 5, 1968, p. 450.

[32] Cartojan Nicolae. Cartile populare în literatura româneasca. Bucuresti, 1974, p. 263.

[33]  Strempel G. Catalogul manuscriselor românesti. B.A.R.(1-1699), vol. I, Bucuresti, 1978, p. 49.

[34] Catalogul manuscriselor românesti,  de Bianu I si Caracas R. tom. 2, p. 208. 

[35]   Strempel G. Catalogul manuscriselor românesti. B.A.R.(1601-3100), vol. II. Bucuresti, 1983, p. 39.

[36] Strempel G. Catalogul manuscriselor românesti. (3101-4413), vol. III. Bucuresti, 1987, p. 155.

[37] Cartojan Nicolae. Cartile populare,  p. 450. 

[38] Rosetti Al. Cazacu, Liviu Onu. Istoria limbii române de la origini pâna la începutul secolului al XIX-lea, Vol. I. Bucuresti, 1971, p.  158.

[39] Se cânta de trupa înainte de a începe jocul papusilor în partea a patra.

[40]  Exemplar din prima editie a Psaltiri,  scapat ca prim minune dupa incendiul din  decembrie 1989, vezi.  Expozitia „Valori de patrimoniu din colectiile B.C.U. din Bucuresti”, în Informatie si Formatie, Buletin intern, profesional si convival, B.C.U. Bucuresti, anul I, nr. 10-11, noiembrie-decembrie, 2001, p. 5. Exemplarul a fost donat de  Ioan I. Movila.

[41] Pumnul Arune. Leptuariu românesc. Viena, 1862; Kogalniceanu. Cronicele României sau Letopisetele Moldovei si Valahiei, vol. 3. Bucuresti, 1874; Colectiune de poezii vechi. Bucuresti, 1878; Lambrior A. Carte de citire. Bucuresti, 1890; Gaster. Crestomatie româna. Texte tiparite si manuscrise, sec. XVI-XIX. Leipzig, 1891; B. P. Hasdeu. Razvan si Vidra. Bucuresti, 1895; Crestomatia sau Analecte literare, de Cipariu. Blaj, 1916; Dosoftei (Psalmi în versuri), editie îngrijita de Iorga Nicolae. Iasi, 1917; Tagliavini C. Antologia rumena. Hedelberg, Giulio Gros, 1923; Adamescu si Dragomirescu. Crestomatia pentru istoria limbii si literaturii române din cele mai veci timpuri pâna în zilele noastre. Bucuresti, 1929; Antologia scriitorilor români, scriitori vechi si clasici, editie îngrijita de Basarabescu si Hanes. Bucuresti, 1937; Poezia româneasca de la origini pâna în zilele noastre (1673-1937), antologie îngrijita de Cargas Gh. Bucuresti, 1937; Loghin C. Antologia literaturii române pentru Bacalaureat, vol. I. Cernauti, 1938; Dosoftei. Psalmi în versuri, editie îngrijita de Murarasu. Bucuresti, 1943; Antologia poeziei românesti de la începuturi pâna astazi. Bucuresti, 1954; Pagini de limba si literatura româneasca veche, texte alese. Bucuresti, 1964; Poezia clasica româneasca (de la Dosoftei la Octavian Goga), editie îngrijita de Piru  A. si Serb I., vol. I. Bucuresti, 1970; Dosoftei. Psalmi în Tribuna României din 5 decembrie 1972 s.a.

[42] Bianu I. Introducere la Psaltirea în Versuri, 1887, p. XVI-XVIII.

[43] Murarasu D. Istoria literaturii române. Bucuresti, 1941, p. 66.

[44] Ibidem.

[45] Kernbach V. Un poet uitat. Dosoftei, în Limba româna, nr. 1, 1955, p. 143

[46] Iorga N. Istoria literaturii române. Bucuresti, 1925, p. 277.

[47] Piru Al. Literaturta româna veche, p. 181.

[48] Ibidem,  p.  189.

[49] Munteanu Stefan, Tara Vasile.- Istoria limbii române literare. (privire generala). Bucuresti, 1978, p. 93.

[50] Ibidem, p. 94.

[51] Ibidem.

[52] Tanase Alexandru. O istorie..., p. 110.

[53] Dosoftei. Psaltirea în vesuri, 1673. Iasi, 1974, p. 233.

[54] Ibidem, p. 977-978.

[55] Murarasu D. Istoria literaturii române. Bucuresti, 1941, p.  68.

[56] Dosoftei. Psaltirea în versuri, 1673 Iasi, 1974, p. 721.

[57]rarasu D. Istoria, p. 68.

[58] Dosoftei. Psaltirea în versuri, 1673. Iasi, 1974 p. 313.

[59] Ibidem, p. 329.

[60] Munteanu Stefan. Istoria limbii române literare. Privire generala. Bucuresti, 1983, p. 125.

[61] Calinescu G. Istoria literaturi române de la origini pâna în prezent.  Bucuresti, 1941, p. 55.