Visul Maicii Domnului, Epistolia Domnului Iisus și Talismanul, alături de altele asemenea, sunt tradiţii nesănătoase, apărute în popor. “Cu nimic nu e lupta mai grea decât cu tradiţiile intrate în conștiinţa poporului, chiar și când acestea ajung să fi e absurde și să-și piardă sensurile originale. Numai prin jertfe, vechiul poate fi biruit de nou, iraţionalul de raţional.” (Înalt Preasfi nţitul Antonie Plamadeala)

FRAŢI CREȘTINI,
În ultimii ani ni s-au oferit diferite surogate ale credinţei prin răspândirea unor scrieri ce se numesc apocrife, care sunt condamnate de Biserică. Cea mai cunoscută dintre acestea este cărticica “Visul Maicii Domnului”, retipărită de nenumărate ori la diferite edituri, dar și de unele parohii, acordându-i-se chiar și “înalte binecuvântări”. Broșura prezintă la început câteva rugăciuni obișnuite ale Bisericii dar adăuga și un “text” despre care se crede că ar fi fost trimis de Dumnezeu oamenilor. Acest “text” nu a fost acceptat de Biserică, dar unii au considerat că ar întreţine un sentiment de evlavie. În realitate, însă, apocrifa ademenește sufl etele mai slabe spre o credinţă greșită, spre superstiţie. Read more »

Noţiuni de astronomie

Calendarul este un sistem convenţional de măsurare a timpului care indică durata și subdiviziunile lui. Etimologic, cuvântul provine de la latinescul calendae care, la rândul său provine din gr. καλαω – a chema, a convoca, prin care la romani se denumea prima zi a fi ecărei luni când cetăţenii erau convocaţi și li se comunicau chestiuni de interes public. Arbitrar sau nu, timpul calendaristic apare ca o perioadă temporală între două evenimente ciclice, de aceea era nevoie de o măsură cât mai precisă. Luând în calcul mersul celor mai vizibili aștri, civilizaţiile pământului și-au alcătuit calendare în funcţie de Soare sau de Lună (calendar solar sau calendar lunar). Deoarece mersul și, mai ales, variaţiile Lunii erau mai vizibile, cele mai frecvente calendare folosite în antichitate erau cele lunare. (Un astfel de calendar au folosit egiptenii, grecii și romanii.) Cei dintâi care au întrebuinţat un calendar bazat pe mișcarea de revoluţie a Pământului au fost egiptenii. Calendarul acestora a fost îmbunătăţit de către romani în sec. I î. H. prin adoptarea calendarului iulian. La baza calendarului folosit azi de întreaga omenire stă calendarul introdus de către Iulius Caesar (100-44 î. H) la anul 46. Acesta a fost alcătuit de astronomul alexandrin Sosigene, pe baza datelor știinţifi ce cunoscute de către astronomii alexandrini. Cunoscând durata exactă a anului astronomic, Sosigene a stabilit mai întâi coincidenţa dintre anul civil cu cel astronomic (365 zile). Apoi, datorită împosibilităţii practice de a atribui cele 5 ore 48 min. 46 sec. vreunei zile, Sosigene a introdus la fi ecare patru ani o zi în plus. Acești ani au fost numiţi ani bisecţi. Totodată Sosigene a păstrat împărţirea anului în 12 luni, dar aceste diviziuni sunt cu totul și cu totul arbitrare, întrucât nu mai corespund evoluţiei exacte a lunii. Astfel, în timp ce unele luni au 30 de zile, altele au 31, iar luna februarie are doar 28 de zile. Fiind luna cea mai scurtă, ei i se adaugă în anii bisecţi câte o zi. În calendarul iulian coincidenţa dintre anul civil și cel astronomic era dată de echinocţiu (aequus “egal”+nox, -tis “noapte”), care era stabilit atunci la 24 martie. Din vechiul calendar roman s-au păstrat atât denumirile lunilor, cât și cele ale zilelor săptămânii (excepţie face sâmbăta a cărei provenienţă este ebraică). Calendarul iulian a fost întrebuinţat în lumea creștină până în anul 1582, când a fost corectat de cel gregorian. Deoarece Sosigene rotunjise cele 5 ore 48 min. 46 sec. la 6 ore, plusul de 11 min. 14 sec., adunat pe parcursul a 128 de ani ducea la un avans al anului civil faţă de cel astronomic cu o zi, la 384 de ani cu trei zile ș.a.m.d. Diferenţa aceasta a fost observată pe vremea Sinodului I ecumenic (325), când diferenţa era de trei zile, astfel încât echinocţiu nu mai cădea la 24 martie, cum stabilise Sosigene, ci la 21 martie. Neluându-se măsuri de corecţie pentru viitor (singura măsură luată atunci a fost reașezarea datei echinocţiului la cea de facto-21 martie), după alţi 128 de ani echinocţiul era la 20 martie. Deși această diferenţă a fost sesizată mai apoi de învăţaţi apuseni și răsăriteni (Roger Bacon, Nichifor Gregoras, Isaac Arghiros, Ghiorgios Gemistos Pleton, Nicolae Cusanus ș.a.), nimeni nu a făcut încercări de corectare până în anul 1582. Atunci, din dispoziţia papei Grigore al XIII-lea, astronomul italian Luigi Lilio a pus la punct un nou sistem de calcul al calendarului menit să aibă o stabilitate mult mai mare. Read more »

Teologia ortodoxă susţine că înainte de sfîrșitul lumii va avea loc Parusia, sau a doua venire a Mîntuitorului nostru Iisus Hristos. Dar acest eveniment va fi prece dat de împlinirea anumitor semne prevestitoare, cum ar fi :
Propovăduirea Evangheliei la toate neamurile. „Și se va propovădui această Evanghelie a împărăţiei în toată lumea, spre mîntuire la toate neamurile și atunci va veni
sfîrșitul” (Matei 24, 14);
Ivirea proorocilor mincinoși și căderea multora din credinţă, precum și înmulţirea fărădelegilor dintre oameni:„Și mulţi prooroci se vor scula și vor amăgi pe mulţi și din pricina fărădelegii se va răci dragostea multora” (Matei 24,11-12).
Venirea pe pămînt a lui Enoh și Ilie. Aceștia sunt cei doi mar tori ai Domnului, care au fost ridicaţi cu trupul la cer și care vor fi trimiși de Domnul pe pămînt pentru a predica oamenilor pe Hristos. În lupta cu antihrist, ei vor fi răpuși, dar după trei zile și ju mătate vor învia, iar peste cei ce s-au bucurat de moartea lor, va cădea frică mare (Apoc. 11, 3-11).
Multe și mari catastrofe în natură și între oameni. Atrăgîndu-le atenţia Apostolilor să nu se lase amăgiţi de învăţători și prooroci min cinoși care vor veni în numele Lui, Mîntuitorul le-a spus semnele care vor trebui să precede sfîrșitul: foamete, secetă, ciumă, cutremure de pămînt,
întunecări de soare și de lună, războaie și vești de războaie (Matei 24, 6; Marcu 13, 7-13, Luca 21, 9-19).
Convertirea poporului evreu la creștinism. (Osea 3, 5;Rom. 11, 25—26).
Arătarea pe cer a semnului Fiului Omului. (Matei 24,30). Read more »

După cum am spus la lecţia trecută Duhul Sfânt este cel care ne sfinţeşte. Dar pentru lucrarea sfinţitoare Dumnezeu are şi un instrument special numit Biserică.
Învăţătura despre Biserică este cuprinsă în articolul 9 al Simbolului de Credinţă sau a Crezului ortodox care spune că noi credem “întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică”.

Să vedem mai pe larg ce se enunţă în articolul 9 al Crezului.Pentru început vom menţiona că cuvântul biserică are mai multe înţelesuri. Cuvântul Biserica în greacă de la kaleo, iar în latină de la ecclesia înseamnă comunitatea celor chemaţi.

Cuvântul „biserica” are mai multe sensuri.

Biserica ca loc de închinăciune

1. biserica ca loc de cult, Este o deschizătură sfinţită pentru Dumnezeu, locul tuturor. Această deschizătură a făcut-o Hristos, Care prin înmormântarea şi învierea Sa a sfinţit pământul. De aceea apostolii s-au adunat la Mormântul Mântuitorului de la început, de aceea primele Liturghii creştine s-au săvârşit pe mormintele martirilor, unde s-au construit şi cele dintâi altare creştine de cult.
În prezent sunt răspândite două modele arhitectonice ale locaşurilor de cult: fie de tip cruciform, fie de tip bazilică longitudinală, deşi la noi în Basarabia mai este şi forma frunzei de trifoi. Locul de cult este orientat de la apus spre răsărit, ceea ce arată că Biserica reprezintă „calea” spre cele ce sunt înainte şi vor fi în viitor, trecerea de la moarte la viaţă. Read more »

Astăzi ca nici odată, din cauza vidului duhovnicesc şi a lipsei educaţiei morale, omul a devenit foarte vulnerabil în faţa avalanşei forţelor devastatoarea ale răului, care iau noi şi noi forme. Îşi desfăşoară nestingherit activitatea (susţinute de către organizaţii străine şi chiar din interiorul ţării), diverse mişcări oculte, ezoterice, „terapeutice” şi chiar satanice. Mass media abundă de informaţii despre „vrăciuitori”, extrasenşi, astrologi (horoscoape), ghicitori, care îmbie oamenii despiritualizaţi şi confuzi să muşte din nada „miracolului” ocultismului modern. Omul de azi nu vede pericolul acestora, crezând că sunt un hobbi inofensiv sau că îşi vor rezolva uşor şi eficient, cu o „pastilă miraculoasă”, problemele spirituale, crizele morale şi de identitate. Dar realitatea arată că aceste practici păgâne au drept consecinţă pustiirea sufletului, suferinţe morale şi fizice, pierderea sensului vieţii, chiar îndrăcire şi osândă veşnică. Read more »

b. Caderea stramosilor în pacat si începutul raului

Biblia arata începutul raului în domeniul lumii spirituale, al lumii morale; în lumea îngerilor ea noteaza caderea spiritelor rele, apoi transporta actiunea raului din sfera suprapamânteasca, cereasca, în lumea pamânteasca si aici arata locul încoltirii lui în domeniul libertatii morale a omului, în înlaturarea libera a primilor oameni de la destinatia, ce li-a aratat-o Ziditorul, în negarea constienta si libera a binelui. Read more »

Si acum ne vom opri asupra continutului Articolului al 4-lea al Simbolului de Credinta care spune: “Si S-a rastignit pentru noi în zilele lui Pontiu Pilat, si a patimit si S-a îngropat” – unde se vorbeste despre mântuirea neamului omenesc.

a. Starea originala a omului si universului. Read more »

Astăzi vom lua cunoştinţă cu Hristologia sau învăţătura despre Iisus Hristos aşa cum este ea expusă în Art. 2-5 al Simbolului de Credinţă. Anume aceste articole ne dau răspuns la următoarele întrebări:

1.Cine este Iisus Hristos;

2.Ce este păcatul şi pentru ce a venit Fiul lui Dumnezeu pe pământ;

3.Moartea şi Învierea lui Iisus Hristos.

Vom încerca să răspundem rând pe rând la aceste întrebări.

Al 2-lea şi al 3-lea Articole al Crezului spun:

“[Cred]Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tată S-a născut mai înainte de toţi vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut; Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut”. Read more »

Conceptia crestina despre om reiese din credinta ca omul este ultima si cea mai de seama dintre creaturile pamântesti, este coroana creatiei.

Faptul ca omul a fost creat in urma celorlalte fapturi se explica prin întelepciunea planului dumnezeiesc de creatie. Omul fiind asezat ca stapân pe pamânt (Facerea 1,28) ca loctiitor al lui Dumnezeu pe pamânt, era si firesc ca sa se organizeze mai întâi pamântul ca loc de desfasurare a vietii omenesti. Iata cum ne vorbeste Biblia despre crearea omului. Dumnezeu a creat universul in sase zile. Toate elementele de baza au fost create de Dumnezeu doar prin Cuvânt. In ziua a sasea dupa ce a creat Dumnezeu “fiarele salbatice dupa felul lor, si animalele domestice dupa felul lor, si toate târâtoarele pamântului dupa felul lor” (Facerea 1,25), a purces la crearea omului. Biblia ne vorbeste despre aceasta ca despre un act Dumnezeiesc exclusiv si deosebit. Aici nu este vorba despre o noua specie de vietuitoare, ci despre o fiinta carei Dumnezeu ii da preferinta si o deosebeste de celelalte vietuitoare ca “chipul Sau” in lume. “Si a zis Dumnezeu: Sa facem pe om dupa chipul si dupa asemanarea noastra… si a facut Dumnezeu pe om dupa chipul Sau; dupa chipul lui Dumnezeu l-a facut; a facut barbat si femeie” (Facerea 1,16- 27). Read more »

Urmarind istoria, putem observa ca de la începutul existentei sale si pana in prezent crestinismul a fost confruntat cu mari provocari.

Mileniul al treilea (perioada post moderna) începe pentru crestinism cu una dintre cele mai periculoase provocari: “reînvierea pagânismului “! Desi întotdeauna împotrivirea fata de pagânism, a fost o lupta apriga in crestinism, in aceasta perioada, pagânismul prin toate manifestarile lui formeaza o provocare dominanta. Credintele orientale, reînviate si modernizate, predomina gândirea societatii de astazi, conducând lumea spre spiritism (satanism), pregatind astfel cadrul domniei si stapânirii lui Antihrist. Read more »

Antropologia (de la grecescul “anfropos” – om şi “loghia” – cuvinte, deci cuvinte despre om) creştină este învăţătura despre om întemeiată pe Revelaţia Dumnezeiască. Aceasta ştiinţă se preocupă de rezolvarea a trei probleme importante ş anume: originea sau provenienţa omului; constituţia fiinţei omeneşti şi menirea omului. Read more »

Dumnezeu a dat în Rai porunca de a nu mânca din pomul cunoștinţei binelui și răului, pentru că omul să practice virtutea înfrânării, care este prima măsură şi condiţie a însănătoșirii morale. Omul este chipul lui Dumnezeu (Facerea 1, 26), şi este asemenea lui Dumnezeu prin sfi nţenie, care se obţine prin practicarea virtuţilor. Atunci când omul se înfrânează în ceea ce priveşte mâncarea, el devine stăpânul trupului, nu se mai lăsă ispitit de el şi nu mai este robul lui. Read more »

Criticii creştinismului şi ateii pentru a demonstra că relatarea biblică despre apariţia universului şi a omului este greşită arată în cele mai dese cazuri câteva „contradicţii” întâlnite în Biblie.

Necredincioşii spun că Biblia nu are dreptate când vorbeşte despre o creaţie din nimic, spunând ei că, de fapt, din nimic nu poate apărea ceva; altă acuzaţie este cea ce ţine de existenţa luminii în prima zi a creaţiei, când soarele încă nu era şi în sfârşit potrivit teoriei evoluţioniste omenirea trebuie să provină de la mai multe perechi de oameni, pe când Biblia spune că omenirea a provenit de la o singură pereche – Adam şi Eva. Read more »

În privinta aparitiei omului sunt doua teorii – cea a monogenismului (creationista) si cea a poligenismului(evolutionista).

Prima îsi are radacina în Biblie si spune ca omenirea provine de la o singura pereche, a doua teorie spune ca omenirea provine de la mai multe perechi de oameni. Desigur daca se primeste învatatura despre provenienta omului de la maimute, e si firesc sa se admita ca prefacerea maimutei în om putea avea loc în mai multe locuri de pe pamânt. Deci aceasta teorie este un rezultat al conceptiei evolutioniste. Read more »

Conceptia crestina despre aparitia lumii este bazata pe relatarea pe care o desprindem din primul capitol al primei carti din Sfânta Scriptura – Geneza sau Facerea.

Ziua întâia

Biblia româneasca începe astfel: “La început a facut Dumnezeu cerul si pamântul (Fac. 1, 1). În ebraica, primele trei cuvinte suna astfel: “Bereschit bara Elohim” ceea ce ar putea fi tradus ca “În principiu a facut(a creat din nimic) Dumnezeu”.

Sa examinam aceste trei cuvinte fiecare aparte. Read more »

NELINISTIT ESTE SUFLETUL NOSTRU PÂNA NU SE ÎNTOARCE IARASI LA TINE DOAMNE

LECTII DE CATEHIZARE (dr. Nicolae Fustei)

Lectia a XI: Cred întru unul Dumnezeu Tatal Atottiitorul

In continuare Crezul vorbeste despre credinta într-un singur Dumnezeu.

Deci noi marturisim ca suntem monoteisti.

Dar credinta într-un Dumnezeu nu este caracteristica doar crestinismului. Monoteisti mai sunt si iudeii si musulmanii. Este oare ceva care ne-ar deosebi de acestia?

Este! Si anume credinta în Sfânta Treime, Dumnezeul crestinilor este Sfânta Treime. Read more »

NELINISTIT ESTE SUFLETUL NOSTRU PÂNA NU SE ÎNTOARCE IARASI LA TINE DOAMNE

LECTII DE CATEHIZARE (dr. Nicolae Fustei)

Lectia a XI: Primul articol al Simbolului credintei: “Cred întru unul Dumnezeu, Tatal atottiitorul, Facatorul cerului si al pamântului, vazutelor tuturor si nevazutelor”.

1. Ce ne spune primul cuvânt al Simbolului – Cred?

Vom începe lectia noastra prin examinarea primului cuvânt al Crezului: “cred”. Read more »

NELINISTIT ESTE SUFLETUL NOSTRU PÂNA NU SE ÎNTOARCE IARASI LA TINE DOAMNE

LECTII DE CATEHIZARE (dr. Nicolae Fustei)

Lectia a X: Istoria Simbolurilor de credinta

3. Istoria Crezului Niceo-constantinopolitan

Simbolul de credinta este textul de credinta al crestinismului, deoarece a reusit sa reconcilieze conceptia monoteista cu conceptia trinitara despre Dumnezeu. Si este înfatisarea pe scurt a învataturii pe care crestinul trebuie s-o cunoasca, s-o primeasca cu credinta si s-o marturiseasca. Read more »

NELINISTIT ESTE SUFLETUL NOSTRU PÂNA NU SE ÎNTOARCE IARASI LA TINE DOAMNE

LECTII DE CATEHIZARE (dr. Nicolae Fustei)

Lectia a X: Istoria Simbolurilor de credinta

1.Provenienta denumirii de “crez” sau “simbol”

Cine spune cred, spune “ader la ceea ce noi credem”. Comuniunea în credinta are nevoie de un limbaj comun credintei, normativ pentru toti si unindu-i în aceeasi marturisire de credinta.

înca, de la origini, Biserica apostolica si-a exprimat si si-a transmis credinta în formule scurte, si normative pentru toti (Rom. 10, 9; l Cor. 15, 3-5); etc.). Dar de foarte timpuriu Biserica a voit sa adune esentialul credintei sale în rezumate organice si articulate, destinate în special candidatilor la Botez. Read more »

NELINISTIT ESTE SUFLETUL NOSTRU PÂNA NU SE ÎNTOARCE IARASI LA TINE DOAMNE

LECTII DE CATEHIZARE (dr. Nicolae Fustei)

Lectia a VI: Izvoarele cunosterii lui Dumnezeu (continuare)

Sfânta Scriptura.Traduceri în limbile moderne

Traduceri în limbile europene

Sfânta Scriptura a fost tradusa si în limbile vorbite, sau limbile moderne.

Prima traducere anglo-saxona a facut-o Beda Venerabilul (+735), sec. VII, numai pentru Evanghelia lui Ioan. Azi e pierduta.

O traducere a Evangheliilor dateaza din sec. X.

În limba germana a fost tradusa Evanghelia lui Matei din sec. VIII. Aceasta s-a pastrat într-un manuscris fragmentar la Manastirea Monosse din Austria. O armonie a Evangheliior din sec. IX. Un manuscris din Pepl (Boemia), care cuprinde întreg Noul Testament. Originar, probabil di sec XVI. Traducerea pare a fi mai veche. Aceeasi traducere mai este pastrata într-un manuscris al Bibliotecii din Freiburg (Saxonia). Zece manuscrise din Evul Mediu care, cu mici lacune, ne dau întreaga Sfânta Scriptura. Read more »