În luna octombrie 2008, Pr. Pavel Borșevschi primește un apel prin care afl ă că, Corul de bărbaţi al Bisericii Sf. Dumitru este invitat la Festivalul Credo. Acest Festival are loc în Estonia, Tallinn, afl îndu-se la a 15-cea ediţie și este un Festival de muzică bisericească ortodoxă, la care pot participa reprezentanţii tuturor confesiunilor. Participarea Corului nostru a fost condiţionată de următoarele circumstanţe: Corul de bărbaţi al parohiei Sf. Dumitru, la ora actuală este compus din 6 cântăreţi, responsabil de organizarea componenţei adecvate pentru participarea la acest festival a fost numit Lazăr Borșevschi, regent fi ind numit Nicolae Vascauţan. Începând cu luna iunie 2009 componenţa corului s-a majorat ajungând la 10 persoane printre care – Iurie Mimescu – solist al Operei Naţionale din Chișinău. Pregatirile au fost intense și in mare măsură cu anevoie de organizat din motivul că contingentul corului făcea parte din diferite sfere. Însă, până la fi nalul pregătirilor cei 10 cîntăreţi au ajuns să se regăsească unul în cântarea celuilalt, astfel reușind să creeze o armonie bună pentru un cor bisericesc. Read more »

Încă o dată despre filmul Codul Da Vinci – Interviu cu dl dr. Nicolae FUŞTEI, realizat de către Liliana Creţu şi difuzat la postul de radio ANTENA C, duminică, pe data de 21.05.2006

Corespondentul: Romanul lui Dan Brown “Codul Da Vinci”, afirmă că creştinismul este o construcţie artificială autorul căreia este împăratul Constantin şi episcopii care s-au adunat la sinodul de la Niceia(325), unde s-a alcătuit şi Sfânta Scriptură in care au fost incluse doar acele cărţi care susţineau noua credinţă. Read more »

Dacă îl întrebi pe un om “de cultură” (citeşte: litere, teatru) ce semnificaţie are ziua de 30 ianuarie, îţi va răspunde, dacă are puţină memorie, că este data naşterii lui Ion Luca Caragiale; dacă îl întrebi pe un om al Bisericii (adică al cultului) despre aceeaşi dată, îţi va răspunde cu siguranţă că este praznicul Sfinţilor Trei Ierarhi. Prea puţini sunt, însă, cei care să cunoască ambele semnificaţii ale acestei date! Read more »

Dimitrie Cantemir s-a nascut la 26 octombrie 1673 la Silisteni, judetul Falciu, în familia serdarului Constantin Cantemir. Mama, Ana Bantos, provenea dintr-o familie boiereasca si avea o cultura aleasa. Tatal ajunge domn si le asigura celor doi copii, Antioh si Dimitrie, conditii alese de învatatura. Primele studii, carturarul nostru, le face acasa cu preotul grec Cacavela, de la care a dobândeste cunostinte profunde de cultura antica si învata limbile latina, greaca, slavona etc.

În anul 1687, când împlinise 15 ani, este trimis ostatic la Constantinopol, zalog al tatalui pe lânga Înalta Poarta, înlocuindu-l pe Antioh. În capitala imperiului îsi continua studiile la Academia greaca a Patriarhiei Ecumenice. Va sta 22 de ani (între anii 1688-1710) în capitala otomana si va face studii diverse, cu vestiti profesori ai epocii. Dupa moartea tatalui, e ales domn al Moldovei (1693), dar Poarta nu-l confirma. Din 1695 e capuchehaie, la Constantinopol, a fratelui Antioh, ales domn. Se casatoreste cu fiica lui Serban Cantacuzino, Casandra, care-i daruieste mai multi copii, între care viitorul poet si diplomat rus Antioh Cantemir (1708-1744). Read more »

Nu ştiu dacă dialogul de mai jos poate fi considerat un interviu. Sunt întrebări puţine şi înţelesuri multe. A te afla în preajma pictorului Sorin Dumitrescu e mai mult o lecţie de ascultare spre învăţare şi mai puţin o cercetare jurnalistică. De altfel, în zilele de dinaintea Crăciunului, când toate cele din jur ştiute sau mai puţin văzute capătă o aura magică, e vremea pentru poveşti spuse în pace şi adevăruri rostite în tihnă. E vremea cuvântului întrupat şi a mărturisirii credinţei, iar Sorin Dumitrescu îndeamnă la emoţie şi la descifrarea adevăratelor sensuri ale acestor zile sfinte. Prin cele rostite, pictorul ne pune sub brad un cadou de Crăciun. Un motiv în plus pentru a avea sărbători fericite.

E decembrie, suntem în toiul Sărbătorilor de iarna… Cum percepeţi aceste evenimente, domnule Dumitrescu, sunt sărbători în adevăratul înţeles al cuvântului? Read more »

Dumnezeu la început a creat materia (microcosmosul). Apoi Universul (macrocosmosul), iar după aceea viata (biocosmosul) cu cele trei structuri: vegetală, animală şi umană. Omul a fost creat după chip şi asemănare cu Dumnezeu, având o serie de lucruri comune divinităţii. I s-au dat 5 simţuri pentru a cunoaşte natura, fiecare dintre ele cu nuanţe deosebit de interesante. Văzul dă cunoştinţă cu lumea luminii şi a întunericului, cu universul formelor, al figurilor şi al culorilor, domenii la care nevăzătorii nu au acces, din nefericire. Ei caută sa le intuiască doar, fără a le putea vedea. Gustul da omului şi animalelor plăcerea de a mânca, fiind în acelaşi timp şi un paznic de siguranţă asupra sănătăţii, sesizând cele mai fine nuanţe de alterare sau substanţe periculoase. Vai de cei ce nu au acest simt şi au senzaţia că mănâncă argilă sau nisip. Mirosul acompaniază gustul, înfrumuseţând viaţa cu parfumul suav al florilor, al fructelor şi al hranei, fără a mai aminti produsele cosmetice pe care le-au creat oamenii. Mirosul ce detectează cu o rapiditate incredibila, aproape instantanee, milioane de nuanţe olfactive, este un bun prieten, sesizând substanţele toxice, inflamabile sau respingătoare, salvând omul de la moarte sigura în multe ocazii. Read more »

Cor.: Recent a apărut o nouă carte a sfinţiei voastre, intitulată “În căutarea aproapelui pierdut”. Din câte am înţeles, este vorba de descoperirea unei noi faţete, a unui “eu” pierdut al omului contemporan.

S.B.: M-am gândit să vorbesc într-un mod accesibil despre relaţia noastră cu totul minunată cu aproapele, pe care ne-a adus-o Hristos. Într-adevăr, aproapele nostru este o proiecţie a noastră în exterior. Aşa ar vrea Hristos să ne vadă şi această învăţătură minunată ne-a adus-o, când spune: “Iubiţi pe aproapele vostru ca pe voi înşivă”. Este un lucru pe care omul modern l-a uitat. Nu doar că l-a uitat, nici nu l-a primit…

Cor.: Nu l-a descoperit?

S.B.: Nu l-a descoperit, pentru că deja avem o epocă întreagă în care “eu-l” nostru bombat se impune cu multă aroganţă celorlalţi, fără a căuta să descopere taina, care este “celălalt”, fără a presupune măcar că toate lucrurile pe care le căutăm noi de-a lungul vieţii în aspiraţiile, visele noastre, pot fi găsite în aproapele nostru şi poate, chiar, doar acolo. Pentru că, redobândindu-l pe aproapele nostru, ne redobândim pe noi înşine. Deoarece omul nu este o fiinţă singură, noi nu am fost creaţi pentru singurătate. Noi suntem singulari, unici, minunaţi prin unicitatea noastră, pentru că aşa ne-a făcut Dumnezeu, dar nu singuratici. Această împlinire a noastră, cumva androginică, a celuilalt nu e văzută doar ca o împlinire între cele două sexe, ci ca una asexuală, a celuilalt suflet, prin comuniune şi raportarea la care devenim cineva. Deoarece toate virtuţile noastre, tot ce muncim noi într-o viaţă şi tot rostul nostru până la urmă dacă nu-l dăruim cuiva, dacă nu devine un folos, o floare pe care o întindem celuilalt, viaţa noastră poate fi şi este un eşec. Read more »

Problema reintroducrerii orelor de educaţie religioasă în şcolile de toate gradele rămâne deschisă. Realitatea pe care o trăim cei din Republica Moldova arată că „unde nu este credinţă în Dumnezeu, nu există nici o frână a răului”, ceea ce ar trebui să-i pună pe gânduri pe cei care cu atâta râvnă se împotrivesc educaţiei religioase a viitorilor cetăţeni ai acestei ţări. La acest argument moral am mai putea adăuga şi unul de ordin istoric, enunţat de părintele Dumitru Stăniloae: „Creştinismul se află structural în etnogeneza poporului român”. Rămânând la cest capitol, este cu neputinţă să trecem şi peste un argument de ordin cultural, care pledează pentru reintroducerea religiei ca obiect de studiu în învăţământ. Marii gânditori ai secolului XX susţineau ideea că omul este, în primul rând, o fiinţă religioasă. Astfel, Mircea Eliade spune că „a fi sau, mai degrabă, a deveni om înseamnă a deveni religios”(1), sau că „a trăi ca fiinţă omenească este în sine un act religios”(2). Read more »

Despre restauratori se scrie mai puţin decât despre ceilalţi plasticieni. Însă munca lor, de fapt, presupune nu doar talent şi inspiraţie, ci şi o cunoaştere profundă a legităţilor artistice. Ceea ce constituie esenţa artei de a restaura e anume pătrunderea ideii materializate de autor ( unii anonimi, alţii demult plecaţi dintre cei vii). Adică recuperarea unui fragment pierdut dintr-o operă de artă.

Iuri Terehov, restaurator de sfinte locaşe, numai în ultimii 12 ani a făcut mult pentru renaşterea a 12 biserici din Chişinău şi a circa 30 din ţară. E vorba de bisericile “Haralampie”, “Armenească”, “Sfânta Vineri”, “Pogorârea Sfântului Duh”, “Sfântul Ilie2, “Constantin şi Elena”. Pentru ultima,. Iuri Terehov a executat uşile monumentale, turnate în bronz, cu vitraliu şi cu o icoană ce înfăţişează sfinţi. Pentru Catedrala din Chişinău a sculptat sfeşnice de bronz, iar pentru biserica “Acoperământul Maicii Domnului” – clopotele. De o seamă de ani sculptorul Terehov execută lucrări de restaurare (operaţia de turnare repetată) a clopotelor vechi, datate cu sec. XVIII-XIX. Astfel a turnat în bronz un complet mic, format din 8 clopote (cu greutatea de 6-200 Kg) , altul mijlociu – 12 clopote şi unul mare, alcătuit din 22 de piese. Clopotele mici au fost turnate pentru mănăstirea de maici din satul Răciula, precum şi pentru bisericile din localităţile Nisporeni, Ţigăneşti, Rezeni şi biserica “Sfântul Pantelimon” din capitală. E cazul să notăm aici că lucrarea clopotelor instalate la biserica din Nisporeni a fost sponsorizată de cântăreţul Gheorghe Ţopa şi de enoriaşii din partea locului, adăugând încă un detaliu: în toate cazurile autorul donează una din piese sfântului locaş. Read more »

Corespondentul: Dle Leo Bordeianu, am rămas să regretăm emoţia sărbătorilor de iarnă, care ne-au lăsat să le retrăim mult timp aroma de răşină şi taina Naşterii Veşniciei. Dacă magii au venit cu daruri împărăteşti la ieslea Mântuitorului, noi cu ce jertfă putem veni în fiecare zi la picioarele Sale?

Leo Bordeianu: Cred că cel mai frumos dar, adus Mântuitorului Iisus Hristos, este credinţa noastră, care în ultimul timp, e adevărat, se simte mai tare decât în vremurile sovietice, dar cred că nu îndeajuns încă. Dacă e să vorbim şi despre educaţia copiilor în spiritul religios, noi nu facem adesea cele ce am putea să le facem. Spre exemplu, predarea religiei în şcoală nu este interzisă, dar puţini părinţi şi pedagogi folosesc această posibilitate de a le preda copiilor credinţa neamului. Ştim că în primele secole credinţa creştină era în afara legii şi erau foarte mulţi martiri, care alegeau să moară pentru Evanghelie. Acum credinţa nu este interzisă, dar avântul spre studierea ei nu este cel dorit.

Cor: Un creştin trăieşte o relaţie vie de comunicare cu Dumnezeu, cu Acel ce a promis că va veni şi se va sălăşlui în casa celui care va împlini poruncile Lui. Ce înseamnă această experienţă iniţiatică, cât de des aţi simţit acea apropiere fină, tandră, a Divinităţii? Poate aici e nevoie de a descoperi nişte lucruri mai tăinuite ale sufletului… Read more »

Părintele Zosima Toia, protopop de Chişinău, este paroh al bisericii “Sf. Arhangheli Gavriil şi Mihail” din Durleşti. Deoarece ne aflăm în ajunul acestei sărbători, reproducem în continuare un interviu cu sfinţia sa, difuzat anterior la Radio Antena C, la care adăugăm felicitările noastre parohului şi enoriaşilor bisericii.

- Părinte, putem vorbi astăzi, după mai mult de 10 ani de la redeschiderea lăcaşelor de cult, despre o revenire la credinţa ortodoxă, matricea poporului nostru?

- Aparent, avem o revenire. E bine că de la 200 biserici, care erau în 1987, astăzi am ajuns la 1000 şi ceva de locaşe sfinte care funcţionează. Este o schimbare spre bine. Totuşi, observ că pe la începutul anilor 90 era mai multă dragoste şi râvnă spre cele duhovniceşti, apoi a urmat o perioadă de răcire. Astăzi iarăşi, după cum ne arată şi sondajele sociologice, undeva 70 % din populaţie are încredere în Biserică. E uşor de construit un locaş, dar e mai greu de restabilit sufletele oamenilor. De ce spun aşa? Se observă la creştinii noştri şi la intelectuali, în mare parte, o credinţă protestantă. Nu prea cu post, nu prea cu rugăciuni. Dar o apropiere de izvoarele credinţei, de rădăcinile ei se manifestă mai puţin. Mulţi creştini sunt indiferenţi faţă de ortodoxie, considerând greşit credinţa o chestiune a preoţilor. Dar ar fi mult mai bine şi toată societatea ar avea de câştigat, dacă s-ar uni şi clerul, şi laicii. Mă refer aici şi la problema introducerii religiei în şcoală. Dacă s-ar fi început studierea ei în şcoală cu 10 ani în urmă, tinerii care se căsătoresc astăzi ar fi fost cei care şi-ar fi educat copiii în spirit ortodox. Iar aceasta înseamnă foarte multe – scăderea numărului de infracţiuni în mediul tineretului, stoparea unor maladii şi vicii sociale – SIDA, narcomanie, etc. Read more »

Nu este adevărat că între ortodocşi şi romano-catolici există numai neînţelegeri. Cel puţin, există un amănunt simpatic, pentru care aceştia ar fi gata să se unească. Ortodocşilor le place la romano-catolici faptul că aceştia la slujbă stau pe scaun, iar preoţii romano-catolici îi invidiază pe cei ortodocşi pentru că aceştia au voie să se căsătorească. Şi asta durează de multă vreme.

Am vrut astfel să pătrund mai direct în sfera unor discuţii, de multe ori încrâncenate, despre viaţa religioasă. De exemplu, tot mai des poţi auzi replici de genul: “slujbele atât de lungi ale ortodocşilor n-au nici o logică!” Desigur, toate aceste discuţii sunt superficiale, amuzante şi vin de la oameni care, de regulă, nu umblă la biserică, dar ele preocupă pe mulţi.

Chiar dintru început trebuie să spunem că Liturghia este centrul vieţii creştine. Liturghia este Hristos. Acesta este modul desăvârşit în care Dumnezeu se dăruieşte oamenilor, în Euharistie (Împărtăşanie). Lungimea slujbelor ortodoxe se datorează şi convingerii primilor creştini că a doua venire a lui Hristos va fi imediată – “parusia”. Read more »

La mănăstirea cu hramul “Naşterea Maicii Domnului” din satul Răciula vin a doua oară, dar şi această dată sunt întâmpinată ca la mama acasă. Aici sunt vreo 60 de ascultătoare tinere, în frunte cu maica stareţă igumena Eustafia, care trăiesc în obşte şi cam tot atâtea maici în etate, care-şi duc nevoinţele călugăreşti în schit, adică fiecare având o căsuţă şi o mică grădină. Surorile toate sunt binevoitoare, ospitaliere. Mă potopesc cu atenţie, făcând-o în felul lor, cu demnitate, delicat, manifestându-şi grija la momentul potrivit. Lucrul, adică ascultarea o fac mai mult în tăcere. După cum mi-am dat seama mai târziu, surorile practică rugăciunea minţii, care le luminează parcă din interior. Remarc răbdarea şi atenţia pe care o manifestă una faţă de alta, dar şi gluma inocentă, care vine din puritatea lor copilărească. Una din bucuriile lor este îngheţata, pe care o aduce la sărbători un creştin generos. Cel mai mult mă impresionează un detaliu, care poate părea nesemnificativ – adresarea “frăţia ta” în loc de obişnuitul “tu” într-un mediu de tineret. Îmi pare un titlu de nobleţe, de aceea mă obişnuiesc uşor şi îmi face plăcere când mi se adresează anume aşa. Viaţa surorilor gingaşe şi delicate, cu rugăciune şi muncă fizică, pe care de obicei o îndeplinesc bărbaţii, poate constitui tema unui reportaj aparte. În această pagină, însă, vă pro-punem un interviu cu blagocina mănăstirii, maica Evlampia de 71 de ani, una dintre îndrumătoarele surorilor mai tinere. Blândeţea şi pacea pe care o emană chipul său te cucereşte de la prima vedere. O bucurie interioară se simte, deşi sfinţia sa a îndurat, alături de celelalte măicuţe de la Răciula, calvarul unui regim totalitar, când sfântul locaş a fost pângărit şi închis… Read more »

Expresia o întâlnim şi în alte variante: „cum i-o fi scrisa !”, „aşa i-a fost ursa (ursitoarea, ursita) !”, „aşa i-â fost dat!”, „aşa a fost să fie !” etc. Toate aceste expresii denotă un determinism clar privind evoluţia omului în lume, sau, altfel spus, o predestinare a acestuia de către forţe supranaturale.

Expresiile au substrat teologic, dar nu sunt creştine. Având în vedere răspândirea şi frecvenţa cu care apar în timp şi spaţiu românesc, putem spune că au o vechime foarte nare, fiind, probabil, reminiscenţe din religii precreştine.

Din punct de vedere teologic, creştin, omul are o poziţie privilegiată în contextul existenţei. El este creat după „chipul lui Dumnezeu”, având drept ţel realizarea sfinţeniei, a „asemănării cu Dumnezeu”. Chipul lui Dumnezeu în om se concretizează prin sufletul omului, care-i duh, suflare divină. Sufletul se manifestă prin trei facultăţi: raţiune, voinţă şi sentiment. Lumea materială este condusă de Dumnezeu prin legile fireşti, naturale, integrate în ea încă de la creaţie. În felul acesta se explică armonia cosmică, fenomenele naturale, vegetaţia etc. Lumea animală este condusă prin instinct. Lumea animală nu este capabilă de a participa, conştient, la actul creaţiei. Animalul nu gândeşte; execută mecanic comenzi instinctuale sau însuşite prin antrenamente sau dresaj. Viaţa lui se reduce la necesităţile biologice. Omul depăşeşte toate aceste forme de existenţă. Conştientizarea de sine, gândirea se manifestă încă din primul stadiu de viaţă. Observăm în evoluţia unui copil, dintr-o zi în alta, apariţia de gesturi, cuvinte, gânduri, forme inteligente de exprimare şi manifestare. în acelaşi timp, observăm tendinţa de independenţă. Read more »

Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni şi-a dedicat viaţa slujirii lui Hristos şi semenilor săi. Urmaşii acestora, care vieţuiesc într-o realitate în mare parte modelată de ilustrul cărturar şi fiu al Bisericii, consideră o datorie a sa să-i cinstească memoria. Astfel, cu eforturile comune ale Primăriei municipiului şi ale Mitropoliei Moldovei, la Chişinău a fost instalat recent un basorelief cu chipul lui G. Bănulescu-Bodoni. După parastasul de pomenire, care a fost oficiat duminică, 5 august, la Catedrala “Naşterea Domnului” din Chişinău, Înalt Prea Sfinţia Sa, Mitropolitul Moldovei, împreună cu un sobor de preoţi a oficiat serviciul divin de sfinţire a basoreliefului. Mitropolitul Vladimir i-a înmânat sculptorului Nicolae Andronache, autorul basoreliefului, o diplomă prin care se menţionează activitatea sa “în folosul Bisericii şi poporului”. Read more »

Pentru noi, cei care am trăit în Uniunea Sovietică, viaţa a început zece ani în urmă. Zic asta nu pentru că ceea ce simţeau oamenii până la căderea Imperiului era mai puţin însemnat sau interesant, ci doar pentru că abia acum noi ne trăim într-adevăr trecutul nostru ratat. Cumva, oamenii postsovietici se folosesc de acest timp şi în măsura în care îşi recapitulează robia de altă dată. De fapt, ei nici nu vor mai reuşi să fie vreodată altceva decât robi, dar nişte robi conştienţi.

De regulă, discuţiile despre societate, şcoală, artă încep cu clişeul “odată cu căderea cortinei de fier…” La un moment dat, se creează chiar impresia că toate aceste domenii s-au schimbat radical după căderea comunismului. Este greu a spune. Cert este că oamenii au căpătat tendinţa de a vorbi mereu despre schimbare, deşi nu fac nimic pentru a o realiza. Read more »

Microbuzul supraîncărcat îşi urmează calea spre sectorul Ciocana şi din difuzorul inclus la maximum ca să mai uite lumea de înghesuială, se revarsă o melodie armonioasă. E vorba, din câte înţeleg engleza, despre sărbătorile de Crăciun. Se aud voci de copii, clopoţei, microduzul se umple de acea atmosferă deosebită a sărbătorilor de iarnă. reînvie pentru o clipă acel sentiment inexplicabil, viu, al copilăriei, când se pare, totul e posibil, când acel bărbos şi blajin Moş Crăciun pare venit cu adevărat dintr-o lume a cadourilor, dulciurilor, surprizelor. Ce minunat timp copilăria, cu naivitatea ei, cu bucuriile simple, dar atât de vii! Microbuzul trece pe lângă firmamentele luminate şi multicolore ale Macdonald-s-ului, Pan-com-ului, denumiri bizare şi neobişnuite pentru auzul chişinăuianului. Până mai ieri. Astăzi ele s-au înscris în uzul orăşenilor şi se consideră de bon-ton să fixezi o întâlnire la Mc-s. Chiar dacă îţi vei servi invitatul doar cu un ceai. Dj-ul de la Radio Nova, anunţă felicitările, primite prin pager. Nici aceasta nu-i scoate din amorţeală pe pasagerii maxi-taxi-ului. Toţi se grăbesc spre casă, la un adăpost sigur, la serialul îndrăgit, în apartamentul mobilat mai mult sau mai puţin luxos. Toţi au nişte priviri aţintite în interior, aşteptând cu nerăbdare momentul când se vor despărţi pentru totdeauna poate, sau până a doua zi unul de altul. Read more »

Încă de la întemeierea Noii Rome – Constantinopolului (între 324-330) – Imperiul Bizantin a început să exercite un rol covârşitor în procesul de creştinare a Europei, dar mai ales a regiunilor estice şi sudice.

Bizanţul a asigurat un cadru politic favorabil desfăşurării libere a misiunii creştine.

Primul pas l-a făcut însuşi împăratul Constantin cel Mare. El a creat religiei creştine o situaţie specială, privilegiată comparativ cu celelalte culte. Iar odată cu proclamarea oficială a creştinismului în Imperiu (380), statul începe să acorde şi mai mult sprijin şi privilegii Bisericii. Astfel, noile raporturi dintre stat şi religia creştină au făcut din Biserică cea mai importantă instituţie.

Biserica susţinea în propaganda ei că puterea statului vine de la Dumnezeu şi depinde de El. Biserica se roagă pentru toţi reprezentanţii puterii statale şi le conferă prin aceasta o valoare şi siguranţă religioasă. Această colaborare între stat şi Biserică decurgea din aceste principii şi era concepută să se desfăşoare într-o deplină înţelegere. Astfel a început răspândirea creştinismului în masă, fiind propovăduit şi de mulţi demnitari statali, convertiţi la noua religie. Read more »

Octavian Goga s-a născut la 1 aprilie 1880, la Răşinari, sat aşezat lângă Sibiu, la poalele Carpaţilor. Familia poetului din partea mamei e însemnată în cronici încă din secolul al XVII-lea. Familie de preoţi, ea a dat numeroşi oameni de carte, dăruiţi idealului naţional. Iosif Goga, tatăl poetului, a fost învăţător, apoi preot la vechea biserică a răşinărenilor. Copilul creşte între preoţi şi între dascăli, pe care-i va cânta mai târziu în poeziile sale.

La 9 ani Goga sfârşeşte şcoala primară şi începe liceul la Sibiu, în anii asprei şi nedreptei legi de maghiarizare a învăţământului transilvănean. Liceul îl încheie la Braşov, unde, pornit pe drumul poeziei, citeşte pe Eminescu, Alecsandri, Coşbuc, dar şi nume maghiare ca Petofi, Madach, Mikszath – lumea spiritului era liberă de dictatura opresorilor. Debutează în „Tribuna” din decembrie 1897 cu poezia Atunci şi acum, apoi publică versuri în „Tribuna literară” şi „Familia”. Read more »

(continuare din nr. 7)

Lideri Şi autori New Age

Prezentarea „corifeilor” mişcării are un caracter selectiv. Alegerea reprezentanţilor şi lucrărilor celor mai semnificative se loveşte de obstacolul următor: în căutarea unor legitimităţi şi autorităţi cel puţin cultural-ştiinţifice, în cataloagele şi enciclopediile oficiale New Age trec nume de personalităţi ce nu s-au declarat nicicând explicit a face parte din mişcare. Aşa ar fi nume ca Rudolf Steiner, Carl Gustav Jung, Teilhard de Chardin, Mircea Eliade şi alţii. Dar pe de altă parte, mişcarea îşi poate revendica nişte „proroci” şi chiar „înainte-mergători” (precursori) care pe drept cuvânt i-au pregătit – cu sau fără ştiinţă, cu sau fără voie – cărările.

Cazul total opus, de asemenea întâlnit în practică, este acela al unor autori sau savanţi ce propagă idei vădit de tip New Age, însă din anumite pricini se leapădă deschis de apartenenţa la mişcare, ba mai mult, o critică vehement. Aici se pot încadra nume cunoscute autohtone ca Gregorian Bivolaru, Vasile Andru, Mario Vasilescu, Ion Ţugui, Constantin Negureanu, Marian Zidaru. În această situaţie am căutat pe cât posibil să folosim nume cât mai necontroversate, ce nu ar putea face obiectul unor contestări personale sau din afară. Sursele de bază ale acestor informaţii vor fi de acum din ce în ce mai mult extrase din mijloacele post-moderniste de informaţie: internetul (www), enciclopediile CD Rom multi-media, e mail-ul. Iată spre exemplificare o listă extrasă de pe un website  cu nume „fierbinţi” de autori New Age în vogă: Lynn Andrews, Jose Arguelles, Sun Campbell, Ram Dass, Wayne Dyer, Louise Hay, Jean Houston, Barbara Marx Hubbard, Sue Read more »