Luna decembrie 2009 s-au împlinit 91 de ani de la Marea Unire de la 1 decembrie 1918, atunci când românii din toate provinciile istorice s-au unit pentru a crea statul român naţional unitar și au întemeiat naţiunea politică română modernă. Acest act istoric a avut puterea să așeze neamul românesc în deplinătatea drepturilor sale legitime asupra teritoriului naţional în care se afl a de mii de ani și, aș adăuga – pentru contextul istoric din ultimul secol – în deplinătatea drepturilor sale europene. Pentru români, de la Nistru până la Tisa, secolele lungi de opresiune a imperiilor luaseră sfârșit și ne găseam cu toţii Acasă, întregi la trupul Ţării, apăraţi, stăpâni pe ale noastre și liberi să ne construim fericirea. Ocupaţia sovietică din 1940 a însemnat pentru Basarabia și Bucovina o tragedie care nu s-a încheiat nici astăzi. Din acel an și până acum noi continuăm să trăim, zilnic, o imensă și sfâșietoare dramă a înstrăinării – atât faţă de ceea ce înseamnă restul neamului românesc, cât și condiţia de a fi înstrăinaţi chiar la noi Acasă, în Basarabia noastră cea iubită. Suntem străini aici pentru că ne conduc străinii, care poartă de grijă de interese străine, și nu de ale noastre. Dovada – 1 milion de basarabeni plecaţi să câștige pâinea amară a străinătăţii. Când se va sfârși această dramă? Bineînţeles, atunci când vom reveni în sânul naţiunii din care am fost răpiţi. Altminteri nu se poate. Read more »

Miercuri, 9 decembrie, a avut loc dezbaterea cu titlul „Biserica și Revoluţia română din 1989 – Rememorare după 20 de ani – 1989- 2009“, organizată de Colegiul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din București și Centrul de Studii și Documentare „Societate, Drept, Religie“. Dezbaterea a avut loc începând cu ora 14:00 în Amfi teatrul „Dumitru Stăniloae“ al Facultăţii de Teologie. Între 8 și 10 decembrie, în sala de lectură „Teodor M. Popescu“ a Bibliotecii Facultăţii de Teologie a fost organizată o expoziţie cu documente de arhivă despre activitatea Securităţii înainte de 1989, informează ediţia de astăzi a cotidianului Ziarul Lumina. La dezbatere au participat Cazimir Ionescu, secretar de stat în cadrul CNSAS, dr. Constantin Buchet, membru CNSAS și profesor de Istorie în cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative, dr. Laurenţiu Tănase, membru CNSAS și profesor în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din București, și dr. Dumitru Dincă, director de programe în cadrul Televiziunii Române. Din partea conducerii Facultăţii de Teologie au participat pr. prof. dr. Emanoil Băbuș și pr. conf. dr. Daniel Benga, prodecani. Dezbaterea a început cu o rugăciune, urmată de ascultarea imnului de stat al României și un moment de reculegere pentru eroii căzuţi în timpul Revoluţiei din 1989. Read more »

PAȘTILE EVREIESC
Cuvântul ebraic Pesah (trecere) este moștenit de evrei de la egipteni, fi ind preluat din forma bizantinolatină Paschae sau sărbătoarea azimilor. Evreii numeau Pesah (Pascha) sărbătoarea lor anuală în amintirea trecerii prin Marea Roșie și a eliberării lor din robia Egiptului, care se prăznuia la 14 Nisan (aprilie) și coincidea cu prima lună plină de după echinocţiul de primăvară. Termenul ebraic Pesah – Paște a trecut în vocabularul creștin pentru că patimile, moartea și Învierea Domnului au coincis cu Paștile evreilor din anul 33; obiectul sau motivul Paștilor creștine este însă cu totul altul decât al Paștilor evreilor, între vechea sărbătoare iudaică și cea creștină nefi ind altă legătură decât una de nume și de coincidenţă cronologică.

PAȘTILE CRUCII, PAȘTILE ÎNVIERII
Numirea de Paști a fost aplicată de primii creștini în cinstea comemorării anuale a Cinei celei de taină, care avea loc în seara zilei de 13 Nisan sau în Joia dinaintea Duminicii Învierii. Ea consta dintr-o masă rituală, care imita Cina la care au participat apostolii și Hristos, și era însoţită de serviciul Sfi ntei Împărtășanii. La primii creștini, recrutaţi dintre evrei, această celebrare a Cinei Read more »

Pe 6/19 ianuarie, Biserica Ortodoxă sărbătorește botezul Domnului, sau Boboteaza. Această zi marchează sfârșitul sărbătorilor dedicate Crăciunului și Anului Nou. Sfânta Scriptură ne vorbește despre Ioan Botezătorul, considerat Înaintemergătorul Domnului nostru Iisus Hristos, care propovăduia venirea Acestuia, îndemnând pe iudei la pocăinţă. Îmbrăcămintea lui Ioan era foarte simplă, făcută din păr de cămilă; el purta o cingătoare de piele împrejurul mijlocului și se hrănea cu lăcuste și miere sălbatică.
Icoanele au păstrat de-a lungul timpului această imagine, înfăţișându-ni-l pe Botezător ca pe un pustnic cu parul lung și barba aspră. Considerându-l proroc, locuitorii din Ierusalim și din întreaga Iudee se strângeau în jurul lui pentru a-i asculta cuvintele și mai ales pentru a fi botezaţi de el în râul Iordan. Ioan le cerea, înainte de a-i boteza, săși mărturisească păcatele și să se pocăiască, spunându-le că el îi botează doar cu apă, dar Cel ce va veni după el (adică Iisus) îi va boteza cu Duh Sfânt și cu foc. Vestind venirea Mântuitorului, Ioan spunea că Acela este mult mai mare și mai puternic decât el. Sfânta Evanghelie ne povestește că și Iisus a venit din Galileea, pentru a fi botezat de Ioan, care, văzându-l, a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”. Și, ieșind Iisus din apa Iordanului, „cerurile s-au deschis și Duhul lui Dumnezeu s-a vărsat pogorându-se ca un porumbel și venind peste El. Și glas din ceruri zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit”. Boboteaza este deci una dintre cele mai importante sărbători ale anului. Read more »

17/30 ianuarie
Sfântul cuviosul Antonie cel Mare a fost de neam egiptean și a învăţat credinţa creștină de la părinţii și de la bunicii săi.
A trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian și Maximian, ajungând până în zilele bine credinciosului împărat Constantin și ale fi ilor lui. Și dedându-se vieţii pustnicești, atât de mult a întrecut pe toţi, încât s-a făcut pildă tuturor pustnicilor de după el. Lucru minunat este că el a ajuns cel dintâi îndrumător și dascăl al vieţii de obște și numai el singur a atins hotarul cel mai desăvârșit al pustniciei, precum arată istoria vieţii lui.
Multe ar mai trebui să spunem despre faptele vieţii lui și despre învăţăturile lăsate de el. Vom spune însă numai că afl ându-se în trup muritor, se depărta de cele trupești, vedea sufl etele care la moarte ieșeau din trupuri și pe demonii care le îndrumau, ceea ce este o însușire numai a fi inţelor fără de trup și duhovnicești.
Deci, trăind o sută și cinci ani, s-a mutat la Domnul. Viaţa lui a scris-o Atanasie cel  Mare, episcopul Alexandriei.

Valeriu Gafencu este unul din tinerii care au murit în închisorile regimului comunist, numit de Nicolae Steinhardt “Sfântul închisorilor”. S-a născut la 24 ianuarie 1921 în localitatea Sîngerei, judeţul Bălţi, în Basarabia – decedat la 18 februarie 1952 închisoarea Târgu Ocna. În anul 1941, era student în anul al II-lea la Facultatea de Drept și Filosofi e din Iași și totodată conducător al unui grup al Frăţiilor de Cruce.
În urma eșecului rebeliunii legionare a fost arestat și condamnat la 25 de ani de muncă silnică. Reputatul profesor de drept civil Constantin Angelescu l-a apărat la proces pe Gafencu, declarând că acesta este “unul dintre cei mai buni studenţi pe care i-am avut de-a lungul întregii mele cariere didactice”. Această încercare s-a dovedit însă a fi inutilă, dictatura antonesciană nevăzând cu ochi buni activismul legionar al tânărului Gafencu, care voia ca tot mai mulţi elevi și studenţi să se înscrie în Frăţiile de Cruce. Astfel, și-a săvârșit sentinţa la închisorile de la Aiud (1941-1944), Pitești (1944-1949) și Târgu Ocna (1949- 1952), unde a fost un adevărat trăitor al Ortodoxiei, regimul dur al detenţiei, torturile și bolile contactate aici întărindu-l duhovnicește. A compus aici poezii, care se cântau în celule, iar acum se cântă în biserici. Read more »

16/29 noiembrie
Acest dumnezeiesc apostol, șezând la vamă, a auzit pe Domnul zicându-i: “Urmează Mie”. Și el în ceasul acela a lăsat toate și a urmat Domnului, făcând găzduire Domnului în casa sa mare, precum spune el însuși în Evanghelia sa. Iar de atunci și în urmă a fost împreună înnumărat cu ceilalţi apostoli. După ce a primit puterea Sfântului Duh, în ziua Cincizecimii, și s-a înţelepţit cu cele dumnezeiești, atunci a scris Evanghelia sa pe limba evreiască; după opt ani de la înălţarea lui Hristos, a trimis Evanghelia Read more »

La 7 octombrie 2009 Mitropolitul Vladimir a înaintat o cerere către Parlament prin care a cerut reexaminarea problemei introducerii religiei ca obiect de studiu în școlile statale. La acest demers au fost anexate cererile câtorva organizaţii religioase de tineret. Astfel, Comisia parlamentară cultură, educaţie, cercetare, sport și mass-media a comunicat că drept urmare recomandărilor Președintelui Read more »

21noiembrie/ 4 decembrie
Împlinindu-se trei ani de la nașterea Preacuratei Fecioare Maria, drepţii ei părinţi, Ioachim și Ana, șiau adus aminte de făgăduinţa lor, ca să dea în dar lui Dumnezeu pe cea născută. Deci, au voit a împlini cu fapta ceea ce făgăduiseră cu cuvântul. Chemând toate rudeniile din Nazaret unde vieţuiau, rudenii care erau de neam împărătesc și arhieresc (căci însuși dreptul Ioachim era de neam împărătesc iar soţia lui, Sfânta Ana, era de neam arhieresc) și aducând și cete de fecioare tinere, au pregătit făclii multe și au împodobit pe Preacurata Fecioară Maria. Astfel, cu cinste și cu slavă, a fost petrecută Maria la Biserica Domnului. La intrare erau 15 trepte și la fi ecare din acele trepte se cânta câte un psalm de către cei care intrau în slujbă. Deci drepţii părinţi au pus pe prunca cea fără prihană pe treapta cea dintâi iar ea îndată, singură, a alergat pe trepte foarte degrabă, neajutând-o nimeni, nici sprijinind-o; și alergând la treapta cea de sus, a stat acolo, întărind-o pe dânsa puterea lui Dumnezeu cea negrăită (căci încă mică fi ind, a început Domnul a arăta într-însa puterea Sa cea mare, ca să înţeleagă cît de mare va fi în dar, când va veni în vârsta cea desăvârșită). Atunci s-au mirat toţi când au văzut pe acea pruncă de 3 ani suindu-se singură degrabă pe acele trepte, ca și cum ar fi fost desăvârșită cu vârsta. Read more »

Învierea lui Lazăr
Deși există puţine surse care să indice modul în care era celebrată Săptămîna Patimilor în Biserica timpurie, se pare totuși că aceasta este o practică foarte veche. Deja în secolul al IV-lea celebrarea acesteia pare să fi fost deja o practică bine stabilită, structurată într-un mod asemănător celui din zilele noastre. Aetheria, afl ată în pelerinaj la Ierusalim cîndva la sfîrșitul sec. al IV-lea d. Hr. descria astfel cele petrecute după slujba din Sîmbăta lui Lazăr: “…a început săptămîna Paștilor, pe care ei o numeau Săptămîna Mare”, amintind de procesiunile de pomenire a Intrării Domnului în Ierusalim în prima zi a săptămînii (duminică). În timpul acestei săptămîni, se face pomenirea Patimilor și Răstignirii Mîntuitorului.

Săptămîna Patimilor
După Sîmbăta lui Lazăr (în care se face pomenirea învierii lui Lazăr de către Hristos și făgăduinţa învierii tuturor), se intră în ultima săptămînă a Postului Paștilor (Postul Mare), Săptămîna Mare sau Săptămîna Patimilor, timp în care în slujbele bisericești se face pomenirea ultimelor zile ale lui Hristos pe pămînt, înainte de Răstignirea și Învierea Lui. În timpul acestei săptămîni, slujbele Utreniei se săvîrșesc în seara zilei dinainte (sub formă de Denie), conform obiceiului vechi care spune că ziua începe la apusul soarelui și se sfîrșește la apusul soarelui din ziua următoare. Read more »

Sf. Euharistie se săvârşeşte în timpul slujbei Liturghiei, în Biserică, de către episcop; este interzis ca Sfânta jertfă să se săvârşească prin case (Canonul 58 al Sinodului local din Laodica), Liturghisirea în afara Bisericii este permisă numai cu autorizaţia episcopului, sub sancţiunea caterisirii (Canoanele al 31 Sinodului Trulan; 10 al Sinodului VII ecumenic; 41, 47 ale Sinodului local din Cartagena).
În trecut Sf. Euharistie se săvârşea pe mormintele mucenicilor sau pe părticele din moaştele lor .
Cu timpul, Biserica creştină a consacrat acest obicei ca lege sfântă, din care pricină sfinţii Părinţi ai Sinodului VII ecumenic prin Canonul 7 au hotărât ca: „Bisericile să se sfinţească cu punerea sfintelor Moaşte ale mucenicilor; iar cel de va sfinţi Biserica fără Sfintele Moaşte, să se caterisească, ca unul ce a călcat tradiţia bisericească”. Read more »

Personalitatea voievodului Ţării Româneşti Constantin Brâncoveanu a avut o mare influenţă în transformările economice, sociale, politice şi culturale care au avut loc la sfârşitul sec. al XVIII-lea, făcând din ţara sa un important centru diplomatic european, dar şi unul de luptă antiotomană. În condiţiile decăderii Imperiului Otoman, dar şi ale sângeroaselor războaie care angajau imperiile din vecinătatea ţării lui, el reuşeşte să se menţină pe scaun între anii 1688-1714, conducând ţara „cu adâncă pricepere şi înaltă priveghere”, „cu blândeţe şi răbdare”, izvorâte din înţelepciunea şi multa-i bunătate”. Acesta a fost ales domn după moartea unchiului său Şerban Cantacuzino (1688), de către sfatul de obşte al ţării, care l-a văzut, după cum spune cronicarul Radu Greceanu, „cu daruri vrednice împodobit”. Read more »

Personalitatea voievodului Ţării Româneşti Constantin Brâncoveanu a avut o mare influenţă în transformările economice, sociale, politice şi culturale care au avut loc la sfârşitul sec. al XVIII-lea, făcând din ţara sa un important centru diplomatic european, dar şi unul de luptă antiotomană. În condiţiile decăderii Imperiului Otoman, dar şi ale sângeroaselor războaie care angajau imperiile din vecinătatea ţării lui, el reuşeşte să se menţină pe scaun între anii 1688-1714, conducând ţara „cu adâncă pricepere şi înaltă priveghere”, „cu blândeţe şi răbdare”, izvorâte din înţelepciunea şi multa-i bunătate”. Acesta a fost ales domn după moartea unchiului său Şerban Cantacuzino (1688), de către sfatul de obşte al ţării, care l-a văzut, după cum spune cronicarul Radu Greceanu, „cu daruri vrednice împodobit”. Read more »

Fostul rege al României, Mihai I, comandantul suprem al forţelor militare române în timpul celui de-al doilea război mondial, a participat, joi, 1 iunie, la inaugurarea cimitirului soldaţilor români, căzuţi în anul 1941. Cimitirul este amplasat în satul Ţiganca, raionul Cantemir.

Regele s-a arătat foarte emoţionat și recunoscător autorităţilor R. Moldova pentru contribuţia acestora la deschiderea cimitirului în cinstea soldaţilor români căzuţi în perioada celui de-al doilea război mondial, în bătălia de la podul din Ţiganca. Ministrul român al Apărării, Teodor Atanasiu, a menţionat la ceremonie că memoria a 1020 de soldaţi români, căzuţi aici, a fost, în sfârşit, eternizată. Read more »

Arhiepiscopul Tomisului ÎPS Teodosie face parte din acei arhierei înzestraţi de Dumnezeu cu un dar neobişnuit în a-şi apropia oamenii prin caracterul său prietenos, simplu si deschis şi printr-o prezenţă de spirit de invidiat. Le-a acordat toată cinstea celor 10 pelerini moldoveni care au însoţit moaştele Sfântului Antipa mesind împreună cu ei, rugându-se cu ei şi călătorind alături de ei. În fiecare predică rostită de faţă cu creştinii basarabeni a menţionat unitatea spirituală dintre credincioşii de pe cele două maluri ale Prutului şi i-a îndemnat şi pe unii şi pe alţii să ignore « aceste graniţe artificiale între noi ». Venind în întâmpinarea tinerilor creştini de la „ICHTHYS-MOLDOVA” şi ASCOR, Constanţa, care s-au înţeles să-l aducă în Patrie sa pe Sf. Antipa, arhiepiscopul Teodosie a dispus ca moaştele acestuia să fie întâlnite conform rigorilor «protocolului de gradul zero» ceea ce a însemnat onorul gardei militare, fanfara şi intonarea imnului de stat al României. Chiar dacă avea un program supraîncărcat Înalt Prea Sfinţia sa a acceptat cu bunăvoinţă să discute cu noi despre semnificaţia acestui eveniment cu adevărat istoric. Read more »

În anul 1831, din cheltuiala boierului Mihail Buznea si a cumnatului sau Gheorghe Leondari, în satul Ciuciulea se zideste o alta biserica în cinstea Sf. Mare Mucenic Gheorghe. Locasul existent si azi e construit din piatra sub forma de corabie. Când si de cine a fost zidit, de cine a fost sfintit nu se stie. Doar peste un secol pe pagina unei sfinte Evanghelii a fost gasita semnatura P. S. Tit al Hotinului: ”Azi, 4 iunie 1937 am facut vizita canonica bisericii si parohiei Ciuciulea.” Aceasta informatie o gasim si în Hotarârile Adunarii Eparhiale din sesiunea ordinara a anului 1938: ” Mânat de grija ce o poarta satelor din judetul Balti care au fost mai intens atacate de miscarea stilistica Preasfintia Sa Tit Episcop de Hotin, în zilele de 3-7 iunie 1937 am vizitat urmatoarele parohii: … 5.Ciuciulea…”. Read more »

Spre deosebire de perioada anterioară (1884-1905), când exacerbarea rolului Bisericii, ca autoritate majoră în stat, a fost în deplină concordanţă cu intensificarea dezvoltării învăţământului teologic primar, perioada anilor 1905-1917 e în deplină disonanţă cu cea precedentă, reprezentând un adevărat regres şi o criză profundă pentru acest domeniu al învăţământului teologic primar pe întreg teritoriul Imperiului Rus. Read more »

Etapa a IV-a: Este poruncit razboiul ofensiv împotriva pagânilor, iudeilor si crestinilor

Etapa finala a învataturilor lui Muhammad despre razboi s-a dezvoltat între anii 623 si 630 când acesta cucereste Mecca.

Cearta cu iudeii în curând si-a avut urmarile practice, scotând la iveala caracterul etnic (national arab) al crezului musulman ( Sura 98, 6). La 623 Muhammad rupe cu trecutul ignorând complet legea lui Moise. De asemenea dându-si seama ca nici crestinii nu vor putea fi atrasi la islam, si ca niciodata nu vor crede, nu a pierdut nici o ocazie pentru ai defaima, afirmând ca au denaturat adevarul si curatenia cartilor sfinte, intercalând învatatura infamanta ca Dumnezeu este unul „din cei trei” (cf. Surei 4, 69), având alaturi de el alti doi Dumnezei, pe Iisus si pe mama lui Maria. Sura 19, 36: „Nu se cuvine lui Dumnezeu sa nasca fiu”, Sura 6, 101: „Facatorul cerului si al pamântului cum sa aiba un fiu, neavând sotie?” [1] Read more »

Timpul pe care îl traim este unul trist pentru iubitorii de pace din lumea întreaga, care se întreaba ce îi motiveaza pe teroristii musulmani sa se arunce în aer în pietele publice, în scopul de a ucide cât mai multi oameni nevinovati. Îndemnul care sta la baza acestor crime oribile trebuie sa fie foarte puternic. Teama de aceste acte teroriste brutale a marcat viata noastra pentru totdeauna. Read more »