Evagrie scrie că cea mai rea greşeală ar fi aceea să faci patimă din lupta împotriva patimilor. Sf. Serafim spune că rugăciunea, postul, privegherile şi orice alte practici nu sunt decât mijloace pentru a ajunge la dobândirea Sfântului Duh. Învăţătura ortodoxă ne arată ca postul trebuie sa fie însoţit de pocăinţă şi rugăciune. Nu trebuie însă confundat scopul cu mijloacele. Scopul nu este de a posti sau a te ruga, ci de a progresa în viaţa spirituală, in lupta împotriva patimilor şi a poftelor şi de a cinsti pe Dumnezeu. Read more »
Postul Mare întruchipează viaţa pământească a Domnului nostru Iisus Hristos, mai exact, ultimii trei ani şi jumătate ai activităţii Lui mesianice pe pământ. Această perioadă a postului se aseamănă cu o călătorie, sau un pelerinaj duhovnicesc, având şi cale netedă, şi urcuş cu multă osteneală. În vederea unei bune pregătiri a noastre pentru a face acest pelerinaj duhovnicesc şi pentru a ajunge la ţinta urcuşului nostru, Sf. Părinţi şi marii dascăli – inspiraţi de Duhul Sfânt – au rânduit ca fiecare Duminică din această perioadă să-si aibă semnificaţia ei deosebită, spre folosul tuturor. Read more »
Prima săptămână a Postului Mare se deosebeşte printr-o stricteţe deosebită, iar Sfintele Slujbe sunt mai prelungite. În primele patru zile (luni, marţi, miercuri, joi) la Vecernia mare se citeşte canonul Sf. Andrei Cretanul cu rugăciunile la stihul „Miluieşte-mă, Doamne, miluieşte-mă”.
În vinerea primei săptămâni a Postului Mare, la Liturghie, după rugăciunea amvonului, are loc sfinţirea colivei, adică a grâului fiert cu miere, în amintirea Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, care le-a venit cândva în ajutor creştinilor pentru păstrarea postului şi neîntinarea cu mâncăruri închinate idolilor. În anul 362, împăratul Bizanţului Iulian Apostatul a dat ordin secret ca în oraşul Antiohia toate produsele alimentare din vânzare să fie stropite cu sângele animalelor jertfite idolilor. Dar Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, ars pe rug la anul 306 pentru mărturisirea credinţei creştine, s-a arătat episcopului Antiohiei Eudoxie, descoperindu-i porunca secretă a lui Iulian şi sfătuindu-l ca creştinii în acea săptămână să nu cumpere nimic la piaţă şi să guste doar colivă. Read more »
Primul cuvânt al lui Hristos când a început sa propovăduiască a fost “Pocăiţi-va!” (Matei, IV, 17). În graba vieţii cotidiene nu avem timp sa ne gândim la aceasta şi pur şi simplu socotim ca tot ce avem de făcut de-a lungul Postului este sa ne abţinem de la consumarea anumitor mâncaturi, să renunţăm la distracţii, sa ne spovedim, sa luam dezlegarea de la duhovnic, sa primim Sfânta Împărtăşanie iar apoi sa ne consideram în perfecta rânduiala până anul următor. Cu toate acestea trebuie sa existe un motiv pentru care Biserica a rânduit şapte săptămâni ca o vreme aparte pentru pocăinţa şi pentru care ne cheamă la un lung şi susţinut efort duhovnicesc. Read more »
Iată-ne în pragul Postului Mare, în care creştinul adevărat va încerca, timp de 40 de zile, să-şi cureţe trupul şi sufletul prin înfrânare, spre a se învrednici să primească apoi, în vas curat, harul revărsat de dumnezeiasca Înviere a Mântuitorului. Hristos Însuşi ne învaţă cum să postim, spre a dobândi răsplata biruinţei asupra patimilor şi păcatelor (Matei 6,16-21). Sfânta Biserică ne arată calea pe care trebuie să o urmăm în viaţa noastră de zi cu zi şi, mai ales, de-a lungul postului. Read more »