UN FILM PENTRU OAMENI “MICI”

Încă o dată despre filmul Codul Da Vinci – Interviu cu dl dr. Nicolae FUŞTEI, realizat de către Liliana Creţu şi difuzat la postul de radio ANTENA C, duminică, pe data de 21.05.2006

Corespondentul: Romanul lui Dan Brown “Codul Da Vinci”, afirmă că creştinismul este o construcţie artificială autorul căreia este împăratul Constantin şi episcopii care s-au adunat la sinodul de la Niceia(325), unde s-a alcătuit şi Sfânta Scriptură in care au fost incluse doar acele cărţi care susţineau noua credinţă.

Nicolae Fuştei: Componenţa Sfintei Scripturi, în special a Noului Testament, care în mod deosebit vorbeşte despre Iisus Hristos nu este opera primului Sinod Ecumenic.

Evangheliile au fost cunoscute şi până la acel moment. Ba mai mult ca atât, Canonul Noului Testament era deja format la sfârşitul secolului al II-lea, fapt ce constituie expresia unui consens aproape unanim al Bisericilor asupra cărţilor considerate inspirate.

Aici prin canon înţelegem lista cărţilor Sfinte. Astfel, canonul, cu cele patru Evanghelii, este atestat: în Galia, de către Sfântul Irineu († 202), la Roma, de Canonul muratorian (datat cu anul 200), în Alexandria Egiptului, de către Origen, Dionisie Alexandrinul († 264), Toate aceste documente fac ca teoria lui Brown să apară în toată inconsistenţa şi netemeinicia ei!

Ceea ce Brown afirmă ca certitudine, nu poate sta în picioare nici măcar la nivel de ipoteză. Astfel afirmaţia că Evangheliile canonice sunt o invenţie a împăratului Constantin sunt combătute de realitatea descoperirilor istorice. Aici este de ajuns să amintim despre Papirusul Ryland, datat în jurul anului 130, care cuprinde un fragment din Evanghelia după Ioan (In. 18,31-33.37-38). Acest papirus provine din Egipt. Este evident că dacă Evanghelia după Ioan era cunoscută în Valea Nilului în anii 120-130, ea a fost scrisă cu siguranţă nu mai târziu de sfârşitul secolului I şi, deci, nu a putut fi „fabricată” în secolul al IV-lea, la porunca împăratului Constantin.

Cor.: Dar nu puteţi tăgădui că au fost şi alte scrieri atribuite Apostolilor, pe care Biserica le numeşte Apocrife. Potrivit convingerii lui Brown, acestea au fost distruse in mare parte deoarece puneau accentul pe umanitatea lui Isus şi nu aminteau nimic de dimensiunea sa divină.

N.F.: Motivul pentru care Biserica le-a considerat apocrife este cu totul altul: textele acestor cărţi sunt inspirate de doctrina gnostică, iar minunile prezentate au un stil de roman, nefiind credibile. Gnosticismul este o sectă, învăţătura căreia intră în contradicţie cu cărţile Sf. Scripturi, chiar şi cu cele din Vechiul Testament. Astfel prima carte a Bibliei Geneza sau Facerea, relatând despre zilele creaţiei, la fiecare zi face o remarcă semnificativă, “şi a văzut Dumnezeu că estre bun”. Deci creştinii mărturisesc că lumea creată de Dumnezeu este bună. Răul vine în lume în rezultatul alegerii incorecte făcute de către om.

Gnosticii, negând cele relatate de Cartea Facerii, afirmă că lume creată este rea, şi chiar dumnezeu este rău, ignorant şi corupt. Este evident că astfel de concepţii vin în contradicţie cu credinţa creştinilor despre Dumnezeu, care este Bun, Atotştiutor şi este Iubirea.

Evident că toate scrierile care vin în contradicţie cu această concepţie despre Dumnezeu şi lume nu puteau fi acceptate de comunitatea creştină. Anume aceasta este cauza pentru care scrierile gnostice au fost declarate apocrife, adică neinspirate de Dumnezeu.

Dar ce este surprinzător că chiar şi aceste scrieri atât de dragi lui Dan Brown nu confirmă ideea potrivit căreia Iisus Hristos ar fi avut un copil cu Maria Magdalena, idee de-a dreptul absurdă şi penibilă, asupra căreia nici nu merită să ne mai oprim atenţia!

Cor.: In romanul lui Dan Browun se afirmă că Hristos a vrut să încredinţeze conducerea Bisericii Mariei Magdalena, insă „partidul” lui Petru (p. 265) ar fi preluat conducerea in mod nepermis, persecutându-o pe Maria Magdalena şi întreaga ei descendenţă.

N. F.: Trebuie spus că şi această afirmaţie nu este confirmată de nici o dovadă istorică. Dan Brown „uită” faptul că Maria Magdalena nu numai că nu a fost prigonită de Biserică, dar a fost considerată sfântă. Ea figurează atât în calendarul ortodox, cât şi în calendarul romano-catolic, pe data de 22 iulie/4 august. Şi Sfânta Scriptură, în Noului Testament, nu evită să ne vorbească despre Maria Magdalena, ci ne informează că ea a fost vindecată de Iisus (Lc. 8,2), însoţindu-L apoi până la picioarele crucii (In. 19,25), că a privegheat în faţa mormântului (Mt. 27,61), fiind prima martoră şi vestitoare a Învierii Domnului (Mt. 28,9-10; In. 20,11-18), Biserica în troparul consacrat acesteia cântă: „Lui Hristos, Celui ce S-a născut din Fecioară pentru noi, ai urmat, cinstită Magdalenă Marie, păzind îndreptările şi legile Lui. Pentru aceasta serbând astăzi preasfinţită amintirea ta, dezlegare de păcate cu rugăciunile tale primim”.

Cor.: Brown afirmă că romanul se bazează in mare măsură pe documente istorice, aşa numitele Les Dossiers Secrets găsite la Biblioteca Naţională din Paris, care ar fi aparţinut Societăţii secrete Prieure de Sion, al cărei Mare Maestru ar fi fost şi Leonardo da Vinci. In ce măsură aceste afirmaţii sunt adevărate?

N. F.: Aceste documente, care au fost încredinţate Bibliotecii Naţionale din Paris în 1967, s-au dovedit a fi false, după cum au admis mai târziu chiar cei care le-au „descoperit”. Leonardo Da Viinci nu putea fi membru al organizaţiei Prieure de Sion. Prieure de Sion există într-adevăr, dar nu trebuie să fi e confundată cu mănăstirea întemeiată la Ierusalim, în 1099; de către fostul rege al Ierusalimului, o mănăstire care s-a stins în secolul al XIII-lea şi nu o societate secretă, în schimb Prieure de Sion, cărei au aparţinut aşa numitele Les Dossiers Secrets, a fost întemeiată în anul 1756 de către Pierre Plantard, cel care fusese implicat şi în afacerea aşa-ziselor Dosare secrete. Nu credem că aceste documente false, coroborate cu interpretări absolut subiectiviste ale operelor lui Leonardo da Vinci, pot constitui argumente serioase.

De fapt trebuie să menţionăm că o caracteristică esenţială a romanului lui Dan Browun este antiistorismul. Faptele relatate, pretinse a fi adevărate, nu au nimic comun cu istoria reală.

Sunt doar rodul fanteziei autorului. Iată un exemplu de antiistorism: la p. 249, autorul spune că „stabilirea divinităţii lui Hristos era însă critică pentru dorita reunificare a Imperiului Roman şi pentru noua structură de putere apărută – Vaticanul”. Dan Brown nu ştie faptul că la începutul secolului al IV-lea Vaticanul nici nu exista!

Cor.: Înseamnă că Codul lui Da Vinci nu se bazează pe adevărul istoric, ci pe imaginaţia sau fantezia autorului, pe ficţiune.

N. F.: Exact. Şi acest lucru este cu atât mai periculos pentru oamenii neiniţiaţi în istoria sau învăţătura de credinţă a creştinismului.

Cineva afirma că atât romanul cât şi filmul au avut un singur scop, facerea de bani.

Poate că e adevărat, dar cred că mai au şi un subtext nevăzut de mulţi.

Dacă iar fi interesat doar banii rămâne inexplicabil refuzul autorilor filmului să plasa o menţiune la începutul filmului precum că filmul nu este bazat pe date istorice ci pe fantezia autorului, aşa cum a cerut Conducerea Bisericii Romano-catolice.

Probabil că filmul mai are şi scopul de a zdruncina temelia creştinismului.

Autorii romanului şi al filmului îşi dau destul de bine seama că centrul creştinismului este credinţă în Hristos ca Dumnezeu Adevărat şi Om Adevărat, Salvator sau Mântuitor al lumii.

Dacă Hristos nu este Dumnezeu, ci un om obişnuit, cum putea mântui întregul neam omenesc?

Cor.: De fapt romanul şi filmul sunt in cazul acesta o jignire, ofensă adusă lui Dumnezeu.

N. F.: Cred că Dumnezeu cel Atotputernic şi Sfânt nu poate fi afectat cu nimic din ceea ce este în stare să facă omul “mic”, decăzut, de aceea Dumnezeu nu are nevoie de avocaţi sau apărători. Mai degrabă ar fi vorba de jignire adusă sentimentului religios al tuturor creştinilor, celor care îl acceptă pe Hristos ca Mântuitor, ca Salvator. În cazul acesta este clară şi justificată indignarea oamenilor care au ieşit în stradă cu proteste.

Cor.: Dan Brown afirmă că cititorul are dreptul să fi e de acord sau nu cu ceea ce scrie. Că prin acest roman el nu a vrut să ofenseze creştinii, că de fapt şi el este creştin.

N. F.: Ce a vrut Borwn în realitate o ştie doar el, dar eu cred că nu este destul de sincer. Mi se pare că autorul a uitat ce este măsura.

Aş vrea să ştiu cum ar fi reacţionat el dacă eu, sau altcineva, ar fi scris, în pofida celor ce ştie Brown cu siguranţă, un roman în care mama lui, pe care o iubeşte şi la care ţine foarte mult, este prezentată ca o femeie uşuratică, ce mai avuse relaţii cu alţi bărbaţi pe lângă tatăl lui Brown? Oare nu ar protesta împotriva insinuărilor mele? Iar dacă n-ar fi tăcut, ar apărea întrebarea ce fel de fiu este el?

Referitor la afirmaţia lui Brown că este creştin, o las pe conştiinţa lui.

Poate că este creştin, dar un altfel de creştin. De fapt nu e atât creştin pe cât gnostic. Nu este o afirmaţie gratuită. În cartea sa Brown încearcă să-l prezinte pe Iuda ca pe ucenicul cel mai apropiat al lui Hristos, care a fost rugat de către Iisus să-l trădeze. Tocmai ce încercau să facă secta gnosticilor: să reabiliteze pe unele personaje negative din Sfânta Scriptură, pe Kain din Vechiul Testament şi pe Iuda din Noul Testament. Acesta este creştinismul lui Brow, cel gnostic.

Cor.: In ce măsură romanul şi filmul prezintă pericol pentru Biserică?

N. F.: Nu cred că vre-o carte, sau filmuleţ, cât de răspândit ar fi el, să poată cumva dăuna Biserici, pe care nici “porţile iadului nu o vor birui” (Mt, 16, 18), aşa spune Evanghelia după Matei.

Cartea poate dăuna oamenilor, datorită faptului că autorul amestecă faptele reale cu cele inventate de el, de aceea oamenii care nu au citit Sfânta Scriptură, nu sunt familiarizaţi cu istoria şi credinţa creştină, nu vor fi în stare să deosebească adevărul de ficţiune, făcându-şi o părere eronată, greşită despre Iisus Hristos. Iar aceasta de acum este un pericol real, deoarece viitorul fiecărui om depinde de răspunsul pe care acesta îl dă la întrebarea: Cine este Hristos?

Cor.: Ce le-aţi putea recomanda ascultătorilor noştri referitor la romanul şi filmul Codul Da Vinci?

N. F.: Aş vrea să le amintesc cuvintele Sf. Apostol Pavel: “Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva” (1 Cor. 6, 12).

Procedaţi în conformitate cu poveţele Sfântului Apostol şi nu veţi greşi.

Cor.: Vă mulţumesc d-le Nicolae Fuştei că nu aţi refuzat invitaţia noastră de a participa la acest interviu.

N. F.: Vă mulţumesc şi eu pentru invitaţie, şi sper că discuţia va fi de folos celor care ne-au ascultat.

1

Cultura, Opinii

1 comment


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *