De ce plâng icoanele?
La 24
februarie 1996, în biserica din satul Nijneaia Baigora, regiunea Voronej,
a plâns cu mir icoana “Maicii Domnului de Iveria”. Mirul se prelingea
atât de abundent încât
a fost nevoie de a pune sub icoană un prosop.
Icoanele
plângătoare constituie una din enigmele care nu pot fi explicate de
ştiinţa oficială. Acum câteva luni a avut loc un caz unic:
lichidul uleios de la o icoană care plângea a tămăduit vederea unui bărbat semiorb.
Alecsei
Liubomirov, colaborator ştiinţific la Institutul de literatură
rusă al Academiei de Ştiinţe din Rusia, autorul cărţii
“Semne divine de la sfintele icoane. 1991-1996”, de mai multă vreme se
îndeletniceşte cu strângerea de date privind acest fenomen. El
este convins, că popoarelor din Rusia li se arată un semn de sus...
-
Fenomenele miraculoase, semne predestinate omului din lumea nevăzută,
sunt cunoscute din antichitate, ele fiind consemnate în cronici.
Insă acestea au fost unice. Abia în sec. XX, în Rusia, devenim
martori ai mi-nunilor săvârşite în masă de la
sfintele icoane.
Primul val coincide cu începutul anilor
20, când în guberniile Petrograd şi Pskov, în Ucraina,
sudul Rusiei, Extremul Orient şi Primorie se semnalau zeci de cazuri de
reînnoire a icoanelor. Chipul lor întunecat se însenina,
devenind expresiv şi minunat. Aceasta se petrecea nu numai în
bise-rici, dar şi în casele credincioşilor simpli.
În
prezent suntem martori ai celui de al doilea val de minuni, care impresionează
şi mai mult, deoarece se întâmplă nu doar în
regiuni aparte, ci în toata lumea. Icoanele izvorăsc mir de la
Kaliningrad şi până la Sahalin, iar acest fapt istoric
incontestabil de mare importanţă spirituală este o veste a
Domnului pentru poporul nostru.
- De
când, totuşi, au început toate acestea?
- Din
I99I. Anume de atunci încep să parvină de pretutindenea
informaţii despre minuni de la icoane. De pildă, nu cu mult
înainte de înţelegerea de la Belovejsk, în altarul
catedralei din Smolensk a plâns icoana
“Maicii Domnului din Kazan”. De altfel, materialul din care e făcută icoana nu contează, căci sloboade umezeală şi
chivotul de sticlă al icoanei, şi riza metalică, şi
hârtia ordinară, numai dacă aceasta e o fotografie sau o
reproducere...
-
Numiţi cele mai recente cazuri.
- De
curând am vizitat mănăstirea “Nikolo-Odrinsk” din Oriol, unde
în iarna trecută s-a reînnoit icoana Sfântului Nicolae.
Am fost în Kaluga şi acolo, în două biserici, icoanele
picurau mir. În martie 1998 la Moscova, icoana din biserica
“Preasfinţitului Nicolae din
Bersenev” a prelins o şuviţă de mir. În mănăstirea “Sf. Ioan” din Petersburg, în
văzul mirenilor, s-a reînnoit icoana “Acoperământul
Maicii Domnului”. În februarie 1998, în biserica “Arătarea
Domnului” de pe insula Gutuiev, într-o noapte s-a luminat o icoană.
Iată alt caz, care s-a petrecut în Kronştadt. Acolo se
efectuează lucrări de restabilire a bisericii “Icoana Maicii Domnului
din Vladimir”. Cineva dintre mireni a jertfit pentru această biserica o
icoană, iar inscripţia de pe verso sugera că aparţinuse
cândva acestui locaş. Şi ce credeţi? Icoana a slobozit
mir, acoperindu-se cu picături uleioase de umezeală.
-
Curios, dar ce arată analiza chimică a acestui lichid?
- In
1994, când în mica biserică din oraşul australian Mount
Preachard răstignirea din lemn de 1,5 metri s-a acoperit cu picături
de lichid mirositor, preoţii au procedat la colectarea lui, apelând
la serviciile chimiştilor. În urma analizei spectrografice s-a constatat
asemănarea lichidului cu uleiul de măsline. Însă la
întrebarea cum apare, savanţii s-au arătat a fi
neputincioşi. Ei de asemenea n-au fost în stare să explice de
ce picăturile apar iarăşi imediat ce răstignirea e ştearsă
de-a binelea şi de ce scurgerea de mir se intensifică în timpul
rugăciunilor. Într-atât că picăturile de mir cad
şi pe jos.
Dar,
în general, mirul nu este neapărat un ulei bine mirositor. De cele mai multe ori se
aseamănă cu roua şi, fiind fără miros, apare sub forma
de nenumărate mărgeluşe.
- Se
spune că de la ungerea cu minunatul mir se tămăduiesc boli...
-
Bineînţeles. De asemenea poate fi refăcută şi
sănătatea sufletului. Nu din întâmplare pe adresa
bisericii australiene sosesc incontinuu scrisori din toată lumea cu
rugămintea de a expedia o bucăţică de vată
îmbibată cu vlagă de la răstignire. Iar la biserică
revin stocuri de informaţii despre vindecări, inclusiv de cancer
şi astm. Toate cazurile de tămăduire, la insistenţa
arhiepiscopului, sunt certificate de medici.
- Dar
în Rusia este cunoscut vreun caz de tămăduire cu mir?
-
În 1997, în localitatea Sapiornîi din suburbia
Petersburgului, a izvorât mir o icoană recent pictată. Însă parohul
bisericii, părintele Serghie, nu
s-a grăbit să anunţe
despre minune, ci a procedat cu înţelepciune. L-a contactat
neîntârziat pe zugrav pentru a-l întreba dacă nu cumva
icoana fusese pictată pe lemn verde. Pictorul a explicat, că lemnul
s-a uscat vreo câţiva ani şi că icoana a fost
lucrată în tempera. Aşa
că nici vorbă nu putea fi de umezeală de la lemn. Preotul a uns
cu mir de la icoană pleoapele unui băiat cu ochii afectaţi de
tuberculoză. Vindecarea ce se făcu văzută imediat i-a uimit
pe medici - băiatul se
însănătoşise cu adevărat.
- Şi totuşi, de ce se produce
această minune? Cine, ce şi cui vrea să-i spună?
- Credincioşii spun că semnele
sfinte sunt trimise pentru a-1 înţelepţi pe om, pentru
mântuirea sufletului lui. Cine ştie, poate această minune s-a
făcut anume pentru acel băiat, care s-a întâmplat să
fie alături? Dumnezeu face mi-nuni nu de dragul senzaţiei. Ajutorul
de la icoană e tainic, iar
nouă nu ne rămâne decât să presupunem şi
să ne întrebăm: cum, pentru ce şi de ce...
Bineînţe-les,
mirul este un semn al vindecării, al harului. Însă unii
stareţi spun că apariţia spontană a plângerii
în masă a icoanelor este, mai curând, spre îndurerare. Cât
de grea n-ar fi ziua de azi, totuşi, ar trebui prin
pocăinţă să ne pregătim de vremuri mult mai grele.
- Dar
icoanele plâng nu numai în Rusia!
-
Vestita sfânta a sfintelor
în toată lumea - icoana “Maicii Domnului de Iveria” din Mont Real
este continuu izvorâtoare de mir, începând cu anul 1982. Iar
cantitatea de vlagă divină a depăşit deja cu mult greutatea
icoanei însăşi. Si la New York plânge icoana “Maicii
Domnului Îndurerata”, ca, de altfel, şi o icoană dintr-o
biserică albaneză. Şi în patria lui Iisus Hristos,
în 1997 chipul Mântuitoru-lui din biserica Naşterii Domnului
din Betleem, a izvorât mir.
- Dar “cum se comportă” icoanele
în timpul războaielor?
- Potrivit tradiţiei creştine, este
cunoscut faptul, că în timpul celui de-al doilea război mondial
Maica Domnului s-a arătat mitropolitului Ilie din munţii Libanului,
căruia i-a spus despre condiţiile, ce trebuiau îndeplinite de
Rusia ca ea să fie eliberată de sub ocupaţia fascistă.
Dintre acestea erau: să nu se cedeze Leningradul, să fie dusă pe
fronturi icoana “Maicii Domnului de Kazan” şi să se redeschidă
bisericile.
Se spune că mitropolitul a trimis acele
cerinţe lui Stalin. Şi cu adevărat, în anii
războiului, şi imediat după, pentru biserică se instaurase
o perioadă de uşurare...
Iar
începutul sângerosului conflict din Cecenia a fost semnalat prin
faptul, că în cătunul
Zelenciuk au plâns în biserică icoanele “Grabnic folositoarea”
şi cea a “Maicii Domnului de Iveria”. Cunoaşteţi că vechea
denumire a oraşului Budionovsk este “Sfânta Cruce”? În
oraşul acesta s-a aflat cândva o mănăstire,
construită pe locul unde au strălucit
moaştele lui Mihail Trubeţkoi. Omul acela fuse supus unor chinuri
groaznice pentru dreapta credinţă în sec. XIV, tocmai la
hotarul dintre Cecenia şi Daghestan. Şi pe locul fostei
mănăstiri a fost amplasat un multpătimit spital, în care
s-a săvârşit un nou martiriu al creştinilor.
Am fost
acolo după terminarea acelor evenimente tragice şi m-am întâlnit cu mulţi
localnici. Ei mi-au mărturisit, că pe parcursul orelor de
încordată aşteptare au văzut-o pe cerul de deasupra
spitalului pe Maica Domnului, rugându-se în faţa Crucii.
După elibe-rarea ostaticilor despre această vedenie i-au relatat
arhiepiscopului Ghedeon al Stavropolului şi el, la rândul său,
a binecuvântat zugrăvirea icoanei “Maica Domnului rugătoare
în faţa Sfintei Cruci”. Apoi, noua icoană a fost adusă la
Budionovsk, unde s-a organizat o procesiune de pomenire, la 40 de zile,
în memoria acelor ucişi pe străzile oraşului.
- Dar oare în ce mod reacţionează ateiştii la extinderea în masă a mi-nunilor - nu cumva se ostenesc să demaşte acest fenomen, apelând la ajutorul fizicii şi chimiei?
-
Cât ar fi de straniu, dar să ştiţi că aceste minuni
cutremurătoare aproape că nu interesează pe nimenea, iar cei
care îşi apleacă urechea sunt prea puţini. Oamenii mai
degrabă sunt dispuşi să plătească bani grei pentru un
show senzaţional, cum ar fi, să zicem, acela în care americanul
Kooperfield zboară prin aer, decât auzind că în biserica
învecinată o icoană slobozeşte mir, să intre doar
pentru a o vedea. Nu demult, in catedrala “Sf. Teodor din Ţarskoie Selo”,
în suburbia Petersburgului, s-a donat o icoană, care pentru a fi
renovată, provizoriu a nimerit în atelierul
pictoriţei-restaurator Oxana Gubariova. Cât de mare i-a fost mirarea
Oxanei, când într-o dimineaţă, intrând în
biroul său, a observat pe hitonul
Pruncului Hristos şi pe
încheietura mâinilor
Născătoarei de Dumnezeu picături de umezeală. Ea le-a
povestit tuturor despre cele văzute. Şi ce credeţi? Nu numai că n-a venit nimeni de la
Petersburg, dar chiar şi colegii ei din birourile învecinate nu s-au
obosit să intre să vadă.
De altfel, nu numai populaţia, ci uneori
chiar şi preoţii rămân indiferenţi la astfel de
fenomene. Din păcate, acesta e un rău al epocii noastre -
până chiar şi revelaţia de sus e ca un strigăt
în deşert...