Marturiile unui patit (Aliona Panus)
Stimati cititori, astazi continuam
publicarea marturiilor unor
persoane ce au trecut prin
râsnita unor
secte totalitare care distrug
personalitatea omului, prefacându-l în rob al unui idol sau dumnezeu închipuit. Credem ca
aceste marturii sincere, spuse de la inima de catre cei ce au
trecut prin acest infern ,vor ajuta celor care încearca sa afle
Adevarul în alte religii decât în cea crestina, sa evite o
decizie gresita care poate sa le aduca multe suferinte
sufletesti si chiar moartea spirituala.
(continuare
din nr.104, 105, 106 (11.2000)), 109 (1.2001)
„Mari sunt minunile Tale, Doamne, dar si
mai minunate-s caile Tale” – spun, având în vedere
sfârsitul acestei file de cotitura în viata mea. Dar
care a fost începutul? Cum s-a întâmplat ca eu, care am avut
o educatie religioasa sanatoasa, frecventând
biserica si cântând în cor de prin cl a V-a sa
nime-resc la sectanti?
Cred ca si-au
avut efectul slabiciunea credintei mele si curiozitatea
bolnava. Sa fiu mai explicita: ma interesau chestii de
astrologie, hiromantie, numerologie, parapsihologie, avalansa de
stiinte oculte atragând tineretul. Neascultând
avertizarile Bisericii, nu mi-am dat seama de pericolul dezastrului
sufletesc ce urma sa vina.
Dupa clasa a IX-a,
când am venit la Chisinau la colegiu, am început a
cânta în cor la Ciuflea. Dar o faceam superficial, si
rugaciunile au devenit mai rare. Dar punctul de pornire spre declin a fost
întâlnirea mea cu un „doctor” pe nume Eugen Ersov, la care
tatal meu cauta lecuire pentru sora mea bolnava de epilepsie.
Acest medic particular a facut niste calcule numerice pentru toti membrii familiei si a
spus sa ma aduca urgent pe mine, caci boala surorii mele e
fleac în comparatie cu ceea ce urmeaza sa se
întâmple cu mine si sunt un „caz” deosebit. Interesant,
ca în acel moment simteam un fel de framântare
în piept. Când tata ma convingea sa plecam la acel
medic, s-a trezit spiritul de aventura si curiozitatea: oare ce am eu
asa specific?
Când am vazut
medicul, mi-a aparut în minte imaginea lui... Scaraotchi:
barbuta ascutita, ochi sfredelitori, misteriosi.
Avea si o asistenta tânara pe masura. Îndata
au fost puse accente pe niste calitati ale mele deosebite,
mirându-i „miraculosul si giganticul meu potential creativ”,
nemaiîntâlnit de ei niciodata. Asa s-a început...
Pe parinti i-au
convins ca eu, cu calitatile mele „exceptionale”, voi
trata-o nu numai pe sora mea, ci toata familia. Dar urma sa vin la el
la câteva sedinte de re-programare, pentru a evita catastrofa,
caci, dupa calculele lui numerologice, eu eram ca moarta. Era
vorba de un “blestem de vreo 400 de ani vechime”. Apoi au urmat si alte
sedinte de hipnoza, de re-programare...
Credeam ca,
daca omul nu crede în ceva, acel ceva nu-l va influenta;
ca omul nu se poate schimba într-o zi-doua. Însa
cazul meu dovedeste contrariul – în scurt timp am devenit de
nerecunoscut. Participam la sedinte cu alte vreo 10 persoane, la care
se îmbinau elemente din diferite religii, stiinte,
pseudostiinte – meditatii, transe, experimente, etc. Am
„evoluat” de la mândrie, înfumurare la un super-eu, ajungând
în sfârsit a ma considera un mesia! Când veni mama
la mine, eram ca o straina pentru ea. Vorbeam de sus, ca o mare
cunoscatoare a toate cele într-un limbaj neînteles de ea.
Participând la
tratarea bolnavilor, au fost cazuri de diagnosticare corecta a bolilor
si asta m-a adus la o stare de euforie. Vedeam si-n interiorul
omului, si-n timp. Sustineam niste teorii anticrestine,
ca în curând am speriat toate rudele si prietenii. Am
„lecuit-o” pâna si pe mama de un „duh rau”, din care a
scapat doar simulând un lesin, întelegând,
sarmana, ca am ajuns rau de tot. Atunci a apelat la parintele
Alexandru. El a discutat cu mine, dar eu o tineam una si buna cu
teoriile mele. Dar treptat fortele mele „extraterestre” ma
paraseau. Au început rugaciunile, au mai dat la slujbe
si bunul Dumnezeu si-a întors fata spre mine, oaia
ratacita, care ajunsesem la blasfemie.
Relatiile cu
„mediul” au devenit încordate. La unele sedinte, când era
extenuat, încercam sa-i transmit energia mea, care-mi parea
inepuizabila. Dar totul s-a agravat în timpul unui experiment „Ghelistalit”,
când eu eram în centrul atentiei, simtindu-ma pentru
o clipa „buricul pamântului”. Nu atât acel experiment,
cât senzatia de a fi folosita, stoarsa m-au facut
sa încep a plânge fara încetare, devenind
extenuata, pustiita, palida. Am rupt-o cu mediul, dar
depresiunea pusese stapânire pe mine, îmi slabise
memoria, vointa. În starea asta am si ajuns la stationarul
din Codru. Tratamentul propus de medici ma calmase putin, dar totul
devenise cadaveric, muschii se atrofiau, vorbirea deveni nedeslusita,
ochii priveau în gol. Aici am ajuns la punctul cu care am început –
la parintele Alexandru.
Concluzia? E una
singura: omul si-o face cu mâna lui. Când cade si
cauza nu este fiziologica, medicina, oricât de dezvoltata ar
fi, nu are putere. Cauza caderii este pacatul. Pacatul neascultarii
si cel al mândriei au fost cauza tuturor relelor de la
începutul lumii. Asa a cazut Lucifer, astfel cadem si
noi, mai ales acum, când puterea raului e foarte mare, iar
credinta noastra prea slaba. Acea „democratie”
laudata de Moon a deschis poarta la tot gunoiul venit din occident.
Aceasta confesiune
a mea am facut-o mai mult pentru cei tineri, Deschideti ochii bine
si dati-va seama ca nimeni nu vine sa ne puna
paradisul la picioare. Moon împânzeste ochii si mintea
tinerilor nostri, purtându-i pe drumurile Europei, si-si
extinde astfel imperiul, camuflându-si scopul murdar sub cele mai
frumoase intentii. Strigati SOS, când întâlniti
un suflet ratacit, apelati la Biserica, unde va vor
ajuta oricând. Iar voi, parinti, nu va multumiti
ca copilul nu fumeaza, nu ia droguri, etc., caci exista
si alte pericole, poate mai mari, de care nu va dati seama.
Vorbiti cu copiii, chemati-i la rugaciune si la spovedanie
curata.