Cu gândul la Înviere

Interviu cu părintele Dorin Rusu, paroh al bisericii “Sfântul Arhanghel Mihail” din Chişinău

Tot mai mulţi tineri ultimii ani aleg preoţia ca destin. Părintele Dorin Rusu are 26 ani, este absolvent al facultăţii de teologie din Bucureşti. În prezent este profesor de patrologie la Academia Teologică din Chişinău şi paroh al bisericii “Sfântul Arhanghel Mihail” din Chişinău. Zilele acestea am realizat un interviu cu sfinţia sa, pentru a afla ce înseamnă pentru Dlui a fi preot şi cu ce sentimente se apropie de Sfintele Paşti.

A.G. Părinte, ne apropiem de o sărbătoare deosebită a creştinilor – Învierea Domnului. Ce ne puteţi spune despre trăirea personală pe care o aveţi în aceste zile?

D.R. Într-adevăr, putem spune că Paştile este sărbătoarea sărbătorilor. În aceste zile simt în primul rând o bucurie spirituală. La Paşti slujba este grea şi totuşi, dimineaţa devreme, în sufletele tuturor celor prezenţi în biserică se simte o satisfacţie spirituală. Serviciul divin are loc toată noaptea şi aceasta îi dă un farmec deosebit. Creştinii cu lumânări în mâini, care simbolizează sufletele lor arzând de dragoste pentru Hristos, înconjurul - sunt nişte lucruri care te mişcă, mai ales dacă conştientizezi faptul că această frumuseţe e doar o preînchipuire a celor ce sunt la Dumnezeu.

A.G. Pentru un necreştin acestea pot părea doar nişte cuvinte frumoase…

D.R. Da, pentru cel care nu crede în Dumnezeu aceste cuvinte pot să nu fie accesibile. Dar în acele momente simţi o bucurie că Mântuitorul, venind pe pământ, răstignindu-Se, nu a făcut acest lucru în zădar. Feţele credincioşilor, care se bucură, sunt o mărturie a acestor lucruri.

A.G. Cum credeţi, mulţi creştini vin să sfinţească pasca doar din tradiţie?

D.R. Da, posibil. Dar am observat că uneori, venind o dată la asemenea sărbători, oameni străini de creştinism încep a frecventa regulat biserica. Se convertesc, dacă sunt necreştini, sau încep a duce o viaţă duhovnicească deplină, dacă erau botezaţi, dar nepracticanţi.

A.G. Înseamnă că există mai multe căi de a veni la Dumnezeu – una este a conştientiza prin lecturi, prin raţiune, iar alta – simţind asemenea revelaţii în anumite momente cum ar fi Paştele, alte sărbători?

D.R. Putem spune cu înţeleptul – “nebănuite sunt căile Domnului”. Nici nu ştii pe ce cale poţi ajunge la Dumnezeu. Important e să doreşti să-l cunoşti, să ai un sentiment de pocăinţă pentru păcatele săvârşite, atunci Dumnezeu se descoperă neapărat sufletului nostru.

A.G. Părinte, spunea cineva că sec. XXI va fi un secol al religiilor. Într-adevăr, în ultimul timp este înregistrată pe plan global creşterea numărului persoanelor religioase. D-voastră personal, fiind un slujitor al cultului, aţi observat o sporire a interesului tinerilor faţă de ortodoxie?

D.R. Omul simte în interiorul său un vid, pe care nu-l poate umplea decât Dumnezeu. Iar tinerii simt probabil acest lucru mai acut. Ultimul timp văd tot mai multe feţe tinere în biserică. Cred că atunci când cunoşti Ortodoxia, aşa precum spunea teologul rus Kuraev, înţelegi că aceasta este foarte apropiată sufletului tinerilor prin romantismul ei, prin lupta permanentă pe care o presupune. Dar totodată trebuie să constatăm un adevăr dureros – faptul că mulţi tineri devin adepţi ai unor culte pseudocreştine, care distrug persona-litatea şi sufletul omenesc. Acestea se întâmplă pe de o parte din cauza că sunt ademeniţi material, iar pe de altă parte din lipsa de informaţie, atât despre credinţa ortodoxă, cât şi despre dauna unor asemenea experienţe cum ar fi practicarea acestor “religii”.

A.G. Sunteţi profesor la Academia Teologică, unde predaţi operele Sfinţilor Părinţi. Cum credeţi, scrierile lor nu sunt învechite, pot ele oare oferi un răspuns frământărilor omului modern?

D.R. Cred că voi exprima o opinie unanimă a celor care s-au apropiat de creaţia Sfinţilor Părinţi. Citindu-i, descoperi nişte răspunsuri la cele mai profunde frământări. Cred că sunt cele mai actuale scrieri. Aici afli ce înseamnă natura umană, păcatul şi cum poate fi înfruntat. Atunci înţelegi mai bine viaţa pe care ai trăit-o şi care adesea se dovedeşte a fi o goană după vânt, ce nu poate aduce altceva decât furtună.

A.G. Ce înseamnă pentru D-voastră personal Ortodoxia? De ce aţi ales acest destin – preoţia?

D.R. Am devenit preot din convingere, fiind educat într-o familie de creştini - mama economist, tatăl inginer-constructor. Dar chiar dacă ar fi să aleg din toate confesiunile, aş alege Ortodoxia, deoarece este unica religie fără contradicţii interne. Pe lângă faptul că este religia dragostei, este cultul care nu acceptă extremele. Mă uimeşte religia ortodoxă prin misticismul ei, prin validitatea Tainelor ei, prin simbolismul ei profund. E semnificativ faptul că poţi cunoaşte istoria creştinismului, istoria neamului nostru, studiind religia ortodoxă, ele sunt strâns împletite.

A.G. Simte oare un preot mai profund relaţia cu Dumnezeu, sau aceasta e doar o doză de responsabilitate în plus?

D.R. Desigur, a fi preot implică foarte multă responsabilitate. Nu ştiu dacă aceasta înseamnă a simţi mai acut prezenţa lui Dumnezeu, decât o simte un creştin de rând. Dimpotrivă, poţi să te încarci de păcate şi fiind preot, atunci sufletul nu se mai poate înălţa la cer. Contează mai mult să trăieşti o viaţă întru Hristos. Pentru mine preoţia înseamnă această trăire.

A.G. Dacă ne întoarcem la semnificaţia sărbătorilor de Paşti, cum credeţi putem afirma că Paştele, adică Învierea Domnului exprimă mesajul principal al creştinismului?

D.R. Prin acest moment, pe care-l retrăim în ziua de Paşti – Învierea Domnului după patimile sale pe cruce, ne amintim o dată în plus de marele dar, marea favoare pe care ne-o oferă Dumnezeu – Împărăţia sa Cerească. Această Împărăţie, din care omul a fost izgonit, atunci când a căzut în păcatul mândriei şi neascultării. Avem şansa să recăpătăm acea Împărăţie, trăind întru Hristos, unindu-ne cu El prin Sfintele Taine, ducând o luptă permanentă cu propriile patimi. Trăind întru Hristos, punându-L pe El în centrul vieţii noastre, obţinem acea stare de împăcare cu sine, cu Dumnezeu, cu universul înconjurător. Şi totodată orice creştin ortodox nu uită că lumea materială, viaţa de acum e doar o pregătire pentru cele viitoare. Şi tot ce poate fi mai frumos aici – mă refer la comorile duhovniceşti – sunt doar o copie slabă a celor care ne aşteaptă în veacul viitor. Viaţa unui creştin constă dintr-o veşnică luptă, cu căderi şi ridicări, dintr-o veşnică aşteptare a acelor frumuseţi care vor veni. Iar acestea nu pot fi obţinute decât prin permanenta aducere aminte de moarte, precum spun sfinţii părinţi. Acest gând ne ajută să luptăm cu patimile care cresc ca nişte spini şi pălămidă în sufletul omenesc. Numai gândul la moarte le arde.

A.G. Nu credeţi că aceste idei sunt cu greu acceptate de omul modern, pentru care luxul şi comodităţile au devenit un ideal?

D.R. Nu cred. Dimpotrivă, consider că oamenii încep să înţeleagă mai clar un simplu adevăr - că alegând luxul, neglijându-l pe Dumnezeu, nu poţi obţine pacea sufletească. Or, ce fel de lux fără un confort sufletesc? Iar dacă îl alegem pe Dumnezeu, vom avea pacea sufletească şi de cele necesare nu vom duce lipsă.

A.G. Vă mulţumesc pentru interviu.

D.R. Sărbători fericite!

Interviu realizat de Alina Grigoraşcenco