Cum a ajuns Crăciunul sărbătoarea brazilor împodobiţi
Povestea este complexă şi e necesară o întoarcere în
timp, în secolul al XVII-lea, în Olanda, pentru a regăsi aici
un tablou care înfăţişează sărbătoarea
Sfântului Nicolae, arhetipul lui Moş Crăciun.
Sfântul Nicolae
a transmigrat probabil în America, pe navele olandezilor şi
ale popoarelor nordice, care au găsit acolo altă patrie, mai primitoare, între secolele
al XVII-lea şi al XVIII-lea. Totuşi, reapariţia sa în
hainele colorate în roşu ale bătrânului cu barbă, cu
glugă şi coş cu daruri, nu este de dată atât de
recentă şi se datoreşte scriito-rului Washington Irving, cel
care publică în 1809 „Istoria oraşului New York povestită
de Knicker-borker”, care impune personajul Santa Claus. În 1923,
altă creaţie literară, de data aceasta o poezie „A visit from St. Nicholas”,
scrisă de Clement Clarke Moore, se
bucură imediat de o popularitate atât de mare, încât
este învăţată pe de rost de americani. Poezia aceasta a iniţiat
ilustrările grafice ale lui Santa Claus, care au pătruns în
toate casele. Au apărut, rând pe rând, cizmele, vestonul
îmblănit, apoi ciorapii albi, pălăria de
vânător şi pipa albă. Aceste imagini au avut o pu-tere de
pătrundere care a depăşit-o pe
cea a oricărui alt lucru, iar iconografia lui Moş Crăciun
s-a răspândit cu rapiditate.
În prima poezie a lui Moore nu era obiceiul a-l
sărbători pe Sfântul Nicolae la 24 decembrie. De abia ulterior
devine un obicei, iar în 1865 o mare parte din statele americane impun prin lege această
sărbătoare. Fragmentele de legendă, care sunt şi
astăzi povestite copiilor, se completează treptat cu: fabrica de
jucării, casa de iarnă a Moşului, sacul din pânză
castaniu, coborârea Moşului prin hornul căminului. Ilustratorii
i-au împodobit figura lui Moş Crăciun cu noi referinţe,
topografii şi obiceiuri.
La sfârşitul anilor 20 ai
secolului XIX-lea, Santa Claus devine pentru toţi întruchiparea
generozităţii naţionale şi un mijloc de promovare
comercială fără precedent. În 1930, compania Coca-Cola,
care doreşte să-şi extindă piaţa adresându-se
celor tineri şi foarte tineri, solicită folosirea lui Santa Claus
pentru publicitate. În felul acesta, roşul şi albul Coca-Cola
devin culorile canonice ale lui Moş Crăciun.
Mai complexă şi mai contradictorie este istoria
lui Moş Crăciun în Europa.
În
Marea Britanie a fost ignorat până la sfârşitul
se-colului al XIX-lea. În Franţa a sosit oficial numai la
sfârşitul celui de al doilea război mondial şi odată
cu planul Marshal, deşi personaje care îi semănau
îşi făcuseră apariţia în primele decenii ale
secolului al XIX-lea, dar numai în anumite locuri şi regiuni.
În Italia, istoria lui Moş Crăciun este tot atât de
recentă. Acesta devenind ulterior simbolul privilegiat al industriei dulciurilor.
Pomul
de Crăciun şi-a făcut apariţia în pieţele
capitalelor europene numai în primele decenii ale secolului al XX-lea.
Biserica romano-catolică a fost cea care s-a opus afirmării lui Moş Crăciun. În anii 50, ea a manifestat rezistenţă faţă de asimilarea unor mitologii populare păgâne, tot aşa cum se opune astăzi sărbătorii păgâne americane Halloween.
În zilele noastre, istoria Crăciunului şi a simbolurilor sale este legată de afirmarea vieţii private şi creşterea rolului economic şi social al familiei burgheze.
Crăciunul,
sărbătoarea copiilor, este
sărbătoarea darurilor. Cel care a consfinţit această
mentalitate este tot un scriitor, Charles Dickens, care în 1843 a
publicat celebrul „Cântec de Crăciun”, de multe ori ilustrat de
cinematografie şi desenele animate. Darurile şi caritatea sunt
indisolubil legate şi se
adaugă, în perioada postbelică,
naşterii societăţii de consum, afirmării modelului
american.