Obiceiuri de crăciun

 

Sărbătoarea Naşterii Domnului este marcată  de numeroase tradiţii. Începând din ajunul Crăciunului, uliţele satelor răsună de glasurile cetelor de colindători. Purtând costume tradiţionale şi traiste cât mai încăpătoare,  aceştia merg din casă în casă,  pentru a le ura oamenilor fericire şi prosperitate.   Colindele sunt de două feluri: religioase şi laice. Subiectele celor religioase se referă  de cele mai multe ori la Iisus Hristos. Pe de altă parte, colindele  lumeşti au un caracter liric şi  deseori sunt improvizate de colindători, în funcţie de gazda   pentru care cântă .

Dl Mihai Chiperi, etnograf, spune că  copii  de până la 7-8 ani,  umblă cu colindeţul  în ajunul Crăciunului: “Colindeţ, colindeţ, daţi bomboane în coşuleţ”. Când înserează, încep să umble pe la case şi cetele de colindători  adulţi.  Cei maturi umblă cu colinde foarte vechi. În partea de sud a Basarabiei se umblă chiar cu colindul precreştin laic,  de gospodar, de casă, de prunc, de fată, de flăcău, de logodiţi.

De la Crăciun şi până la Bobotează colindătorii umblă cu steaua, care vesteşte Naşterea lui Iisus.

În unele locuri se întâlneşte cântarea religioasă numită “Vecleem”, sau “Irozii”, o dramă religioasă care  înfăţişează misterul Naşterii Domnului  în toate fazele sale. Pe lângă aspectul religios al colindelor,  în timp  a evoluat şi partea laică a acestei tradiţii. În unele  locuri este obiceiul ca flăcăii să umble cu Capra, Ursul sau Cocostârcul. În aceste jocuri sunt practicate măştile confecţionate  din piei sau blană de animale  şi sunt  ironizate personajele rele. Cu această ocazie, gazda împarte colindătorilor  covrigi, nuci, mere şi  colăcei,  pe care gospodinele  le frământă din timp cu prilejul Crăciunului.

Două elemente nelipsite din perioada sărbătorilor  de iarnă  sunt Moş Crăciun  şi pomul de Crăciun.

Pentru bănăţenii   vestea despre Naşterea Domnului este adusă  printr-un    ritual aparte – Colindatul cu căluţul.  În satele maramureşene după slujba de la biserică  localnicii ies  să vadă jocul moşilor.  După ce au colindat toată noaptea de ajun, copiii şi feciorii  îşi iau bicele din chui, se maschează  şi ies pe uliţele satului. Nimeni dintre cei nimeriţi în cale nu scapă  fără să fie croit   cât de puţin de biciul moşililor. În termen de trei zile, moşii nu iartă pe nimeni. Cu toate aceste, nimeni nu se supără, înţelegând că este vorba doar de un joc, sau un obicei nevinovat.

   În satele bănăţene, înainte de lăsarea serii, feciori se adună  pe uliţa mare,  unde formează alaiul pentru colindatul, sau mersul cu căluţul,  dintre care trei sunt magii de la răsărit, iar alţi trei sunt oştenii lui Irod. Alaiul merge la fetele nemăritate, care vor să se mărite.   Tinerii primesc în dar colaci, pălincă şi prăjituri. Ei au datoria să-i înveţe şi pe  cei mici obiceiul căluţului,  pentru ca tradiţia să fie dusă  mai departe.

 Şi în Basrarbia oamenii sunt în aşteptarea marelui dar - Naşterea Domnului. În zilele din ajun şi după Crăciun, de  la miezul nopţii şi până la  revărsatul zorilor, în oraşe şi sate răsună glasurile colindătorilor. Casele sunt făcute lună, brazii sunt împodobiţi, iar  gospodinele îşi  răsfaţă familiile cu bucate  speciale.

 

Maria Onică

 

"CO" nr. 02. 2002