Mănăstirea “Sf. Gheorghe” din Suruceni

Mănăstirea “Sfântul Gheorghe”, din satul Suruceni, datează de la 1785 şi o are acum ca stareţă pe Monahia Epistemia. În timpul regimului comunist, mănăstirea nu a funcţionat.

Din 1991 şi-a reînceput activitatea ca mănăstire de maici. În primăvara anului 1998, a avut loc deschiderea bisericii de vară a mănăstirii. Tot atunci a avut loc inaugurarea Seminarului teologic de maici, care numără 74 de uceniţe. Aici fetele însuşesc, pe parcursul a trei ani, cursuri liceale cu profil umanitar, după care devin profesoare de teologie şi dăscăliţe. Vizitatorii remarcă corul mănăstirii, care a obţinut nenumărate premii la concursuri de cântece cu tematică religioasă, cum ar fi premiul I la Concursului interjudeţean al cântecului pascal, ediţia 2000.

Asemenea puţinelor mănăstiri din Republica Moldova, Mănăstirea “Sf. Gheorghe” este un centru de atracţie turistică, deoarece locurile sfinte sunt tezaurul oricărei naţiuni. Pe teritoriul ei se află cavourile ctitorilor şi părinţilor spirituali ai mănăstirii. Aerul ozonat, datorită vecinătăţii pădurii, împreună cu frumuseţea peisajului, transformă aceste locuri într-un colţ de rai.

În timp de iarnă, oamenii nu prea vin la mănăstire şi aici domină o atmosferă de linişte.

Maica stareţă, egumena Epistimia, spune că în această perioadă obştia monahală aşteaptă cu nerăbdare şi se pregăteşte de sărbătorile de iarnă. În primul rând se face o curăţenie impecabilă, se decorează chiliile în care locuiesc cele 24 de maici. Călugăriţele se străduie să imprime sărbătorii ambianţa de acum 2000 de ani. La bucătărie se pregăteşte o adevărată masă de Crăciun, după ce a fost respectat cu stricteţe postul.

Rugăciunilor de sărbătoare, ca semn de mulţumire lui Dumnezeu, li se acordă o atenţie deosebită. Cei din mănăstire ştiu că pentru fiecare om a venit Mântuitorul în lume.

Sărbătoarea de Crăciun începe cu o slujbă deosebit de frumoasă în biserica mănăstirii. Câteva zile la mănăstire e un program mai lejer. Şi masa de sărbătoare este mai deosebită, o singură dată în an îşi permit să cinstească câte un pahar de şampanie. Maicile îşi fac cadouri de Crăciun, iar corul a pregătit chiar o surpriză pentru maica stareţă - un întreg buchet de cântece şi colinde. Dirijorul corului, maica Agnesia, are doar 20 de ani şi a fost călugărită la 13 ani. Ea spune că părinţii nu au fost împotrivă ca ea să primească călugăria, dar nu au fost mulţumiţi că a făcut acest pas la o vârstă atât de fragedă. Însă, cu timpul, au înţeles că aceasta este viaţa ei şi acum părinţii, pedagogi de profesie, s-au resemnat şi chiar o susţin.

Fiecare maică e o enigmă, un mister, o lume aparte şi fiecare are calea sa proprie care a adus-o spre mănăstire.

Retragerea în mănăstire nu înseamnă detaşarea completă de lume. Chiar şi aici în singurătatea, rămâne o legătură indisolubilă cu lumea. Trebuie să iubeşti lumea prea mult ca să poţi să te retragi şi să te rogi pentru ea.

Ecaterina Frunze

„CO”, nr. 2 (127), 2002