Pe cei care se apropie de stareţ pentru
blagoslovenie, el îi ia de mână şi, dacă au
mâna caldă, le-o strânge bucuros, ca şi cum s-ar
încălzi după un frig îndelungat (pe care l-a îndurat
la vremea sa în lagărele comuniste), iar dacă o au rece,
îi întreabă dacă e frig afară şi-i
sfătuieşte numaidecât să se îmbrace mai bine, ca
să nu răcească. Pentru că nu mai vede de 20 de ani,
bătrânul are obiceiul să te ţină de mână
în timp ce-ţi vorbeşte, de parcă şi-ar lua rămas
bun de la cineva foarte apropiat. Mulţi cred că părintele
îi vede pe oameni duhovniceşte şi glumesc că în
faţa bătrânului stai ca la “raze”. Stareţul îi
primeşte pe toţi cu dragoste egală, aşa încât
la despărţire toţi au impresia că părintele i-a
cunoscut mai dinainte. De obicei, după ce îţi
întreabă numele, spune: “Dumnezeu să te mântuiască”,
sau “Dumnezeu să-ţi dăruiască înţelepciunea cea
bună”, sau “răbdare, răbdare” şi alte cuvinte mângâietoare.
Iar dacă îl întrebi cum se mai simte, bătrânul
răspunde uneori cu aer de glumă, ca un om de 93 de ani:
“Ei, ce să zic, cu bătrâneţile
şi cu boala. Că cum zice acolo, la Psaltire, că “zilele omului
sunt 70 de ani, iar de va fi în putere, 80 de ani, şi ce este mai
mult decât aceasta – osteneală şi durere”. Apoi eu dacă am
ajuns de-amu la 93, ce să fac, “osteneală şi durere”,
aştept să vină moartea. Noi
să ne rugăm la Dumnezeu şi să ne stăruim
să facem poruncile Lui, şi dacă om face aşa, apoi El,
când a veni, o să ne ierte de păcate, că-i milostiv. Cum
scrie acolo: vom fi răpiţi în văzduh, pe nori întru
întâmpinarea Domnului şi aşa pururea cu Domnul vom fi.
Călugării trebuie să se gândească toată ziua la
moarte – aşa scrie acolo, într-un loc în Patericul cela. Dacă
te-i griji – azi trebuie să mor -, apoi trebuie să te grijeşti
de amu că ai să mori, să te pregăteşti şi nu vei
greşi niciodată, numai la moarte să te gândeşti, eu,
dacă-am ajuns la adânci bătrâneţe, la ce să
mă mai gândesc, că azi-mâine trebuie să vie. Suntem
vremelnici, azi suntem, dar mâine nu. Că aşa zice şi
acolo, la Sfânta Scriptură: nu mâna binele de azi pe
mâine, răul de azi pune-l pe mâine, dar acele bune fă-le
azi, nu le lăsa pe mâine, că vrăjmaşul zice aşa:
fă-mi mie azi, da ale lui Dumnezeu lasă-le pe mâine.
Şi-apoi mâine zice: de amu, iaca, ai de lucru cutare,
vrasăzică, şi n-ai când să mai faci. Tot aşa te
mână şi laşi cele bune şi faci cele rele. Dar noi
trebuie, carevasăzică, călugării, acele bune să nu le
lăsăm pe mâine, azi să le facem, dar mâine nu
ştim sigur că om ajunge, or n-om ajunge, că viaţa
noastră-i: azi suntem, dar mâine nu...
Ieromonah Savatie (Baştovoi)
„CO”, nr. 03, 2002, p. 7