Valoarea culturală a religie ca obiect de studiu în şcoală
Problema reintroducrerii
orelor de educaţie religioasă
în şcolile de toate gradele rămâne deschisă. Realitatea pe care o trăim cei din Republica Moldova arată că „unde
nu este credinţă în Dumnezeu, nu există nici o
frână a răului”, ceea ce ar trebui să-i pună pe
gânduri pe cei care cu atâta râvnă se împotrivesc
educaţiei religioase a viitorilor cetăţeni ai acestei ţări.
La acest argument moral am mai putea adăuga şi unul de ordin istoric, enunţat de
părintele Dumitru Stăniloae: „Creştinismul se află
structural în etnogeneza poporului român”.
Rămânând la cest capitol, este cu neputinţă să
trecem şi peste un argument de ordin cultural, care pledează pentru
reintroducerea religiei ca obiect de studiu în
învăţământ. Marii gânditori ai secolului XX
susţineau ideea că omul este, în primul rând, o
fiinţă religioasă. Astfel, Mircea Eliade spune că „a fi
sau, mai degrabă, a deveni om înseamnă a deveni religios”(1),
sau că „a trăi ca fiinţă omenească este în sine
un act religios”(2).
Celor care cred că
Dumnezeu nu există, şi că cerul este gol, putem să le amintim că
fundamentarea ateistă a lumii au adus-o în cele din urmă la
marginea prăpastiei. Întoarcerea ateistă de acolo nu este
posibilă, aşa că numai acea latură a umanităţii
care nu a fost atât de letal afectată de ateism, adică
sentimentul religios, mai oferă o şansă.
Din fericire, există azi
o cale de întoarcere şi pentru ştiinţă. Ea se
numeşte Teoria Modernă a Proiectului (Designului) Inteligent (TEMPI).
Propusă de A. E. Wilder-Smith, Charles Thaxton şi William Dembski;
aceasta pleacă de la teoria informaţiei, teoria
probabilităţilor, ştiinţele cogniţiei şi
termodinamică, fiind vârful de lance al ştiinţei mo-derne,
şansa ei de a păşi în mileniul al treilea într-un
spirit nou, profund uman (nu umanist!).
Astăzi savanţii
oneşti, care ştiu să evalueze la justa valoare evidenţele
ştiinţifice, în special biochimiştii, cheamă
darviniştii să recunoască lucrarea unui „Inginer inteligent”, „reconstruind un univers în care
Dumnezeu îşi are locul său şi, de asemenea, ideea de
cosmogonie, de Creaţie”(3).
Dar toate acestea trebuie
cunoscute şi de copiii noştri, care cresc într-o societate
desacralizată.
Necunoaşterea fundamentelor credinţei creştine, a
Bibliei, istoriei Bisericii, moralei şi filozofiei creştine are drept efect un imens
gol în cultura
generală, chiar şi a unor aşa numiţi intelectuali. Ce pot
înţelege aceştia din capodoperele artistice de
inspiraţie creştină, de
care sunt pline muzeele lumii? Sau ce pot ei înţelege din
muzică, plină de liturgii, mese,
recviemuri, cantate etc? Un
renumit cercetător din domeniul istoriei literaturii se întreba
cândva, în legătură
cu minunata figură de stil „lumină lină”, folosită
de Anton Pan, M. Eminescu, M. Sadoveanu
şi T. Argezi: care dintre cei
patru şi de la cine s-a inspirat? Mare i-a fost mirarea, când i s-a spus
că, de fapt, toţi patru luaseră „lumina lină” direct
din cântarea de la Vecernie „Lumină lină a sfintei Slave”.
Astăzi, în marile
frământări prin care trecem, revenirea la normele acceptabile
de convieţuire socială şi de dezvoltare a cetăţenilor
noştri se poate
înfăptui numai în baza credinţei creştine ortodoxe,
care se poate realiza doar prin
introducerea obligatorie a educaţiei religioase în
şcolile noastre.
Note:
1
- Mircea Eliade, Istoria
credinţelor şi ideilor religioase, vol. I, Bucureşti, 1981, p.
IX.
2
- Mircea Eliade, L’Epreuve du
Labyrinthe, Paris, 1978, p. 176.
3- Ibidem, p. 151.