Avortul
(V). Ce spune Biserica? (Meletios Kalamaras, Mitropolit de Nicopole)
1. Când punem întrebarea
"Ce spune Biserica?", nu urmarim sa
aflam ce parere au în legatura cu aceasta
problema unii sau chiar toti clericii Bisericii. O
învatatura fundamentala a Bisericii este
aceea ca nu clericii sunt cei ce determina credinta Bisericii,
nu ei sunt stapâni ai credintei. Nu au dreptul sa o
modifice dupa placul lor. Arhiereii si preotii sunt
pazitori ai dreptei credinte. Au datoria sa lupte pentru apararea acesteia,
trebuie sa fie pregatiti
sa-si verse sângele pentru apararea ei.
Învatatura Bisericii este
aceeasi în toate punctele ei din epoca Mântuitorului Hristos.
Biserica, în tot ceea ce spune si învata, nu are
drept criteriu parerile oamenilor. Ea este purtatoarea Sfântului
Apostol Pavel: "Dumnezeu se vadeste întru
adevarul sau, pe când omul adevarului pe care 1-a predicat Domnul nostru
Iisus Hristos. Prin urmare, învataturile ei sunt de sus.
Ele sunt expresie a
întelepciunii dumnezeiesti. Când
învataturile Bisericii vin în contradictie cu concluziile
stiintei, atunci stiinta constituie în exclusivitate întelepciune
pamânteasca demna de tot dispretul. În toate, peste tot si întotdeauna este
valabil cuvântul întru
minciuna" (Rom. 3, 4).
2. Astazi concluziile
medicinii, ale antropologiei, biochimici
si biologiei contemporane sunt de acord cu învatatura
Bisericii: Ne spun ca avortul, din moment ce întrerupe
o viata cu identitate separata, este crima si ca
"embrionul este viata cu existenta si
identitate de sine, individ cu toate drepturile din momentul
conceperii".
3. Consecinta acestui
principiu fundamental, pe care-l accentueaza Sfintii
Parinti ai Bisericii noastre, Grigore Teologul. Anastasie Sinaitul
si Maxim Marturisitorul, este clara:
a) "Cea care leapada
fatul cu voie este supusa judecatii pentru
ucidere" (Sfântul Vasile cel Mare. Canonul 2).
b) "Cei care dau medicamente
abortive sunt ucigasi. Si ei, si cele
care primesc otravuri ucigatoare de embrioni" (Sfântul
Vasile cel Mare, Canonul 8).
c) Complicitatea la avort este
complicitate la ucidere. Sfântul Ioan Gura de Aur
considera împreuna vinovat de pacatul uciderii si pe
barbatul femeii care purcede la avort. Iata ce spune marele învatator al
Bisericii: „De ce semeni acolo unde ogorul
are de gând sa strice rodul? Acolo unde se
savârseste ucidere înainte de nastere?
Caci nici pe desfrânata nu o lasi sa ramâna desfrânata, ci o
faci ucigasa de om! Vezi cum se ajunge de la betie la desfrânare, de la desfrânare - la
adulter, de la adulter - la ucidere?!
Sau chiar mai rau decât uciderea. Caci nu am cum sa o numesc. Nu numai ca ia
viata celui ce se naste, dar împiedica a se da
nastere la prunci. Si darul lui Dumnezeu îl batjocoresti, si legilor lui te
împotrivesti? Ceea ce este blestem tu iei drept binecuvântare? Salasul nasterii îl
faci salas al uciderii? Si femeia, care ti-a fost
data spre nastere de prunci, o pregatesti
pentru ucidere?" (Sf. Ioan Gura de Aur, Comentariu la „Epistola
catre romani”, Omilia 24, Patrologia greaca, tom 60, 626).
Nu trebuie sa uitam
ca canonul dat ucigasilor este foarte greu
si din punct de vedere al duratei, si din punct de vedere al asprimii.
4. Pentru Biserica lui Hristos,
avortul sau întreruperea sarcinii nu este un oarecare act
nepermis moral, ci este - fara nici un fel de
nuantari - ucidere. Este ucidere cu premeditare, ucidere mai vinovata, mai
pacatoasa si mai urâta de Dumnezeu decât
oricare ucidere, pentru ca ia dreptul la viata unei fiinte
omenesti, înainte de a o gusta si, mai ales, înainte de a
se învrednici de Sf. Botez.
În cartea folositoare de
suflet "Mântuirea pacatosilor" (cap. 511
„Sa nu ucizi”) citim: "Prin aceasta porunca se
întelege uciderea sufleteasca si trupeasca,
adica, daca ai sfatuit pe aproapele tau sa desfrâneze,
sa ucida sau sa savârseasca alt pacat,
sau l-ai ajutat sa le faca, esti socotit
ucigas sufleteste al fratelui tau”. Iar despre trup se spune: „Daca ai
ucis, daca ai batut femeia si a lepadat pruncul, sau
daca a luat plante sa ucida embrionul sau sa nu ramâna
însarcinata, toate acestea si altele asemenea se socotesc ucideri. Si se canonisesc cu multa
asprime".
5. Oamenii care purced la avortul
copiilor lor seamana cu Irod care a ucis 14000 de copii, ca
sa nu fie deranjat în viata lui. Pot fi
considerati mai rai decât Irod, deoarece cei
14000 de prunci nu erau samânta si copiii lui Irod. Si fiecare
om, care ar participa în orice fel la savârsirea
avortului, participa la lucrarea ucigasa si are
mare osânda în fata Domnului.
Biserica este datoare:
a) sa lumineze cât mai
larg poporul credincios în legatura cu semnificatia
spirituala a avortului, propovaduind cu toata taria cuvenita
ca avortul este ucidere;
b) sa atraga atentia
duhovnicilor sa nu se arate indulgenti vis-a
vis de cei ce savârsesc avortul si sa le prescrie
canoane foarte aspre;
c) sa accentueze ca metoda
abortiva, oricare ar fi ea, echivaleaza cu crima evidenta, din
moment ce rezultatul este totdeauna acelasi: luarea vietii
unei fiinte umane;
d) sa faca apel la medici,
la personalul medical sa refuze astfel de actiuni
pacatoase.
6. Poate ca multi ne vor
judeca, ca vrem sa impunem conceptiile crestine cu tot
dinadinsul unei lumi care le neaga. Si ca propunem
actiuni nepermise, presiuni asupra factorilor guvernamentali
si parlamentari, manifestatii etc.
Mare greseala.
Nu subestimam nici pe
deputati, nici organele guvernamentale. Fiecare are convingerile lui
si lupta pentru ele. Si Biserica lupta pentru convingerile ei si trebuie cel
putin sa le exprime. Si ca sa fie auzita, uneori trebuie
sa strige. Chiar daca vrea numai
sa fie auzita, trebuie sa strige cu putere. Si când credinta o impune, striga si Sinodul,
si poporul.
Din pacate, vocea Sinodului
si a poporului nu deranjeaza legiuitorii. Guvernul a votat
legea pentru întreruperea artificiala a sarcinii. Avorturile se vor face de acum
înainte sub acoperirea legii, sub
perdeaua statului oficial...
CO. Nr 7, 2002
<<<
1 2
3 4 5