Pentru a
descoperi infinitul nu-i neapărat să pleci peste mări şi
ţări; este suficient să asculţi liniştea din propriul
suflet. Acest lucru îl cunoaşte un creştin. Totuşi
călătoriile de multe ori îţi oferă prilejul de a te
descoperi mai bine pe tine însuţi, a reveni la izvoarele şi
originea credinţei, ale neamului, ale propriei identităţi.
M-au
făcut să revin la aceste gânduri o călătorie, sau mai
exact un pelerinaj la care am participat împreună cu un grup de
copii şi maturi de la biserica „Sf. Dumitru” din Chişinău,
membri ai şcolii duminicale, conduşi de profesoara lor, d-na
Anghelina Savin. Itinerarul nostru a cuprins doar trei mănăstiri din
centrul Moldovei, dar am avut impresia descoperirii unui tărâm, a
unei lumi noi.
Mănăstirea
Răciula, primul locaş sfânt care ne găzduieşte, ne
atrage prin liniştea şi lumina ce izvorăşte parcă de
pretutindeni - din frunzişul verde, din ochii surorilor şi maicilor,
din altarul sfânt unde slujeşte părintele Pafnutie - duhovnicul
mănăstirii. Aici trecutul şi prezentul se
îmbrăţişează strâns şi ia chipul acelor
maici bătrâne şi blânde, care au înfruntat cu
dârzenie calamităţile regimului comunist, anii de prigoană
a credinţei, dar şi propriile patimi, alegând să fie
sălaşe ale Duhului Sfânt.
Următorul punct al călătoriei este
mănăstirea Hârjauca, unde aflăm de la d-na Tatiana Popa,
ghidul nostru, o istorie zguduitoare a răstignirii (a câta
oară!) lui Hristos. El ne întâmpină chiar la intrarea în
biserica de iarnă - o clădire distrusă, fără
acoperiş.. Chipul Mântuitorului, imprimat în piatră,
batjocorit de topoarele păgânilor din epoca comunistă… El se
imprimă în sufletele copiilor şi rămâne ca un semn
de întrebare ce o să-i frământe mult timp - de fapt,
cărui Dumnezeu se închină părinţii lor, care de
atâta timp nu reuşesc să restabilească atâtea
monumente şi locaşuri de cult, ce rămân devastate de zeci
de ani? Şi cu totul alte sentimente ne provoacă devotamentul şi
jertfirea unui grup de artişti plastici, care au restaurat monumentala
biserică din centrul mănăstirii. Duhul păcii se
pogoară peste noi când intrăm aici şi doar urmele
gloanţelor dintr-o mică porţiune de zid, lăsată special
spre amintire urmaşilor, ne vorbeşte de perioada când acest locaş
a fost pângărit, fiind transformat în loc de distracţii.
După o mică agapă creştină, pe
care o începem cu un „Tatăl nostru”, intonat de vocile cristaline
ale copiilor, continuăm călătoria. Suntem oaspeţii d-nei
Tatiana Popa, stăpâna unui minunat muzeu al casei
părinteşti din satul Palanca. Aici respirăm aerul curat al
autenticului, regretăm raiul pierdut al simplităţii buneilor, ca
mai apoi să devenim ctitori ai unei biserici în reconstrucţie.
Alături - încă un martor al indiferenţei noastre criminale
– biserica din lemn a Adormirii Maicii Domnului, un monument inedit,
care-şi aşteaptă restauratorii.
La mănăstirea Hârbovăţ ajungem
după masă, dar nimeni nu simte oboseala. Aici copiii descoperă
tărâmul mistic al minunilor lui Dumnezeu prin istoria icoanei „Maica Domnului de
Hârbovăţ”. Apoi admiră puterea şi statornicia unui
stejar de 350 de ani, care îşi mai păstrează
frunzişul şi coroana, în pofida vârstei şi a unei
lovituri de fulger. Probabil, aceasta îi va face pe copii, poate chiar
şi inconştient, să
ajungă la o concluzie: cel ce-şi păstrează credinţa
devine viguros şi puternic şi nici o furtună nu-l poate
clătina…
Reproducem în continuare câteva din
impresiile copiilor care au participat la această călătorie.
Olesea şi Marina Calmuş: Am aflat multe lucruri interesante, ne-a impresionat
în mod deosebit istoria mănăstirii Hârjauca, pe care ne-a
relatat-o d-na Tatiana Popa. Aici am văzut pe viu multe din lucrurile
despre care am învăţat la şcoala duminicală.
Svetlana Donos: Acesta a fost primul pelerinaj din viaţa mea
şi cred că îmi va rămâne pentru mult timp în memorie. M-a impresionat
mănăstirea Hârjaiuca cu istoria ei zbuciumată, pictura din
biserică, acele icoane distruse de regimul comunist. Mi-au răscolit
sufletul faptele oamenilor fără frică de Dumnezeu şi nu
aş vrea ca asemenea perioade să se mai repete în istoria
ţării noastre. Mă întreb dacă generaţia mea va
putea restabili în întregime acele lucruri care au fost distruse şi
mai rămân încă aşa până astăzi...
Strugăreanu Natalia: Am aflat că în Moldova avem atâtea
locuri pitoreşti şi locaşuri cu o viaţă
duhovnicească adevărată, cum ar fi mănăstirile
Răciula, Hârjauca, Hârbovăţ. M-a impresionat
în mod deosebit muzeul satului Palanca. A fost o călătorie
frumoasă, pe care n-am s-o uit niciodată.
Tatiana Potapov: Totul mi-a plăcut. A fost o excursie unde sufletul
meu s-a simţit ca în rai, mai ales la mănăstirea
Hârbovăţ, la icoana Maicii Domnului din Hârjauca.
Ludmila Palade: Această
excursie a fost un prilej de a medita asupra lucrurilor citite în
cărţi, aflate la lecţii
în şcoala duminicală. Am înţeles că cele citite
despre vieţile sfinţilor sunt nişte lucruri reale şi voi
avea un imbold de a păşi pe făgaşul vieţii
duhovniceşti, care este atât de grea, dar care ne duce spre
Dumnezeu.