Noţiuni elementare despre muzică

Dumnezeu la început a creat materia (microcosmosul). Apoi Universul (macrocosmosul), iar după aceea viata (biocosmosul) cu cele trei structuri: vegetală, animală şi umană. Omul a fost creat după chip şi asemănare cu Dumnezeu, având o serie de lucruri comune divinităţii. I s-au dat 5 simţuri pentru a cunoaşte natura, fiecare dintre ele cu nuanţe deosebit de interesante. Văzul dă cunoştinţă cu lumea luminii şi a întunericului, cu universul formelor, al figurilor şi al culorilor, domenii la care nevăzătorii nu au acces, din nefericire. Ei caută sa le intuiască doar, fără a le putea vedea. Gustul da omului şi animalelor plăcerea de a mânca, fiind în acelaşi timp şi un paznic de siguranţă asupra sănătăţii, sesizând cele mai fine nuanţe de alterare sau substanţe periculoase. Vai de cei ce nu au acest simt şi au senzaţia că mănâncă argilă sau nisip. Mirosul acompaniază gustul, înfrumuseţând viaţa cu parfumul suav al florilor, al fructelor şi al hranei, fără a mai aminti produsele cosmetice pe care le-au creat oamenii. Mirosul ce detectează cu o rapiditate incredibila, aproape instantanee, milioane de nuanţe olfactive, este un bun prieten, sesizând substanţele toxice, inflamabile sau respingătoare, salvând omul de la moarte sigura în multe ocazii.

Nevăzătorii au foarte dezvoltat simţul tactil şi pot deosebi prin palpare mii de nuanţe de structuri, doar cu o atingere cu mana. Exista un simt aparte, foarte complex, cu incredibil de multe nuanţe, bazat pe vibraţii de la 16 pana la 30.000 pe secunda, numit auz. Fără acest simţ, omul nu poate sesiza foşnetele, glasurile, zgomotele, ciripitul păsărelelor, paşii sau minunata muzică. Fără auz, omul este cufundat intr-o linişte totală, absolută, plată, uniformă, un cosmos în care nu au acces cei ce au acest simţ.

Deşi aparent inofensivă, muzica poate fi o hrană sau un drog

Muzica este un dar divin, cu implicaţii religioase, etice, estetice, afective, biologice, psihologice, sociale, informaţionale etc. Ea există prin îngemănarea ritmului cu melodia sub forme armonice sau polifonice, de timbru diferit, la diferite înălţimi şi intensităţi .

Muzica este un limbaj universal, ce pătrunde direct în inimă, inundând sufletul uman cu parfumul său. Ea este un sistem informaţional ce transmite trăiri, sentimente, stări sufleteşti, declanşează gânduri, dorinţe, plăceri, amintiri, umanizează sau animalizează, dinamizează sau inhibă, înfierbântă sau linişteşte, înalţă sau coboară, reface sau perverteşte, calmează sau enervează, adoarme sau trezeşte, zideşte sau dărâmă, incita, excita, mobilizează sau demobilizează.

Deşi aparent inofensiva, ea poate fi o hrană sau un drog, aliment sau medicament şi poate provoca dependenţă. Cu muzica nu este bine a ne juca. Ea este o cheie universal valabilă, ce pătrunde uşor în psihicul uman şi face unele modificări acolo, după natura sa morală, pentru că muzica este de două feluri: muzica divină şi muzica - cum să-i spunem? - laică. O să vedem de ce o numim astfel.

Muzica divină are drept inspirator pe Duhul Sfânt. Ea este 100% curată, sănătoasă, morală, utilă, plăcută, pozitivă, sfântă, neprihănită, frumoasă, desăvârşită, care zideşte, vindecă, încurajează, aduce fericire reală, face pe ascultător mai bun, mai omenos, purifică, înalţă şi … mă opresc aici.

Muzica poate manipula mase, poate hipnotiza mulţimi, poate droga pe cei ce o ascultă, fără ca aceştia să-şi dea seama

Satana are o metodă foarte periculoasă de a lucra. El amestecă binele cu răul în diferite proporţii, astfel că muzica nu mai este 100% divină, ci mai puţin, de la 1 la 99%, depinde de situaţii. Pot cita o celebră sintagmă care este greu de înţeles: „Tot ce nu este total al lui Dumnezeu, este de la cel rău”, deoarece Tatăl Ceresc nu umblă cu jumătăţi de măsură.

Iată de ce este nevoie de procesul de sfinţire, de purificare, de curăţire, de tranziţie, deoarece răul este atât de mult amestecat cu binele, încât este nevoie de timp pentru a repara acest aliaj monstruos - BINE-RAU. În Eden era Pomul Vieţii şi al doilea pom al morţii avea alt titlu: Pomul cunoştinţei răului amestecat cu binele? Nu. Pomul binelui amestecat cu răul.

Nu toata muzica Satanei este distrugătoare, rea şi pervertită. El a condus corul îngerilor şi cred că a fost şi mare compozitor de coruri îngereşti, a gustat şi a trăit în dulceaţa evlaviei. El a studiat tainele adânci ale muzicii, cunoaşte efectele sale asupra fiecărui compartiment al structurii psihicului uman, ştie unde şi cum să acţioneze, pentru a perverti fiinţa umană ca să nu mai semene cu Creatorul său. Iar muzica îi este de mare folos. Satana a studiat legile naturii, ale gândirii, ale eticii şi esteticii şi ştie cum, când, unde şi cum să acţioneze. El cunoaşte sistemul nervos central, vegetativ şi endocrin, ştie cum să atingă sistemul afectiv şi moral. El poate induce dorinţe, pofte, plăceri şi patimi, poate excita instinctele josnice, regiunile sensibile ale psihicului şi poate bloca conştiinţa, morala, raţiunea şi bunul simţ, în favoarea înclinaţiilor senzualităţii, prin acţiunea unei muzicii pervertite.

Muzica este un stăpân care face pe cei ce o ascultă să se supună necondiţionat poruncilor ei despotice

Muzica poate manipula mase, poare hipnotiza mulţimi, poate droga pe cei ce o ascultă, fără ca aceştia să-şi dea seama. Ea poate face pe oameni să strige, să facă mişcări necontrolate, să plângă sau să râdă fără motiv, să facă gesturi indecente, să fluiere sau să urle, să danseze din toată fiinţa până la pierderea cunoştinţei, până la delir sau leşin. Oamenii pot intra în rezonanţă şi nu se mai pot stăpâni. Mulţimile agitate au influenţe imprevizibile. Ne amintim de cei din Efes, care ore în şir au strigat „Mare este Diana, zeiţa efesenilor”, sau de mulţimea care a cerut, în cor, răstignirea lui Iisus.

Oamenii şi animalele au în constituţia lor fiziologica bioritmuri. Există bioritmuri anuale. Organismul uman este pregătit să treacă prin cele 4 anotimpuri anuale, acestea repetându-se permanent. De asemenea, simţim anual nevoia unui concediu de odihna mai lung, acesta fiind legalizat de societate. S-a observat că ritmul unei muzici are o mare influenţă asupra psihicului uman. Astfel, melodiile în măsura 4/4 cu accent pe timpii 1 şi 3 fac ca omul să mişte ritmic mâinile şi picioarele. Ne amintim cu toţii senzaţiile pe care le avem când auzim o fanfară militară ce intonează un marş. Copiii încep chiar să intre în ritm cu adevărat. Când accentul cade pe timpii 2 şi 4, muzica cheamă pe om să mişte partea mijlocie a corpului, şi aceasta indiferent de cultură sau regiunea geografică. Aceste mişcări sunt programate genetic. Altă măsură ne cheamă la vals si corpul simte nevoia de a se legăna pe aripile acestei muzici. Din ce cauza? La aceste ritmuri intră în rezonanţă o serie de structuri endocrine şi neuroendocrine, hormonii încep să inunde regiuni specifice subcorticale şi corticale, care pun în stare de tensiune anumite regiuni ale creierului, dând senzaţii particulare, aproape identice la toţi cei ce asculta acea melodie, toţi având aceleaşi trăiri psiho-afective.

Astfel, muzica are acţiune de drog în mase, influenţându-le fără ca ele să sesizeze aceasta. Aţi auzit sau văzut săli pline care aplaudă ritmic, aproape spontan sau doar la un semn? De ce? Cine îi sincronizează pe toţi, deodată, fără nici o repetiţie sau curs special? Tensiunile interne declanşate de ritm cresc, aplaudatul producând o uşurare plăcută a acestor stări afective. Sincopele, schimbările bruşte de accent, produc efectele scontate de compozitor, inducând senzaţii şi sentimente în inimile oamenilor după buna sa plăcere. Muzica este un stăpân care face pe cei ce o ascultă să se supună necondiţionat poruncilor ei despotice. Scapă de robie doar cel ce fuge de cursele ei ademenitoare, deoarece ritmul pune în rezonanţă organismul şi nu putem să producem o antirezonanţă, indiferent câtă voinţă avem. Ritmul de dans nu te lasă pe scaun liniştit.

Melodia are, de asemenea, un efect puternic asupra sistemului nervos. Exista melodii minore, care aduc o stare de întristare la toţi cei ce o ascultă, fără ca să le spună cineva dacă melodia este pesimistă sau nu. Oamenii o simt instantaneu, chiar fără nici o instruire, şi mimica imediat se adaptează la ceea ce ascultă. Din contra, o melodie tonică le schimbă aspectul şi inima.

Adevărata muzică religioasă dă omului curaj, speranţă, statornicie

Muzica uşoară, în general, şi romanţele, în special, pun în tensiune părţile afective subcorticale, producând sentimente de neuitat, scoţându-l din lupta aspră a vieţii, plimbându-l în sfere de vis, de romantism ipotetic, punând omul şi sentimentele lui în centrul preocupărilor sale, fără a-i tonifica zonele morale, ba din contra. Deşi nu pare a fi vinovată, fiind foarte plăcută, deoarece înalţă sentimentele deasupra moralei, este foarte dăunătoare prin faptul că Divinitatea este pusa pe locul secund, fapt ce poartă numele de idolatrie, şi chiar dacă place şi gâdilă urechea şi inima în chip plăcut, ea laudă omul, adăugându-i prerogative divine-idolatre. Adevărata muzica religioasă dă omului curaj, speranţă, statornicie, îi întăreşte tonusul moral, îi trezeşte conştiinţa, îi aduce Divinitatea în prim plan, trezind astfel sentimentul închinării faţă de Creator; îl angajează să se predea fără rezervă adevărului, producând o lepădare de sine optimistă, aducătoare de fericire şi pace. Omul se închină Domnului Iisus, nu oamenilor, sentimentelor înfierbântate sau egoismului imoral. De ce folosim muzica sacra la serviciile noastre divine? Pentru a pregăti inimile şi minţile să contemple Divinitatea şi să pună omul la locul care i se cuvine.

Cu muzica nu este de glumit

În concluzie, vom menţiona că cu muzica nu este de glumit, proverbul „Spune-mi ce asculţi ca să-ţi spun cine eşti” este perfect valabil. Muzica este o unealtă, o armă, un limbaj ce modelează, transformă, ce poartă un mesaj. Depinde de la ce izvor de muzică ne adăpăm inima. Dumnezeu ne-a făcut astfel încât să avem nevoie de muzică. Cu părere de rău, în ultimul timp, oamenii mai mult ascultă muzica decât să o cânte. Radioul, televizorul, casetofoanele urlă în toate aglomerările umane, drogând bieţii ascultători cu mesaje idolatre.

Rar mai intonăm muzică religioasă în casele noastre. Rar în transport, pe stradă, la serviciu sau în maşini mai fredonăm în surdină muzica îngerilor. Ea este un adevărat scut în ispitele cotidiene. Prin ea Duhul Sfânt ne transformă inimile, la fel cum Satana ni le perverteşte prin muzica sa. Să ne luăm timp a cânta permanent lui Iisus. Viaţa noastră sa fie o muzică continuă la adresa Lui. Să ne ferim urechile de muzica idolatră, căci, fără a simţi, mergem pe un teritoriu periculos.

Dr. Virgiliu Octavian Stroescu,
medic primar endocrinolog, doctor în ştiinţe medicale