Părintele protoiereu Filaret Ciobanu la 40 de ani

de slujire preoţească

Născut pe meleagurile sorocene la 6 februarie 1935, viitorul protoiereu Filaret avea să trăiască toate intemperiile vremurilor marcate de ateismul totalitar, dar şi bucuriile cele adevărate ale slujirii lui Hristos.

Îşi aminteşte de tatăl său, Vasile, ca de un om inteligent şi cărturar, un ţăran înţelept, care nu-şi permitea să iasă în sat fără pălărie şi baston, un om principial şi curajos. În anul 1940, în ajunul invaziei ateo-comuniste, cu riscul vieţii, a ascuns sub podeaua casei sale monumentul regelui Ferdinand, care se afla în centrul satului. În 1944, a fost luat pe front şi exterminat „fără veste”. Camarazii de arme din acelaşi sat, consătenii l-au vândut.

Astfel, micul Filaret rămase orfan de tată la 9 ani, cu două surori mai mici, Iulia şi Veronica, şi mama Teodora, văduvă la 27 de ani. La această vârstă a început să are cu calul, luând pe umerii săi de copil îndatoririle părintelui pe care nu i-a fost dat să-l mai vadă. Apoi veniră anii foametei organizate, în care supravieţuiră doar datorită faptului că, într-o noapte, pe când surorile mai mici dormeau, el şi cu mama au „zidit” în peretele cuptorului un sac cu grâu, care li-a şi permis să nu moară de foame. Mai Înainte sovieticii le-au confiscat unica iapă ce o aveau.

La biserica satului s-a păstrat o fotografie unică, din anul 1939, pe care îi putem vedea pe consătenii care au ridicat, lângă pădurea de la marginea satului, o mică biserică (doar pereţii, căci a fost terminată abia după 50 de ani). În poză sunt doar adulţi, unicul copil este micul Filaret, de mână cu părinţii săi, în vârstă de 4 ani – viitorul primul preot din satul său de baştină.

Cu adevărat, minunate sunt căile Domnului! Bunica Teodora le povestea nepoţilor cât de bucuros era preotul din satul Ocolina, jud. Soroca, pe nume Filaret, că va mai purta cineva acest nume rar. Botezându-l, l-a binecuvântat să fie preot în locul său. Acest lucru s-a întâmplat întocmai peste 27 de ani, când preotul Filaret Ciobanu a fost numit paroh la biserica „Sf. Nicolae” din Ocolina, în care a fost botezat. Acolo a slujit timp de 7 ani.

Dar, mai înainte de acestea, a trebuit să treacă printr-un adevărat calvar...În anul 1954, viitorul preot Filaret o întâlneşte pe viitoarea sa soţie, Valentina, care venise În şcoala din sat ca Învăţătoare. În iunie 1954 se căsătoresc, având mai târziu un fecior şi o fiică. A urmat serviciul militar În calitate de radist de aviaţie, la Riga, Letonia, mai apoi – seminarul teologic la Stavropol, în Caucaz (un an de zile), iar după aceasta a fost înscris la Odessa. Mai târziu, va absolvi şi Academia Teologică de la Moscova.

Dar până a deveni preot şi a-şi vedea visul împlinit, a trebuit să Înfrunte multe greutăţi. Era în toiul campaniei de închidere a bisericilor, pe timpul lui Hruşciov. Trebuia să rişti ca să mergi la un seminar teologic, mai ales când soţia era şef de studii la şcoala din sat. L-au momit cu biblioteca satului (dacă le pune de băut), i-au promis marea şi sarea, doar s-o dezice de dorul de preoţie. Văzând că rămâne de neînduplecat, au început să-l ameninţe şi să-l defăimeze prin ziarul raional. Scriau minciuni, precum că l-au trimis la institut cu fanfară, i-au cumpărat costum pe banii colhozului şi altele de felul acesta. Dar a luptat şi până la urmă a izbândit. În arhiva familiei se păstrează scrisori, expediate de el pe adresa Sovietului Suprem al URSS, pentru a-şi apăra dreptul la libertatea conştiinţei.

Au izbândit amândoi, împreună cu soţia, care îl aşteptase 7 ani, până a trecut armata şi seminarul. În 1958, când a plecat soţul la seminar, ei i-au înaintat un ultimatum: sau se leapădă de soţ, sau e eliberată din serviciu. Au ameninţat-o, au şantajat-o, au ţinut-o închisă la miliţie, dar de soţ nu s-a lepădat. A fost clevetită, înjosită şi dată afară din şcoală. Au început ani grei, fără surse de existenţă, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, le-au trecut pe toate împreună. S-au risipit fără urmă, în modul cel mai jalnic, toţi clevetitorii şi răufăcătorii.

Din 1970, protoiereul Filaret şi prezbitera Valentina slujesc Domnului în comuna Costeşti, judeţul Chişinău. Costeştenii i se adresează preotului „nănăşele”, căci pe parcursul celor 32 de ani, cât slujeşte în parohia „Sf. Nicolae” de aici, a botezat o generaţie de creştini. În această perioadă, în altarul bisericii de aici au crescut mai mulţi preoţi vrednici, care slujesc cu dragoste de Dumnezeu În diferite parohii din Moldova. Mai are o bucurie protoiereul Filaret Ciobanu: astăzi, slujeşte împreună cu fiul său la acelaşi sfânt altar, iar nepotul Îşi face studiile la liceul teologic din Alba-Iulia. Bucuria este reciprocă, bucuria este de la Dumnezeu...

La cei 40 de ani de slujire Domnului, care se rotunjesc la sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, părintele Filaret vine cu o frumoasă realizare – reparaţia capitală a sfântului lăcaş, care va fi sfinţit la 13 octombrie 2002. E o sărbătoare pentru Întreaga comună Costeşti, sat de gospodari, care au pus umărul la renovarea bisericii. Mulţumiri deosebite aducem domnului Gheorghe Diaconu, Împreună cu colectivul gospodăriei piscicole; dascălului bisericii Pantelimon Ochişor; epitropului Vasile Marandici cu întreg colectivul de lucrători ai sfântului lăcaş; numeroşilor ctitori pe care, din lipsă de spaţiu, nu-i putem menţiona aici. Dumnezeu să-i răsplătească după frumuseţea faptelor lor.

Multă lume, la bine şi la greu, vine după un sfat la părintele Filaret Ciobanu. Cei apropiaţi îl consideră un patriarh al familiei, un Îndrumător spiritual. Îngăduitor cu oamenii, modest, intransigent, neclintit şi viteaz în cele ce ţin de dreapta credinţă şi de Sfânta Biserică a lui Hristos, păstor bun şi tată înţelept – aşa îl cunosc pe tatăl şi părintele meu – protoiereul Filaret.

Cu plecăciune, preot Vasile Ciobanu, cleric al parohiei „Sf. Nicolae”,

com. Costeşti, jud. Chişinău.