Nu există ceva mai modern decât Hristos
Nu ştiu dacă dialogul de mai jos
poate fi considerat un interviu. Sunt întrebări puţine şi
înţelesuri multe. A te afla în preajma pictorului Sorin
Dumitrescu e mai mult o lecţie de ascultare spre învăţare
şi mai puţin o cercetare jurnalistică. De altfel, în
zilele de dinaintea Crăciunului, când toate cele din jur ştiute
sau mai puţin văzute capătă o aura magică, e vremea
pentru poveşti spuse în pace şi adevăruri rostite în
tihnă. E vremea cuvântului întrupat şi a
mărturisirii credinţei, iar Sorin Dumitrescu îndeamnă la
emoţie şi la descifrarea adevăratelor sensuri ale acestor zile
sfinte. Prin cele rostite, pictorul ne pune sub brad un cadou de Crăciun.
Un motiv în plus pentru a avea sărbători fericite.
E
decembrie, suntem în toiul Sărbătorilor de iarna... Cum
percepeţi aceste evenimente, domnule Dumitrescu, sunt sărbători
în adevăratul înţeles al cuvântului?
Eu nu le percep ca sărbători de iarna,
cred ca e o titulatură pe care am moştenit-o. Ştiţi că
există o variantă meteorologică de a spune ca a venit iarna,
ceva de genul „un aer polar a coborât deasupra ţării”. Modul
ăsta deturnant de a vorbi apare întotdeauna când vrem să
ocolim realitatea. Şi realitatea este următoarea: acum, la
sfârşitul lui decembrie, întreaga Biserică
universală prăznuieşte întruparea celei de a Doua Persoane
a Sfintei Treimi. Întruparea în istorie a Logosului,
întruparea cuvântului. Asta înseamnă naşterea
Domnului, adică evenimentul uluitor al momentului în care Dumnezeu
şi-a luat trup, trupul nostru. Fără să preia şi
păcatul. În spatele acestei expresii – „sărbători de
iarna” - oarecum excesiv joviale, este actualizarea faptului că acum, sub
ochii noştri, se petrece acest eveniment. Fiecare om, când stă
lângă brad, devine o persoană ce participă la actualizarea
Întrupării Domnului, eveniment care a schimbat total destinul
umanităţii. Umanitatea alunecă pe o pantă ireversibilă,
un drum închis, fără nici un fel de şansă de a
ieşi din cercul vicios în care a intrat singură prin
păcat, prin neascultare. Întruparea este soluţia divină,
extraordinară, prin care întreaga umanitate este salvată
şi reprezintă începutul unei fantastice istorii - istoria
mântuirii noastre, care până la întrupare nu era
posibilă. Mântuire înseamnă salvare. Cuvântul
întrupat, „logosul întrupat în istorie”, cum foarte frumos
îi spunea Ioan Alexandru, este Mântuitorul. De aici începe
totul. Şi de aici începe, de fapt, modernitatea.
Ce înseamnă să fii modern?
A fi modern înseamnă, în mod
esenţial, a fi creştin. Îmi pare rău că trebuie
să spun asta şi nişte persoane care sunt de alte confesiuni
să se întristeze, dar modernitatea irumpe în lume prin
creştinism. Atenţie: ceea ce numim noi astăzi modernitate,
nu e modernitate, e modernism, e altceva! Nu exista ceva mai modern decât
Hristos şi cui îi place modernitatea şi votează cu ea,
automat trebuie să fie un iubitor de Hristos. A rupe modernitatea de
Hristos e o tâmpenie şi un neadevăr! Iar modernitatea
înseamnă începutul exprimării persoanei, persoana care nu
a existat în societăţile tradiţionale - asiriană,
egipteană, greacă, latină... Acolo exista individul, nu
persoana. Creştinismul se bizuieşte numai pe persoană, persoana
însemnând inconfundabilul din noi. Ca indivizi noi ne putem
asemăna, putem fi omogenizaţi şi putem fi ameninţaţi
cu clonarea, dar ca persoane, nu. Persoana are puterea de a-şi asuma o
colectivitate, după modelul lui Hristos care îşi asumă
întreaga umanitate şi vorbeşte în numele ei, în
numele Dumnezeului pe care această umanitate e chemata să-L
recunoască.
Vorbiţi despre Întrupare,
modernitate... Câţi dintre români credeţi că au
acum, intr-adevăr, reprezentarea clară a acestor lucruri şi nu asociază
Crăciunul doar cu Moş Crăciun, cadouri şi tăierea
porcului?
Cred că lucrurile sunt foarte grave,
fiindcă circumstanţele au devenit foarte grave. Majoritatea nu
conştientizează un lucru: faptul că stau în jurul bradului
şi cântă colinde, nişte cântări dintre care
unele au semnificaţii profund teologice, mă declară ca fiind
votant pentru un număr de criterii, de fundamente existenţiale. De
pilda, Învierea prin jertfă. Toţi vrem să ne vedem dincolo,
înviaţi şi veşnici, dar am vrea fără
jertfă, să nu doară. Dar dacă eşti în jurul
bradului, ai votat pentru criteriul acesta. Altul: gloria prin marginalizare.
Nu vedeţi că încă se pune în discuţie dacă
Hristos a existat sau nu?! Deci, pentru că şi-a asumat şi
marginalizarea, adică nu şi-a pregătit o postumitate astfel
incit sa fie indubitabila prezenta Lui, Dumnezeul nostru, al oamenilor, nu este
cert pentru mulţi. Cel care a zidit lumea s-a marginalizat cel mai mult,
în loc să stea în centrul lumii, ca un stăpân.
Întrupându-se, s-a marginalizat cât a putut şi în
felul acesta a obţinut măreţia maximă. Or, cei mai
mulţi dintre noi vrem să ajungem cineva, să fim cel puţin
director sau preşedinte ca să rămână o urmă
după noi.
A socoti că marginalizindu-te obţii
gloria maximă este o propunere cristică. E ceea ce a făcut
Dumnezeu în această lume. Lucruri din acestea sunt foarte multe
şi constituie cheile de boltă ale mântuirii. În jurul
bradului trebuie să votezi pentru ele. Sigur că această
implicare poate fi mai mult sau mai puţin exotică sau
tradiţionalista, iar la români acesta este şi pericolul mare:
tradiţionalismul care depăşeşte limitele admise, adică
ajunge să ţină locul credinţei. Tradiţiile şi
menţinerea lor contează destul de mult, dar nu într-atât
încât să înlocuiască credinţa. Înlocuind
credinţa ele îşi pierd fundamentul mistic şi menţin
doar aspectele de suprafaţă, modul cum trebuie preparat porcul
şi alte frumuseţi din acestea pe care nimeni nu le
dispreţuieşte, dar care merită a fi dispreţuite când
şi-au pierdut fondul spiritual.
Multe dintre gesturile încărcate de semnificaţii mistice în vechime şi-au pierdut această aură. Spre exemplu, postul e ţinut acum în loc de cura de slăbire... E una dintre greşelile mari! Postul este proba pe care o dai asupra faptului că aparţii Bisericii. Cine nu posteşte – atenţie - e grav, e sectant, s-a despărţit de Biserică. De-asta în sate se postea la un loc şi se uitau unii după alţii: „Bă, al lu’ Cutare nu posteşte!”. Asta nu însemna ca al lu’ Cutare şi-a întrerupt asceza... Esenţial era că, nepostind, mărturisea că nu face parte din Biserică.. Acesta este sensul şi nu ştiu din ce cauză el nu este suficient difuzat, în primul rând de către preoţi, fiindcă oamenii s-ar înspăimânta şi şi-ar da seama că a nu practica postul e ceva eretic, e o despărţire de Biserică.
Oamenii spun că e păcat ce
scoţi pe gură, nu ce bagi în gură!
E o eschivă... Repet, faptul că
posteşti te validează ca membru al Bisericii Ortodoxe. Asta nu e ca
la un partid politic: „Dom’le, eu, fiind aşa, sunt liberal sau
ţărănist!”. Eu, fiind aşa, beneficiez de toate tainele de
care e legată mântuirea mea şi a neamului meu, adică am
acces şi pot beneficia de marile puteri duhovniceşti cu care este
înzestrată Biserica.
Moş Crăciun... Cum îl
vedeţi pe Moş Crăciun, domnule Dumitrescu?
Moş Crăciun aş zice că este
vip-ul vip-urilor religiozităţii poporane. E greu să-l
deosebeşti uneori de Sfântul Nicolae, care aduce şi el daruri
în ghetuţe. Pare că Moş Crăciun e mai bine „instalat”
economic, fiindcă aduce cantităţi mai mari de daruri, dar eu
niciodată n-am putut să-i separ foarte tare. Moş Crăciun
este un vip poporan de prima calitate, care are o capacitate
extraordinară, aşa basmos cum este, de încreştinare
precoce. Copil fiind, devii creştin din multe pricini, dar şi
datorită lui Moş Crăciun. Din acest motiv, luminarea
înainte de vreme a copiilor de către părinţi în
legătură cu Moş Crăciun mi se pare un viol în
toată regula. Ne putem aduce aminte de noi, de momentul în care
ne-am prins că Moş Crăciun nu este, de fapt, sau, dacă
este, acţionează prin părinţi. Păi, am ascuns asta nu
ştiu cât timp, ne-am făcut că nu vedem! Ne-am asociat lui
Moş Crăciun în păstrarea tainei. În aşa fel
încât, chiar dacă până la urmă e nevăzut,
dacă o fi existând totuşi?! Dubiul ăsta trebuie să
rămână, nu trebuie deloc alungat şi nu trebuie să
devenim foarte „deştepţi” şi să-i siluim pe copiii
noştri, spunându-le: „Dragă, sunt prostii, scumpul lu’ tata, tu
să nu crezi în bazaconii de-astea, acestea sunt pentru oamenii lipsiţi
de instrucţie şi care nu cunosc marile beneficii ale ştiinţei!”.
Astea sunt primele forme de secularizare pe care le poate incasa copilul
şi îi trebuie mult timp să se refacă pe urmă.
Crăciunul e asociat cu pacea, cu familia, cu liniştea...
De Crăciun, familiile au şansa să
trăiască un moment de pace asumat de toată lumea. Trebuie
să fie pace de Crăciun, un Crăciun nepaşnic este o mizerie!
Iar acum, după părerea mea, e un Crăciun extrem de
îngândurat. Când naţiunea cea mai puternică a lumii
se vaccinează masiv de variolă, ce Crăciun o să aibă?
Americanul de rând, vaccinat de variolă, sărbătorind
surâzător Crăciunul... Nu ştiu care e surâsul lui.
După cum nu ştiu cum se împacă pacea Crăciunului cu
războiul care se pregăteşte. Întotdeauna stau şi
mă gândesc: în ce măsură conducătorii de
popoare se consultă şi cu Domnul când pun la cale asemenea
lucruri?
Cum s-ar putea consulta?
Simplu, prin duhovnicii lor. Are Tony Blair
duhovnic? Are Jacques Chirac duhovnic? Are George W. Bush duhovnic? Are Putin
duhovnic? Dacă au, sunt liniştit, dar dacă n-au, sunt
hiper-îngrijorat! Aici este problema. Păi, bietul Ştefan cel
Mare, ca să angajeze o biata bătălie la Podul Înalt, se
ducea şi se sfătuia şi primea binecuvântare de la Daniil
Sihastrul, care ii zicea: „Du-te, Prinţe, şi fă, că e
binecuvântată de Domnul!”.
Care e cea mai frumoasă urare pe care
aţi vrea s-o primiţi de Crăciun, domnule Dumitrescu?
Cea mai frumoasă e cea pentru care te rogi
cel mai mult lui Hristos să se împlinească. Aş dori
să mi se ureze ca Dumnezeu să lumineze întunericul sufletului
meu. Asta înseamnă daruri foarte mari.
Ce le uraţi celor din jurul
Dumneavoastră?
Ceea ce urez eu altora nu diferă, la urma
urmei, de ceea ce aş vrea să-mi fie urat. Fiindcă în clipa
când lumina şi puterile dumnezeieşti pătrund în
sufletul nostru, alungând tot întunericul şi noi ne
înţelegem mult mai bine, scade zavistia, scade dezbinarea
groaznică în care suntem. Asta îmi doresc mie şi le
doresc şi altora - să capete putere şi energie divină de la
Hristos. Întrucât creştinismul înseamnă putere,
doar că noi înţelegem prin putere numai un anumit tip de
putere - aceea cu care să-l domin pe fratele meu. Celelalte
calităţi le trecem la nişte atribute, aşa... Păi,
domnule, ca să fii bun, este o putere! Puterea asta vine din alta parte,
că n-am nici o motivaţie ca să fiu bun, totul în jurul meu
e o lume de câini. Cum ajungi să fii bun? O putere coboară
în tine şi dintr-o dată simţi în tine entuziasmul de
a fi bun. Mila este acelaşi lucru, nu vă daţi seama că e o
putere care nu e de la noi? Să fii bun, să fii răbdător,
să nu te mânii... astea toate sunt puteri, dar sunt din afară,
nu din noi. De ele avem nevoie.