Fii informată…despre dragostea lui Dumnezeu!
Interviu cu preotul Vasile Ciobanu, consilier cultural la Mitropolia Moldovei
Una din problemele apărute în ultimii ani este traficul de fiinţe umane, mai des de femei, această expresie devenind, spre regret, destul de uzuală. Dar atitudinea faţă de victimele traficului este diferită - mulţi sunt dispuşi să le consoleze, alţii dimpotrivă, se grăbesc să le condamne. Biserica ce atitudine are faţă de aceste persoane?
Unul din principiile biblice este să nu faci aproapelui ceea ce nu doreşti să-ţi facă el, să te pui în locul lui mereu. Pentru aceasta trebuie să vezi în aceste fiinţe, ipotetic, Doamne fereşte, pe fiică, soţie, sau mamă. Şi imediat începi să sesizezi mult mai acut tragedia situaţiei. Atunci începi să simţi cît de dureros, cumplit şi distrugător este acest fenomen. Biserica îi aşteaptă pe toţi. Ea propune o fereastră de scăpare, care este Taina Mărturisirii, a Pocăinţei. Această taină presupune din partea omului regret, resemnare, metanoia cum zic grecii - adică schimbarea radicală a omului.
Aflăm cu stupoare că multe victime ale traficului sunt vândute chiar de oameni apropiaţi, sau cel puţin de oameni în care au încredere - rude, vecini. Cum de am putut ajunge până aici, cum interpretaţi acest fapt?
Ca un început de infern, căci şi raiul şi iadul încep pe pământ, în inima omului. Ajungând să-şi vândă propriii copii nu fac decât jocul diavolului, punând un început al infernului pe pământ. Este foarte cumplit ceea ce se întâmplă. Este apogeul lipsei de iubire, un egoism absolut.
Acest egoism îl putem considera un indiciu al vremurilor de pe urmă?
Este un indiciu al îndepărtării omului de Dumnezeu. Or religia ce se străduie să facă? Să-l relege pe om cu Dumnezeu. Lumea, omul se releagă cu Dumnezeu prin persoana divino-umană - Iisus Hristos. Altfel el pleacă în neant, este răpit de ucigătorul de oameni, de Lucifer cel căzut, care invidiază pe om tocmai pentru că este chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, cum a vrut el cândva să fie. Deci ura este cumplită şi pe care-l răpeşte, neîmpotrivindu-se omul, ajunge la faptul că este colaborator al Diavolului pe pământ.
S-a schimbat cu timpul atitudinea faţă de valorile care au avut supremaţia timp de veacuri - feminitate, maternitate, castitate, devotament. De ce?
E adevărat că astăzi unii oameni nu-şi mai pun problema unor categorii morale. Probabil că nivelul lor a stopat la nivelul instinctului de a supravieţui, adică a avea cu ce-şi umplea burta şi cu ce se înţoli, ca să-l invidieze cel de aproape. Aceasta este o slujire a deşertăciunii, a golului.
Femeia însăşi este privită astăzi ca un izvor al plăcerilor consumabile, carnale. Dar să ne amintim că ea a fost creată ca promotoare a vieţii. Însăşi numele Eva înseamnă viaţă. Maternitatea şi sfinţenia maternităţii este o dogmă dacă vreţi. Familia este chemată spre perpetuare, procrearea neamului omenesc, iar aceasta se obţine prin dragostea celor trei factori - tată, mamă, copil. Dacă se distruge această celulă a societăţii, această mică biserică, cum o numeşte Sf. Ioan Gură de Aur, dezintegrându-se temelia societăţii, se dezintegrează şi societatea.
Spunea cineva că în mileniul trei avem alte valori decât cele ce au existat de veacuri. E vorba de emanciparea femeii, egalarea ei în drepturi cu bărbatul. Nu este traficul de femei o urmare a acestui schimb de valori, a faptului că purtătoarea căldurii căminului familial încearcă să-şi schimbe vocaţia cu cea a bărbatului?
Nicăieri decât în religia creştină nu este mai emancipată femeia! Maria cea din Nazaret, care s-a făcut locaş al întrupării Logosului divin, al Cuvântului şi Fiului lui Dumnezeu, pentru a relega omenirea de divinitate, după acea ruptură a lui Adam, este cea mai emancipată. Noi o cinstim ca Născătoare de Dumnezeu, deci mai presus ca ierarhiile cereşti a Heruvimilor şi Serafimilor, în imediata apropiere a Sfintei Treimi. Iată unde este femeia la creştini. Emanciparea înseamnă a atenta la suveranitatea celuilalt. A te îmbrăca în haine bărbăteşti, pierzându-ţi feminitatea este un handicap, dacă vreţi. Văd adesea pe stradă femei care fumează demonstrativ, crezând că sunt emancipate. Păi nu sunt deloc, sunt mai degrabă ostatece ale acestei patimi. Cât e de departe această imagine a femeii de cea ideală, căutată şi venerată de orice bărbat! Să ne amintim de spusa marelui Dostoevski, că frumosul va salva omenirea. Femeia este chemată prin însăşi esenţa ei să fie purtătoarea frumosului. De ce am ajuns unde am ajuns? În toată istoria fetele şi băieţii au fost educaţi aparte. Astfel factorul feminin se educa într-un fel şi factorul masculin în altul, ca să avem rezultatul scontat. Acuma prin clasa a 7-8 avem fenomenul că se îmbracă la fel, fumează la fel şi înjură la fel. Şi aş mai aminti aici o frază auzită din gura unei doamne în etate, care zicea că dacă prinţesa Diana ar fi stat cuminte lângă soţul şi lângă copiii ei şi astăzi ar fi fost vie şi ar fi ajuns regină...
Una din ideile creştine este de a ne mulţumi cu puţinul, cu ceea ce ne oferă Dumnezeu. Totuşi multe persoane astăzi pleacă în străinătate nu pentru că nu ar avea o bucată de pîine …
Cred că acest lucru se întâmplă din invidie. Invidia, care l-a adus pe Cain la omor de frate. Cunosc un domn care lucra prin Franţa şi şi-a făcut o casă frumoasă. La un moment dat, când un corespondent îi lua interviu, a spus că vrea să mai plece odată peste hotare. La întrebarea nedumerită a acestuia el răspunde: "Păi nu vezi matale că vecinul şi-a construit o casă de două ori mai înaltă ca a mea!". Acestea sunt deşertăciuni, omul îşi arde cu desăvârşire aripile sufletului şi vremea - vremea! - care este foarte scumpă, căci nici unul dintre noi nu ştie cît ni s-a dat, trece pe nimicuri. Zice Mântuitorul în una din parabolele sale că bogatul şi-a strâns holdele şi s-a gândit că-şi va mări hambarele, le va umple cu roada cea nouă şi va zice sufletului său "Bucură-te şi te veseleşte suflete, că ai de toate!". Răspunsul lui Dumnezeu însă este - "Nebunule, în seara aceasta voi cere sufletul tău!". Şi ce va da omul în schimbul sufletului său, chiar dacă va câştiga lumea întreagă? Această pierdere de timp, goană haotică, fără de sens, e un păcat. Omul îşi bate de joc de sine însuşi, irosindu-şi puterile, pentru a se întrece nu ştiu cu cine, nu ştiu de ce. De unde pleacă, acolo vine. Dar vine mai pustiit, mai răvăşit, mai neputincios, mai bătrân şi pierzând contactul cu cei dragi, cu copiii care au crescut… Dar omul este persoana care alege între viaţă şi moarte. Dumnezeu creându-l din iubire, tocmai i-a dat această voinţă liberă. Uneori el foloseşte această libertate în detrimentul său. Dumnezeu punându-ne stăpâni peste tot pământul, ne-a învăţat să ne şi stăpânim, să păzim unele limite pentru a nu ne frige pe unde se frige, să nu cădem pe unde se cade, să nu ne murdărim pe unde se murdăreşte. Aici este manifestarea virtuţilor, pentru că omul se mântuieşte prin virtuţi şi prin har. Virtutea şi-o dobândeşte singur, fiind colaborator a lui Dumnezeu, iar harul vine de la Dumnezeu şi-l întăreşte pe el când puterile seacă. Iar dacă omul nu le primeşte nici pe una nici pe cealaltă, atunci se prăbuşeşte în neant.
Iată că am ajuns la probleme majore ale existenţei, cum ar fi sensul vieţii. Omul modern atât cel care a trecut prin experienţa totalitarismului comunist, cît şi cel care e prelucrat de ideologia consumatoristă a Occidentului, a uitat de originea nemuritoare a sufletului său, de faptul că a fost creat ca să se îndumnezeiescă. Deci, spuneţi-ne nouă, celor care am uitat de cele veşnice, cum putem regăsi sensul vieţii?
Dumnezeu a zis: "Căutaţi mai întâi Împărăţia Cerurilor şi celelalte vi se vor adăuga vouă". Nu chiar atât de multe sunt necesare omului. Deocamdată păsările cântă pe gratis, oxigenul este pe gratis; cu apă, cu grâu, cu ceva untdelemn trăim. Mi-amintesc un reportaj frumos la TV naţională despre o familie din satul Bardar, dacă nu greşesc, cu 17 copii născuţi de o mamă şi de un tată. La ei merge un sac dă pâine pe săptămână. Dar nu ştiu cum se face că toţi sunt veseli, bine dispuşi, luminoşi la faţă. Este o familie "neplanificată" şi are grijă Dumnezeu de ei. Dar, la urma urmei, n-au mai trăit din belşug părinţii şi bunicii noştri - erau mulţi în familie, dar toţi erau voinici. Azi ce avem - stresuri, neuroze, disperare, boli. Dar când îşi ucide omul copilul, planificându-şi familia, de unde să vină binecuvântarea lui Dumnezeu? De unde belşug, când tu verşi un râu de sânge? Binecuvântarea vine acolo unde se colaborează cu Dumnezeu, unde se împlinesc poruncile Lui. Acel Avraam din Vechiul Testament prin ce a luat legământ cu Dumnezeu că va fi tatăl multor popoare, va fi înmulţit ca nisipul mării şi ca stelele cerului? Prin ascultare.
- Ascultarea noastră ar fi ascultarea faţă de poruncile lui Dumnezeu?
Sigur! Avem Decalogul - cele 10 porunci, pe care trebuie să le împlini. Avem "Tatăl nostru", unde zicem - Doamne, iartă-mi mie, precum iert şi eu altuia. Că altfel ar trebuie să zicem "Doamne, nu-mi ierta , că nu iert nici eu altuia". Păi este condiţia pusă de noi înşine, este un legământ . Dacă doriţi în limbaj modern - un contract cu Dumnezeu - făcu de părinţii, străbunii neamului omenesc, care au bineplăcut lui Dumnezeu prin ascultare. Vorbim de neascultătorul Adam, apoi de ascultătorul Noe, ascultătorul Avraam, ascultătoarea Maria din Nazaret, ascultătorul Iisus, care zice "Fie părinte voia Ta, dar nu a Mea". Aci este echilibrul, aici este armonia - în ascultare.
Întorcându-ne la femeile traficate, care sunt tema acestui interviu şi amintindu-ne de faptul că Dumnezeu înseamnă iubire, cum putem aplica această idee în situaţia lor. Multe dintre ele sunt distruse atât moral, cît şi fizic. Le mai poate convinge cineva că există restabilire?
Da! Ca să folosesc şi eu unul din sloganele zilei - femeia informată nu poate fi traficată. În ce sens informată? Că nu se poate desfrâna, altfel tot ea va pătimi pentru propriul păcat, că nu-şi poate lăsa copii în voia soartei, că e bine să fie păstrătoarea căminului familial, că e bine să nu caute distracţii de la viaţă, ci mai întâi să-şi orânduiască viaţa atât cu drepturi, cît şi cu obligaţii. Căci numai cu drepturi, libertinaj etc. - barca se răstoarnă. Şi dacă ştie acest lucru, nu poate fi traficată. Dar aceste cunoştinţe se obţin de pe băncile şcolii, de la grădiniţă. Omul care ştie ce înseamnă "Fie Doamne voia Ta în cer şi pe pământ", este omul pe care nu-l interesează chiar aşa de tare ziua de mâine, el trăieşte cu ziua de azi, ştiind bine că n-are garanţie de la "Asito" că ziua de mâine va fi a lui. Şi are grija zilei de azi, căutând cum s-o trăiască aşa ca să-i fie pe plac lui Dumnezeu. Atunci nu va greşi. Cât priveşte reabilitarea totală - da, noi avem exemple clasice, pe care le cunosc creştinii. Unul din ele este cazul sfintei Maria Egipteanca din Alexandria - un mare centru cultural, ştiinţific, economic al lumii antice, unde erau prezente şi toate viciile omeneşti. De la 12 ani a plecat de acasă, timp de 17 ani s-a ocupat cu desfrâul chiar pe gratis, având un credo că plăcerea trupească este rostul vieţii. Ultima ei călătorie a fost de la Alexandria spre Ierusalim , auzind că acolo se închină mulţimile la sfânta cruce a Mântuitorului, care fusese găsită. A plecat şi ea, dar n-a putut trece - o putere nevăzută o oprea. Ea fiind totuşi o personalitate, după trei încercări nereuşite, a luat o hotărâre să nu se mai întoarcă în lumea aceasta. Şi a găsit puteri în ea ca să stea în pustiu, 17 ani chinuindu-se în acele amintiri, fierbinţeli ale carnalităţii umane. Până la urmă ajunge la levitaţie - când se ruga se ridica de la pământ, iar râul Iordan, avem mărturisire, îl trecea pe apă fără să aibă nevoie de barcă. Deci, a întrecut pe mulţi bărbaţi, un preot chiar se exprima că marii bărbaţi ai pustiei au fost nişte istorii romantice pe lângă viaţa Mariei Egipteanca. Deci, ea a luptat împotriva păcatului prin ascultare de preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi a biruit. Şi avem multe exemple - cel al fiului risipitor, al femeii desfrânate, al Mariei Magdalena, al tâlharului de pe cruce, care a fost mântuit în ultimele minute ale vieţii. Dar în aceste cazuri a fost o metanoia totală, o pocăinţă, o deplângere sinceră a faptelor din trecut. Şi Petru a fost apostat, de trei ori s-a lepădat de Hristos. Dar s-a pocăit, vărsând lacrimi amare şi a fost restabilit în apostolat tot de trei ori. Iuda - nu. El a conştientizat că a vândut sânge nevinovat, a aruncat arginţii Sinedriului înapoi. Dar n-a luat calea plângerii, pocăinţei. S-a dus şi s-a spânzurat.
Din cauza disperării?
Cred că din cauza mândriei. Păcatul primordial al lui Lucifer.
Deci, Biserica le oferă atât femeilor traficate, cît şi tuturor creştinilor posibilitatea de a se purifica., de a se sfinţi prin Tainele sale…
Avem nevoie de voinţă, de putere pentru a-i primi pe cei din jur, sau pentru a ne accepta chiar pe noi înşine - traficaţi, răpiţi şi să dorim să ne schimbăm. Dar atunci la sigur obţinem ajutorul lui Dumnezeu. Căci viaţa ne oferă tuturor multe încercări, mai ales atunci când suntem prea departe de rugăciune şi de îngerul păzitor. În Biserică există o salvare - Este Taina Mărturisirii, instituită de însuşi Mântuitorul Iisus Hristos, taina ei fiind păstrată de preot cu păcat de moarte. În cadrul ei, printr-o formulă specială se dezleagă păcatele. Dar cea mai mare taină este Euharistia - când creştinii se împărtăşesc - având permisiune de la preot desigur - cu însuşi Trupul şi Sângele Mântuitorului, sfinţindu-se şi obţinând ajutor şi sănătate trupească şi morală. Şi trecând acestea - omul are perspectiva restabilirii totale. "De vor fi păcatele tale ca cârmâzul, le voi spăla ", " Stropimă-vei cu isop şi mă voi curăţi, spălamă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi" - spune marele prooroc şi rege David. Deci nu sunt cuvinte mincinoase, sunt cuvintele vii ale lui Dumnezeu, care ne oferă speranţă şi bucurie. Deci, de câte ori cazi, ridică-te…
Vă mulţumim, părinte Vasile, pentru interviu şi pentru cuvintele, care pentru mulţi vor răsuna ca o mângâiere.