ÎNALTAREA DOMNULUI
(Joi 5 Iunie 2003

Biserica crestina Ortodoxa - sarbatoreste la 40 de zile dupa Învierea Domnului, un mare eveniment din viata Mântuitorului Iisus Hristos, si anume Înaltarea la cer, de fapt ultimul, din activitatea Sa pamânteasca. Nasterea si Înaltarea sunt cele doua punti care leaga creatura de Creator, pamântul cu cerul, care împaca pe credincios cu Dumnezeu. Daca prin nasterea din Bethleemul Iudeii Dumnezeu a coborât pe pamânt sub forma umana ca sa împace faptura cu Creatorul, prin Înaltarea la cer, în vazul Apostolilor adunati în Betania s-a deschis credinciosului cerurile, asigurându-i-se posibilitatea desavârsirii si deci, a mântuirii. Cele doua evenimente alcatuiesc axa crestinismului si calea de lumina pe care trebuie s-o si marturisim pe Hristos, ca Domnul si Stapânul lumii.

Sfintele Evanghelii descriu simplu evenimentul Înaltarii Domnului. Iisus a adunat pe ucenicii sai în Betania, pe vârful unui munte numit al Maslinilor. Timp de 40 de zile, de la Sfintele Pasti, Iisus se aratase de mai multe ori Apostolilor Sai si îi convinsese de realitatea Învierii Sale. Acum i-a încredintat ca El este cu adevarat, cerându-le sa verifice cu simturile, ca nu vad o naluca si mâncând «o bucata de peste fript si o parte dintr-un fagure de miere» (Lc. 24, 42) si adaugând: «Si iata Eu trimit peste voi fagaduinta Tatalui Meu; voi, însa, sedeti în cetatea Ierusalimului, pâna ce va veti îmbraca cu putere de sus» (v. 49). Apoi, Sfântul Evanghelist Luca continua: «Si i-a dus afara pâna spre Betania si, ridicându-si mâinile, i-a binecuvântat. si pe când îi binecuvânta, S-a departat de ei si S-a înaltat la cer. Iar, ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare». (Lc. 24, 50-52).

Sfântul Evanghelist Matei este si mai precis privind trimiterea Apostolilor la propovaduire: «Iar cei 11 ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le poruncise lor Iisus. si vazându-l, I s-au închinat, ei, care se îndoisera. si apropiindu-se de Iisus, le-a vorbit zicând: "Datu-mi-s-a toata puterea în cer si pe pamânt. Drept aceea, mergând, învatati toate neamurile, botezându-le în numele Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh"» (Mt. 28, 16-19).
Cartea Faptele Apostolilor adauga faptul ca pe când Iisus se înalta la cer, doi barbati îmbracati în haine stralucitoare au stat lânga apostoli si le-a zis: «Barbati galileeni, de ce stati si priviti la cer? Acest Iisus care s-a înaltat de la voi la cer, astfel va si veni, precum l-ati vazut mergând la cer» (F. A. 1, 11).

Acestea zicând, Domnul s-a înaltat la ceruri, tinând mâinile întinse peste ei, ca o ultima binecuvântare, iar un nor venind L-a ascuns de ochii lor.

Desi prin Înaltarea Domnului, activitatea Sa pamânteasca lua sfârsit, Iisus a spus Apostolilor chiar în momentul Înaltarii: «Iata, Eu sunt cu voi pâna la sfârsitul veacurilor» (Mt. 28, 20), adica cu noi, toti cei botezati în numele Lui. El s-a înaltat pentru a trimite în lume pe Sfântul Duh, asa cum promisese: «Voi ruga pe Tatal sa va trimeata un alt Mângâitor ca sa fie cu voi în veac» (In. 14, 16)... care «va va aduce aminte de toate câte v-a spus» (v. 26). Acest lucru se va întâmpla zece zile mai târziu, de Rusalii sau Cincizecime, când, prin pogorârea Sfântului Duh peste Sfintii Apostoli, acestia s-au transformat din oameni timizi si simpli în misionari îndrazneti si priceputi care au raspândit cuvântul Evangheliei în toata lumea.
Înaltarea la cer a Mântuitorului nu reprezinta numai un eveniment esential din viata Sa ci, în acelasi timp, constituie Înaltarea omului din umilinta catre fiinta libera creata de Dumnezeu, deci îndumnezeirea fapturii. Înaltarea Domnului ne întareste credinta ca Iisus va reveni iarasi, în glorie, asa cum au spus cei doi îngeri, asa cum L-au vazut Sfintii Apostoli înaltându-se si, apoi acoperit de nor; este norul din care a vorbit Dumnezeu lui Moise pe Muntele Sinai, este norul care a învaluit pe Iisus si pe cei trei ucenici pe Muntele Toborului; este norul pe care va veni Dumnezeu pentru marirea Sa sa judece vii si mortii la sfârsitul veacurilor.

Dar sarbatoarea Înaltarii Domnului pentru noi, românii, mai are un sens: acela ca cinstim si pomenim pe Eroii si Martirii Neamului, care si-au dat viata pentru apararea si întregirea tarii, pentru dreptate si adevar. În credinta noastra ortodoxa marturisim ca acei crestini cu viata curata, care au murit cu credinta în înviere, nu mor, ci ramân vesnic vii. La moartea trupului, sufletele lor se înalta la ceruri, în Casa lui Dumnezeu, si asteapta ziua când toate trupurile vor învia. De aceea, de Înaltare sarbatorim Ziua Eroilor, Biserica noastra savârsind, prin preoti si Ierarhi, parastase sau slujbe de pomenire si rugându-se pentru iertarea pacatelor si vesnica odihna a sufletelor celor care, din dragoste de Tara, Neam si Biserica, si-au dat viata. Jertfa lor va ramâne vesnica în amintirea noastra.