Biserica Nou-apostolică (Noii Apostoli)

Așa-zisa "Biserică Nou-apostolică" a apărut în urma desprinderii unei ramuri din "Comunitatea religioasă catolico-apostolică". Mișcarea Catolico-apostolică a luat ființă în jurul anului 1832 în Scoția și Anglia. Mișcarea a fost promovată de cercurile "Trezirii" care își făcuseră o preocupare din a vesti iminenta întoarcerii Domnului nostru Iisus Hristos.  

Edward Irving, pastor al Comunității din Londra, a fost însuflețitorul acestei mișcări, o mișcare ce așteptă o nouă "pogorâre a Duhului Sfânt" care să preceadă cea de-a doua venire a Domnului Iisus Hristos. Întrucât adepții începuseră să aibă parte de diferite manifestări psihice (manifestări demonice: vindecări miraculoase, vorbitul în limbi, vedenii, etc.) atribuite Sfântului Duh, Irving a vazut în aceasta o confirmare a așteptării sale. Acum avea motivația pentru a susține ideea "sfârșitului Bisericii". Din acest moment s-a considerat necesară afirmarea darurilor Duhului Sfânt și de asemenea reînnoirea misiunii de apostolat în forma evocată de Noul Testament (!). S-a procedat astfel la alegerea a 12 „apostoli” care să preia conducerea noii biserici. Cum totuși așteptata întoarcere a Domnului Iisus Hristos continua să nu se producă iar "apostolii" mureau unul după altul, s-a făcut simțită nevoia unei noi modificări, care însă a generat unele tensiuni. De aceea, în anul 1860, doi partizani ai ramurii germane a sectei, pe nume Geyer și Schwartz, au explicat ca numărul celor "12 apostoli" ar trebui reînnoit, apelându-se la alegeri democratice. Acțiunea lor le-a atras excluderea din "Comunitatea religioasa catolico-apostolică" și, în cea mai bună tradiție sectantă, cei doi și-au luat jucăriile și au plecat, punând bazele unei noi mișcări, intitulată din anul 1907 "Comunitatea Nou-apostolică". Aceasta a devenit ulterior "Biserica Nou-apostolică". După constituire, numărul "apostolilor" a crescut de la cifra inițiala de 12 la cifra corespunzătoare congregațiilor formate.  

Învățătura acestei "Comunități Nou-apostolice" este aproape în exclusivitate reprezentată de promovarea conceptului de „apostol principal” sau „apostol patriarh”.  

Primul "apostol principal /patriarh" a fost un șef de gara, Krebs, după acesta urmând, din 1905, un fermier pe nume Niehaus. Din 1930 funcția de "apostol principal /patriarh" a fost preluata de un cizmar, devenit mai târziu sergent, iar după aceea negustor de țigări de foi! Numele lui era J. G. Bischoff. Începând din 1960, "apostolul principal" al Bisericii Nou Apostolice a fost W. Schmidt. Conform publicației "Biserica Nou Apostolică" editată de Biserica Apostolică Internațională cu sediul în Zurich, Elveția, actualul "apostol suprem" este Richard Fehr.  

Punctul central al doctrinei nou-apostolice este învățătura referitoare la slujba de apostol. Conform Sfintei Scripturi și Sfintei Tradiții, cei 12 Apostoli aleși de Mântuitor au numit în fiecare biserică locală conducători însărcinați cu păzirea adevărurilor de credință. Acești primi episcopi au numit la rândul lor bărbați de încredere, constituindu-se astfel „succesiunea apostolic㔠în Biserică. Nimeni nu se putea și nici nu se poate face preot singur - „apostol” cu atât mai puțin - dacă nu este confirmat de Biserică prin intermediul episcopului. 

Asemenea obiecții la pretenția lor de apostolie nu împiedică insă Biserica Nou Apostolica să transmită mai departe slujba de apostol în general și îndeosebi slujba de apostol principal cu împuterniciri ecleziastice nelimitate. Hotărârile și acțiunile "apostolului principal /patriarh" sunt revelatoare cu privire la supremația ecleziastică care i se acorda. în persoana "apostolului principal" se afirma că se află prezența pământeasca a însuși Domnului Iisus Hristos, iar manifestarea legitima a lui Hristos nu se poate lăsa obstrucționată de simple obiecții referitoare la Scriptură sau învățătura Sfinților Părinți. Iată câteva afirmații de bază din învățătura acestei secte: „Apostolii în viață reprezintă poarta către Dumnezeu prin care omul trebuie să intre". "Iisus nu ne mai poate ajuta; sângele Lui s-a scurs pe pământ la Golgota și nu ne mai poate folosi". "O altă împăcare cu Dumnezeu nu mai este posibilă decât prin har și prin Apostolat".  

Ca o continuare a ereziei introduse de ea, Biserica Nou Apostolica și-a creat și o taină specifică ei. Pe lângă Botez și Euharistie, cele două taine păstrate dar transformate de sectele neoprotestante, această sectă a inventat „taina ungerii cu Duh Sfânt”, considerată "cea mai importantă taină"! Aceast㠄tain㔠poate fi administrată numai printr-un „nou apostol". În revista "Familia Noastră", anul IV, numărul 3 din martie 1994 se merge atât de departe încât se afirmă ca apostolul districtual Rosentreter, călătorind în patru locuri din Insulele Fidji, "a botezat cu Duhul Sfânt 130 de suflete". Prin punerea mâinilor noilor apostoli asupra unei persoane, aceasta primește ungerea cu Duhul Sfânt și obține apartenența la cei 144.000 din cartea Apocalipsei, membri ai „adevăratei Biserici Creștine".  

De asemenea, "ungerea" poate fi transmisa chiar și celor care au murit! în astfel de cazuri, cei vii devin locțiitori ai celor morți. Pentru justificarea acestei practici, secta se folosește de versetului 29 din capitolul 15 din prima Epistolă a Sf. Pavel către Corinteni, însă oricine citește contextul acestui verset poate vedea că Sf. Pavel vorbește despre o comunitate religioasă izolată și cel mai probabil necreștină care practica „botezul morților”. O asemenea practică nu a făcut parte niciodată nici din învățătura și nici din practica Sfinților Părinți.  

În rândul adepților ei, Biserica Nou Apostolica se bucură de un prestigiu ridicat, prestigiu ce se sprijină pe autoritatea infailibila a "apostolului patriarh". Revelante pentru tenacitatea și puterea acestei secte sunt evenimentele care s-au petrecut după moartea apostolului "principal" sau "patriarh" Bischoff. Bischoff afirmase cu ocazii Crăciunului din 1951 ca el nu va muri și va trai apucând întoarcerea Domnului Iisus Hristos. Timp de noua ani aceasta afirmație a fost vehiculată constant în cadrul sectei. Bischoff a murit în cele din urma fără ca profeția lui să se împlinească. Această neîmplinire a profeției „apostolului patriarh” a constituit pentru cine avea ochi de văzut și urechi de auzit o demascare a sectei. Pentru cei mai mulți membri însă, lucrurile nu au stat chiar așa. Chiar a doua zi după moartea lui Bischoff, noul ales în funcția de "apostol patriarh", Schmidt, a declarat ca este de neînțeles de ce s-a răzgândit Dumnezeu! Schimbarea de intenție îi aparținea deci lui Dumnezeu, întrucât „apostolul patriarh" nu putea greși!  

„Biserica Nou-Apostolic㔠reprezintă o mistificare a adevăratei Bisericii a lui Iisus Hristos, Biserica Ortodoxă. Plictisiți de spiritualitatea seacă și raționalistă a lumii neoprotestante, unii oameni caută noi forme care să le dea iluzia de autenticitate și sacru. În loc să se îndrepte spre Biserica Ortodoxă, adevărata depozitară a harului lui Dumnezeu, a succesiunii apostolice și administrator al Sfintelor Taine, acești oameni își plăsmuiesc lor înșiși simulacre de biserică, potrivit cu gusturile lor exotice și cu vanitățile personale.

http://www.odaia.go.ro/noii_apostoli.html