Confesionalizarea istoriei sau despre cum vede site-ul catholica.ro mesajul d-lui Laurentiu D. Tanase cu prilejul jubileului a 150 de ani de la înfiintarea Mitropoliei de Blaj

 În cadrul unei sesiuni de comunicari stiintifice a Astrei tinere atrageam atentia asupra unui pericol – încetatenit deja – de a vedea cultura unei natiuni strict din perspectiva confesionala sau ca un produs al acesteia.

În acest pacat al confesionalizarii culturii unei natiuni cade foarte usor – mai ales în zilele noastre – istoriografia unita. Adeseori ne este dat sa auzim ca: „Biserica greco-catolica a fost o Biserica culturala, iar Biserica Ortodoxa una aculturala.” Punctul de întaritura al acestei afirmatii îl constituie – pentru multi istorici de astazi- ceea ce generic numim Scoala Ardeleana. Atât de mult am fost infuzati de aceasta viziune istoriografica, încât cei mai multi au ajuns sa confunde „ cu gratie” Scoala Ardeleana cu Biserica greco-catolica. S-a creat un mit de care ar fi bine sa se ocupe dl Lucian Boia: mitul confesionalizarii culturii. În cazul nostru este vorba de confesionalizarea culturii transilvane de catre istoriografia unita.

Fara a intra în detalii specifice unei cercetari cu acrivie a acestui fenomen cultural putem afirma, fara nici o ezitare, ca Scoala Ardeleana n-a fost o miscare strict a carturarilor greco-catolici, nici o miscare strict confesionala. Se stie prea bine ca printre acesti reprezentanti au fost si ortodocsi: Ioan Piuariu Molnar, Damaschin Bojînca, Constantin Diaconovici-Loga, Paul Iorgovici, Dimitrie Eustatievici, Dimitrie Tichindeal, Radu Tempea si altii. Mai mult, la o analiza atenta vom constata – spre regretul multora – ca apartenenta doctrinara a carturarilor greco-catolici ai Scolii Ardelene este mai degraba ortodoxa decât catolica. Multi corifei ai acestei miscari culturale combat cu o acida asprime cele patru puncte florentine (vezi art. Cât de catolici au fost corifeii Scolii Ardelene? de P.S. Andrei Muresanul, în rev. Vatra 1 / 1998, Târgu Mures, p. 81 - 83”).

Prin urmare, este un pacat sa ne apucam sa confesionalizam cultura unei natiuni; sa o punem pe cântar ca sa vedem câte grame li se cuvin greco-catolicilor si câte grame li se cuvin ortodocsilor. Este un joc pueril al mintii sa ajungi sa gândesti în aceasta maniera. Cultura româna este produsul si al ortodocsilor majoritari si al greco-catolicilor minoritari.

Toate aceste consideratii sunt necesare pentru a atinge un alt punct al problemei, care face obiectul acestor rânduri.

Site-ul catholica.ro, în buletinul de stiri din data de 07.07.2003, a facut o ampla relatare a evenimentelor prilejuite de celebrarea jubileului de 150 de ani de la înfiintarea Mitropoliei unite de Blaj. Site-ul se opreste si asupra mesajului presedintelui României, dl Ion Iliescu, precum si asupra mesajului Secretarului de Stat pentru Culte, dl Laurentiu D. Tanase, ajungându-se la concluzia ca dl Ion Iliescu a elogiat „darurile pretioase” date de Biserica greco-catolica poporului român, iar ca dl Laurentiu D.Tanase a pus accentul „mai mult pe conlucrarea dintre ortodocsi si greco-catolici de-a lungul istoriei, decât pe evenimentul sarbatorit.”

Aprecierile în ceea ce priveste mesajul d-lui Ion Iliescu sunt juste si se înscriu perfect în acea campanie de „de a linge ranile suferinde si sângerânde ale greco-catolicilor.”

Fara sa ne facem avocatii d-lui Laurentiu D. Tanase putem afirma cu multa limpezime ca aprecierile la adresa mesajului domniei sale sunt de-a dreptul tendentioase si nefondate. S-au facut numai niste decupaje de fraze si propozitii din mesaj tocmai pentru a sustine ca dl Laurentiu D. Tanase nu „a cazut” pe evenimentul sarbatorit.

Vazând însa întreg mesajul d-lui Laurentiu D. Tanase am constatat ca lucrurile par a fi asezate altfel de cum ne (dez)informeaza site-ul catholica.ro.

Înainte de a analiza acuzatiile aduse d-lui Laurentiu D. Tanase trebuie sa precizam ca este o adevarata nebunie sa-i ceri cuiva sa-ti vorbeasca ceea ce vrei tu sa auzi. Într-o lume a exprimarii libere si democrate fiecare poate vorbi ceea ce vrea, chiar fara sa tina cont de auditoriu, cu conditia ca ceea ce vorbeste sa fie îmbibat de duhul adevarului si al sinceritatii.

Fiecare dintre noi încercam sa turnam într-un mesaj ceea ce consideram noi ca este important si nu ceea ce considera altii pentru noi ca ar fi important. Din acest mod de a vedea lucrurile se naste diversitatea, pluralitatea opiniilor care atrage dupa sine frumusetea adevarului.

O prima acuzatie adusa d-lui Laurentiu D. Tanase este ca „a sustinut o lectie de istorie în care accentul a parut a cadea mai mult pe conlucrarea dintre ortodocsi si greco-catolici de-a lungul istoriei, decât pe evenimentul sarbatorit." Sintagma „o lectie de istorie dinspre Culte” ne dezvaluie o usoara ironie si desconsiderare a mesajului d-lui Laurentiu D.Tanase. Da, este o lectie buna de istorie. Stiti care este miezul, aerul pe care-l respira aceasta lectie? Este aerul dialogului, al reconcilierii, al comuniunii dintre cele doua culte exact asa cum au facut-o înaintasii nostri. Poate ca în spatele acestui mesaj descifram îndemnul: asa cum înaintasii nostri, ortodocsi si greco-catolici, au fost împreuna la momentele majore ale istoriei noastre, tot cam în aceeasi directie trebuie sa ne (re)orientam si noi. Chiar si contextul politic si european în care traim îndeamna la o împaciuire între cei care sunt majoritari si minoritari, indiferent din ce perspectiva i-ai lua. De altfel finalul mesajului d-lui Laurentiu D. Tanase este în consonanta cu cele spuse: „Privind cu admiratie la exemplul marilor înaintasi avem convingerea ca cele doua Biserici surori vor contribui împreuna si în continuare la evolutia culturala si spirituala a României."

Cu alte cuvinte, mesajul d-lui Laurentiu D. Tanase „a cazut” chiar pe evenimentul sarbatorit, dar cu precizarea ca cele doua culte au fost mereu prezente împreuna în momentele decisive ale istoriei românilor. Sau poate se neaga adevarul ca au fost împreuna? Atunci asistam la un alt fel de confesionalizare: confesionalizarea istoriei. În orice caz de la confesionalizarea - confiscarea culturii la confesionalizarea – confiscarea istoriei nu este decât un pas. În treacat fie spus multe din aceste momente ale istoriei sunt discutabile în ceea ce priveste aportul confesiunii greco-catolice (nu putem fi acuzati de confesionalizare, deoarece evidenta adevarului istoric ne arata aceste lucruri: despre confesiunea corifeilor Scolii Ardelene am amintit; de ce Inochentie Micu Klein a trait în mizerie 24 de ani la Roma, cu care s-au unit greco-catolicii? de ce o parte dintre artizanii Unirii de la 1918, taranisti greco-catolici, au tergiversat în a realiza aceasta dorinta fireasca a românilor? Si câti de „de ce?” ar mai fi!

O alta perspectiva care se impune în ceea ce priveste „conlucrarea” dintre ortodocsi si greco-catolici, fara sa fie amintita de dl Laurentiu D. Tanase, este una interna, intrinseca: chiar daca fratii greco-catolici nu vor sa recunoasca, ei sau noi „conlucram” de peste 300 de ani împreuna! Cum? Pur si simplu prin ritul rasaritean pe care îl folosesc pâna astazi în cult (din nefericire acest rit a fost supus unui proces drastic de „purificare” în ceea ce priveste haina lui ortodoxa). Prin urmare oricât ar vrea greco-catolicii sa se descotoroseasca de ortodocsi tot nu vor reusi, pentru ca asta ar însemna sa lepede ritul rasaritean folosit în cult pâna astazi. Vedeti ca si prin rit „suntem împreuna”!

Acum o mostra de decupaj a unei fraze din mesajul d-lui Laurentiu D. Tanase tocmai pentru a demonstra tendentiozitatea lui. Dupa relatarea înfiintarii Mitropoliei, site-ul catholica.ro citeaza o fraza a d-lui Laurentiu D. Tanase, însa fara alipirea sfârsitului acesteia, care explica ratiunea întregii fraze: „Noua provincie mitropolitana era scoasa de sub jurisdictia Arhiepiscopiei romano-catolice ungare din Esztergom si pusa sub ascultarea directa a papei (aici se opreste site-ul cu relatarea), ceea ce a avut consecinte benefice pentru lupta de emancipare nationala a românilor.” Oare nu reiese de aici ca dl Laurentiu D. Tanase „a cazut” pe evenimentul sarbatorit?

În cele ce urmeaza aducem si alte pasaje din mesajul d-lui Laurentiu D. Tanase care arata de la sine ca domnia sa „a cazut” pe evenimentul sarbatorit:

„Momentele de aniversare sunt prilejul de pioasa recunostinta aduca înaintasilor, clipe de bucurie pentru cei prezenti si un imbold pentru viitorul comun."

„Ridicarea la rangul de Arhiepiscopie si Mitropolie a Episcopiei Greco-Catolice de Alba Iulia si Fagaras în 1853 a fost urmarea fireasca a activitatii confesionale si îndeosebi culturale a ierarhilor si clerului carturar al Bisericii Greco-Catolice…"

Un alt punct nemultumitor pentru site-ul catholica.ro este ca „discursul (d-lui Laurentiu D. Tanase) s-a încheiat cu o nota întrucâtva aeriana si în aceeasi masura caracteristica conducerii actuale, care vede Biserica Greco-Catolica <repusa în drepturile legale> multumita si eforturilor de mediere din partea Statului.” Cu iertare putem spune ca expresia întrucâtva aeriana denota multa lipsa de eleganta în exprimare. Este un fel de vulgarizare.

Ne întrebam cu consternare: de ce atâta rautate si orbire fata de tot ceea ce s-a facut pentru Biserica greco-catolica dupa 1989 ? Chiar nu a fost „pusa în drepturi legale Biserica greco-catolica”? Realitatea, evidenta a tot ceea ce se întâmpla astazi cu Biserica greco-catolica infirma aceste dubii ale site-lui catholica.ro. Ni se pare ca astazi lucrurile nu stau la fel cum au stat dupa 1948. Dupa 1948 s-au desfiintat toate episcopiile, manastirile, protopopiatele, parohiile, scolile teologice etc. Dupa 1989 toate au fost reînfiintate, toate au intrat în legalitate. Situatiile par total diferite ( dupa 1948 si dupa 1989) si întrucâtva asemanatoare cu cele înainte de 1948. Chiar si din punct de vedere constitutional greco-catolicii au intrat în legalitate dupa 1990. Oare nu se pot vedea aceste lucruri?

Un lucru benefic era daca site-ul catholica.ro observa o nuanta importanta din mesajul d-lui Laurentiu D. Tanase si anume ca: „suntem constienti de dificultatile care persista înca în relatiile dintre Biserica Ortodoxa si Biserica Greco-Catolica în privinta patrimoniului acestora”. Deci exista dificultati pentru fiecare caz în parte si nu obstructionari din partea statului în a rezolva chestiunea patrimoniului.

Aceste dificultati se rezolva numai prin dialog, comuniune si pace sfânta – lucru care reiese si din mesajul d-lui Laurentiu D. Tanase – fara sa mai permanentizam la infinit divergentele dintre cele doua culte. Divergentele trebuie depasite si de-o parte si de alta. Numai asa vom putea lucra „împreuna si în continuare la evolutia culturala si spirituala a României” asa cum tinea sa încheie, în mesaj, dl Laurentiu D. Tanase.

Pr. Ilie Trif, Arhiepiscopia Ortodoxa de Alba Iulia