Înţelepciunea este dulce ca mierea

Bob Dumitru, născut la 24 martie 1985 în comuna Topala, judeţul Lăpuşna. Elev la Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” din Cimişlia.

Nimic nu este mai scump, mai de preţ pe lume decât înţelepciunea. După cum este spus, „frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii” (Pildele lui Solomon, 1,7). Să fii înţelept înseamnă să fii cult, să nu furi, să nu ucizi, să ajuţi pe cei bătrâni, să te saluţi când mergi pe drum ş.a. Făcând toate acestea, cu adevărat vei arăta că eşti înţelept şi conştiincios.

Un om înţelept se străduie să nu se asemene oamenilor răi, nici să nu dorească a fi ca dânşii, „pentru că minciună cugetă inima lor şi buzele lor grăiesc lucruri năprasnice” (Pilde, 24, 2). Un om cu frică de Dumnezeu este cu adevărat înţelept şi conştiincios şi poate să dea sfaturi celor ce au nevoie. Pentru că „cu înţelepciune se ridică o casă şi cu chibzuială se întăreşte. Cu ştiinţă se umplu cărările ei, de toată avuţia cinstită şi bună. Mai bun este un înţelept decât un voinic, şi omul priceput decât unul plin de putere. Cu dibăcie se face războiul, iar biruinţa se dobândeşte cu mulţi sfătuitori” (Pilde 24, 3-6). Înţelepciunea şi gândul bun stau la poarta înţelepţilor şi înţeleptul nu se abate de la lucrurile cele bune, ci se sfătuieşte în adunări. Cei neînţelepţi nici nu pot să fie înţelepţi, aşa se întâlnesc ei cu moartea şi mor fără de minte.

Prin frica de Dumnezeu, deci prin înţelepciune, omul poate fi fericit cu adevărat, căci „fericit este omul ce grăieşte înţelepciune şi omul care caută priceperea. Ea este mai de preţ decât mărgăritarul şi toate comorile tale nu se pot asemăna cu ea. În dreapta ei este o viaţă lungă, în stânga ei – bogăţie şi slavă. Căile ei sunt nişte căi plăcute şi toate cărările ei sunt nişte cărări paşnice. Ea este un pom de viaţă pentru cei ce o apucă, şi cei ce o au sunt fericiţi” (Pilde 3, 13-18).

Nimic nu-i poate pricinui rău omului înţelept, căci spune Înţeleptul Solomon: „Dacă vei lua aminte la înţelepciune şi dacă vei pleca inima la pricepere, dacă vei cere înţelepciune şi dacă vei primi priceperea, dacă o vei căuta ca argintul şi vei umbla după ea ca după o comoară, atunci vei merge cu încredere în drumul tău şi piciorul tău nu ţi se va poticni. Când te vei culca, vei fi fără teamă, şi când vei dormi, somnul îţi va fi dulce. Nu te vei teme nici de spaimă năprasnică, nici de năvălire din partea celor răi” (Pilde 3, 23-25).

Să ştiţi, fraţilor, că „înţelepciunea este dulce ca mierea; dacă o vei afla, va fi bună moartea ta şi nădejdea nu te va părăsi” (Pilde 24, 13-14).

Nota redacţiei: Stimaţi cititori, vă rugăm să indicaţi sursele din care v-aţi inspirat atunci când ne trimiteţi un material pentru a fi publicat pe paginile ziarului nostru.

Calendar

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *