Între încercările minţii omeneşti de a forţa pe căi ascunse şi totuşi naturale misterul, ocultismul stă pe prim plan. Prin termenul de ocultism se subînţelege noţiunea generală ce include toate încercările care în afară de religie şi totdeauna împotriva ei caută să pătrundă în marea taină a destinelor omeneşti. Creştinismul însuşi cu toată tranşata sa opoziţie, faţă de orice ezoterism şi ocultism, n-a putut fi scutit de amestecul impurităţilor ocultiste.
Astrologia sau „cititul” în stele pentru cunoaşterea viitorului omului este o practică multimilenară, cerul constituind pentru om o atracţie permanentă. Dacă „soarele” este zeul zeilor, „luna” soţia sa, „stelele” constituie soarta fiecăruia, spuneau cei vechi şi susţin „marii” astrologi ai epocii noastre. Cele mai vechi documente vorbind despre astrologii care ne-au parvenit până în prezent sunt tăbliţele cuneiforme gravate în lut ars. Leagănul astrologiei este considerat Mesopotamia, acum 5000 ani şi a ajuns la noi fiind preluată de la grecii epocii elenistice. Fiecare, împărat şi prinţ avea pe lângă el mulţi astrologi, gata să-i prezică viitorul şi să-l influenţeze în succesiunea mutărilor politice.
În cei 5000 de ani ai săi, astrologia a fost de două ori pe punctul de a dispărea: în secolul V, odată cu civilizaţia creştină, când Consiliul de la Coledo din 447 a interzis creştinilor să o studieze şi să o practice; apoi în secolul XVII, odată cu dezvoltarea raţionalizmului ştiinţific, care a săpat fundamentul edificiului teoretizat de greci. Atunci ştiinţele oculte au fost trimise la culcare sau violent combătute de revoluţia lui Kopernic.
Astrologia asiro-babilonienilor şi egiptenilor se situa alături de alte practici vrăjitoreşti, încorporate religiei. Horoscoapele erau la mare cinste şi fiecare îşi considera soarta dependentă de poziţia sau conjuncţia astrelor în momentul naşterii sau a începerii unei acţiuni. Cu toate că baza şi punctul de plecare a astrologiei sunt admisibile, deoarece nu se poate tăgădui influenţa mediului şi al condiţiilor fizice din momentul concepţiei şi al naşterii oricui asupra caracterului său, destinului său, totuşi concluziile la care ajunge astrologia şi precizările date de ea sunt pură fantezie.
Şi a zis Dumnezeu: „Să fie luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pe pămînt, să despartă ziua de noapte şi să fie semne ca să deosebească anotimpurile, zilele şi anii.” (Facerea 1,14)
Aceste „semne” ale luminătorului sunt de neapărată trebuinţă pentru viaţa omenească. Dacă nu se vor iscodi peste măsură „semnele” date de luminători, se va afla pe temeiul observaţiilor unei îndelungate experienţe, folosul lor. Despre unul din „semnele” date de soare ne-a vorbit şi Domnul, spunând că va fi furtună, pentru că cerul era posomorât şi roşul (Matei 16,3).
Dar cei ce fac socoteli strâmbe, folosesc cuvintele de mai sus a Sfintei Scripturi (Facere 1.14) pentru apărarea horoscopului şi susţin că viaţa noastră depinde de mişcarea cerurilor de aceea şi haldeii citesc în stele semne ale întâmplărilor din viaţa noastră. Cuvântul Scripturii este simplu: „Să fie spre semne”; ei , însă, sunt de părerea că aici nu este vorba de schimbările văzduhului, nici de schimbările anotimpurilor, ci de soarta pe care o avem în viaţă.
Aceştia din urmă cred că întâlnirea stelelor mişcătoare, adică a planetelor, cu stele din zodiac, după forma pe care o au când se întâlnesc unele cu altele, determină cutare şi cutare naştere; iar alte raporturi ale aceloraşi stele determină o soartă contrară. Aşadar, nouă nu ne rămâne altceva decât să-i combatem pe astrologi, ca pe cei cuprinşi mai mult de această rătăcire şi să-i tămăduim, iar pe ceilalţi să-i întărim, ca să nu cadă în rătăcirea aceasta.
Deja este cunoscut faptul că rezultanta combinaţiei influenţelor constelaţiei şi a planetei sub care cineva s-a născut constituie horoscopul prin intermediul căruia astrologii susţin că se poate citi ca într-o carte deschisă, tot trecutul şi viitorul acelei persoane ceea ce nu este adevărat. Această practică se menţine datorită ignoranţei mediului social dezechilibrat şi mai ales lipsei de trăire autentic-duhovnicească în Hristos. În anii ’80 ai secolului XX astrologia a devenit un produs de larg consum, ceea ce nu i-a împiedicat pe astrologi să întocmească zodiacuri şi horoscoape. Campania astrologilor este susţinută în prezent de mijloacele de informare, îndeosebi de cele audiovizuale. Albume de artă, cu o tehnică tipografică ireproşabilă care conţin preocupări antice, moderne şi contemporane, în legătură cu spectrul astrologic, apar la tot pasul.
Cei care au descoperit horoscopul, văzând că în lungimea timpului le scapă multe din poziţiile stelelor, au luat o măsură de timp foarte mică, ca şi cum într-un timp foarte scurt – „ca într-o clipă şi într-o clipită de ochi ” (I.Cor.15,22), după cum zice apostolul – ar fi o mare deosebire între naşterea unui om şi naşterea altui om; şi spun: Cel care s-a născut în această clipită de vreme va fi stăpân peste oraşe, domn peste popoare, foarte bogat şi foarte puternic; iar altul care s-a născut în altă clipită de vreme, v-a ajunge un cerşetor, un om fără căpătâi, v-a merge din uşă în uşă ca să-şi câştige pâinea cea de toate zilele. De aceea astrologii au împărţit aşa numitul ciclu zodiac în 12 părţi, iar acestea la rândul lor au fost iar împărţite.
Să cercetăm acum cazurile unor naşteri şi să observăm dacă aceştia vor putea păzi cu precizie această împărţire convenţională a timpului. Îndată ce se naşte copilul, moaşa se uită dacă e băiat sau fată; apoi aşteaptă strigătul semn, că cel născut este viu. Se pune acum întrebarea: Câte clipite din cele 60 vrei să treacă în această vreme? Moaşa îi spune haldeului de noul născut. Acum iar întrebarea: Câte clipite de vreme au trecut până a ajuns glasul moaşei la urechea haldeului?
Dar trebuie de găsit neapărat steaua horoscopului, nu numai în care parte, din cele 12 părţi ale zodiacului se găseşte, ci şi în care parte din această a douăsprezecea. Şi această cercetare amănunţită şi neînţeleasă a timpului trebuie neapărat făcută spun astrologii, cu fiecare planetă, pentru a găsi în ce legătură stă ea cu stelele fie şi ce figură formal între ele atunci când s-a născut copilul.
Deci, dacă este cu neputinţă să cunoşti exact clipa în care s-a născut copilul, iar cea mai mică greşeală a stricat totul, se fac de râs şi cei ce se ocupă de această ştiinţă, care, de fapt nu e ştiinţă, dar şi cei care se uită cu uimire la ei, ca la unii care ar putea să le cunoască destinul lor.
Acum să ne referim la concluziile pe care le fac astrologii din toate aceste cercetări. Cutare, spun ei, v-a fi cu părul creţ şi cu privirea strălucitoare, pentru-că s-a născut în zodia berbecului, că aşa arată acest animal; dar v-a fi şi mare la suflet, pentru că berbecul are în el fire de conducător. Cel născut în zodia taurului v-a fi răbdător în nenorocire şi muncitor, pentru-că taurul trage la jug. Deci, dacă astrologii afirmă că în ciclu zodiac stau cauzele principale care determină viaţa oamenilor, pentru ce atunci caracterizează ei firul oamenilor care se nasc după dobitoacele care trăiesc printre noi. Ei ne fac să punem la îndoială vrednicia de credinţă a stelelor. Dacă cerul are însuşiri morale, pe care le i-a de la animale, atunci şi cerul se supune unor principii străine şi deci cerul depinde de animale. Iar dacă este de ruşine să afirme ei una ca aceasta, cu mult mai de ruşine este ca din lucruri care nu au nici o legătură unele cu altele să facă nişte probabilităţi.
Aceste iscusinţe ale astrologilor pot fi lesne comparate cu pânzele de păianjen, în care de cade un ţânţar, sau o muscă, sau o altă insectă slabă este legată şi prinsă; dar dacă se apropie o vietate mai puternică aceea trece uşor prin ţesuturile acelea slabe, le rupe şi le distruge.
Voia noastră liberă care este stăpână fiecăruia din noi, adică săvârşirea virtuţii şi a viciului – ca şi cauzele faptelor noastre sunt considerate de astrologi tot dependente de cele de pe cer. Reiese că influenţa astrelor are un rol important în destinul nostru; dar atunci noi n-am mai fi liberi şi implicit n-ar mai trebui să fim făcuţi responsabili de faptele noastre.
A-i combate pe astrologi este de-a dreptul ridicol; şi pentru că mulţi sunt stăpâniţi de această rătăcire, noi suntem datori de a arăta greşeala acestora.
Cunoaştem că sunt stele care se mişcă necontenit, aşa numite planete; unele din ele se ajung mai repede unele pe altele; altele îşi fac mai încet mişcările lor de revoluţie aşa că de multe ori în acelaş ceas se şi privesc unele pe altele şi se ascund, iar cei care fac horoscopul spun că în timpul naşterilor are foarte mare putere dacă cel care se naşte este privit de o planetă făcătoare de bine sau de o planetă făcătoare de rău.
Adeseori astrologii negăsind timpul în care să dea mărturii planetei celei făcătoare de bine, din pricina necunoştinţei uneia din acele foarte mici secţiuni ale zodiacului, atunci ei aşează acel moment într-o parte a zodiacului în care se află destinul cel rău. În spusele lor, însă, este multă prostie şi încă mai multă necredinţă. Dacă răul vine datorită naturii stelelor, atunci creatorul este autorul răului ceea ce este absurd, iar dacă fac răul cu voinţa lor cea liberă, urmează că ele sunt fiinţe care ştiu să facă alegerea între fapte şi că folosesc mişcările lor în chip liber şi cu de la sine putere. Să ne imaginăm aceasta despre corpurile neînsufleţite este o nebunie. În afară de aceasta, dacă nu suntem noi autorii faptelor noastre bune şi rele, ci le săvârşim în dependenţă de ceva, datorită naşterii noastre, atunci de prisos sunt legile care au hotărât care fapte trebuie făcute şi care evitate, de prisos sunt judecătorii care laudă virtutea şi osândesc răutatea; dreptatea n-ar mai fi lăudată, nici păcatul osândit, pentru că omul nu săvârşeşte nimic cu libera sa voie.
Un astrolog serios n-ar trebui să pretindă niciodată că destinul uman ar fi determinat de poziţia astrelor la naştere, ori de trecerea lor în timpul vieţii. De pe vremea lui Ptolomeu era cunoscută maxima „astrele înclină, dar nu hotărăsc”.
Statisticile stabilite, care încercau să demonstreze pe baze de procentaje influenţa cutărui semn sau cutărei planete în repartiţia profesiilor, de exemplu , n-au fost până acum suficient de convingătoare. Astrologia şi magia nu numai n-au adus la înflorire omenirea, instaurarea fericirii pe pământ, dar dimpotrivă au înmulţit ura, necurăţirea şi desfrâul, care a adus la pieire practic toată lumea veche.
În Biserică totul este necesar pentru viaţa duhovnicească şi spirituală a omului.
Sfânta Tradiţie care este fixată în regulile bisericeşti condamnă astrologia ca un greu păcat. Ea este interzisă prin canonul 61 de la Sinodul din Constantinopol din 691 şi prin canonul 3 al Sfântului Grigorie de Nyssa.
Sfântul Apostol Pavel în Epistola a doua către Corinteni spune: „Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi ,căci ce însoţire are dreptate cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul” (IICorintei 6,14)
Ar fi condamnabil ca un credincios al Bisericii Ortodoxe să practice astrologia sau să consulte „cititorii” în stele.
Aşadar soarta şi destinul legate de stele şi planete este o autoînşelare, este o practică ocultă, este condamnată de Biserică şi socotită pericol social.
Noi trebuie să ne asumăm cu curaj trecutul, să fim gata oricând să ne recunoaştem greşelile, defectele şi numai aşa să tindem spre un viitor adevărat.
Chihai Ruslan, student la Academia Teologică din Chişinău
