M-am întâlnit cu bătrânul arhimandrit Irinarh deoarece vroiam să-l rog să adreseze câteva cuvinte de folos părinţilor cu copii mici. N-am reuşit să realizez ce mi-am pus în gând, deoarece în cele câteva ore petrecute împreună majoritatea din credincioşii care au venit să-l viziteze au discutat foarte mult despre problema paşapoartelor şi a pericolului cipizării. Care a fost reacţia şi meditaţiile arhimandritului Irinarh la aceste probleme vedeţi mai jos.
Măi băiete, păi dacă voi vă temeţi de-o hârtie, ce-o să ziceţi când o să-l vedeţi pe diavolul înaintea voastră? Ce-o să faceţi?
Atunci când stricau bisericile nu sărea nimeni; primeau paşapoarte cu Lenin şi cu steaua roşie, se iscăleau şi nu zicea nimeni un cuvânt. Da acum cu paşapoartele estea au mai născocit un… cep, cip, nu ştiu cum îi zice. Şi se tulbură lumea asta; cine i-o mai îndemna să tulbure lumea aşa? Şi părintele Selafiil a spus: „Ia te uită câtă tulburare de la un nimic, de la un document!” Câtă vorbărie, discuţii; se sperie unul pe altul. Da când să ne rugăm? Iaca stau cu frăţia ta şi apoi vine altul, şi apoi cumătra îmi povesteşte: iaca în Ucraina aşa au făcut, da în Rusia aşa au făcut şi…vremea trece, iar noi pierdem timpul de rugăciune.
Ne fură diavolul timpul şi, când ne trezim, – nici rugăciune n-am făcut şi nici cu paşapoartele n-am rezolvat nimic. Bisericile deschise, slujesc Liturghia, ai unde te duce la biserică, sunt cărţi, psaltiri – să ne rugăm, lăsaţi vorbăraia asta! Rugaţi-vă, că nu ştiţi ceasul! Ia uite ce tulburare s-o stârnit: şi preoţi şi călugări, săracii oameni. D-apoi aiştea de la ţară care au câte cinci copii ce să facă? Să îmble cu „propăvăduitul” ista? Ei săracii nu ştiu ce să semene şi cu ce să are. Lăsaţi vorbele.
Răscumpăraţi vremea, că nu ştiţi ceasul când vine! Să facem economie de timp şi să ne rugăm câte oleacă. Da dacă tot om grăi nu mai dovedim nici să ne rugăm, nici să facem fapte bune. Doamne miluieşte! ia uite ce tulburare, cică o fost acolo şi maici şi călugări. Măi, măi, măi… mi-aduc aminte când o fost dărâmată Clopotniţa, mitropolia era atunci unde-i acum procuratura; mai jos de sobor erau cimitire şi era şi Biserica Sfântului Prooroc Ilie, biserică mare. Şi noaptea la ora 4.00 o expoadat Clopotniţa, eu şedeam la arhiereu. Când a exploadat s-a zguduit pământul ca la cutremur. Dimineaţa – clopotele jos, colbăraie, nişte maşini au înconjurat şi cu trosuri au sfărmat biserica. Şi n-a sărit nimeni.
Cine organizează şi gălăgiile estea: bisericile-s deschise, preoţii slujesc, arhiereu este… cu-i îi trebuie hărmălaia asta? Da de aici vremea merge şi nici să te rogi… nici altceva bun nu faci.
Înregistrat de Igor Pînzaru
