Interviu cu Pr. ieromonah Savatie: “CU SIMPLITATE ŞI SMERENIE SĂ IERTĂM, SĂ IUBIM, SĂ RĂBDĂM…”

– Părinte Savatie, explicaţi-ne care este semnificaţia sărbătorii botezului Domnului, pe care am sărbătorit-o recent. Ce s-a întâmplat istoric şi teologic atunci când Iisus Hristos a fost botezat de proorocul Ioan?

– Botezul Domnului sau mai drept Arătarea Domnului este unul din cele mai vechi praznice creştineşti în care Dumnezeu descoperă Taina întrupării Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Tatăl şi arătarea lui lumii. Această sărbătoare are la baza întâmplarea descrisă în Biblie – întâlnirea lui Ioan Botezătorul cu domnul Iisus Hristos.

Pe atunci Mântuitorul nu era deloc cunoscut iudeilor, era unul dintre muritorii de rînd pentru oameni. Şi iată, El iese din mulţime şi se apropie de Ioan. Trebuie să ţinem cont de autoritatea de care se bucura Ioan la iudei; pentru mulţi dintre aceştia el era mai mult decît un prooroc.

Unii oameni socoteau că Ioan Botezătorul era Mesia cel mult aşteptat, Mîntuitorul trimis de către Dumnezeu. De aceia l-au şi întrebat Tu eşti Mesia, Mîntuitorul? Despre acest fapt relatează Evanghelia după Ioan chiar în primul capitol.

Deci iată că la acest Ioan, care era considerat Mesia dar care era slugă şi rob al Celui Prea Înalt, vine Stăpânul în chip de supus ca să ceară botezul de care aveau nevoie ceilalţi oameni şi de care El – ca Dumnezeu Preasfânt – nu avea nevoie. Toate acestea se fac pentru a „împlini legea şi dreptatea” după cum spune şi Mântuitorul ca, de acum încolo, să înceapă predica Evangheliei, a unui nou Legământ, a unui nou Testament.

Începe o nouă vreme, o vreme a mântuirii, o vreme a pocăinţei, o vreme a apropierii Împărăţiei Cerurilor. Însuşi Mântuitorul, ca şi Ioan Botezătorul, de altfel, începea predica cu cuvintele „Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu!” Că Împărăţia s-a apropiat o vedem chiar la Botez, când cerurile s-au deschis, Duhul Sfânt s-a pogorât, glasul Tatălui a mărturisit „Acesta este Fiul meu preaiubit între care am binevoit, De el să ascultaţi!”, lucru pe care îl şi cântăm la troparul praznicului. Iată esenţa sărbătorii de azi.

– Părinte, glasul lui Dumnezeu care a răsunat la Botezul Domnului a fost auzit de toţi sau doar de Ioan?

– Glasul a fost auzit de toată lumea, nu doar de Ioan Botezătorul. Ioan nu avea nevoie să audă glasul lui Dumnezeu pentru că el ştia cine este Hristos. De îndată ce l-a văzut pe Iisus, Ioan a zis: „Iată mielul lui Dumnezeu cel ce ridică păcatele lumii, căruia eu nu-i sînt vrednic să-i dezleg cureaua încălţămintei. Ioan ca prooroc a văzut în Hristos pe Mântuitorul lumii. El nu avea nevoie de mărturie din cer.

Glasul a fost pentru cei de faţă, pentru poporul care, aşa cum tâlcuieşte Ioan Gură de Aur, îl cinsteau mult pe Ioan, dar nu ştiau aproape nimic despre Iisus. Hristos era pentru ei un anonim, un bărbat de 30 de ani care venise să se boteze. Pentru aceasta, pentru a-L descoperi şi a-L face cunoscut praznicul s-a chemat Arătarea Domnului. Pentru asta a şi răsunat glasul lui Dumnezeu-Tatăl din cer care a zis: „Acesta este Fiul meu preaiubit”.

Pentru ca oamenii să nu creadă că este vorba de Ioan, spune iar dumnezeiescul Ioan Gură de Aur: „a fost nevoie ca şi Duhul Sfînt sub chip de porumb să se pogoare asupra Mîntuitorului, asupra lui Hristos acest necunoscut, ca să adeverească mărturia glasului şi oamenii să înţeleagă că Fiu Preaiubit a fost numit nu Ioan Botezătorul, nu cineva din mulţime, da anume Iisus Hristos”. Iată care a fost rostul glasului şi este clar că acesta a fost auzit de toată lumea. Dumnezeu a glăsuit din cer nu pentru Ioan, nici pentru Iisus Hristos, ci anume pentru oamenii care erau de faţă pe malul Iordanului.

– Părinte, spuneţi-ne ce relaţie este între botezul creştinesc practicat azi în Biserica Ortodoxă şi botezul lui Ioan.

Botezul practicat azi în Biserica Ortodoxă este diferit de cel pe care îl dădea Ioan. Însuşi Ioan mărturisea: „Eu vă botez cu apă, dar vine în urma mea Cel ce vă va boteza cu Duh şi cu foc. Botezul proorocului Ioan era un botez al Pocăinţei, era un botez care chema la conştientizarea vieţii, la trezire duhovnicească, la vederea propriilor păcate şi la mărturisirea păcătoşeniei.

Era un botez care pregătea sufletele oamenilor pentru a primi Vestea cea Bună şi pe Mântuitor. Ioan se adresa poporului iudeu, popor care se ştia popor ales, deosebit de către toate celelalte popoare. Un popor care anume din această cauză era stăpânit de mândrie. Fii lui se credeau drepţi, aleşi, îşi spuneau fii ai lui Avraam. Tocmai de asta Ioan Botezătorul îi ceartă spunându-le: „Să nu ziceţi în cugetele voastre că sunteţi fii ai lui Avraam, pentru că Dumnezeu poate să facă fii ai lui Avraam şi din pietrele acestea!”

Ioan îi pune pe iudei în faţa realităţii că şi ei sînt păcătoşi. El le spune cu alte cuvinte „treziţi-vă! bine că sunteţi fii ai lui Avraam, dar cercetaţi-vă, nu cumva aţi făcut ceva rău?”. Şi chemându-i îi mustră numindu-i „pui de năpârci” şi cu alte cuvinte aspre: „Cine v-a zis să veniţi să scăpaţi de osândă”. El lasă să se înţeleagă că prin botez, pocăinţă şi mărturisirea propriei nevrednicii oamenii pot deschide poarta spre Împărăţia Cerurilor…

– Dar cum era pe atunci, veneau iudeii şi-şi mărturiseau păcatele şi după acea erau botezaţi?

– Tocmai aşa, Ioan Botezătorul îi băga în apă şi ei fiind în apă până deasupra mijlocului îşi mărturiseau toate păcatele, după care Ioan îi cufunda de trei ori astfel încât apa să-i acopere complet şi după asta ei ieşeau curăţiţi de păcate şi botezaţi – gata! au scăpat de păcatele pe care le-au făcut. Pentru iudei era foarte greu să facă aceasta – veneau cărturari, veneau farisei, oameni care făceau paradă din dreptatea lor.

De aceea Ioan, ca să-i smerească, le aduce aminte de nevrednicia lor. Scopul botezului lui Ioan era unul de trezire, de pocăinţă. Dar Botezul lui Ioan nu avea Duh Sfînt, el nu înnoia. Doftoriceşte spunând Ioan punea un diagnostic şi-i trimitea la Doctorul Principal, cel care dădea medicamentul şi vindecarea necesară. Vedeţi la Ioan 1, 29,30; 35-37.

Deci Ioan le face diagnosticul, le aduce aminte că sînt bolnavi, după care le spune: „Iată Cel ce botează cu Duh Sfânt şi cu Foc”. Hristos s-a smerit şi a primit acest botez al pocăinţei, deşi El nu avea nevoie de pocăinţă. Acesta, însă, nu era un botez propriu zis, pentru că jertfa lui Hristos încă nu era săvârşită. Lucrarea mântuirii era abia la începuturi, Mântuitorul abia se arătase.

Toate s-au împlinit atunci când Iisus fiind pe cruce şi-a dat duhul şi a zis: „Săvârşitu-sa”, atunci s-au împlinit toate câte erau de la Tatăl. Botezul ca Taină a Bisericii s-a instaurat după ce Hristos s-a adus jertfă pentru păcatele noastre şi ne-a curăţat de răutăţi cu propriul lui sânge… deci abia la Cincizecime, când s-a pogorât Duhul Sfânt.

Aşa că Botezul nostru este mai mare, este însăşi plinătate, iar Botezul lui Ioan era premergere, prefigurare şi pregătire pentru o taină mare pe care o avem noi creştinii astăzi, prin care ne unim desăvârşit cu Mântuitorul şi primim Duhul Sfânt, după care ne şi împărtăşim cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Astfel ne facem părtaşi şi fii ai celui Preaînalt. Botezul nostru este mai mare, mai deplin – asta este deosebirea dintre Botezul nostru şi cel al lui Ioan.

Aşa că cei care ne reproşează, de ce noi ortodocşii botezăm copii mici când Hristos s-a botezat fiind matur? trebuie să ştie că era firesc ca Ioan Botezătorul să boteze oameni mari pentru că aceştia trebuiau să intre în apa râului, să-şi spovedească neputinţele. Iar Ioan le striga: „pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia!”.

– Copiilor le-ar fi fost probabil imposibil să intre în râu până la Ioan, ca să nu mai zicem de mărturisirea păcatelor.

– Nu-i vorba numai de asta, pentru că ei ar fi putut fi duşi în braţe. Rostul şi chemarea lui Ioan era alta – cea de pocăinţă, iar la un copil care încă nu are păcate săvârşite, nu-i putem cere să mărturisească. Dar el poate deveni părtaş al sângelui şi trupului, aşa cum spune şi Apostolul Pavel: „iată de acum pruncii s-au făcut părtaşi ai trupului şi ai sângelui”, iar proorocul David spunea că „din gura pruncilor şi a celor ce sug Ţi-ai săvârşit laudă”.

Duhul Sfânt suflă unde voieşte, cum spune Apostolul Ioan, adică şi în prunci şi în maturi. Deci, Taina Botezului poate fi săvârşită şi asupra pruncilor, iar lucrarea bisericii noastre şi Botezul este pe deplin îndreptăţit asupra tuturor vârstelor.

– Părinte, se vorbeşte că râul Iordan în ziua aceasta minunată, adică de Bobotează pe stilul vechi, se întoarce împotriva cursului său firesc şi curge înapoi, ceea ce se consideră o dovadă a faptului că noi ortodocşii de stil vechi am fi mai drepţi decât ceilalţi ortodocşi. Vă întreb pentru că ştiu că uneori apar polemici înflăcărate între cele două părţi. Mata ce zici, putem să ne rugăm pentru ortodocşii care ţin alt stil?

– Sigur că putem. Lucrurile acestea sînt cunoscute, nu este un secret, nu este o taină. Biserica dintotdeauna a trăit în sobornicitate. Legăturile canonice ale bisericilor, ale episcopiilor, ale patriarhiilor totdeauna au fost făcute publice şi este de datoria, fiecărui întâistătător al unei biserici să-şi facă publică relaţia sa cu celelalte biserici şi episcopii. Adică să facă cunoscut cu cine este în relaţie euharistică, cu cine se împărtăşeşte din acelaşi potir, cu cine se roagă împreună.

Patriarhia Moscovei, din care facem parte canonic, este în legătură euharistică cu Constantinopolul, care are calendarul nou, cu Biserica Greciei, cu Biserica Română şi cu toate bisericile care ţin calendarul nou. Patriarhia Moscovei are comuniune euharistică cu Patriarhia României, de exemplu, dar nu are legătură canonică cu mitropolia română de rit vechi a cărui întâistătător este Înalt Prea Sfinţitul Vlasie de la Slătioara.

Aşa stau lucrurile, aşa au fost făcute convenţiile şi ele sunt publice şi cunoscute. Deci noi nu numai că ne rugăm, dar ne şi îpărtăşim dintr-un potir. Şi preoţii şi ierarhii noştri pot sluji şi slujesc împreună. Aşa se face, de exemplu, la praznicul Naşterii Domnului. Atunci la Ierusalim slujesc odată toţi întâistătătorii bisericii: şi Patriarhul Alexei şi Patriarhul Teoctist şi patriarhul Serbiei şi cel al Constantinopolului. Este un lucru cunoscut pentru că aceste slujbe se transmit şi la televizor.

– Deci nu trebuie să ne poticnim de stiluri?

– Nicidecum. Mai ales pentru că, cred eu, aceasta nu este o problemă de care trebuie să se frământe un credincios de rând, de vreme ce la nivel de Sinod şi de Biserică universală s-a hotărât aşa. Nu este de competenţa unui credincios de rând să-şi pună astfel de probleme, de vreme ce aceste hotărâri au fost luate şi niciodată nu au fost încălcate. Mă refer la legătura noastră canonică cu Biserica Constantinopolului, cu cea a României, a Bulgariei sau a Greciei.

Aşa că acestea sunt zvonuri răspândite de oameni, care poate au intenţii bune dar nu prea sunt informaţi. Iar uneori chiar şi bunele intenţii nu au rezultatele dorite pentru că tulburarea care se naşte din ele şi se răspândeşte nu ne aduce nici un folos. Această tulburare şi înverşunare ne face luptători împotriva propriului nostru Sinod şi a patriarhului nostru care se împărtăşeşte cu patriarhii şi mitropoliţii de stil nou.

Iar noi, atunci când spunem că cei care vor face aceasta să fie daţi anatemei, atunci noi dăm anatemei propriul patriarh şi propriul Sinod. Socotesc că astfel de cuvinte sînt foarte grele şi n-ar trebui să le primim nici la nivel de gând. Da să le mai rostim şi cu gura, Doamne Fereşte! Nu ne mai trebuiesc alte păcate decât să mergem cu aşa povară la Judecătorul care va judeca lumea întreagă.

Dacă noi pe arhiereii noştri îi osândim şi îi dăm anatemei pentru a ne arăta iscusiţi în polemici teologice, cum să ne ierte Dumnezeu şi să treacă cu vederea păcatele noastre?!

Interviu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *