Lectia III: Necesitatea religiei
Dupa cum am vazut mai sus “religia este raportul benevol dintre om si Dumnezeu”, deci el nu este doar posibil ci si necesar. Acest raport este necesar pentru Divinitate, carui nu-i este indiferenta soarta creatiei, la fel si pentru om este necesar acest raport, care nu se poate sustrage vointei Creatorului sau.
Fericitul Augustin spune: “Ne-ai creat dupa chipul Tau Doamne, si nelinistit este sufletul nostru pâna nu se întoarce iarasi la Tine”[1]. Fara religie n-ar exista nici societatea, deoarece înainte de a fi animal social, cum îl defineste Aristotel, omul este unul religios, anume sentimentul religios este hotarul ce separa omul de animal.
Necesitatea religie o evidentiaza chiar adversarii ei. Cei care neaga existenta lui Dumnezeu, reclama totusi importanta religiei pentru utilitatea ei sociala. Cunoscuta expresie a lui K. Marx ca “religia este opiumul poporului” ne dovedeste lucrul acesta o data în plus.
Dupa cum este cunoscut în timpul lui Marx înca nu era practicata în medicina anesteziologia generala, de aceea, în timpul interventiilor chirurgicale, ori în cazurile de durere acuta bolnavilor li se administra opium, pentru a le usura suferinta.
Anume în sensul ca religia usureaza suferintele maladiilor sociale a folosit expresia de mai sus fondatorul marxismului. Deci el recunostea utilitatea sociala a religie.
Cât n-ar fi de surprinzator dar cei care neaga religia singuri creeaza noi religii. Daca e sa ne referim la acelasi marxism, apoi vedem ca cu timpul acesta devine o religie cu o “divinitate” – clasa muncitoare, cu cartile sale “sfinte” Manifestul partidului comunist, Capitalul s.a. au si “proroci”, si “apostoli” – Marx, Enghels, Lenin, Trotki, s.a. Au si “moaste” carora li se aduce cinstire – Lenin, Ho, Mao, s.a. , au “cultul” lor – congresele, au si un “simbol al credintei – Internationala , deci vedem toate atributele unei religii.
O noua religie creeaza si întemeietorul pozitivismului – Auguste Comte, desi tagaduieste religia. Divinitatea lui Comte este “umanitatea” însasi, considerata ca o fiinta eterna – “Le Grand Etre” – care îsi avea templele si sfintii sai – spiritele unor oameni mari de stiinta decedati.
Si marxismul si pozitivismul ne dovedesc ca religia nu se poate elimina nici din lume, nici din sufletul omului.
Scopul religiei
Dumnezeu l-a creat pe om si l-a înzestrat cu duh din Duhul lui, pentru a pastra legatura cu creatura Sa si pentru a realiza prin om scopul însusi al creatiei: cunoasterea lui Dumnezeu si facerea voii Lui. A cunoaste pe Dumnezeu, a-L marturisi si a-L adora, precum si a face voia Lui, care e realizarea binelui în lume. Din îndeplinirea acestor cerinte se naste si adevarata fericire a omului, atât în lumea aceasta, cât si-n cea vesnica a vietii viitoare, în împaratia lui Dumnezeu.
Aceste tendinte sunt proprii oricarei religii. Putinta realizarii lor a fost încredintata însa în special crestinismului, caruia Dumnezeu i-a încredintat marea taina a mântuirii.
În ce masura o experienta religioasa crestina poate fi buna?
Dupa cum s-a aratat când am vorbit despre esenta religiei, religia nu este ceva ce poate fi vazut. Este adevarat ca întâlnim pretutindeni «materializari» ale credintelor religioase sub forma de ritualuri, ceremonii, doctrine, arta religioasa, cladiri dedicate cultului. Acestea pot fi vazute si analizate, însa adevaratul lor sens ni se dezvaluie doar prin identificare, prin trairea credintei.
Începând cu Fericitul Augustin, notiunea de religio nu reprezinta numai un sistem de credinte sau o traditie istorica institutionalizata, ci o confruntare vie si personala cu maretia si dragostea lui Dumnezeu, Biserica existând pentru a face posibila aceasta relatie. În esenta, religio devine legatura fapturii cu adevaratul Creator, prin iluminare sau prin cunoastere launtrica. Odata cu venirea Domnului nostru Iisus Hristos în lume, se materializeaza în mod exemplar legatura omului cu Dumnezeu si de aceea adevarata religie va fi numita credinta crestina. Astfel, religia este întreg continutul credintei revelat de catre Dumnezeu omului de la creare si pâna la mântuirea deplina în Iisus Hristos, dar si legatura libera si constienta, de dependenta între Dumnezeul personal, creator, mântuitor, si om, care legatura se manifesta în traire prin sentimentul religios, prin cult si morala.
Interesant de observat ca multi gânditori hindusi, budisti sau evrei refuza sa accepte denumirea de «religie» pentru hinduism, budism sau iudaism, sub pretext ca acestea sunt «cai de viata» si nicidecum religii; ca ele includ aspecte mai largi decât ceea ce implica notiunea de religie. Fara îndoiala, în starea actuala se impune descoperirea unui limbaj care sa ne permita o evaluare cât mai precisa a acestui aspect fundamental al vietii umane, deoarece definind sistemele sau mentalitatile spirituale din afara crestinismului prin termenul de religie, înseamna a le atribui caracteristici fundamentale cuprinse si exprimate de acest termen-concept. În plus, în mod incorect acordam valori superioare care le ridica la nivelul crestinismului. Or, acest lucru nu este posibil daca avem în vedere caracterul unic si universal al revelatiei crestine.
Putem vorbi, de exemplu, de «experiente sau trairi religioase extracrestine». Folosirea adjectivului religios nu implica validitatea absoluta a contextelor spirituale extracrestine. În acelasi timp însa permite evaluarea si abordarea pozitiva a acestora si aceasta în masura în care ele se înscriu în conceptul de religie asa cum îl întelegem noi.
Potrivit învataturii crestine exista o participare universala a tuturor oamenilor la cunoasterea generala a lui Dumnezeu, mai precis «a puterii si dumnezeirii Sale» : «Pentru ca ceea ce se poate cunoaste despre Dumnezeu este cunoscut de catre ei (de pagâni) ; fiindca Dumnezeu le-a aratat lor. Cele nevazute ale Lui se vad de la facerea lumii, întelegându-se din fapturi, adica vesnica Lui putere si dumnezeire, asa ca ei sa fie fara cuvânt de aparare» (Romani 1, 19—20). Si mai precis în Faptele Apostolilor (14, 16—17) : «Si care, în veacurile trecute, a lasat neamurile sa mearga în caile lor. Desi El nu s-a lasat pe Sine nemarturisit, facându-va binele, dându-va din cer ploi si timpuri roditoare, umplând de hrana si de bucurie inimile voastre».
În baza acestei descoperiri naturale universale a lui Dumnezeu, adica «a puterii si dumnezeirii Sale», putem afirma posibilitatea existentei unei experiente religioase în afara traditiei iudeo-crestine. Aceasta experienta religioasa extracrestina nu este altceva decât legea naturala, despre care Sfântul Apostol Pavel spune: «Caci, când pagânii, care nu au lege, din fire fac ale legii, acestia neavând lege, îsi sînt lorusi lege. Ceea ce arata fapta legii scrisa în inimile lor, prin marturia constiintei lor si prin judecatile lor, care îi învinovatesc sau îi apara» (Romani 2, 14—15).
La o eventuala întrebare: Ce este bun în experientele religioase extracrestine? Am putea raspunde: Doar ceea ce ar putea sa-l aduca pe om la Hristos!
(va urma)
[1] cf, I. Savin. Apararea credintei. Op. cit. p.21.
