În primele trei secole ale crestinismului exista o practica frumoasa: cea de a nu a administra Taina Botezului înainte ca candidatul la Botez sa treaca un curs special de pregatire, de catehizare. Astazi cu parere de rau nu se mai respecta aceasta traditie si nu avem decât de pierdut. Crestini doar cu numele nu mai stim de ce credem, în Cine credem si cum ar fi corect sa credem. Capul ne este plin de o sumedenie de superstitii pe care le credem ca ar fi adevarata credinta ortodoxa.
Pentru lichidare acestor lacune am initiat în paginile publicatiei „Curierul Ortodox” un ciclu de lectii de catehizare., care credem ca va fi de folos celor care doresc sa-si cunoasca fundamentele religiei ortodoxe, dar si profesorilor care vor preda cursul de religie în scolile publice.
Lectia 1.
“Sa fiti gata totdeauna sa raspundeti oricui va cere socoteala despre nadejdea voastra” (I Petru 3, 15).
Importanta cunoasterii fundamentelor credintei
Acest mesaj apostolic care se adreseaza crestinului din totdeauna si care-ti cere în chip expres de a face lamurit oricui sensurile si valorile credintei sale, a însotit si va însoti mereu atât propovaduirea, cât marturisirea crestinismului oriunde nu s-ar raspândi el. Astfel ca spusele Sf. Apostol Petru au fost si vor fi mereu ca o imunitate a spiritului crestin fata de toate atacurile ce pot sa vina din afara crestinismului, fiindu-i deci, indispensabila aceasta latura a existentei sale. Astazi în tot pamântul se aude despre o “noua evanghelizare” sau despre o “noua crestinare” a omenirii. Ori lume pe parcursul secolului XX a dovedit sa se îndeparteze destul de mult de Dumnezeu. O parte a facut-o acceptând asa zisa “societate de consum”, unde totul este destinat de a aduce placeri omului, iar alta parte a omenirii a fost cu forta departata de Dumnezeu prin sistemul ateu de educare. Slava Domnului la sfârsitul secolului si unii si altii au înteles ca drumul pe care pornisera nu duce nicaieri, poate doar într-o prapastie. Astazi se vorbeste tot mai deschis despre o criza a epocii, despre transmigratia culturala, despre trecerea într-o noua faza a istoriei. Trebuie sa tinem bine minte ca este vorba despre o proprie si adevarata cotitura în cultura si viata spirituala a omenirii. Astazi se înregistreaza în mod definitiv falimentul “marii promisiuni”, acela al progresului fara margini si triumfal, produs de “trinitatea” revolutiei industriale: Productie nelimitata, Libertate absoluta, Fericire definitiva.
De aceea putem spune ca în prezent se limpezeste ceata care acoperisera ochii omului secolului XX, apare o speranta. Dar odata cu regasirea seninatatii, trebuie sa fim gata totdeauna sa “raspundeti oricui va cere socoteala despre nadejdea voastra” (I Petru 3,15). Este un serviciu pe care-l datoram nu numai la atâta lume devenita atee, indiferent, sau care apartine la diferite secte, dar si acelui necredincios pe care-l purtam înauntrul nostru si pe care-l voim sa devina mai credincios.
Daca omul contemporan a pierdut încrederea în povestea despre posibilitatile nelimitate ale progresului tehnico-stiintific, apoi o piedica catre Dumnezeu deseori devine idolatrizarea ratiunii umane, adica încrederea si credinta exagerata în ratiunea umana. O buna parte te oameni vad raportul dintre credinta si ratiune în culori de contradictie indiscutabila. Datoria noastra este sa aratam ca aceste raporturi sunt de o fecunda si armonioasa circularitate de corespondenta: daca ratiunea are nevoie sa depaseasca în credinta, credinta trebuie sa fie însotita de ratiune pentru a nu cadea într-un fideism orb si arbitrar. Trebuie “sa crezi pentru a “întelege” si “sa întelegi pentru a crede”[1],- spune Fericitul Augustin. Tot el în “De Trinitate” declara: “Am dorit sa vad cu inteligenta ceea ce am crezut”[2]
Necesitatea lectiilor de catehizare pentru cunoasterea adevarurilor generale ale religiei crestine, cerute de actualitatea contemporana este imperioase din mai multe considerente.
1) O datorie a crestinului contemporan este sa cunoasca adevarurile credintei sale. Astazi în mare parte aceste adevaruri nu se cunosc în realitatea lor si nici în puritatea lor. Si nu e vorba de adversarii firesti ai religiei crestine, care normal pot si sa nu le cunoasca, ci nu se cunosc adesea de cei ce le marturisesc si le apara, cum nu se cunosc de cei ce le neaga sau le ataca.
Crestini prin botez si traditie ne dispensam de a cunoaste temeiurile credintei crestine, uitând ca, dupa cum nu se poate practica stiinta fara a cunoaste legile ei, tot asa nu se poate practica religia fara a-i cunoaste învataturile.
2) Dintr-un punct de vedere, putem întelege de ce unii oameni simt repulsie fata de teologie. C. S Lewis are o amintire destul de interesanta care ilustreaza aceasta. Cândva a tinut o prelegere la R.A.F.[3] si un ofiter batrân si îndaratnic s-a ridicat si a spus: “Eu nu am ce face cu tot ce ne-ati spus. Dar eu sânt un om religios. Eu stiu ca exista Dumnezeu. Eu L-am simtit: când eram singur în desert, noaptea; misterul acela extraordinar. Si tocmai acesta este motivul pentru care eu nu cred toate dogmele si formulele frumos aranjate despre El. Pentru oricine care a cunoscut realitatea, toate acestea par atât de marunte, de pedante si de nereale!”
Într-un sens, putem fi de acord cu omul acela. Probabil ca el a avut o experienta reala cu Dumnezeu în desert. Când a trecut de la experienta aceea la crezul crestin, deci a trecut de la ceva rea la ceva mai putin real. În acelasi sens, daca un om a privit o data Atlanticul de pe tarm, si dupa aceea se duce si priveste o harta a Atlanticului, el trece de la ceva real la ceva mai putin real: el trece de la valurile reale la o bucata de hârtie colorata. Dar tocmai aici este ideea importanta. Noi recunoastem ca harta nu este decât o hârtie colorata, dar când doua lucruri care trebuie avute în gând cu privire la ea. În primul rând, ea este bazata pe ceea ce au observat sute si mii de oameni care au navigat pe Atlanticul real. În sensul acesta, ea este sprijinita de nenumarate experiente la fel de reale ca si cea pe care ai putea s-o traiesti pe tarm; dar spre deosebire de aceasta, în timp ce experienta ta ar fi un crâmpei izolat, harta potriveste laolalta toate experientele individuale diferite. În al doilea rând, daca vrei sa mergi undeva, harta este absolut necesara. Câta vreme te multumesti cu plimbari pe plaja, ceea ce zaresti tu nu este mult mai placut decât sa privesti o harta. Dar daca vrei sa mergi în America, harta îti va fi de mult mai mare folos decât plimbarile pe plaja.
Si lectii de catehizare pe care le initiem în acest numar sunt ca si harta. A învata doar doctrinele crestine si a medita doar la ele, fara, a merge mai departe, este mai putin real si atragator decât ceea ce a trait ofiterul în desert. Doctrinele nu sunt Dumnezeu: ele sunt numai un fel de harta. Dar harta este bazata pe experienta a sute de oameni, care au avut realmente legaturi cu Dumnezeu – experiente în comparatie cu care orice emotii si sentimente pioase pe care le-am putea avea noi sunt foarte elementare si foarte confuze. În al doilea rând, daca vreti sa mergeti mai departe, trebuie sa folositi harta. Vedeti, ceea ce s-a întâmplat cu ofiterul din desert se poate sa fi fost real si înaltator, dar nu a rezultat nimic din experienta aceasta. Ea nu duce nicaieri. Nu te determina la nici o actiune. De fapt, acesta este motivul pentru care o religie vaga – sa-L simti pe Dumnezeu în natura, în frumusetea florilor, ciripitul pasarilor s.a. – este atât de atragatoare. Este numai emotii, fara nici o actiune din partea ta; este ca si cum ai privi valurile de pe tarm. Dar studiind Atlanticului în felul acesta nu vei ajunge niciodata în America si nici nu vei obtine viata vesnica prin simplul fapt ca ai simtit prezenta lui Dumnezeu în flori si muzica. De asemenea, nu vei ajunge nicaieri nici daca doar privesti la harta fara sa iesi pe mare. Dar pe mare nu vei fi în siguranta fara harta[4]. Cu alte cuvinte, cunoasterea din domeniul religiei trebuie sa fie practica: mai ales acum. În trecut, când era putina educatie si mai putine discutii, poate ca era posibil sa treci prin viata cu câteva idei simple despre Dumnezeu. Dar, lucrurile s-au complicat. Toata lumea citeste, aude discutii. În consecinta, daca nu iei seama de teologie, aceasta nu va însemna ca tu nu vei avea idei despre Dumnezeu. Înseamna ca vei avea o multime de idei gresite – idei false. Multe dintre ideile despre Dumnezeu care sunt avansate astazi ca o noutate sunt doar idei pe care teologii le-au încercat în urma cu multe secole si pe care le-au respins. Astfel ca catehizarea poate fi comparata acum cu aceeasi harta care te poate ajuta sa ajungi acolo unde doresti sa fii.
Sa nu uitam ca numarul celor care în viata se conduc de credinta în Dumnezeu si de poruncile Lui, este destul de mic. Astazi la începutul secolului XXI omul este mai mândru si mai încrezut în sine ca oricând. Omul contemporan refuzând credinta în Dumnezeu Adevarat, crede în alt dumnezeu – “ratiunea”. Anume ratiunea devine judecator în ultima instanta, atunci când omul trebuie sa ia o decizie. Aceasta afirmatie este valabila si pentru cei care se considera si chiar cred ca sunt credinciosi.
3) Când adevarurile de credinta nu se cunosc, ele se mistifica. Câte atacuri gratuite nu s-au adus religiei prin falsa atribuire a “absurdului” drept criteriu în materie de credinta? Acel “Credo quia absurdum” atribuit lui Tertulian (+220) gresit interpretat (aceasta expresie a lui se refera la refuzul filozofiei pagâne de a accepta dogma rascumpararii, pe care o declara absurda, si nu poate fi aplicat la credinta în general). “Absurdul” nu este o dogma crestina, acest lucru l-a spus înca fericitul Augustin (+430): “Credo ut cognoscam”[5], care stabileste justul raport dintre ratiune si credinta, acordând un drept de prioritate credintei.
4. Mistificarile au fost “îmbogatite” ulterior de certurile si exagerarile confesionale, aparute dupa marea schisma din 1054, uitându-se ca religia crestina e deasupra confesiunilor si ca Ortodoxia a fost scutita de erorile care au fost în Biserica romano-catolica (scolastica si inchizitia). Astazi deseori ni se aduc niste învinuiri de care Biserica Ortodoxa nu poarta nici o raspundere. În privinta inchizitiei este destul sa apelam la istorie si vom vedea ca ea a existat doar la romano-catolici. In privinta scolasticii avem mai mult de discutat, deoarece ea a adus la viata opinia gresita despre antagonismul dintre ratiune si credinta. În realitate nu exista nici un antagonism între aceste doua forme a cunoasterii. Una din sarcinile noastre este sa aratam falsitatea acestor învinuiri.
La lectia urmatoare vom încerca sa examinam cât de solide sunt argumentele celor care cred ca nu este Dumnezeu.
< 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10 >
[1] Sf. Augustin. Sermo 43,7,9; PL 38, 258.
[2] Ibidem. De Trinitate. 15,28,51; PL 42, 1098
[3] Royal Air Force- Fortele Aeriene Regale, în Anglia
[4] C.S. Lewis. “Mere Christianity”. Macmillan Publishing Co., Inc., 1952
[5] Sf. Augustin. Sermo 43,7,9; PL 38, 258.
