Spre deosebire de perioada anterioară (1884-1905), când exacerbarea rolului Bisericii, ca autoritate majoră în stat, a fost în deplină concordanţă cu intensificarea dezvoltării învăţământului teologic primar, perioada anilor 1905-1917 e în deplină disonanţă cu cea precedentă, reprezentând un adevărat regres şi o criză profundă pentru acest domeniu al învăţământului teologic primar pe întreg teritoriul Imperiului Rus.
Factorul de bază, care a generat acest fenomen a fost conjunctura politică din interiorul Statului Rus. În această perioadă s-a înlăturat „protectoratul” autorităţilor ecleziastice asupra învăţământului primar, iar rolul de conducător al acestui domeniu revine Ministerului instruirii publice şi zemstvelor. Drept consecinţă, se extinde reţeaua şcolilor primare laice în defavoarea celor bisericeşti. Excluzându-se posibilitatea de a extinde reţeaua propriilor şcoli, autorităţile ecleziastice şi-au orientat toate eforturile în vederea organizării calitative a şcolilor, deja, existente[1].
La începutul perioadei studiate în eparhia Chişinăului funcţionau patru categorii de şcoli primare bisericeşti: 1) şcoli elementare de gramotă[2]; 2) şcoli bisericeşti parohiale de o singură clasă; 3) şcoli bisericeşti parohiale de două clase (În ajunul anului şcolar 1909-1910 în eparhia Chişinăului au fost înregistrate 560 de şcoli de o clasă, dintre care în 5 din ele erau deschise secţii paralele, 9 şcoli erau de două clase) şi 4) şcoli pentru învăţători.
Salariile profesorilor în şcolile de gramotă erau dintre cele mai mizere. În una din şcolile judeţului Chişinău salariul învăţătorului era de 240 ruble anual, în alta 200 ruble, în toate celelalte şcoli salariile profesorilor nu se ridicau mai sus de 180 de ruble anual.
Procesul de studii în cadrul şcolilor de gramotă era organizat în baza programelor de studii pentru şcolile bisericeşti parohiale de o clasă.
În anul 1905, în Basarabia, au fost înregistrate 240 şcoli de gramotă, în cadrul cărora erau instruiţi 9448 de elevi; 383 de şcoli bisericeşti parohiale de o singură şi două clase cu un contingent de 23 289 de elevi şi 6 şcoli pentru învăţători cu un contingent de 310 elevi.
În această perioadă cel mai important a fost faptul, că s-a pus problema revenirii la limba română în învăţământul primar bisericesc, dar autorităţile imperiale s-au arătat destul de rezervate în această privinţă. Deoarece a fost înlăturată de la cârma învăţământului primar, autorităţile ecleziastice şi-au orientat toate eforturile doar în vederea asigurării unui proces optim de studii în şcolile bisericeşti parohiale, deja, existente la acea oră în Basarabia, şi, în al doilea rând, – sarcinii de a preda religia în şcolile de zemstvă şi ministeriale[3].
Pentru a soluţiona cât mai adecvat această chestiune congresele eparhiale au adoptat un şir de decizii.
Congresul eparhial din 1908 a decis ca învăţătorilor din şcolile bisericeşti primari să li se garanteze dreptul ca după stagiul de muncă de 5 ani în această sistemă să aibă posibilitatea de a-şi trimite copiii la studii în şcoala eparhială de fete din Chişinău, achitând doar o parte din suma prevăzută pentru aceste studii. O altă decizie a fost ca învăţătorilor din şcolile bisericeşti care au copii studenţi să li se acorde ajutoare materiale şi financiare din fondurile Consiliului Eparhial şcolar din Basarabia.
Tot în contextul de mai sus se înscrie decizia congresului eparhial din 1909, conform căreia, clerul din Basarabia era obligat să achite cotizaţiile de o rublă, de fiecare parohie, în fondul societăţii de ajutor reciproc a foştilor şi actualilor învăţători din şcolile bisericeşti parohiale din Basarabia[4].
În situaţia de criză economică, atunci când a crescut inflaţia, iar preţurile la produsele şi mărfurile de larg consum, au crescut de zeci de ori, Consiliul şcolar eparhial a solicitat ajutorul Congresului eparhial pentru aplanarea problemelor financiare acute cu care se confruntau şcolile bisericeşti[5].
Odată cu noile tendinţe revoluţionare tot mai insistent era pusă problema revenirii în şcoală la limba maternă, ceea ce privea în mod direct şi şcolile bisericeşti din Basarabia.
Congresul eparhial din 1915 a decis ca clerul să-şi orienteze toate eforturile pentru a asigura procesul de studii din şcolile bisericeşti moldoveneşti în limba română. De asemenea s-a stabilit ca şi predarea religiei în toate şcolile primare, secundare şi superioare, de pe teritoriul Basarabiei, să fie în limba română, oficierea serviciului divin atât în catedrală cât şi în toate bisericile din Basarabia să fie în limba română şi slavonă, iar în parohiile moldoveneşti numai în limba română[6].
Odată cu intensificarea luptei revoluţionare în cadrul Imperiului Rus, bulversat la acea oră de diferite curente reformatoare, se încercă iarăşi din partea autorităţilor constatându-se efectul nefast al înlăturării clerului de la conducerea instruirii populaţiei. De aceea s-a reafirmat din nou problema, de a-i reacorda Bisericii însemnătatea de odinioară, în calitate de garant al stabilităţii Statului, dar, deja, era prea târziu. La Congresul eparhial din 1914, care a avut loc la Chişinău, raportându-se despre situaţia politică tensionată din Basarabia, s-a decis ca în toate parohiile să se reînfiinţeze şcolile bisericeşti, argumentându-se profetic, că cea mai mică scânteie, în circumstanţe favorabile, se transformă într-o flacără mare. Probabil, fără să ştie, au parafrazat cunoscutul idiom al “părintelui revoluţiei” – din scânteie va izbucni lumină, anticipând inconştient viitorul, căci, curând scânteile s-au materializat în tranşantele lovituri de stat ale anului 1917[7].
La 3 martie 1917, Guvernul Provizoriu a adoptat decizia de a trece toate şcolile primare sub jurisdicţia Ministerului Instrucţiunii Publice. Prin această măsură învăţământul primar bisericesc a fost lichidat, constituind punctul final al itinerarului înfiinţării şi evoluţiei învăţământului bisericesc primar din Basarabia, care a funcţionat mai bine de un secol (1812-1917).
Eţco Diana, doctor în istorie, Institutul dem Istorie al AŞM
[1] ANRM, F. 209, inv. 1, D.257, f.14.
[2] ANRM, F.209, inv.1, Doc.322, f.2.
[3] ANRM, F.1862, inv.9, D.213, f.11.
[4] Кишиневские Епархиальные Ведомости, 1910, nr.16, p.160.
[5] ANRM, F. 209, inv.1, D.360, f.5.
[6] I. Stoicov, op.cit., p.72.
[7] Ibidem, p.72.
