Un gânditor antic spunea că este posibil să găsim cetăţi fără ziduri, dar niciodată nu vom găsi oameni fără sentimente religioase. În Dumnezeu fiecare om îşi are izvorul existenţei sale, de la care vine ,,toată darea cea bună şi tot darul” fără de care omul nu poate exista nici ca persoană nici ca om religios. Din clipa în care omul a fost creat, Dumnezeu a lăsat în sufletul omului un loc gol, loc, care trebuia să fie umplut prin căutarea şi cunoaşterea lui Dumnezeu. De-alungul veacurilor omul a umblat în căutarea lui Dumnezeu, însă nu întotdeauna L-a găsit, căci calea care duce către El s-a dovedit a fi lungă şi îngustă şi datorită acestui fapt mulţi au alunecat alături rămânând istoviţi pe cale, pentru că nu au vrut să se ridice înapoi sau nu au mai putut s-o facă din cauza înrobirii cu patimile. Astfel despărţiţi de Dumnezeu, oamenii robiţi de păcat au respins dragostea lui Dumnezeu, ca mai apoi să o scoată în afară cetăţii şi să o omoare. Dorinţa de a stăpâni, şi a cunoaşte fără voia lui Dumnezeu, sau chiar împotriva voinţei lui Dumnezeu la înjugat pe om cu duşmanul lui, cu diavolul. Omului însă nu s-a limitat doar la acestea, el a vrut mai multe şi anume de a fi ,,ca Dumnezeu cunoscând binele şi răul” /Facere 3,5/, transformând astfel dorinţa de cunoaştere, din virtute, în păcat. Odată intrat în om, păcatul alungă pe Dumnezeu din inimă, iar unde nu este Dumnezeu, acolo e necaz şi durere, acolo e iadul şi stăpânitorul lui – diavolul. Unii au acceptat ca trupurile lor să devină adevărate temple pentru legiuni de demoni, transformându-se astfel în unelte de înşelăciune. Înhăitaţi cu duhuri necurate, vrăjitorii sau oamenii care „posedă” calităţi „paranormale”, căci anume despre aceştia vom vorbi în continuare, „prezic” viitorul, „leagă” şi „dezleagă” căsătorii, având pretenţia că sunt prooroci şi slugi ai lui Dumnezeu. Pentru ai duce pe oameni în eroare folosesc simbolica creştină şi obiecte de cult. Intrând la aceşti vrăjitori în casă, la prima vedere ai impresia că ai nimerit în chilia unui călugăr – atâtea icoane şi cruciuliţe atârnate pe perete.
Intrând în discuţie co o vrăjitoare din Chişinău (nu-i divulg numele ca să nu-i fac publicitate) vrând să văd cât de sinceră este în ceea ce le face, şi cât „creştinism” cuprinde activitatea ei distrugătoare de suflet.
Din dialogul avut cu această reprezentantă a „magiei” am ajuns la câteva concluzii:
1.Care este scopul folosirii atributelor creştineşti?
Scopul folosirii icoanelor de către vrăjitori este cel speculativ, sunt folosite ca o capcană prin care creştinul este atras mai uşor, ei, vrăjitorii, profană, de fapt Sfintele icoane şi Sfânta Cruce. Foarte mulţi dintre creştini cu părere de rău nu cunosc care este menirea icoanei în ortodoxie, punându-şi nădejdea şi credinţa în icoană şi nu în Dumnezeu. Creştinii trebuie să ştie că menirea icoanei este aceea de a-l concentra în rugăciune şi nimic mai mult. Când creştinul îşi pune nădejdea în icoană mai mult ca în Dumnezeu, ea încetează de a mai fi numită icoană, devenind idol. De aceea chiar dacă găsim icoane în casele vrăjitorilor, aceasta în că nu este o dovadă că Dumnezeu este prezent acolo.
2.Cum trebuie să-i deosebim pe slujitorii lui Dumnezeu de slujitorii diavolului, din moment ce ocultismul (vrăjitoria) a pătruns şi în Biserică?
Mai întâi de toate Apostolul Pavel ne spune să cercetăm duhurile. Într-un slujitor al lui Dumnezeu trebuie văzută mai întâi smerenia care nu trebuie să fie exterioară ci să izvorască din inimă. Un astfel de slujitor chiar dacă va avea darul tămăduirilor sau alte daruri va afirma că ele îi sunt date de Dumnezeu din iubirea sa faţă de oameni şi nicidecum pentru meritele-i personale. În Biserică un preot nu poate avea merite, căci Sf. Apostol Pavel spune: ,,eu ca o slugă netrebnică nu am făcut decât ceea ce trebuia să fac.” Harismele care-i sunt date preotului, ca şi unui doctor spiritual al credincioşilor sunt utilizate în folosul bolnavilor şi nu pentru a-şi arăta gradul sfinţeniei. Mântuitorul Hristos spune: ,,Iată, v-am dat vouă puterea asupra duhurilor necurate ca să le scoateţi pe dânsele tămăduind toată boala şi toată fierbinţeala în popor.”
Între un vrăjitor şi un slujitor al lui Dumnezeu diferenţa este radicală, mai întâi de toate vrăjitorul afirmă că puterea supranaturală ce o posedă este un merit personal, fără a fi nevoie de o binecuvântare specială a Bisericii. Acesta se numeşte pe sine ,,tămăduitor” al lumii, pretinzând că o poate dirija şi că poate schimba destinele oamenilor. Deci după cum vedem dorinţa lor de a stăpâni lumea aceasta, iar cine vrea să o stăpânească, fără de Dumnezeu, o poate face doar prin minciună şi neadevăr unindu-se cu tatăl minciunii – diavolul care nici nu ştie ce este smerenia. Iată cum le deosebim pe oi de capre, nu după blană şi coarne ci după roadele lor, tot aşa îi deosebim pe slujitorii lui Dumnezeu, de cei ai diavolului, nu după icoane făcătoare de minuni şi crucile de la gât, ci după izvorul lucrării lor.
Chiar dacă o vrăjitoare vă trimite la Biserică după agheasmă, asta nu înseamnă că ea lucrează cu puterea lui Dumnezeu, ea îşi bate joc de cele sfinte sugerându-vă gândul că ceea ce se face în Biserică este insuficient, mai trebuie să „adauge” şi ea ceva prin descântec sau blestem.
Aici sunt nevoit să le amintesc creştinilor că nu tot ce zboară se mănâncă şi nu tot ce e galben este aur.
3.Când apelează oamenii la vrăjitorie ?
De obicei oamenii apelează la vrăjitori în momentele cele mai dificile ale vieţii. Unii dintre creştinii cu puţină credinţă, afirmă că au apelat la vrăjitori pentru că atunci când au apelat la Biserică nu au primit ajutorul scontat. De ce se întâmplă aşa? De ce oameni sunt supăraţi pe Dumnezeu când nu le împlineşte dorinţa?
Mai întâi de toate pentru că i-au cerut lui Dumnezeu un lucru care nu-i este necesar. Iar în unele cazuri au cerut de la Dumnezeu, numai pentru ca să-L ispitească exact cum a făcut-o diavolul în pustiul Carantaniei, când i-a spus lui Hristos: ,,Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu aruncă-Te de pe templu, căci scris este că îngerilor Săi va porunci pentru Tine să Te păzească ca nu cumva să se împiedice de piatră piciorul Tău.” Hristos i-a răspuns imediat: ,Scris este să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău.” Aici Hristos a arătat că sunt lucruri nefolositoare nouă spre mântuire şi care nu necesită intervenţia lui Dumnezeu. Atunci când îi cerem lui Dumnezeu să ne dea să câştigăm la loterie o casă, El poate să n-o facă, pentru că suntem în stare singuri să rezolvăm problemele legate de locuinţă. Cam aşa stau lucrurile, atunci când nu primim de la Dumnezeu ceea ce am cerut. Căci Hristos ne spune că ştie Tatăl vostru de ce aveţi nevoie înainte de a cere, noi însă trebuie să spunem: ,,Tatăl nostru… Fie voia Ta” şi aşa numaidecât vom primi cele cerute dacă ne sunt necesare pentru mântuire. .Aşa se întâmplă atunci când oamenii apelează la preot spunându-i: ,,Părinte câte slujbe trebuie să plătesc pentru ca Dumnezeu să-mi dea ceea ce vreau, sau s-o pedepsească pe vecina care dă drumul la găini în ograda mea?” Astfel de oameni nu ştiu că Dumnezeu nu bani vrea de la ei. Dumnezeu spune: ,,Omule dă-mi inima ta, cere de la Mine şi-ţi voi da ţie.”
Dumnezeu nu-i va îndeplini nici dorinţa de răzbunare a cuiva, pentru că Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului ci să se îndrepte şi să aibă viaţă veşnică.
Anume oamenii slabi în credinţă, dornici de lucruri lumeşti, şi de răzbunare apelează la vrăjitori.
4.Este oare în puterea vrăjitorului de a lega sau a dezlega: cununiile, prieteniile…
De la Taina Sfântului Botez, după ce ne-am lepădat de diavolul şi îngerii lui, Biserica ne-a îmbrăcat cu haină luminoasă şi ne-a pus la gât crucea ca armă împotriva duhurilor întunericului, de acolo spunem: ,,Domnul este luminarea mea şi Mântuitorul meu de cine mă voi teme, Domnul este scutitorul vieţii mele de cine mă voi înfricoşa. Crucea este pentru noi creştinii Jertfelnicul Dragostei prin care Mântuitorul Hristos ne-a răscumpărat pe noi din blestem şi moarte, iar atunci când o înlăturăm de la piept punând în locul ei semne zodiacale sau alte semne suntem dezarmaţi de armele luminii şi nu mai avem ajutorul lui Dumnezeu, iar lepădarea crucii de la piept însemnând şi primul semn al lepădării noastre de Dumnezeu. Acum când am fugit de la Dumnezeu, pentru că noi am refuzat ajutorul lui, diavolul îşi va face lucrările sale asupra noastră, şi va influenţa negativ asupra familiilor, deoarece nu locuiesc sub ajutorul Celui Preaînalt (Ps. 90).
Asupra unei familii creştine, care are o trăire autentică religioasă, diavolul nu are nici o influenţă, pentru că se află sub protecţia lui Dumnezeu, aşa cum spune şi psalmistul: „Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperemântul Dumnezeului cerului se va sălăşlui, Cu spatele te va umbri pe tine şi sub aripile lui vei nădăjdui, nu te vei teme de frica de noapte, de lucrul ce umblă în întuneric, nu vor veni către tine rele şi bătaie nu se va apropia de locaşul tău. Îngerilor săi va porunci pentru tine ca să te păzească în toate căile tale. Că spre mine a nădăjduit şi-l voi izbăvi pe el, zice Domnul îl voi acoperi pe el că a cunoscut numele Meu. Striga-va către Mine şi-l voi auzi pe, cu dânsul sunt în necaz şi-l voi scoate pe el şi-l voi slăvi. Cu lungime de zile îl voi umplea pe el şi-i voi arăta lui mântuirea Mea”(Ps. 90).
5. Vrăjitoria este un păcat!
Pentru noi creştinii a apela la vrăjitori nu este doar un păcat, căci dacă păcatul este o boală care vine în rezultatul îndepărtării de la Dumnezeu prin încălcarea voii Lui, a apela la vrăjitori este asemenea cu lepădarea de Dumnezeu, această afirmaţie o facem în baza primei porunci dumnezeieşti: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.” Prin apelarea la vrăjitori ne face nedemni de a mai fi mădulare ale Bisericii, pentru că credem în vrăjitorii mai mult decât în Dumnezeu, de aceea ni se ia dreptul de a-L numi Tată, căci ne-am înjugat cu diavolul care ne va fi stăpânitor din momentul când am păşit pragul casei vrăjitoarei.
Celor care se consideră creştini dar umblă pe la vrăjitori sau tămăduitori, este necesar să le amintim că în conformitate cu canonul 83 al Sfântului Vasile cel Mare, aceştia pot fi opriţi de la Împărtăşanie, după pocăinţă, pe un termen de şase ani. Aşa că vor fi nevoiţi să aleagă ori pe Hristos în Taina Euharistiei, ori pe “cea cu har nu ştim de la care dumnezeu”.
La momentul oportun atât vrăjitorii cât şi cei care apelează la serviciile lor vor auzi glasul înfricoşătorului Judecător: ,,Duceţi-vă de la Mine blestemaţilor în focul cel veşnic gătit diavolului şi slujitorilor lui.”
Astfel că “creştinii” care recurg la “ajutorul” vrăjitoarelor au la ce se gândi. Dumnezeu să-i lumineze şi să le ajute să tragă concluziile corecte.
Ţurcanu Ghenadie, elev la Seminarul Teologic din Chişinău
