Învierea lui Lazăr
Deși există puţine surse care să indice modul în care era celebrată Săptămîna Patimilor în Biserica timpurie, se pare totuși că aceasta este o practică foarte veche. Deja în secolul al IV-lea celebrarea acesteia pare să fi fost deja o practică bine stabilită, structurată într-un mod asemănător celui din zilele noastre. Aetheria, afl ată în pelerinaj la Ierusalim cîndva la sfîrșitul sec. al IV-lea d. Hr. descria astfel cele petrecute după slujba din Sîmbăta lui Lazăr: “…a început săptămîna Paștilor, pe care ei o numeau Săptămîna Mare”, amintind de procesiunile de pomenire a Intrării Domnului în Ierusalim în prima zi a săptămînii (duminică). În timpul acestei săptămîni, se face pomenirea Patimilor și Răstignirii Mîntuitorului.
Săptămîna Patimilor
După Sîmbăta lui Lazăr (în care se face pomenirea învierii lui Lazăr de către Hristos și făgăduinţa învierii tuturor), se intră în ultima săptămînă a Postului Paștilor (Postul Mare), Săptămîna Mare sau Săptămîna Patimilor, timp în care în slujbele bisericești se face pomenirea ultimelor zile ale lui Hristos pe pămînt, înainte de Răstignirea și Învierea Lui. În timpul acestei săptămîni, slujbele Utreniei se săvîrșesc în seara zilei dinainte (sub formă de Denie), conform obiceiului vechi care spune că ziua începe la apusul soarelui și se sfîrșește la apusul soarelui din ziua următoare.
Duminica Floriilor
Prima zi a Săptămînii Patimilor începe cu Vecernia de sîmbătă seara, care conduce spre slujba Intrării Domnului în Ierusalim de a doua zi dimineaţa (Duminică). Hristos își face intrarea triumfală în Ierusalim, fi ind primit cu ramuri de palmier (la romîni credincioșii aduc la biserică ramuri de salcie), ca un împărat; astfel se vestește venirea pe pămînt a Împărăţiei Cerurilor.
Lunea Mare
Primele trei zile ale Săptămînii Patimilor (sau Săptămînii Mari) ne amintesc de ultimele porunci/sfaturi/îndrumări lăsate de Hristos ucenicilor Săi. Acestea sunt învăţăturile amintite în slujba Ceasurilor (ţinute după rînduiala din Postul Mare), urmate de Obedniţă și de Vecernia unită cu Liturghia Darurilor mai înainte sfi nţite (zisă a sfîntului Grigorie Dialogul, papa Romei). Slujbele Utreniei (numită denie) săvîrșită în serile Duminicii Floriilor și a zilelor de luni și marţi din Săptămîna Patimilor sunt grupate în jurul temei Mirelui, inspirate din Pilda celor zece fecioare (Matei 24, 1-13) care cheamă la pregătirea pentru A Doua Venire a lui Hristos, căci “în mijlocul nopţii vine furul”.
Tropare și stihiri în sfînta și marea zi de Luni din Săptămîna Patimilor (la utrenie) “Iată mirele vine în miezul nopţii și fericită este sluga pe care o va afl a priveghind; iară nevrednic este iarăși pe carele [îl] va afl a lenevindu-se. Vezi dar, sufl ete al meu, cu somnul să nu te îngreuiezi, ca să nu te dai morţii, și afară de împărăţie să te încui. Ci te deșteaptă strigînd: Sfînt, Sfînt, Sfînt ești Dumnezeule; pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.” “Cinstitele patimi au răsărit lumii în această zi, ca niște lumini de mîntuire, că Hristos merge să pătimească din bunătatea Sa. Cel ce cuprinde toate cu palma, primește a Se răstigni pe lemn, ca să mîntuiască pe om.” “Judecătorule cel nevăzut, cum Te-ai văzut cu trup și mergi să Te ucizi de oameni fără de lege, judecînd judecata noastră cu patima Ta ! Pentru acesta, laudă, măreţie și slavă înălţînd stăpînirii Tale, Cuvinte, cu un glas le aducem Ţie.” “Ziua aceasta luminată aduce începuturile patimilor Domnului; veniţi dar, iubitorilor de prăznuire, să-L întîmpinăm cu cîntări. Că Ziditorul merge să ia răstignire, întrebări și bătăi, judecîndu-Se de Pilat. Și încă lovindu-Se de la rob cu palma peste cap; toate va să le rabde, ca să mîntuiască pe om. Pentru aceasta strigăm: Iubitorule de oameni, Hristoase Dumnezeule, dăruiește iertare de greșale celor ce se închină cu credinţă preacuratelor Tale patimi.”
Hristos Mirele
Evanghelia: Matei 21, 18-46 18 Dimineaţa, a doua zi, pe cînd se întorcea în cetate, a fl ămînzit; 19 Și văzînd un smochin lîngă cale, S-a dus la el, dar n-a găsit nimic în el decît numai frunze, și a zis lui: De acum înainte să nu mai fi e rod din tine în veac! Și smochinul s-a uscat îndată. 20 Văzînd aceasta, ucenicii s-au minunat, zicînd: Cum s-a uscat smochinul îndată? 21 Iar Iisus, răspunzînd, le-a zis: Adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă și nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s-a făcut cu smochinul, ci și muntelui acestuia de veţi zice: Ridică-te și aruncă-te în mare, va fi așa. 22 Și toate cîte veţi cere, rugînduvă cu credinţă, veţi primi. 23 Iar după ce a intrat în templu, s-au apropiat de El, pe cînd învăţa, arhiereii și bătrînii poporului și au zis: Cu ce putere faci acestea? Și cine Ţi-a dat puterea aceasta? 24 Răspunzînd, Iisus le-a zis: Vă voi întreba și Eu pe voi un cuvînt, pe care, de Mi-l veţi spune, și Eu vă voi spune vouă cu ce putere fac acestea: 25 Botezul lui Ioan de unde a fost? Din cer sau de la oameni? Iar ei cugetau întru sine, zicînd: De vom zice: Din cer, ne va spune: De ce, dar, n-aţi crezut lui? 26 Iar de vom zice: De la oameni, ne temem de popor, fi indcă toţi îl socotesc pe Ioan de prooroc. 27 Și răspunzînd ei lui Iisus, au zis: Nu știm. Zis-a lor și El: Nici Eu nu vă spun cu ce putere fac acestea. 28 Dar ce vi se pare? Un om avea doi fi i. Și, ducîndu-se la cel dintîi, i-a zis: Fiule, du-te astăzi și lucrează în via mea. 29 Iar el, răspunzînd, a zis: Mă duc, Doamne, și nu s-a dus. 30 Mergînd la al doilea, i-a zis tot așa; acesta, răspunzînd, a zis: Nu vreau, apoi căindu-se, s-a dus. 31 Care dintr-aceștia doi a făcut voia Tatălui? Zis-au Lui: Cel de-al doilea. Zis-a lor Iisus: Adevărat grăiesc vouă că vameșii și desfrînatele merg înaintea voastră în împărăţia lui Dumnezeu. 32 Căci a venit Ioan la voi în calea dreptăţii și n-aţi crezut în el, ci vameșii și desfrînatele au crezut, iar voi aţi văzut și nu v-aţi căit nici după aceea, ca să credeţi în el. 33 Ascultaţi altă pildă: Era un om oarecare stăpîn al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn și a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe. 34 Cînd a sosit timpul roadelor, a trimis pe slugile sale la lucrători, ca să-i ia roadele. 35 Dar lucrătorii, punînd mîna pe slugi, pe una au bătut-o, pe alta au omorît-o, iar pe alta au ucis-o cu pietre. 36 Din nou a trimis alte slugi, mai multe decît cele dintîi, și au făcut cu ele tot așa. 37 La urmă, a trimis la ei pe fi ul său zicînd: Se vor rușina de fi ul meu. 38 Iar lucrătorii viei, văzînd pe fi ul, au zis între ei: Acesta este moștenitorul; veniţi să-l omorîm și să avem noi moștenirea lui. 39 Și, punînd mîna pe el, l-au scos afară din vie și l-au ucis. 40 Deci, cînd va veni stăpînul viei, ce va face acelor lucrători? 41 I-au răspuns: Pe acești răi, cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care vor da roadele la timpul lor. 42 Zis-a lor Iisus: Au n-aţi citit niciodată în Scripturi: “Piatra pe care au nesocotito ziditorii, aceasta a ajuns să fi e în capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta și este lucru minunat în ochii noștri”? 43 De aceea vă spun că împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi și se va da neamului care va face roadele ei. 44 Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărîma, iar pe cine va cădea îl va strivi. 45 Iar arhiereii și fariseii, ascultînd pildele Lui, au înţeles că despre ei vorbește. 46 Și căutînd să-L prindă, s-au temut de popor pentru că Îl socotea prooroc. Condac “Iacov plîngea pentru lipsirea lui Iosif, și viteazul ședea în căruţă, ca un împărat cinstindu-se; că desmierdărilor egiptencei atuncea nefăcîndu-se rob, s-a preaslăvit de la Cel ce vede inimile oamenilor și trimite cunună nestricăcioasă.” Icos “Peste tînguire să mai adăugăm acum tînguire și să vărsăm lacrimi, plîngînd împreună cu Iacov pe Iosif, pururea slăvitul și curatul, pe cel ce s-a robit cu trupul, iar sufl etul și l-a păstrat nerobit; și a domnit peste tot Egiptul. Că Dumnezeu dă slugilor Sale cunună nestricăcioasă.”
Sinaxar
În sfînta și marea Luni facem pomenire de fericitul Iosif cel preafrumos și de smochinul care s-a uscat din cuvîntul Domnului. Tîlcuire de le părintele Teofi l Părăian Luni, în Săptămîna Sfi ntelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, Biserica ne aduce aminte de fericitul Iosif cel frumos, cel frumos la trup și la sufl et. Este vorba de Patriarhul Iosif, care ne impresionează pe toţi prin dorinţa lui de a-I sluji lui Dumnezeu împlinind poruncile, prin dorinţa lui de a fi curat înaintea lui Dumnezeu, prin faptul că a fost bun și binevoitor cu fraţii săi care l-au vîndut în Egipt. El este o preînchipuire a Domnului nostru Iisus Hristos, cel vîndut de Iuda, unul dintre ucenicii săi, este o preînchipuire a Domnului Hristos, care a ţinut să împlinească întru toate voia Părintelui Ceresc și să ne fi e nouă pildă de urmat. Fericitul Iosif este omul vrednic de pomenire pentru toate cîte s-au întîmplat cu el. A fost iubit de părinţii lui, a fost iubit de Patriarhul Iacob. Fraţii lui l-au vîndut în Egipt. A ajuns în Egipt și așezarea sufl etului său a fost probată într-o ispită peste care a trecut. A ajuns în închisoare învinuit fi ind de păcate, el, care a ţinut să rămînă fără de păcat, apoi ca tîlcuitor al viselor lui Faraon, mai-marele Egiptului, însă a fost găsit drept înţelept și bun de a conduce Egiptul și a salvat de la moarte prin înfometare pe concetăţenii săi și pe conaţionalii săi, pe care după aceea i-a adus în Egipt. De aceea Sfînta noastră Biserică îl pomenește cu cinstire ca un preînchipuitor al Mîntuitorului. Tot în această zi de Luni binecuvîntată, pomenim și o minune pe care a făcut-o Domnul Hristos, o minune spre înţelepţirea credincioșilor, pentru că negăsind smochine într-un smochin neroditor, l-a blestemat să se usuce și s-a uscat, iar Sfînta noastră Biserică pomenind această întîmplare, are în vedere o explicaţie pentru cei credincioși, atrăgîndu-le atenţia că suntem toţi chemaţi spre rodire și că Domnul Hristos așteaptă ceva de la noi, și noi suntem datori să-i oferim Mîntuitorului virtuţile noastre în loc de alte roade. Smochinul cel blestemat de Mîntuitorul este un fel de pildă pentru noi, ca să știm că Domnul Hristos răsplătește nu numai binele pe care-l fac oamenii, ci răsplătește și pedepsește și îndărătniciile lor, și neangajările lor spre bine. Se spune în Sinaxarul de la slujba de Luni, din Săptămîna Patimilor că Domnul Hristos nu și-a arătat niciodată puterea pedepsitoare asupra oamenilor – să înţelegem în vremea propovăduirii Sale – dar și-a arătat-o asupra unui smochin, ca să se înţeleagă din aceasta că El are și putere pedepsitoare, iar credincioșii să se silească să fi e, nu sub blestem, ci sub binecuvîntarea Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, cum reiese și dintro alcătuire din Postul Sfi ntelor Paști, în care vorbim fi ecare dintre noi cu propriul nostru sufl et și ne îndemnăm pe noi înșine să nu dormităm, ci să ne trezim și să lucrăm pentru slava lui Dumnezeu și pentru binele nostru vremelnic și veșnic. Svetilna / luminînda “Cămara Ta, Mîntuitorul meu, o văd împodobită, și îmbrăcăminte nu am, ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufl etului meu, dătătorule de lumină, și mă mîntuiește.”
Marţea Mare
Citiri: Ieșire 1, 1-20 Iov 1, 1-12 Matei 22
Sinaxarul zilei de Marţi
În Sfînta si Marea Marţi se face pomenire de cele zece fecioare din Sfînta Evanghelie. Tîlcuire de părintele Teofi l Părăian În Marţea Săptămînii celei Mari am făcut pomenire, tot îndrumaţi de Sfînta noastră Biserică, despre pilda celor zece fecioare, deci despre fecioarele înţelepte și despre fecioarele neînţelepte. Este o pildă spusă de Domnul Hristos și pe care Sfînta noastră Biserică ne-o pune în fata conștiinţei în Marţea cea Mare. Și noi, parcurgînd Săptămîna Sfi ntelor Pătimiri, am pomenit marţi pilda cu cele zece fecioare și pe cele zece fecioare, luînd aminte și prin textele liturgice din ziua respectivă la cele cinci fecioare înţelepte, care au avut untdelemn în candelele lor și care l-au întîmpinat pe Mirele care este Domnul Hristos, au intrat cu El în cămara nunţii și s-au bucurat de ospăţul mirelui, în timp ce celelalte cinci fecioare nu s-au putut bucura de întîlnirea cu Mirele pentru că au mers săși cumpere untdelemn pentru candelele lor. Această pildă, Domnul Hristos ne-o pune în faţă ca să ne gîndim la faptul că trebuie să fi m întotdeauna pregătiţi prin fapte bune pentru întîmpinarea Mirelui ceresc, să fi m alcătuiţi prin faptele noastre cele bune ca să putem lua parte la ospăţul cel veșnic. Domnul Hristos ne îndeamnă la priveghere, concluzia pildei fi ind: privegheaţi și vă rugaţi că nu știţi cînd vine Fiul Omului (Mt. 25, 13). Deci, Sfînta noastră Biserică ne învaţă în fi ecare zi de marţi din Săptămîna Sfi ntelor Pătimiri, ne-a învăţat și în aceastг săptămînă în ziua de marţi, să fi m cu luare aminte la noi înșine, la datoriile noastre, să așteptăm pe Mirele ceresc cu inimă iubitoare și cu fapte bune, ca și întru aceasta să se preamărească Tatăl nostru cel din ceruri. În această zi de marţi, ca și în celelalte zile din Săptămîna Sfi ntelor Pătimiri, pînă miercuri inclusiv, la slujba de dimineaţă, la utrenie, se spun următoarele cuvinte: “Iată Mirele vine în miezul nopţii și fericită este sluga pe care va afl a-o priveghind; iară netrebnică e cea pe care o va găsi lenevindu-se. Vezi dar, sufl ete al meu, cu somnul să nu te îngreuiezi, ca să nu te dai morţii și afară din Împărăţie să te încui, ci te deșteaptă strigînd: Sfînt, Sfînt, Sfînt ești Dumnezeul nostru, pentru Născătoarea de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi”.
Miercurea Mare
În Sfînta și Marea Miercuri se săvîrșește Taina Sfîntului Maslu, în amintirea ungerii lui Hristos cu mir, în Betania. La sfîrșitul slujbei, preotul îi unge pe credincioși cu Untdelemn sfi nţit. Tot în această zi se pomenește vinderea lui Iisus de către Iuda (de aceea credincioșii ortodocși ţin și miercurea ca zi de post de-a lungul întregului an).
Joia Mare
Sfînta și Marea Joi începe cu slujba Vecerniei unită cu Sfînta Liturghie a Sfîntului Vasile cel Mare. În această zi se face și sfi nţirea unui al doilea Agneţ, care va fi folosit apoi de-a lungul anului la împărtășirea bolnavilor (și a copiilor). Acest moment amintește de prezenţa lui Hristos pe pămînt la momentul Cinei cele de Taină. În unele locuri, după rugăciunea amvonului se face Slujba spălării picioarelor, amintind de gestul lui Hristos care a spălat picioarele ucenicilor, după Cină. Seara se face Utrenia pentru Vinerea Patimilor, cu Denia celor 12 Evanghelii (Ioan 13, 31-18,1; Ioan 18, 1-29 ; Matei 26, 57-75; Ioan 18,28 – 19, 16 ; Matei 27, 3-32; Marcu 15, 16-32; Matei 27, 33-54; Luca 23, 32-49; Ioan 19, 19-37; Marcu 15, 43-47; Ioan 19, 38- 42; Matei 27, 62-66). Pericopele evanghelice citite amintesc ultimele învăţături ale Mîntuitorului către ucenici, precum și înainte-vestirea Patimilor Sale, rugăciunea pe care o face Hristos și Noul Legămînt.
Vinerea Mare
Sfînta și Marea Vineri începe cu citirea Ceasurilor Împărătești, pînă la Vecernia de vineri după-amiază, în timpul căreia se face amintirea coborîrii trupului Mîntuitorului de pe Cruce. Preotul este cel care împlinește coborîrea de pe Cruce: el ia trupul Mîntuitorului, simbolizat de Sfîntul Epitaf (pînza pe care este pictată sau brodată imaginea lui Hristos) și îl așează în mijlocul bisericii pe un fel de năsălie care închipuie Mormîntul Mîntuitorului. În timpul slujbei de seară, numită a Prohodului Domnului (sau a Plîngerii la mormînt), preotul ia Sf. Epitaf, ducîndul, în procesiune, în jurul bisericii înainte de a-l așeza în Altar, pe Sfînta Masă (unde urmează să rămînă pînă în miercurea din ajunul Înălţării Domnului). Procesiunea, urmată de credincioșii care poartă în mîini lumînări aprinse, simbolizează coborîrea lui Hristos la Iad.
Sîmbăta Mare
Sfînta și Marea Sîmbătă: Se slujesc Vecernia și Sfînta Liturghie a Sf. Vasile cel Mare, cu citiri din Psalmi și binecuvîntările Învierii, care amintesc de coborîrea Mîntuitorului la Iad, semnifi cînd “Prima Înviere” a lui Adam și biruinţa asupra morţii.
Învierea Domnului
Sărbătorirea Paștilor, Sărbătoarea sărbătorilor începe chiar înainte de miezul nopţii cu Canonul Sîmbetei celei Mari; la începerea Vecerniei Învierii, în biserică este întuneric deplin. La miezul nopţii, preotul ia lumină de la candela de pe Sfîntul Altar și o dă mai departe credincioșilor, zicînd de trei ori: “Veniţi de primiţi lumină !”. Apoi, cu preotul în frunte, credincioșii ies din biserică în procesiune cîntînd “Învierea Ta, Hristoase Mîntuitorule, îngerii o laudă în ceruri și pe noi pe pămînt ne învrednicește cu inimă curată să Te mărim”. Afară, preotul citește evanghelia Învierii de la Matei 28, 1-16, dă binecuvîntarea “Slavă Sfi ntei și Celei de o fi inţă și de viaţă făcătoarei și nedespărţitei Treimi, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor.” și, după Amin-ul credincioșilor cîntă pentru prima oară Troparul Învierii: “Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcînd și celor din morminte viaţă dăruindu-le.”, repetat intercalat cu stihurile Învierii. Slujba continuă cu Canonul Învierii, stihirile Învierii și ale Paștilor, apoi Sfînta Liturghie. După terminarea Sfi ntei Liturghii, în unele comunităţi credincioșii se retrag pentru o agapă, o masă comună la care se face dezlegarea postului printr-o rugăciune specială, cuprinsă în Molitfelnic.
Troparul: “Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcînd și celor din morminte viaţă dăruindu-le”
Condac: “De Te-ai și pogorît în mormînt, Cel ce ești fără de moarte, dar puterea iadului ai zdrobit și ai înviat ca un biruitor, Hristoase Dumnezeule, zicînd femeilor mironosiţe: Bucuraţi-vă! și Apostolilor Tăi pace dăruindu-le, Cel ce dai celor căzuţi înviere”.
În zilele Paștilor, pînă la Înălţare, credincioșii cîntă troparul “Hristos a înviat din morţi” și se salută unii pe alţii cu “Hristos a înviat!”, la care se răspunde: “Adevărat a înviat!”.
(note) 1 Tertulian, Adversus Gnost. 12 [Migne, s.1, t.2, col.147]; Cyprian, ep.57. 2, ep. 58, 1 [Migne, s.I.,t.3, col 830-3; 971-3]. 2 Povăţuituri și Învăţături în Liturghier București, 1987, p, 428-429; Новая скрижаль, Moscova, 1992, c.212 . 3 Povăţuituri și Învăţături,.p. 429. 4 ibidem, p. 429.
2 comments