Botezul Domnului

Pe 6/19 ianuarie, Biserica Ortodoxă sărbătorește botezul Domnului, sau Boboteaza. Această zi marchează sfârșitul sărbătorilor dedicate Crăciunului și Anului Nou. Sfânta Scriptură ne vorbește despre Ioan Botezătorul, considerat Înaintemergătorul Domnului nostru Iisus Hristos, care propovăduia venirea Acestuia, îndemnând pe iudei la pocăinţă. Îmbrăcămintea lui Ioan era foarte simplă, făcută din păr de cămilă; el purta o cingătoare de piele împrejurul mijlocului și se hrănea cu lăcuste și miere sălbatică.
Icoanele au păstrat de-a lungul timpului această imagine, înfăţișându-ni-l pe Botezător ca pe un pustnic cu parul lung și barba aspră. Considerându-l proroc, locuitorii din Ierusalim și din întreaga Iudee se strângeau în jurul lui pentru a-i asculta cuvintele și mai ales pentru a fi botezaţi de el în râul Iordan. Ioan le cerea, înainte de a-i boteza, săși mărturisească păcatele și să se pocăiască, spunându-le că el îi botează doar cu apă, dar Cel ce va veni după el (adică Iisus) îi va boteza cu Duh Sfânt și cu foc. Vestind venirea Mântuitorului, Ioan spunea că Acela este mult mai mare și mai puternic decât el. Sfânta Evanghelie ne povestește că și Iisus a venit din Galileea, pentru a fi botezat de Ioan, care, văzându-l, a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”. Și, ieșind Iisus din apa Iordanului, „cerurile s-au deschis și Duhul lui Dumnezeu s-a vărsat pogorându-se ca un porumbel și venind peste El. Și glas din ceruri zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit”. Boboteaza este deci una dintre cele mai importante sărbători ale anului.
De obicei, în această perioadă este foarte frig, de aceea este des folosită expresia „gerul Bobotezei”. Poporul nostru a păstrat multe tradiţii frumoase în legătura cu această zi. De exemplu, în localităţile așezate pe malul unui râu, pe malul Dunării sau chiar pe ţărmul mării, se obișnuiește ca preotul, cu ocazia slujbei care se face acum, să arunce o cruce de lemn în apa foarte rece, uneori chiar îngheţată, după care sar câţiva fl ăcăi curajoși pentru a o aduce înapoi. În toate bisericile, preoţii fac agheasmă (apă sfi nţită), cu care sfi nţesc apele, oamenii, animalele și casele. În tradiţia populară, Boboteaza este și o sărbătoare dedicată purifi cării naturii, și mai ales a apelor, de forţele răului. Acum se colindă, se prevestește cum va fi vremea în noul an, sau cum va fi recolta. Se crede că în aceste zile animalele vorbesc, căpătând puteri neobișnuite.
Peste obiceiurile creștine de sfi nţire a apelor sau de scufundare a crucii s-au suprapus și multe practici păgâne, cum ar fi afumarea grajdurilor și a vitelor pentru alungarea duhurilor rele din acestea, aprinderea focurilor pe câmp sau colindele însoţite de tot felul de strigături și zgomote. Toate acestea au în general un rol de curăţire și de îndepărtare a răului. Tradiţia cere ca acum să se mănânce piftie și grâu fi ert și să se bea vin roșu. Dincolo însă de aceste obiceiuri populare, semnifi caţia principală a Bobotezei rămâne una creștină, iar această mare sărbătoare constituie un prilej de a încerca și noi, după puterile noastre, să ne luminam sufl etele, așa cum amintește și troparul Bobotezei: „În Iordan botezându-te Tu Doamne, închinarea Treimii s-a arătat, că glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit pre Tine numindu-Te, și Duhul a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, și lumea ai luminat, slava Ţie!”.