Se stie ca dupa rastignirea Domnului, Iosif si Nicodim au luat de pe cruce trupul Domnului si L-au înmormântat, fiind înfasurat într-o pânza de in îmbibata cu miresme-le cuvenite. Voind mironositele sa completeze aceasta rânduiala, facuta în graba din cauza apropierii praznicului Pastilor, ele au mers la mormânt duminica dimineata. Ajunse aici, îngerul le vesteste ca Domnul a înviat si sa mearga sa-i anunte pe Apostoli. Ducându-se ele, i-au anuntat pe Petru si Ioan care, alergând la mormânt, s-au convins de Învierea Domnului si, intrând în mormânt, au aflat giulgiurile singure zacând.
Acest giulgiu s-a pastrat pâna în ziua de azi ca o alta evanghelie pentru adeverirea mortii si învierii lui Iisus. Giulgiul Mântuitorului se afla la Torino, în sudul Italiei, si a fost studiat de numerosi oameni de stiinta cu cele mai perfectionate aparate ale timpurilor moderne.
Concluzia unanima a fost ca, fara urma de îndoiala, chipul imprimat pe giulgiu corespunde întocmai datelor privitoare la Iisus Hristos si chinurilor la care a fost supus, dupa cum le-au descris evanghelistii.
Sfântul Giulgiu are o lungime de 4,36 m si o latime de 1,10 m. Prin masurari antropometrice a fost stabilita înaltimea Mântuitorului de 1,77 m si greutatea de 76 kg. Prin cercetarea cu ajutorul razelor X si cu ajutorul Carbonului 14, s-a putut determina cu exactitate atât grupa sanguina a Celui ce a fost înfasurat în giulgiu, cât si vechimea giulgiului, care corespund anului Mortii Domnului. Prin aceleasi metode stiintifice s-au putut fotografia urmele spinilor cununii din jurul capului, semnele ranilor biciuirii si cele lasate pe umeri de greutatea crucii, locul unde i-au fost strapunse cu piroane mâinile si picioarele, precum si cel din coasta Sa.
Un al doilea argument este legat de minunea ce se întâmpla de fiecare data în noaptea învierii, la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, când multi credinciosi au vazut pogorându-se din cer Sfânta Lumina asupra bisericii. Iar minunea se întâmpla în felul urmator, pentru ca sa se înlature orice fel de suspiciune, înca din Vecernea Mare, Sfântul Mormânt este verificat amanuntit de autoritatile arabe si evreiesti, precum si de reprezentantii bisericilor romano-catolice si altor culte, astfel ca în interior sa nu ramâna vre-o persoana în afara patriarhului Ierusalimului, îmbracat numai într-o camasa de in. Dupa ce este controlat sa nu aiba asupra sa vreun mijloc de aprindere a focului, este introdus în încaperea Sfântului Mormânt, unde petrece în rugaciune pâna în noaptea învierii, si încaperea se sigileaza de autoritati, pentru ca nimeni sa poata intra sau iesi.
La un anumit moment, Sfântul Mormânt începe sa transpire, iar patriarhul culege aceasta roua cereasca cu ajutorul unei bucati de vata.
La un moment dat, Sfânta Lumina coboara din cer ca un fulger, în
zigzag, oprindu-se pe vata de pe sfânta masa, pe care o aprinde. Patriarhul ia vata cu mâinile sale si o aseaza în potire mari, apoi iese cu ele în fata credinciosilor si striga: “Veniti de luati lumina!”, si îsi aprind toti lumânarile din lumina venita din cer. Momentul coborârii luminii este vazut si de catre credinciosii aflati în biserica Sfântului
Mormânt.
