“Cu toata dragostea, aceeasi ca si înainte, pentru neamul nostru, pentru ortodocsii din tara noastra”.

Întâlnire cu Parintele Dionisie Ignat, Chilia Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Calciu, Sfântul Munte Athos, 17 martie 2004

Bine v-am gasit! Putem sa va întrebam ceva, Prea Cuviosia Voas­tra?

Da, da cine vorbeste?

Sunt preotul Viorel-Ioan Vârlan din Suceava si am venit cu un grup de credinciosi, de prieteni de-ai nostri, sa vizitam Sfântul Munte, sa se închinam, sa ne rugam, sa ne marturisim…

Foarte bine!

Suntem si în Sfântul si Marele Post. Am trecut si pe la Prea Cuviosia Voastra sa ne dati binecuvântare, sa ne dati cuvânt ziditor. Si sa ne iertati ca va deranjam.

Multumim de dragoste. Nu-i deranj. Pentru ca veniti sa va folositi. Noi pe cât putem ne osârduim cu toate ca am ajuns la batrâneti adânci si dureri. Ca omul batrân, ce sa mai vorbim? Si nu numai atâta. Am ramas orb. Da cu toata dragostea, aceeasi ca si înainte, pentru neamul nostru, pentru ortodocsii din tara noastra.

Ca sa vorbim adevarul, românii n-au cunoscut alta credinta. Deo­data când a venit Mântuitorul pe pamânt, deodata poporul român a devenit crestin ortodox. De aceea trebuie sa fim… Grecii au fost mari veacuri închinatori la idoli. Ei, da noi trebuie sa aratam ca nu ne-am vatamat cu alte credinte. Decât, deodata crestin ortodox îi poporul român. De aceea trebuie sa respectam cu sfintenie Ortodoxia, ca Ortodoxia este Adevarul prin care poate omul sa capete sfânta mântuire.

Omul nu-i zidit de Dumnezeu pentru lumea aceasta. Doamne pazeste! Omu-i zidit pentru vesnicie. Ca daca ar fi facut Dum­nezeu pe om pentru lumea aceasta, atunci îi numai necazuri, nu-i o binecuvântare a lui Dumnezeu. Da asa, prin viata asta necajita si amaraciune sa ne îndreptam, sa facem poruncile lui Dumnezeu, ca sa putem capata vesnicia. Ati observat Sfintia Voastra si toti cei care sunteti de fata. De multe ori ceri de la Dumnezeu ceva: “Doamne, da-mi cutare! Si de ce sa nu-mi dai? Doamne ajuta-mi! Doamne, cutare… C-o sa fac cutare si…” Da Dumnezeu, ca Dumnezeu, stie ce-o sa faci dupa ce s-a împlini dorinta. Si daca gândul si pornirea nu este pentru a lucra pentru vesnicie, nu-ti ajuta, în momentul în care ai zis “Doamne ajuta!”, în aceeasi secunda Dumnezeu vine sa-ti ajute. Da daca scopul nostru este pen­tru a ne departa de vesnicie, nu-ti ajuta. Ca prin alte necazuri poate te socoteste Dumnezeu ca poate te-ai îndrepta ca sa fii, sa lucrezi pentru vesnicie. Noi aici suntem toti ca niste musafiri. Numai cât a închis omul ochii începe alta viata. Vesnica, fara sfârsit. Si unde? In împaratia cererilor. Pâna la al treilea cer l-a luat îngerul lui Dumnezeu pe Sfântul Apostol Pavel. Dar, când a venit pe pamânt, atât de întelept si atât de sfânt om si n-a putut sa specifice sa înteleaga omul de pe pamânt bunatatile si frumusetile si bucuriile cele dum­nezeiesti pe care le-a pregatit Dum­nezeu pentru om. De aceea trebuie, cât putem, sa ne osârduim. Sigur ca si-n lumea asta trebuie sa mergi la nevoile ei. Da sa nu uitam ca aici suntem musafiri. Am închis ochii si daca ne-a ajutat, daca faptele noastre cele apro­piate de Ortodoxie le-am respectat cu sfintenie, avem toata speranta sa capatam si vesnicia. Ei, da trebuie…

Suntem în timpurile, dupa toate prorociile proorocilor si ale Sfintilor Apostoli, în al VIII-lea veac. Si spun toti într-o conglasuire ca-n al VIII-lea veac o sa fie mare greutate, mare departare a oamenilor de Adevar, la stânga; de la Dumnezeu la acestea lumesti. Sunt multi care daca se departeaza de la Adevar… Adevarul este Ortodoxia, Adevarul este mântuirea. Adevarul este Mântuitorul Hristos. Daca te-ai depar­tat din drumul acesta, de acum te-ai departat de Dumnezeu. De aceea spun Sfintii Parinti ca în timpurile acestea este venirea lui antihrist. Si de aceea proorocii lui antihrist se osârduiesc sa îngenuncheze Ortodoxia, si cu orândui­rile si cu uniforma si cu toate, ca sa nu mai stii ca esti crestin ortodox. Toate uniformele astea binecuvântate de cele 7 Soboare ecumenice, s-au facut pentru îndreptarea Ortodoxiei. Toate sunt binecuvântate de Dumnezeu. Si daca le respectam avem har dumnezeiesc. Daca nu le respectam ne darâmam. Singuri, nu stim în ce credem. De aceea, cu aju­torul lui Dumnezeu, sa nu ni se para legile Bisericii grele. Sunt cele mai usoare. Da noi ne aplecam la cele la care ne duc ideile noastre, patimile noastre, care vin de la diavolul. Toate patimile omului sunt de la satana. Ca el cauta în tot felul, vesnic, ca sa ne darâme, ca sa ne departeze de Dumnezeu, ca sa nu putem capata împaratia cerurilor. Si atunci, vai de capul nostru! Cu toate ca am cunoscut drumul cel mai adevarat, drumul cel mai apropiat de mântuirea sufletelor noastre. Si ne aplecam… “Mi se pare greu – legile Bisericii, legile Ortodoxiei, orânduielile cele frumoase ale Ortodoxiei” si ne dam la stânga, adica dupa lumea aceasta. Lumea aceas­ta în cel rau zace. Putem cunoaste cu totii ca adevarul asa este: lumea aceasta în cel rau zace. Pai, de la cel rau zace ca omul nu este numai cât traieste – “sa traiesti bine”. Adica, fericirea si dorinta tuturora dintre noi este ca sa putem capata viata cea dupa moarte. Ca omul nu moare. Omul, numai se desparte sufletul de trup si omul traieste vesnic. De aceea trebuie sa ne osârduim cât putem, ca Bunul Dumnezeu vesnic ne este de ajutor. Da nepasarea noastra ne darâma pe noi. Cu ajutorul lui Dum­nezeu, sa cerem mila, mila de la Dum­nezeu ca omu-i neputincios! Omu-i neputincios…

De când sunteti în Sfântul Munte, Parinte?

În Sfântul Munte sunt de la anul 1926.

De la ce manastire ati venit din tara?

De la Schitul Magura. Cum ati ajuns aici?

Am fost 4 persoane. Am venit cu vaporul, un vapor frumos, frumos, fru-mos, de cea mai mare frumusete, îi zicea “România”, românesc era. Si ne-a adus pâna la Pirea. Si apoi el si-a conti­nuat lucrarea lui unde se ducea si noi am venit cu niste vapoare grecesti. Erau…, fereascâ-te Dumnezeu, cât de înapoiate erau! Si, uite, acum sunt cei mai progresisti.

Românii erau mai înaintati ca ei?

O! România era al doilea Paris. Frumusetea care era în tara la noi si toate înlesnirile. Ce sa spun, aici fereasca Dumnezeu ce era! Foarte, foarte înapoiati erau. Daca si, cum sa spun, sem­nele astea, cum sa mearga masinile, trebuia sa stea unul pe strada si sa învârteasca la ele… Asa era, erau înapoiati, da atât de mult au progresat!

Parinte, cum vi s-a parut in Muntele Athos atâtia ani?

Aa! Bine! în Sfântul Munte Athos mi s-a parut ca sunt în … cum sa va explic? Foarte bine. Ce-i drept, era greu în Sfântul Munte, erau greutati. Cu anevoie gaseai cele de trebuinta. Da noi, fiindca am venit cu hotarâre ca sa fim calugari în Sfântul Munte, toate greutatile ni s-au parut usoare. Când am venit aici eram 4 persoane. Peste tot: “ei, sunteti buni, da…, si tineri”, si fiindca fu­sesem în manastire cunosteam si tipicul întrucâtva. “Da”, zice, avem persoane”. Si apoi am fost nevoiti sa gasim o chilie, “Buna Vestire”. Parintii de acolo s-au razgândit, s-au întors înapoi în tara. Dar ne-au zis: “Uite ce, zece mii de drahme daca ne dati, luati voi chilia si noi ne ducem în tara”. Zece mii de franci atunci erau bani multi.

Câti ani aveati când ati plecat din tara?

17 ani am avut.

De câte ori ati iesit din Sfântul Munte înapoi acasa, in România?

O singura data. în România o sin­gura data.

În ce an?

În 1939.

Voiam sa ne spuneti un cuvânt despre Spovedanie ca suntem in Sfântul si Marele Post.

Vedeti bunatatea lui Dumnezeu cea dumnezeiasca! Dumnezeu n-o sa ne pedepseasca, ca Dumnezeu pentru pacatosi a venit în lume. Nu asa? Stim cu totii. Pentru pacatosi. Nu o sa munceasca pe pacatosi ca-s pacatosi. O sa munceasca pe cel care nu s-a pocait. Nu zice Sfânta Scriptura “Veniti catre Mine toti cei osteniti si însarcinati si îngreunati cu toate felurile de pacate! Veniti ca numai la Mine veti afla odihna!”? Omul, daca n-are pace sufle­teasca, nici nu este aproape de Dum­nezeu. De aceea Mântuitorul zice: “Veniti, ajunge cât ati pacatuit! Ajunge cât v-ati facut de cap! Ajunge cât m-ati amarât! Veniti la Mine! Si va spovediti!”. Daca te-ai spovedit, orice pacat ai avut, daca l-ai spovedit cu smerita cugetare, cu smerenie si cu parere de rau, într-aceeasi secunda esti curat si primit de Dumnezeu, citindu-ti duhovnicul dezlegarea. Si vedeti bunatatea lui Dumnezeu? N-a pus un înger sa spove­deasca, ca sa zici ca noi, ca oameni, “cum sa ne ducem la un înger sa ne spove­dim?”. A pus tot niste preoti. Adica cu harul lui Dumnezeu, prin citirea epis­copului îl face duhovnic si are putere sa te dezlege si sa-ti dea canonul cuvenit dupa Sfintele canoane ale Bisericii. Si te curatesti desavârsit. De aceea Dum­nezeu o sa ne pedepseasca nu ca suntem pacatosi, o sa ne pedepseasca de ce nu ne-am pocait. Ca nu-i în alta parte, numai la Dumnezeu este iertare.

Lumea aceasta pe care o vedem îi vicleana. Te iarta, da cu “scopos”. Da Dumnezeu te iarta desavârsit, ca sa poti intra în împaratia cerurilor. Dar dupa ce ne spovedim, sa ne osârduim, tot cu ajutorul Domnului, ca sa nu ne întoar­cem înapoi iarasi, precum câinele la varsatura lui. Sa ne osârduim cât putem. Daca iar ai cazut, iar sa te duci! De saptezeci de ori câte sapte iarta Dum­nezeu. Totu-i noi sa nu facem pacatele cu “scopos”. “Ma duc sa fac pacatul si ma duc sa ma marturisesc”. Nu! Ca te înseala vrajmasul, Satana, fara sa vrei faci pacatele. Da acelea-s altceva. Ca om ai alunecat, si te duci iarasi. Ori de câte ori ai cadea, nu ramânea în aceeasi faradelege. Scoala-te, ca Dumnezeu e aproape de fiecare. Fara Spovedanie nu se poate mântui nimeni. Ca oameni, de mici copii începem a gresi.

Parinte, ce spuneti despre sectele acestea religioase care apar, dispar, care ataca virulent?

Ei… Nimic. Hotarâre trebuie, doar stim cu totii ca Adevarul este Hristos. Adevarul este Hristos. Si toate celelalte secte, toate celelalte sunt afara de Hris­tos. Da ce face Dumnezeu cu dânsii, numai Dumnezeu stie. Vezi ca însusi Domnul zice: “Am si alte oi de adus în staulul acesta. Si pe acelea mi se cade a le aduce. Si va fi o turma si un pastor”. Acuma noi, ortodocsii, daca tinem Adevarul, sa tinem cu sfintenie, ca asta-i Adevarul. Ce-a face Dumnezeu cu cele­lalte credinte, aceea-i în seama lui Dum­nezeu. Numai El stie. Dar noi suntem datori, ca zice Sfânta Scriptura: “Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta, din tot cugetul tau si din tot sufletul tau si pe aproapele tau ca însuti pe tine”. Ei, vezi? Cine este aproapele tau, îi întrebarea. Aproapele nostru este fiecare om. Fie el turc, fie evreu, fie el ce-o fi, datoria te obliga sa-l ajuti, sa-l respecti, sa-l iubesti. Nu credinta lui, nu obiceiurile lui cele rele. Adica, ca om, ca faptura a lui Dum­nezeu, ca si ei sunt, si toata omenirea îi faptura a lui Dumnezeu. Fara voia lui Dumnezeu nu s-au zidit. Si asa ne obliga, dupa cum suntem datori pe Dumnezeu sa-L respectam si sa-L iubim, asa sa iubim si pe aproapele nos­tru. Celelalte Dumnezeu le va face cu dânsii. Sa nu ne alunecam sa mergem dupa dânsii, dupa ideile lor, dupa înselaciunile lor! Ca adevarul este Orto­doxia. Ortodoxia a avut sapte Sfinte Sinoade ecumenice, din tot pamântul, când a curatat ce-a fost putred înauntru si a ramas în veci Adevarul.

(17 martie 2004)
A consemnat Ioan Irimia