Marturia unui
tânar care a practicat yoga si s-a întors la ortodoxie (Gheorghe
V.)
La
îndemnul duhovnicului meu, am pornit la scrierea acestor rânduri cu
gândul de a împartasi si altora
tulburatoarea experienta traita de mine prin
practicarea de yoga, tantra-yoga, dianetica, qi-qong, vindecare
bioenergetica, vorbire cu supra-eul, meditatie pozitiva,
regimuri alimentare bionaturiste. Aceste rânduri le scriu atât
pentru cei ce practica acestea, cât si pentru cei care nu le
practica, în dorinta de a le arata unde si cum se
poate gresi si, mai ales, unde se poate ajunge.
Mai
întâi voi prezenta cauzele care m-au condus spre aceste practici:
în primul rând, a fost vorba de educatia primita în
familie. Traind în plin comunism, parintii au orientat
formarea mea intelectuala spre normele si perceptele materialismului
stiintific. În al doilea rând, a fost vorba de
caracteristicile mele sufletesti. Eu am fost un baiat timid,
tacut, rusinos, relativ calm, cam fricos, destul de slabut
din punct de vedere fizic, cu o fizionomie obisnuita si
având o inteligenta medie. Eram iertator, înclinat
spre a face bine, eram putin idealist, însa orgolios, îmi
placea sa-i judec pe altii, sa ma înalt,
sa domin si preferam sa visez, sa las gândurile sa-mi
zboare.
Alti
factori care au contribuit la receptivitatea fata de practicile
orientale au fost: lecturarea din abundenta a literaturii
stiintifico-fantastice si vizionarea filmelor pe aceasta
tema, a literaturii în care sunt descrise mistere ale
civilizatiei omenesti, carti despre OZN-uri, muzica
electronica contemporana, filmele cu arte martiale, în
care se putea vedea superioritatea spirituala a orientalilor
fata de europeni sau americani.
Toti
factorii enumerati mai sus stimuleaza imaginatia
tânarului, îl fac sa viseze si sa creada
ca, în afara de realitatea pe care o stie, mai exista
si altele nestiute, pline de mister, exotism si supranatural.
În aceste conditii eu am primit de la un coleg de serviciu o
revista de propaganda a practicilor, exercitiilor si
universului yoghin. La scurt timp, am avut posibilitatea sa citesc si
cel de-al doilea numar al revistei.
Când
am citit aceste reviste, am ramas uimit. Nici în cea mai buna
carte stiintifico-fantastica nu gasisem un univers, o lume
si o realitate mai uluitoare si mai fascinanta decât cea
pe care o propuneau aceste doua reviste. Pentru mine a fost extraordinar
sa descopar ca în afara lumii obisnuite, în
care traim, exista o alta, ca ce este stiut de mine si
de lume în general este doar o infima si mutilata parte a
realitatii si ca aceasta realitate este una
spirituala.
Dar
evenimentul cel mai adânc, cel mai important care s-a petrecut cu mine,
cu sufletul si mintea mea când am citit aceste reviste, a fost acela
al întâlnirii cu Dumnezeu. Atunci am aflat si simtit cu
tot sufletul ca exista Dumnezeu, ca el ne-a creat si ne
iubeste; ca adevarata ratiune a vietii este cea de
progres spiritual, de neîncetata slefuire spirituala,
pentru a ajunge sau a ne apropia de eliberare, adica a fi buni si nu
rai, de a fi asemanatori cu Dumnezeu si nu doar niste
creaturi din carne si oase, care se zbuciuma fara nici o
ratiune si scop între momentul nasterii si cel al
mortii.
O
viata întreaga refuzasem sa cred ca exista
Dumnezeu, pentru ca nimeni nu stiuse sa-mi explice
existenta Lui într-un mod logic si stiintific,
într-un mod care sa ma scoata din realitatea înconjuratoare
care îl nega pe Dumnezeu si sa ma duca într-una
în care existenta Divinitatii sa se descopere de la
sine, sa fie demonstrata logic, faptic, sa se impuna intuitiv
si prin dovezi. Nimeni nu-mi vorbise pâna atunci ca
exista un univers sufletesc, ca trupurile noastre nu sunt decât
un suport material pentru suflet, ca adevaratul om sunt eu cel
sufletesc, sunt eu cel care anima acest trup cu viata si
îl foloseste ca un suport în aceasta lume materiala.
Dumnezeu exista, El a creat lumea cea vazuta si cea
nevazuta, El a creat tot ce vietuieste, El a creat omul.
Omul este alcatuit din trup si suflet. Dupa moartea
pamânteasca sufletul nu moare. Oamenii trebuie sa lupte cu
ei însisi pentru a deveni mai buni, mai plini de iubire, mai
frumosi sufleteste.
Dumnezeu
ne iubeste si are grija de fiecare dintre noi în orice
clipa. Când, dupa o viata traita dupa
fel de fel de modele false, artificiale, pline de rau, care te duc
pâna la disperata situatie de a te întreba: "Dar
oare ce rost are viata aceasta a mea, pentru ce traiesc?,
îti sunt prezentate aceste adevaruri, atunci sufletul,
strigând de bucurie ca a gasit sau regasit adevaratul
sens al vietii si adevarul despre Dumnezeu si realitatea în
care traieste, fuge si îmbratiseaza pe
cel ce i-a deschis ochii asupra acestora, adica, în cazul meu,
asupra sistemului de practici si credinte orientale yoghine.
Însa,
alaturi de aceste adevaruri, de care sufletul meu fusese
despartit atâta amar de vreme si de care era atât de
însetat, adevaruri pe care orice crestin ortodox le
învata la cel mai elementar nivel, existau multe alte
cunostinte si lucruri care erau adevarate doar pentru cei
care practicau sau învatau pe altii sa practice yoga,
adica: credinta în reîncarnare, în existenta
corpurilor omenesti invizibile pentru privirea oamenilor
obisnuiti, credinta într-un univers fizic, astral, cauzal,
credinta ca scopul vietii este acela de a te elibera de orice
dorinta lumeasca ca în final sa te unesti cu
divinitatea, fiind o parte din ea.
Deci,
pe lânga adevarurile si sensurile de viata pe
care sufletul meu le cauta de mult timp, eu am
îmbratisat si acceptat de bune si restul de
credinte si practici care alcatuiesc sistemul
filozofico-religios yoghin. Multe din credintele si practicile
yoghine erau stranii, contradictorii, greu de înteles si
crezut. Multe erau dovedite ca fiind adevarate prin dovezi ce nu puteau fi
verificate, sau chiar pareau dubioase. Însa eu mi-am zis
ca n-am înca nivelul spiritual ca sa realizez si
sa înteleg adâncimea adevarurilor si
întelepciunii yoghine.
Pentru
ca citisem în revistele de yoga ca universurile invizibile
si cel vizibil sunt brazdate de o multime de energii
insesizabile pentru oamenii obisnuiti si care nu erau
detectabile de catre aparatele construite pâna în
prezent, mi-am zis ca acestea trebuie sa fie energiile cu care
lucreaza pentru însanatosire bioenergeticienii.
Si într-adevar, când am fost la o sedinta
tinuta de doamna Ana Pricop în cadrul cercului de Holoterapie,
am crezut ca nu gresisem. La Casa Tineretului, unde am asistat prima
data la o sedinta de dezengramare hibrida, dupa o
ora si jumatate de privit la cei ce se dezengramau, am crezut
ca am nimerit într-un salon de la spitalul de nebuni. Care mai de
care se tavalea cuprins de spasme, atunci când retraia
engramele, unii urlau de durere, unii suceau mâinile altora, în
timp ce altii le suceau picioarele, pentru a-i face sa
retraiasca mai din plin engramele; altii rageau ca
niste animale înjunghiate, câtiva, mai linistiti,
vorbeau de ti se înfiorau urechile, altii râdeau ca nebunii
sau ca istericii, careva plânge în cea mai mare disperare. La
sfârsit, toti s-au linistit, au facut meditatie,
pareau foarte destinsi si relaxati.
I-am
povestit doamnei Ana despre toate experientele avute de mine de când
începusem sa practic qi-qong si dezengramare dianetica
si despre cei trei maestri ai mei, despre faptul ca luasem
legatura cu supra-eul. Mi-a raspuns ca este foarte bine, ca
si ea, si altii au maestri în astral si cauzal,
ca toti marii maestri yoghini, tibetani si de qi-qong, au
maestri în celelalte universuri, care îi ghideaza si
îi îndruma, si, deci, sa merg înainte
pâna voi deveni propriul meu maestru. Numai sa fiu cu
bagare de seama ca exista entitati si
spirite negative, care imita foarte bine supra-eul sau pe maestri
si pot sa-ti trimita niste mesaje care sa te
duca la prostii. De aceea, înainte de a trece la o actiune,
trebuie sa analizam foarte bine orice mesaj sau comunicare si
sa vedem daca vine de unde trebuie. Cu privire la rezultatele la care
am ajuns, mi-a zis ca e foarte bine si ca pot sa-i dau
bataie înainte. (Deci se accepta prezenta fortelor
malefice, satanice, a dracilor, dar masurile care se iau sunt minime
si oricând poti fi înselat - n.n.).
Am
ajuns pâna acolo încât puteam sa misc obiecte,
sa ajut pe cei bolnavi. Astfel, o colega de serviciu mi-a povestit
despre fratele ei, care era grav bolnav, si m-a rugat sa o ajut
daca pot. Ajuns acasa, supra-eul a intrat în legatura
cu mine si mi-a zis ca trebuie sa ma duc sa-l vindec
pe acel om, cu precizarea ca de acum încolo tot ceea ce fac - fac
în numele lui Dumnezeu, aceasta fiind o misiune
încredintata de Dumnezeu, si ca voi primi forta
si mijloacele necesare împlinirii ei. Am efectuat în ziua
aceea aproape 6 ore de exercitii de tip qi-qong si dezengramari,
ajungând la un potential energetic deosebit de mare (stiam acum
sa-l si masor).
A
doua zi, am mers la acel bolnav, care era atât de topit de boala,
încât picioarele sale nu erau mai groase decât mâinile
mele. I-am dat foarte multa bioenergie si a putut sa-si
miste mâna si piciorul care erau paralizate.
Încurajat
de astfel de rezultate, am repetat sedintele de trei ori în
decurs de cinci zile cu aceleasi efecte. Supra-eul ma punea sa
lucrez cât mai mult qi-qong si dezengramari, pentru a-mi
mari potentialul bioenergetic. De asemenea, el mi-a indicat în
aceasta perioada alti oameni cu care trebuie sa lucrez
si sa-i vindec. Aveam mare încredere în supra-eul meu
pentru ca, datorita lui, realizasem tot ce era bun de când
ma apucasem de practicile energetice.
Tot
el îmi permise accesul la cunoasterea pura si la puteri
paranormale. În acest fel mi s-au relevat alte chakras-uri în
configuratia corpurilor energetice, care erau stiute numai de marii
maestri bioenergeticieni (sapte centri principali despre care
afla orice începator plus înca patru centri
principali si mai multi centri secundari). Apoi am învatat
sa anihilez entitatile negative.
În
acele zile a urmat o avalansa de revelatii în domeniul
cunoasterii universului bioenergetic, un sir de dezengramari cu
patrunderi în vietile anterioare, chiar si în prima
viata traita de mine pe pamânt acum 136786 de
ani pe continentul antedilurian.
Într-o
zi de joi, supra-eul ma avertizase ca Dumnezeu îngaduise
sa-mi fie deschisa vederea spirituala a lumilor invizibile
si, pe masura ce voi lucra pentru curatirea
impuritatilor fizice si spirituale, voi vedea din ce în ce
mai clar realitatile din lumea astrala - univers energetic
invizibil pentru oamenii obisnuiti.
Aceste
metode mi le perfectionasem sub asistenta supra-eului în
sedintele de vindecare ale bolnavului afectat de paralizie, iar
rezultatele le vazusem cu ochii mei si eu, si cei ce asistau;
bolnavul restabilindu-se oarecum, începând sa-si
miste mâna si piciorul paralizat, desi cu greutate si
dureri mari. Îi revenise pofta de mâncare, se mai
întarise putin.
Tot
atunci supra-eul m-a învatat sa operez pe corpurile
energetice, asa-zisa chirurgie energetica, facând
bolnavului câteva transplanturi energetice. Va dati seama ce
mândru eram de mine, ca Dumnezeu ma învrednicise cu o
asemenea misiune si ca îmi daduse asemenea puteri si
cunostinte în domeniul bioenergetic! Tot atunci mi s-a dat un
alt nume si era suficient sa-l pronunt, ca un noian de energie
sa se reverse asupra mea.
Din
când în când, ma fulgera un gând de frica,
cum ca ceea ce fac eu nu e bine, ca este o nebunie, dar imediat
alungam acel gând, stiind ca eu sunt trimisul lui Dumnezeu
si ca am de îndeplinit misiunea pe care mi-o
încredintase, fiind si multe întâmplari care
confirmau acest lucru. Ceea ce m-a convins pe deplin ca ce fac eu e bine,
a fost faptul ca am reusit sa vindec instantaneu o migrena
foarte puternica unei colege de birou. Alt lucru care m-a facut
sa cred ca tot ce fac e bine a fost diagnosticarea facuta
tot atunci unui coleg, care fusese la medic cu o zi înainte si-i
spusese acelasi lucru pe care i l-am spus eu (avea un rinichi cazut
si o coasta fisurata). El a recunoscut, înmarmurit,
ca asa este.
Pâna
la urma, colegii si-au dat seama ca am luat-o razna si au
anuntat salvarea pentru a merge la spitalul de psihiatrie. Eu am acceptat
aceasta ca pe o misiune de anihilare a entitatilor negative care
bântuiau spitalul. Pe drum, supra-eul mi-a sugerat sa-i pun
mâna la ochi soferului ca sa le arat celor de
fata ca nu se întâmpla nimic, pentru ca
noi suntem acum în lumea astrala, unde nu se poate
întâmpla nimic rau, si am facut-o. Bine ca
soferul a oprit repede si nu s-a întâmplat nimic grav.
Toti cei din masina s-au uitat stupefiati la mine, dar
si-au dat seama ca nu e nimic neobisnuit pentru un om care era
dus la spitalul de psihiatrie.
Am
fost internat, iar dupa doua zile mama s-a dus la doamna Ana sa
o roage sa ma scoata din starea în care eram. Ea a venit,
mi-a ars o palma si m-a dezengramat o jumatate de ora,
spunându-mi la sfârsit sa nu mai vorbesc cu supra-eul
si sa nu mai primesc nici o revelatie, caci
entitatile negative, care puteau imita foarte bine vocea supra-eului
si în genere a oricui, m-au pacalit si m-au adus
în starea în care eram. M-a sfatuit sa stau linistit
si sa ma mai odihnesc, sa nu ma mai gândesc
absolut la nimic legat de bioenergie si ca totul va fi bine. Mi-a
zâmbit încurajator si a plecat. ( Lipsa aceasta de
responsabilitate se manifesta la toti îndrumatorii
pseudo-spirituali: G. Bivolaru si D. Bozaru la yoga, precum si la cei
de la Sahadja-Yoga si Elta Universitate - n.n.). Doctorii de la
spital si, de altfel, din toata lumea, spuneau ca nu eram nici
primul, nici ultimul care, angajându-se în acest fel de practici,
ajungea la ei la spital. Eu, însa, nu i-am crezut pe ei, ci pe doamna
Ana, convins fiind ca nu practicile în sine duc spre asa ceva,
ci aplicarea lor gresita. Dealtfel, convenisem cu doamna Ana ca
dupa o perioada de relaxare sa ma apuc din nou de aceste
practici, dar de acum încolo, cu experienta si cu lectia
capatata, voi sti sa ma feresc de astfel de
greseli. Si tot amândoi am tras concluzia ca Dumnezeu a
vrut sa ma încerce în acest fel, ca sa-mi arate
orgoliile negative care ma stapâneau.
Când
am fost din nou la doamna Ana acasa, rugând-o sa ma
testeze din punct de vedere bioenergetic, sa vada daca m-am
refacut si daca pot sa ma apuc iarasi de
qi-qong, mi-a raspuns ca pot sa încep sa lucrez, dar
foarte putin, ca sa vedem mai întâi reactiile
organismului. Am mai întrebat cum voi putea sa recunosc daca
este supra-eul meu sau nu si ea mi-a raspuns ca, atunci
când supra-eul ma va contacta în gând, voi sti
si voi simti pur si simplu ca este el, si nu altul.
Acestea fiind zise, a lucrat asupra mea cu bioenergie cam un sfert de ora,
dupa care a cazut într-o transa profunda. Ca sa
n-o deranjez, am ramas alâturi de ea, lasându-mi
gândurile la voia întâmplarii, si mi-a venit
în minte imaginea mea când eram copil mic, iar la un moment dat,
eu, cel de la vârsta de patru ani, s-a întors spre mine, m-a privit
si m-a întrebat, spunându-mi pe nume: ''Ce mai faci? Sunt eu,
supra-eul tau! Adevaratul tau supra-eu! În
sfârsit, am reusit sa fim fata în
fata''. Uimit de cele ce auzisem si vedeam, am exclamat: ''Bine,
dar din cauza ta am ajuns la spital!''. 'Nu din cauza mea - mi-a raspuns
el - caci de mine nu ai mai ascultat înca de când au
început cursurile de vindecare bioenergetica de la clubul CFR''.
'Si de ce nu m-ai tras de urechi, de ce nu m-ai avertizat ca ascult de
cei rai?''. Din cauza orgoliilor în care erai blocat, nu am mai
avut acces la tine si nu ai vrut sa ma mai auzi. De acum,
însa, ai sa ma recunosti si nu ai sa
ma mai respingi. Te voi contacta mai târziu. Sa stii
ca mi-a fost dor de tine!''. Zicând acestea, copilul din mintea mea
a disparut si s-a asternut peste mine o liniste cum nu mai
fusese în capul meu niciodata!
Nu
dupa mult timp, si doamna Ana a iesit din transa si
i-am povestit ce s-a întâmplat, la care ea m-a întrebat:
'Si tu ce ai simtit, el e sau nu?''. I-am raspuns ca da, e
el. 'Atunci el e! - a zis ea, întarindu-mi convingerea. - Numai
sa ai grija ca totdeauna tot ce-ti spune sa treci prin
filtrul ratiunii, caci oricând spiritele rele pot sa
substituie supra-eul, încercând sa ne transmita mesaje
si comenzi cu care vor sa ne faca rau, sau sa ne
puna sa facem rau. Deci, fii foarte atent!''. Am plecat de la ea
bucuros ca pot din nou sa lucrez si ca, în
sfârsit, de acum înainte voi sti sa vorbesc cu
adevaratul meu supra-eu. De acum încolo eu urmam sa primesc mesajele
supra-eului sub forma propriilor mele gânduri sau prin imagini, ce
îmi apareau în minte; am învatat sa
recunosc gândurile si imaginile care îmi erau trimise de
supra-eul meu.
Doamna
Ana recomanda tuturor participantilor la curs sa efectueze
foarte mult qi-qong si dezengramare, pentru a ajunge cu nivelul de
vibratie în spectrul indigo. Abia dupa aceea vor avea
siguranta ca sunt în stare sa lucreze asupra altora pentru
vindecare sau sa vorbeasca cu supra-eul fara a fi
bruiati. Am discutat personal cu ea despre identificarea mea cu supra-eul
si despre etapele pe care le-am parcurs în comunicare cu el si
m-a încurajat sa merg înainte, pentru ca acum, spunea ea,
procedam corect.
Într-o
zi, maestrul din astral, Sri Yukeshwar, mi-a cerut sa fac
împreuna cu doamna Ana o excursie pe Muntele Ceahlau. Era
într-o zi de miercuri. Joi am fost la doamna Ana acasa si i-am
raportat ce îmi spusese maestrul si supra-eul meu, rugându-o
sa se consulte cu supra-eul ei si sa vada daca mergem
sau nu. Raspunsul a fost afirmativ. I-am spus ce-mi ceruse maestrul
sa facem: sa plecam în lunea urmatoare pe
Ceahlau, sa lucram împreuna exercitii de
dezengramare si energizare, dupa care sa ne reîntoarcem
miercuri. Alte amanunte ni le va comunica maestrul atunci când vom
ajunge pe munte. A ramas stabilit sa plecam luni.
Cu o
saptamâna înainte, supra-eul mi-a facut
cunoscut ca de fapt engramele pe care le scoteam noi prin dezengramare
erau niste fiinte vii, având fel de fel de forme, si
ca ele parazitau corpurile noastre energetice, hranindu-se cu energia
noastra si influentându-ne negativ. Am fost
învatat sa le simt si sa le anihilez. Metoda era
foarte puternica si rezultatele spectaculoase; chiar doamna Ana
aprobând-o si mirându-se de eficacitatea ei.
Începând
din aceasta perioada, a început sa învete
doamna Ana de la mine. Era, de fapt, uimita si ea la ce nivel de
cunoastere aveam eu acces si ce cunostinte îmi
fusesera revelate de supra-eu. Într-una din dezengramari,
îl vazusem cu ochii mintii chiar pe Satana, stapânul
dracilor, dându-mi târcoale, însa maestrii si
supra-eul îmi pusesera la îndemâna arme de
lumina spirituala foarte puternice cu care puteam sa-l alung.
Sâmbata,
cu doua zile înainte de plecare, în cursul unei meditatii
mi s-a aratat în chip de om Dumnezeu Tatal Ceresc si a
vorbit cu mine, numindu-ma fiul Lui si felicitându-ma
pentru marele progres spiritual pe care-l facusem, spunându-mi
ca voi fi cel mai mare vânator de diavoli pe care l-a cunoscut
vreodata omenirea. Am cazut la pamânt si nu-mi venea
sa cred ce vazusem si auzisem!
Duminica
dimineata, în cadrul altei meditatii, l-am vazut pe Iisus
Hristos rastignit pe cruce si atunci supra-eul meu si
întregul meu suflet mi-au spus ca eu sunt cel ce am fost atunci
pironit pe cruce. De data aceasta am realizat ca asa este, ba chiar
am simtit în palme durerea provocata de cuiele cu care ma
pironisera atunci.
În
tot timpul excursiei de pe Ceahlau eu am fost conducatorul, iar
doamna Ana m-a urmat pas cu pas.
Singurul
om care a mai stiut de adevarata mea personalitate în
aceasta perioada a fost viitoarea mea sotie, careia i-am
povestit toata excursia si tot ce a decurs din ea. Cred ca
atunci ar fi fost singurul om în stare sa înteleaga
si sa accepte cât de cât ca asa ceva ar fi fost
posibil. Ea îsi dadea seama de nefirescul si nebunia
acestor lucruri, însa realiza si faptul ca daca m-ar
fi contrazis, nu as fi acceptat nici un argument de-al ei si poate ar
fi trebuit sa ne despartim. Faptul ca doamna Ana acceptase
si aprobase tot ce eu îi povestisem despre mine si despre
practicile mele bioenergetice, au facut-o pe de alta parte sa
accepte ca, desi ea nu putea sa creada si sa
faca asa ceva, altii erau în masura sa
faca si sa simta acele lucruri.
Era
o nebunie placuta, plina de romantism, de escapade misionare
în numele lui Dumnezeu, care de fapt toate erau menite sa ne
faca sa ne cunoastem mai bine si sa ne iubim mai mult.
Sotia mea a intuit ca odata si odata ma voi trezi
din aceasta nebunie si ca atunci vom ramâne
împreuna doi oameni simpli si obisnuiti.
Avalansa
de revelatii si de trairi, care ne asaltau de mai bine de o
luna, ne epuizasera. Erau deja câteva nopti în care
dormisem foarte putin sau deloc. În aceste conditii,
mergând în vizita la mama mea, mi s-a revelat ca ea ar
vrea sa-mi faca mult rau. M-am suparat si am plecat.
Pe drum, sotia mi-a atras atentia ca nu m-am purtat frumos cu
mama. Atunci a aparut primul semn de întrebare. Pentru prima
data mi-am dat seama de nebunia comportamentului meu, fiindca
daca exista vreun lucru pe lumea asta de care sa fiu absolut sigur,
era acela ca mama mea ma iubeste si îmi doreste
doar binele. Dându-mi seama de nebunia acestei revelatii, am
reusit în decursul unei ore sa realizez toata nebunia
traita pâna atunci. Si dintr-o data tot
esafodajul pe care eu îl construisem de atâta amar de timp s-a
prabusit, iar eu efectiv nu mai stiam cine sunt; daca nu eram
de fapt Dumnezeu si nici Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, atunci cine
eram? Umblam asa prin casa, vorbind de unul singur...
Atunci
sotia si-a zis ca trebuie sa am un diavol în mine
si a vrut sa-l descopere si sa-l alunge, si,
într-adevar, prin gura mea, din mine, a început sa
vorbeasca un diavol! A început sa înjure, sa
tipe ca el nu pleaca, ca el sta de mult timp în
mine si ca eu l-am chemat; a început sa ne ameninte,
ne-a spus ca el este supra-eul care m-a condus atâta timp. O
ameninta pe sotie ca o s-o omoare si voia sa sara
la ea, dar n-avea putere sa-mi foloseasca cum voia trupul, iar eu
ma opuneam. Tot timpul cauta sa o scuipe si o înjura
groaznic, spunând ca o uraste si sa-l lase
în pace, sa nu-l mai chinuie.
La
un moment dat, mi-am recapatat stapânirea de sine si
din clipa aceea am înteles ca tot ce facusem
pâna atunci era foarte rau.
Cu
câteva ore înainte de asta, în timp ce eram acasa la
mama si faceam o repriza de exercitii qi-qong, corpul
fiindu-mi miscat de supra-eu, deodata am început sa execut
un dans cu adevarat satanic. Sotia s-a uitat îngrozita la
mine, la figurile pe care le faceam, la sunetele pe care le scoteam, la
respiratia pe care o aveam atunci, la privirile absolut demonice pe care
le aruncam în toate partile. Mi-a spus ca îi e
frica de mine si ca ar fi bine sa ma uit în
oglinda sa vad cum arat, iar când m-am uitat, m-am
speriat si eu de privirea mea.
(Va urma)
1 2 >>