La 24 februarie 1996, în biserica din satul Nijneaia Baigora, regiunea Voronej, a plâns cu mir icoana “Maicii Domnului de Iveria”. Mirul se prelingea atât de abundent încât a fost nevoie de a pune sub icoană un prosop.
Icoanele plângătoare constituie una din enigmele care nu pot fi explicate de ştiinţa oficială. Acum câteva luni a avut loc un caz unic: lichidul uleios de la o icoană care plângea a tămăduit vederea unui bărbat semiorb.
Alecsei Liubomirov, colaborator ştiinţific la Institutul de literatură rusă al Academiei de Ştiinţe din Rusia, autorul cărţii “Semne divine de la sfintele icoane. 1991-1996”, de mai multă vreme se îndeletniceşte cu strângerea de date privind acest fenomen. El este convins, că popoarelor din Rusia li se arată un semn de sus…
– Fenomenele miraculoase, semne predestinate omului din lumea nevăzută, sunt cunoscute din antichitate, ele fiind consemnate în cronici. Insă acestea au fost unice. Abia în sec. XX, în Rusia, devenim martori ai mi-nunilor săvârşite în masă de la sfintele icoane.
Primul val coincide cu începutul anilor 20, când în guberniile Petrograd şi Pskov, în Ucraina, sudul Rusiei, Extremul Orient şi Primorie se semnalau zeci de cazuri de reînnoire a icoanelor. Chipul lor întunecat se însenina, devenind expresiv şi minunat. Aceasta se petrecea nu numai în bise-rici, dar şi în casele credincioşilor simpli.
În prezent suntem martori ai celui de al doilea val de minuni, care impresionează şi mai mult, deoarece se întâmplă nu doar în regiuni aparte, ci în toata lumea. Icoanele izvorăsc mir de la Kaliningrad şi până la Sahalin, iar acest fapt istoric incontestabil de mare importanţă spirituală este o veste a Domnului pentru poporul nostru.
– De când, totuşi, au început toate acestea?
– Din I99I. Anume de atunci încep să parvină de pretutindenea informaţii despre minuni de la icoane. De pildă, nu cu mult înainte de înţelegerea de la Belovejsk, în altarul catedralei din Smolensk a plâns icoana “Maicii Domnului din Kazan”. De altfel, materialul din care e făcută icoana nu contează, căci sloboade umezeală şi chivotul de sticlă al icoanei, şi riza metalică, şi hârtia ordinară, numai dacă aceasta e o fotografie sau o reproducere…
– Numiţi cele mai recente cazuri.
– De curând am vizitat mănăstirea “Nikolo-Odrinsk” din Oriol, unde în iarna trecută s-a reînnoit icoana Sfântului Nicolae. Am fost în Kaluga şi acolo, în două biserici, icoanele picurau mir. În martie 1998 la Moscova, icoana din biserica “Preasfinţitului Nicolae din Bersenev” a prelins o şuviţă de mir. În mănăstirea “Sf. Ioan” din Petersburg, în văzul mirenilor, s-a reînnoit icoana “Acoperământul Maicii Domnului”. În februarie 1998, în biserica “Arătarea Domnului” de pe insula Gutuiev, într-o noapte s-a luminat o icoană. Iată alt caz, care s-a petrecut în Kronştadt. Acolo se efectuează lucrări de restabilire a bisericii “Icoana Maicii Domnului din Vladimir”. Cineva dintre mireni a jertfit pentru această biserica o icoană, iar inscripţia de pe verso sugera că aparţinuse cândva acestui locaş. Şi ce credeţi? Icoana a slobozit mir, acoperindu-se cu picături uleioase de umezeală.
– Curios, dar ce arată analiza chimică a acestui lichid?
– In 1994, când în mica biserică din oraşul australian Mount Preachard răstignirea din lemn de 1,5 metri s-a acoperit cu picături de lichid mirositor, preoţii au procedat la colectarea lui, apelând la serviciile chimiştilor. În urma analizei spectrografice s-a constatat asemănarea lichidului cu uleiul de măsline. Însă la întrebarea cum apare, savanţii s-au arătat a fi neputincioşi. Ei de asemenea n-au fost în stare să explice de ce picăturile apar iarăşi imediat ce răstignirea e ştearsă de-a binelea şi de ce scurgerea de mir se intensifică în timpul rugăciunilor. Într-atât că picăturile de mir cad şi pe jos.
Dar, în general, mirul nu este neapărat un ulei bine mirositor. De cele mai multe ori se aseamănă cu roua şi, fiind fără miros, apare sub forma de nenumărate mărgeluşe.
– Se spune că de la ungerea cu minunatul mir se tămăduiesc boli…
– Bineînţeles. De asemenea poate fi refăcută şi sănătatea sufletului. Nu din întâmplare pe adresa bisericii australiene sosesc incontinuu scrisori din toată lumea cu rugămintea de a expedia o bucăţică de vată îmbibată cu vlagă de la răstignire. Iar la biserică revin stocuri de informaţii despre vindecări, inclusiv de cancer şi astm. Toate cazurile de tămăduire, la insistenţa arhiepiscopului, sunt certificate de medici.
– Dar în Rusia este cunoscut vreun caz de tămăduire cu mir?
– În 1997, în localitatea Sapiornîi din suburbia Petersburgului, a izvorât mir o icoană recent pictată. Însă parohul bisericii, părintele Serghie, nu s-a grăbit să anunţe despre minune, ci a procedat cu înţelepciune. L-a contactat neîntârziat pe zugrav pentru a-l întreba dacă nu cumva icoana fusese pictată pe lemn verde. Pictorul a explicat, că lemnul s-a uscat vreo câţiva ani şi că icoana a fost lucrată în tempera. Aşa că nici vorbă nu putea fi de umezeală de la lemn. Preotul a uns cu mir de la icoană pleoapele unui băiat cu ochii afectaţi de tuberculoză. Vindecarea ce se făcu văzută imediat i-a uimit pe medici – băiatul se însănătoşise cu adevărat.
– Şi totuşi, de ce se produce această minune? Cine, ce şi cui vrea să-i spună?
– Credincioşii spun că semnele sfinte sunt trimise pentru a-1 înţelepţi pe om, pentru mântuirea sufletului lui. Cine ştie, poate această minune s-a făcut anume pentru acel băiat, care s-a întâmplat să fie alături? Dumnezeu face mi-nuni nu de dragul senzaţiei. Ajutorul de la icoană e tainic, iar nouă nu ne rămâne decât să presupunem şi să ne întrebăm: cum, pentru ce şi de ce…
Bineînţe-les, mirul este un semn al vindecării, al harului. Însă unii stareţi spun că apariţia spontană a plângerii în masă a icoanelor este, mai curând, spre îndurerare. Cât de grea n-ar fi ziua de azi, totuşi, ar trebui prin pocăinţă să ne pregătim de vremuri mult mai grele.
– Dar icoanele plâng nu numai în Rusia!
– Vestita sfânta a sfintelor în toată lumea – icoana “Maicii Domnului de Iveria” din Mont Real este continuu izvorâtoare de mir, începând cu anul 1982. Iar cantitatea de vlagă divină a depăşit deja cu mult greutatea icoanei însăşi. Si la New York plânge icoana “Maicii Domnului Îndurerata”, ca, de altfel, şi o icoană dintr-o biserică albaneză. Şi în patria lui Iisus Hristos, în 1997 chipul Mântuitoru-lui din biserica Naşterii Domnului din Betleem, a izvorât mir.
– Dar “cum se comportă” icoanele în timpul războaielor?
– Potrivit tradiţiei creştine, este cunoscut faptul, că în timpul celui de-al doilea război mondial Maica Domnului s-a arătat mitropolitului Ilie din munţii Libanului, căruia i-a spus despre condiţiile, ce trebuiau îndeplinite de Rusia ca ea să fie eliberată de sub ocupaţia fascistă. Dintre acestea erau: să nu se cedeze Leningradul, să fie dusă pe fronturi icoana “Maicii Domnului de Kazan” şi să se redeschidă bisericile.
Se spune că mitropolitul a trimis acele cerinţe lui Stalin. Şi cu adevărat, în anii războiului, şi imediat după, pentru biserică se instaurase o perioadă de uşurare…
Iar începutul sângerosului conflict din Cecenia a fost semnalat prin faptul, că în cătunul Zelenciuk au plâns în biserică icoanele “Grabnic folositoarea” şi cea a “Maicii Domnului de Iveria”. Cunoaşteţi că vechea denumire a oraşului Budionovsk este “Sfânta Cruce”? În oraşul acesta s-a aflat cândva o mănăstire, construită pe locul unde au strălucit moaştele lui Mihail Trubeţkoi. Omul acela fuse supus unor chinuri groaznice pentru dreapta credinţă în sec. XIV, tocmai la hotarul dintre Cecenia şi Daghestan. Şi pe locul fostei mănăstiri a fost amplasat un multpătimit spital, în care s-a săvârşit un nou martiriu al creştinilor.
Am fost acolo după terminarea acelor evenimente tragice şi m-am întâlnit cu mulţi localnici. Ei mi-au mărturisit, că pe parcursul orelor de încordată aşteptare au văzut-o pe cerul de deasupra spitalului pe Maica Domnului, rugându-se în faţa Crucii. După elibe-rarea ostaticilor despre această vedenie i-au relatat arhiepiscopului Ghedeon al Stavropolului şi el, la rândul său, a binecuvântat zugrăvirea icoanei “Maica Domnului rugătoare în faţa Sfintei Cruci”. Apoi, noua icoană a fost adusă la Budionovsk, unde s-a organizat o procesiune de pomenire, la 40 de zile, în memoria acelor ucişi pe străzile oraşului.
– Dar oare în ce mod reacţionează ateiştii la extinderea în masă a mi-nunilor – nu cumva se ostenesc să demaşte acest fenomen, apelând la ajutorul fizicii şi chimiei?
– Cât ar fi de straniu, dar să ştiţi că aceste minuni cutremurătoare aproape că nu interesează pe nimenea, iar cei care îşi apleacă urechea sunt prea puţini. Oamenii mai degrabă sunt dispuşi să plătească bani grei pentru un show senzaţional, cum ar fi, să zicem, acela în care americanul Kooperfield zboară prin aer, decât auzind că în biserica învecinată o icoană slobozeşte mir, să intre doar pentru a o vedea. Nu demult, in catedrala “Sf. Teodor din Ţarskoie Selo”, în suburbia Petersburgului, s-a donat o icoană, care pentru a fi renovată, provizoriu a nimerit în atelierul pictoriţei-restaurator Oxana Gubariova. Cât de mare i-a fost mirarea Oxanei, când într-o dimineaţă, intrând în biroul său, a observat pe hitonul Pruncului Hristos şi pe încheietura mâinilor Născătoarei de Dumnezeu picături de umezeală. Ea le-a povestit tuturor despre cele văzute. Şi ce credeţi? Nu numai că n-a venit nimeni de la Petersburg, dar chiar şi colegii ei din birourile învecinate nu s-au obosit să intre să vadă.
De altfel, nu numai populaţia, ci uneori chiar şi preoţii rămân indiferenţi la astfel de fenomene. Din păcate, acesta e un rău al epocii noastre – până chiar şi revelaţia de sus e ca un strigăt în deşert…
A consemnat Tatiana Maksimova
“CO” nr.03, 2000
